...[ Reanimare ---/--- ]
Deschide ochii brusc, ca si cum s-ar fi trezit dintr-un cosmar teribil.
Nu poate sa se miste, desi ar vrea sa-si stearga sudoarea de pe frunte.
Se uita la corpul lui, si e legat cu curele de pat.
Analizeaza spatiul în care se gaseste, si îsi da seama ca este înca în spital.
Pesemne a avut iar o criza...
Asa se întâmpla mereu, când îsi aduce aminte. Actioneaza fara sa-si dea seama, si de fiecare data trebuie sedat.
Se trezeste legat de pat, si foarte ametit. Ca într-o mahmureala grava.
stie ca nu are cum sa se dezlege, si chiar daca ar încerca, mai rau si-ar agrava situatia.
Pune capul înapoi pe perna, si încearca sa adoarma. Nu poate sa faca altceva decât sa astepte.
Noaptea urmatoare...
- Alo?
- Buna...
- Buna, ce faci?
- Stau... Astept ceva, nu stiu exact ce... Ideea e ca astept.
- Hai, nu mai astepta! Vii cu mine?
- Unde?
- Vedem noi... Zburam pe un 24124h72y deva.
- Nu stiu daca ar trebui...
- Ce poate sa se întâmple?
- Ai dreptate... Hai!
- În maxim 40 de minute sunt la tine.
- Te astept!
... [ Crize de isterie ---/--- ]
Închide telefonul, îsi face patul, ordonat ca întotdeauna, si se aseaza pe pat.
Se uita la ceasul de pe perete.
E ora 4 si 9 minute. printre gratiile de la geam vede luna pe jumatate acoperita de nori.
Inspectia de noapte tocmai a trecut, deci pe culoar nu mai este niciun gardian.
Îsi trosneste degetele, gâtul si coloana vertebrala, dupa care paseste încet spre usa...
Scoate din buzunarul de la pantaloni o poza cu colturile rupte, pe care o priveste scurt, si o agrafa.
Începe sa descuie usa cât poate de silentios. A mai încercat de multe ori, a capatat deja experienta.
Apasa clanta încet, încât sa nu scoata niciun sunet, si priveste cu atentie pe culoar.
Este liber.
Pune primul pas. Face o scurta pauza, ca si cum s-ar gândi...
Daca pleaca acum, nu mai e cale de întoarcere...
Iese din încapere tiptil, închide în urma lui usa, si pleaca încet, lipit de zid, pe culoar.
O ia la dreapta, pe lânga cabinetul doctorului care îl are în custodie...
Îsi spune în gând: "La revedere, domnule George!".
Se uita cu atentie tot timpul, ca nu cumva sa apara cineva si sa-l vada.
Mai face o data la dreapta, pâna aproape de sala de relaxare.
Se uita pe geam fugitiv la tablele de sah în fata carora a petrecut atât de mult timp cu Danut.
El a plecat de mult. Oricum, crede ca lui îi e mai bine acolo unde e acum...
Face la stânga, exact înainte de casa scarii, mai merge câtiva metri, si ajunge în fata camerei ei...
Scoate din nou agrafa din buzunar, si începe sa descuie si usa ei.
E complet degajat, ca si cum nu ar fi niciun risc, fredoneaza încet o melodie pe care o tine minte de dinainte sa intre aici: "Asa ca asteapta... Sa ma cunosti... Asculta, azi cânta... Frica mea sub masti..."
Deschide usa fara sunet, dar larg, aproape o da de perete.
Ea era în picioare, lânga geam, într-o rochie neagra, aranjata ca de gala.
Acum ca în aer plutea miros de libertate, o vedea mai frumoasa ca niciodata...
Clipeste usor...
Clipeste brusc...
Se uita în jurul lui. Aceeasi lumina slaba.
Închide usa de la camera în care a petrecut atâtea nopti si îsi ia "La revedere!" de la patul de care a fost legat. Ironic, chiar s-a atasat de el...
"Nu, nu pot s-o iau cu mine..."
Asa ca îsi lasa iubita din sanatoriu în urma, si pleaca în doi pasi grabiti spre iesirea din spital.
Se fereste de gardieni si de personalul din tura de noapte.
stie ca i s-ar dubla paza daca ar fi prins în timp ce încearca sa evadeze...
... [ Pe jumatate iesit ---/--- ]
Ajunge la iesirea din spital. Îsi domoleste ritmul pasilor si bataile inimii... Se uita cu atentie la geamurile securizate.
Gardianul care pazea intrarea doarme pe un scaun. Ce convenabil! Trebuie totusi sa aiba mare grija...
Se lipeste de zid, simtindu-i cu palmele raceala tipica unui spital. Îsi numara pasii si se concentreaza sa nu scoata nici cel mai mic zgomot... Ajunge în spatele gardianului, se ghemuieste si paseste încet spre scaunul lui. Se opreste pentru o secunda, trage lent si adânc aer in piept, si întinde mâna sa-i scoata cheile din buzunar. Se opreste la nici cinci centimetri de el, si rasufla încet, încercând sa se mai dezmorteasca, sa se relaxeze. Îi trage încet cheile din buzunar, prinzându-le pe rând pe fiecare, pentru a nu face zgomot. Se mai opreste putin, sa vada daca gardianul are vreo reactie, apoi se ridica cu grija de lânga scaunul acestuia, si se îndreapta catre usa.
Descuie încet usa, încercând sa amortizeze sunetul produs de încuietoarea metalica ce sare de la locul ei. Strânge din dinti. Se roaga ca gardianul sa nu auda si sa nu se trezeasca. Întoarce usor capul, gardianul înca doarme. E perfect! Deschide usa încet, si face primul pas afara... Mai pune unul... Simte un fior pe sira spinarii, neobosindu-se însa sa îsi dea seama daca e de la briza pe care nu a mai simtit-o de luni întregi, sau daca e de la sentimentul crescând de libertate...
Inspira adânc.
... [ Durere de ochi ---/--- ]
E sfârsit de iunie.
Mirosul de tei si de asfalt ud, briza ramasa cu mult în spatele unei furtuni, sunetul traficului slab din toi de noapte, parcarea aproape goala ce i se întinde în fata... Simturile i-au luat-o razna!
Brusc, o rupe la fuga pe scari, coborând câte 3-4 trepte deodata, lasând câteva luni si câteva chipuri în spate.
Alearga pe mijlocul strazilor goale si pe alei pustii, îmbracat doar în pijamale si fara o destinatie precisa...
Alearga pâna când muschii îi ard de extenuare, iar inima îi pompeaza sânge aproape fiert...
Apoi începe sa alerge si mai repede, si mai determinat...
Transpiratia i se scurge pe frunte, pe ochi, pe obraji, ca niste lacrimi, apoi se termina sarate pe buze...
Ar vrea sa smulga hainele de pe el, parându-i ca îl încetinesc...
Cade secerat intr-o intersectie, si ramâne lipit de asfalt, respirând de parca ar vrea sa inhaleze tot aerul de pe lume si holbându-se la un semafor. Verde. Rosu. Verde. Rosu. Verde...
Se ridica si se uita spre cer. Deja începe sa rasara soarele. Nu a mai avut senzatia asta de foarte mult timp. Îl dor ochii de la lumina naturala. I-a lipsit mult... Înainte, adora sa se plimbe prin parc dupa-amiaza. Îl încânta imaginea atâtor persoane care zâmbesc si se simt bine. Spera sa îsi reia acest obicei. Îi e foarte dor de parcul lui...
... [ Variante nelimitate ---/--- ]
Are patru strazi. patru directii în care poate sa-si îndrepte pasii. Un taxi trece în viteza pe lânga el, stergându-l cu oglinda peste mâna. Ar vrea sa înjure, dar constientizeaza ca nu are rost. Acum nimic nu mai are rost, e liber, poate face ce vrea.
Dar...
Are un sentiment acut de anxietate, respira repede, apoi greu... Ar vrea sa fumeze, sa traga din tigara cu pofta pâna trece de filtru, sa-si fumeze degetele si mâna, pâna ramâne fara brat. Pupilele i se dilata. Inima îi bate din ce în ce mai repede, pâna în punctul în care bataile inimii nu se mai disting. E doar un bas prelung, asurzitor. Stop! Pupilele i se contracta. Ofteaza prelung...
A lasat-o acolo, singura... Zâmbeste linistit, "Se descurca ea... ". Se încrunta, se întristeaza. "Trebuia s-o iau cu mine. Ce prost sunt!"
Nu a mai avut grija de el de foarte mult timp. E nebarbierit, miroase urât si e murdar de noroi. Vrea doar sa se duca acasa... si-a adus aminte de "acasa". Pleaca spre casa... Oriunde ar fi ea.
O ia la pas lent in fata. Merge fara sa stie unde. Face pe prima strada la stânga, apoi la dreapta, apoi iar stânga... Se plimba, ajunge pe alei pustii, ticsite de oameni fara casa, tomberoane de gunoi si mizerie. sobolani. Miros de cocina. El inspira adânc, si zâmbeste. Îi era dor de murdarul si de urâtul asta urban.
Îsi afiseaza treptat un zâmbet idiot pe fata. Zâmbeste si celor mai sarmani oameni. De parca le-ar sfida starea, si le-ar oferi lumea.
A ajuns acasa, printre ai lui. Oameni ce-si doresc totul si au nimic. Noapte buna!
... [ Înapoi acasa / Pivnita mea ---/--- ]
Se trezeste din vis. E putin transpirat, si are pijamalele sifonate si deranjate. Respira greu, desi stie ca nu a fost un cosmar, ci doar un vis.
Se uita în dreapta lui, ea doarme în continuare. Probabil a visat ceva frumos...
Rasufla usurat si se scarpina în cap. Se ridica din pat, si se duce in bucatarie. Putin adormit, se împiedica de un scaun. Se uita de parca ar vrea sa-si ceara scuze.
Îsi pune un pahar cu apa.
Îsi aprinde o tigara.
Iese pe terasa si priveste Soarele... Acum câteva minute îi era dor de un rasarit, acum îl are in fata. Zâmbeste slab, putin ironic...
Închide usa, si se plimba prin casa, cu tigara înca fumegând. stie ca n-ar trebui sa faca asta, dar în dimineata asta parca nu prea îi arde de reguli, limite si bariere.
Coboara în pivnita.
Nu-i place decorul, niciodata nu i-a placut, îl face nervos. E întuneric - nici nu ar putea fi altfel de la gemuletul ala mic, care si asa e aproape acoperit. Se uita în jurul lui, la toate cutiile amestecate si ticsite de cârti vechi, haine si jucarii de când era copil. Îsi aduce aminte doar de lucruri neplacute, de certurile de acasa, de problemele cu banii, de prietenii pierduti... Poate daca le-ar privi în alta camera, nu ar mai fi asa...
Cade pe gânduri adânc. Aude ecouri de flaut... Îsi aduce aminte de muzica lui din tinerete. Acel album care nu a mai iesit niciodata. Acel album în care si-a pus atâtea sperante si vise. Atâta munca. Îi pare rau... Alea au fost ultimele lui melodii. "Oza, o za, un lant de idei... ". Prietenul lui. Jumatatea lui artistica. Au alergat amândoi "În doi pasi grabiti".
Îsi vede calculatorul în fata caruia a lacrimat, a compus, a râs, a smuls si a aruncat sunete... E târziu acum sa-si readuca aminte. Îi place sa se minta ca nu mai poate face nimic. Raiul lui pierdut.
Muzica.
... [ Start / Stop ---/--- ]
Timpul se opreste. Se uita la ceas, secundarul încetineste pâna se opreste în loc. Geamul pendulului se crapa. Becul se comporta ciudat. Începe sa straluceasca din ce în ce mai tare, apoi se stinge.
O secunda de întuneric.
Se aprinde din nou, la intensitate maxima si explodeaza... Scântei cad pe podeaua pivnitei, ploaia de fascicule aruncând o lumina slaba pe fata lui.
Clipeste rar.
Totul începe sa se deruleze, decorul dispare si e înlocuit de vechea lui camera. Sta pe scaun si compune. Deseneaza pe foaie "forma" melodiei, structura. Are in cap viori, cauta, înlocuieste, aranjeaza, asculta, reface, reasculta, suprapune si iar asculta. Energie. Furie. Anxietate.
Da... Parintii lui s-au certat iar. El compune cu lacrimi în ochi. Tatal lui l-a ranit iar, cuvintele astea... El refuleaza aici, în fata calculatorului. Nu stie sa cânte la niciun instrument, e afon. La fel de afon ca celalalt, dar pasiunea compenseaza într-o oarecare masura.
Pluteste în apa, pe lânga cladiri înalte. Totul e scufundat, doar el mai respira. Respira aer, apa, pamânt, foc, muzica. Expira prelung.
Flaut iar.
Timpul o ia din loc. Se uita la ceas, priveste cum secundarul accelereaza pâna la ritmul normal. Trece printre toate amintirile, frumoase si urâte, calde si reci, dulci si amare... Mai aude si câte-un sunet din când în când... Da, e tot un copil. Tot la viori viseaza.
E timpul sa plece... Deja e pierdut prea mult timp în pivnita amintirilor lui. Le-a vazut pe toate legate, în spatele gratiilor. Pe unele ar vrea sa le elibereze, dar nu poate. Urca încet pe scari, spre bucatarie.
Îsi mai aprinde o tigara...
De data asta întrece limita, si vrea sa se duca pâna în dormitor, la ea, cu tigara aprinsa...
Pe drum, se împiedica de acelasi scaun, dar mai tare. Cade. Se loveste. Doare. Amutit de durere, vrea sa strige, dar sunetele nu ies. Sunetele se transforma în lumina, iar lumina îl trezeste.
Se trezeste iar.
Vis.
Tavan alb. E singur. Iar!
... [ Drum nou ---/--- ]
Deschide ochii brusc, ca si cum s-ar fi trezit dintr-un cosmar teribil.
Nu poate sa se miste, desi ar vrea sa-si stearga sudoarea de pe frunte.
Se uita la corpul lui, si e legat cu curele de pat.
Analizeaza spatiul în care se gaseste, si îsi da seama ca este înca în spital.
Pesemne a avut iar o criza...
Asa se întâmpla mereu, când îsi aduce aminte. Actioneaza fara sa-si dea seama, si de fiecare data trebuie sedat.
Se trezeste legat de pat, si foarte ametit. Ca într-o mahmureala grava.
stie ca nu are cum sa se dezlege, si chiar daca ar încerca, mai rau si-ar agrava situatia.
Pune capul înapoi pe perna, si încearca sa adoarma. Nu poate sa faca altceva decât sa astepte.
Gândurile i se amesteca în cap.
Deschide ochii larg, pupilele i se dilata, îsi umple plamânii de aer... si...
Se zbate.
Striga.
Plânge.
Urla.
Trage.
Musca în gol.
Zbiara.
Smulge.
Oboseste. Respira rapid, încercând parca sa acapareze tot aerul din încapere... Îsi potoleste miscarile spasmodice pentru o clipa, îsi umezeste buzele cu limba, clipind foarte rar si încet...
Îsi aduce aminte de intersectie si semaforul verde, de patul lui, de bucatarie, de pivnita, de muzica. De cruci d-alea lungi. De parinti si prieteni. De lumea lui. De realul lui. Poetic.
"Auzi... În maxim 40 de minute sunt la tine... E lumea mea... Mai mult nu tine!"
Îsi umple din nou plamânii cu aer, si începe iar sa tipe si sa se zbata. Ochii i se dau peste cap, iar corpul îi este condus de miscari convulsive.
În camera dau buzna 2 gardieni, un barbat si o femeie, el cu ochii verzi si parul lung, ea cu ochii albastri spre gri si buzele subtiri, si un doctor, cu halat si masca alba, cu o seringa din care tâsneste ser calmant.
Este tinut cu forta în pat si este injectat, fiind putin calmat. Renunta pentru câteva clipe la a se mai zbate si priveste ametit, aproape beat, la persoanele din jurul lui. Gardienii, care îl tin la pat sa nu se raneasca, si doctorul. "O sa fie bine..."
Neonul din camera lui se sparge brusc, sar scântei, încep viori si se zbate din nou. Lupta cu si mai multa putere si energie. Striga. Plânge. Urla. Trage. Musca. Zbiara. Smulge.
Adoarme...
Un impuls nervos pleaca din timpan, spre creier, facându-si loc printre mii de celule, cu o viteza incredibila, iar el se trezeste.
Deschide ochii brusc.
Expira prelung...
"Bine ai venit in lumea mea... "
|