Biologia ciprinidelor

Biologia ciprinidelor

Ciprinidele cultivate industrial în România se încadreaza din punct de vedere sistematic în :

Încrengatura: Vertebrata

Subincregatura : Gnathostomata

Supraclasa : Pisces

Clasa : Osteichthyes

Subclasa : Actinopterigieni

Supraordinul : Teleostei

Ordinul : Cypriniformes Goodrich 1909

Subordinul Cyprinoidei  Berg 1940

Familia Cyprinidae Jordan si Evermann 1896

si sunt: Cyprinus carpio Linnaeus ( crap ), Hypophthalmichthys molitrix Valenciennes ( crap argintiu, singer ), Aristichthys nobilis Richardson (crap marmorat, novac ),Ctenopharyngodon idella Valenciennes ( cosas ).

Putini piscicultori cresc în mod obisnuit, iar altii episodic, alte ciprinide: Tinca tinca Linnaeus ( lin ), Mylopharingodon piceus Richardson ( scoicar ) sau cipriniforme: Silurus glanis Linnaeus ( somn ) (Ordinul Cypriniformes, Subordinul Siluroidei, Familia Siluridae). Mentionez si Carassius auratus gibelio Bloch 1783 ( caras ), prezent în numeroase crescatorii ciprinicole, dar care nu poate fi considerat ca specie cultivata din urmatoarele motive :

nu se face o selectie a reproducatorilor; acolo unde se urmareste obtinerea unor productii de caras, se folosesc ca reproducatori un numar (mai exact, o cantitate) oarecare de exemplare mari;

nu se face o reproducere controlata; reproducerea carasului are loc în conditii absolut naturale fara nici o interventie din partea specialistului;

nu se aplica masuri specifice perioadelor de crestere si dezvoltare a populatiilor: larvara, alevin, pui etc., cum ar fi: folosirea unei formule de populare, asigurarea biomasei specifice, suplimentarea hranirii etc.

Cursul de ciprinicultura prezentat aici , se refera la cresterea speciilor: Cyprinus carpio L. (crap), Hypophthalmichthys molitrix Val. (sânger), Aristichthys nobilis Rich. (novac) si Ctenopharyngodon idella Val. (cosas).

Familia Cyprinidae se caracterizeaza, în mod specific, prin mediul de viata dulcicol si prezenta aparatului Weber (modificarea primelor 4 vertebre pentru a face legatura între vezica gazoasa si urechea interna) (BĂNĂRESCU, 1964 si BILLARD, 1995). Ciprinidele au forme si marimi diferite, iar corpul este acoperit cu solzi în totalitate, partial sau deloc, functie de rasa (BĂNĂRESCU, 1964) Au o singura dorsala, ventralele au o pozitie abdominala, caudala este scobita, înotatoarele au radiile moi, doar unele au câte o radie osoasa si uneori zimtata. Linia laterala este completa. Vezica cu aer bine dezvoltata si vascularizata. Oasele faringiene bine dezvoltate, cu dintii dispusi pe 1-3 rânduri. Gura este prevazuta, la unele specii, cu mustati care au rol senzorial, tactil si gustativ servind în special la cautarea hranei.

Ciprinidele sunt euriterme, formele adulte suportând temperaturi în intervalul 1-35^oC dupa unii autori (BILLARD, 1995). Noi am constatat mortalitatea în masa a ciprinidelor dintr-un helesteu în care temperatura apei a atins valoarea de 31,5^oC . Suporta variatii importante si frecvente ale temperaturii apei. Ciprinidele cultivate suporta bine variatii mari ale continutului apei în oxigen solvit. Uneori, variatiile zilnice ale oxigenului solvit, vara, în perioade de înflorire a apei, sunt de pâna la 8 mg / l. De asemenea, în anumite conditii, suporta pe perioade de mai multe ore (vara) sau zile (iarna) concentratii ale oxigenului solvit de numai 0,5 - 1 mg / l. Valoarea pH-ului apei poate oscila între 5 si 9 fara a provoca mortalitate.

Regimul alimentar este divers, cuprinzând aproape toate nivelele trofice din helestee: detritus, bacterii, zoobentos, fitoplancton, zooplancton, macrofite si, în situatii rare, chiar pesti. În 1976 am constatat într-un helesteu de crestere vara I (cu suprafata de 18 ha) un fenomen de canibalism extins, la exemplarele de crap cu greutatea medie de 100-120 g / ex. (majoritatea populatiei piscicole avea greutatea medie de 5-10 g / ex.); în intestinul exemplarelor canibale am gasit cate 1-3 ex. pui mici de crap.

Lungimea intestinului este de pâna la 15 ori lungimea corpului.

Ritmul de crestere difera în functie de specie, respectiv vârsta si nivelul nutritiei. În general, greutatile medii înregistrate sunt de 20-40 g/ex. la vara I, 150-250 g/ex. la vara a II-a si 600-1000 g/ex. la vara a III-a.

La nivel mondial, ciprinidele cuprind un foarte mare numar de specii si în cadrul fiecarei specii un foarte mare numar de indivizi. Unii autori considera ca în apele continentale (126000 km³) traiesc 41 % din speciile de pesti, în timp ce în mari si oceane (1,32 miliarde km³) traiesc 59 % din specii. Numarul mediu de indivizi al fiecarei specii este de 117 miliarde în mediul marin si 83 milioane ÷ 83 miliarde în ape dulci. Volumul de apa care revine unui exemplar este de 1,5 - 1.500m³ în apele continentale si 11.300 m³ în apele marine. Ciprinidele reprezinta la nivel global 20 % din speciile existente în apele continentale si aproape 50 % în Europa si Asia (BILLARD, 1995, dupa HORN, 1979, WINFIELD si NELSON, 1991).

Productia de ciprinide la nivel mondial depaseste 6 milioane de tone (salmonidele reprezinta cca. 0,6 milioane tone), cele mai cultivate fiind speciile întâlnite si în România (tab. 6).

Tab. 6. Productia de ciprinide la nivel mondial

(extras din BILLARD, 1995, dupa Raport FAO 1993)

Cyprinus carpio L.(crap comun)

Crapul traieste în ape dulci, continentale, uneori în ape usor salmastre. Repartitia geografica este extrem de extinsa, întâlnindu-se în toate continentele. În mod natural, crapul comun se întâlneste în Europa, Asia, Africa si lipseste din America de Nord, America de Sud, Madagascar si Australia, aici fiind aclimatizat în sec. XIX-XX (BILLARD, 1995, pag 14).

În România, crapul salbatic se întâlnea în toate apele interioare pâna la altitudinea de 450 m. Conditiile cele mai bune pentru reproducere si crestere le ofereau baltile permanente din zona inundabila a Dunarii si Delta Dunarii.

Crapul comun prezinta urmatoarele caracteristici morfofiziologice:

D (II) III - IV (17) 18 - 21 (22), A (II) III (4) 5 (6), P I ( 14) 15 - 19 (18), V II 7-9,

L. lat.(34) 36 5-7 39 (40), sp.br. (22) 23-27 (28) (BĂNĂRESCU, 1964, pag.474)

5-7

Nr. de vertebre: (33) 34-35 (38), din care:

cervicale  : 3

dorsale : 11 (10-12)

lombare : 6 (4-7)

caudale : 16 (15-17)

Dinti faringieni : 1.1.3. - 3.1.1.

Numar mediu de lamele branhiale pe arc branhial:

interior  30,04 ± 0,19

exterior  25,08 ± 0,34

Mustati: 4, apar la vârsta de 25 de zile si ajung la lungimea de 2-3 cm

(SCHAPERCLAUS, 1962, dupa BERGWUNDER, SCHÄPERCLAUS, SCHREITER si GOLOVINSKAIA).

Înaltimea maxima a corpului este pe verticala insertiei dorsalei si reprezinta 22,2 - 41,5% din lungimea corpului la formele salbatice si 35 - 60% la unele forme de cultura.

Grosimea corpului reprezinta 13,5 - 22,5% din lungime.

Lungimea capului reprezinta 21,5 - 27,5% din lungimea corpului; la rasele selectionate capul este evident mic în raport cu dimensiunile corpului.

Ochii sunt situati în jumatatea anterioara a capului si diametrul lor reprezinta 2,5 - 4,5% din lungimea corpului.

Gura este terminala sau subterminala, cu buze întregi, de grosime medie.

Lungimea pedunculului caudal reprezinta 18,0 - 23,5% din lungimea corpului, iar înaltimea acestuia 11,0 - 13,8%.

Distanta predorsala 42,0 - 48,5%, lungimea dorsalei 35,5 - 45,5%, lungimea pectoralei 15,5 - 21%, lungimea ventralei 14,5 - 20,0%.

Corpul este acoperit cu solzi asezati în rânduri regulate, la crapul salbatic; unele rase de cultura au corpul partial sau în totalitate nud.

Partea dorsala are culoarea cenusie-negricioasa, laturile aurii-ruginii si partea ventrala galben-deschis. Irisul este auriu. Culoarea este variabila, functie de vârsta si mediul în care traieste (BĂNĂRESCU, 1962, pag. 474 - 476).

Crapul este putin exigent fata de calitatea apei. Cantitatea optima de oxigen solvit în apa este de 5-7 mg/l, minima este de 2-3 mg/l, supravietuieste la 1 mg/l si concentratia letala este de 0,1-0,5 mg/l. Crapul salbatic consuma 310-452 mg O₂/kg/ora, crapul de cultura Galitia 220-260 mg/kg/ora si crapul de cultura Lausitz, 192-221 mg/kg/ora (POJOGA, 1977. Suporta variatii mari ale oxigenului mai ales vara, în perioada de înflorire a apei. Este tolerant la variatii ale pH-ului în limitele valorilor 5-9, dar este sensibil la concentratii mici de amoniac sau azotiti.

Crapul traieste în ape cu temperaturi cuprinse între 1 si 35^oC (BILLARD, 1995), se hraneste începând de la 5-9^oC dupa unii autori (POJOGA,1977,pag. 19) sau chiar de la 3^oC dupa alti autori (JOSETTE SEVRIN -REYSSAC, 1995), se reproduce la 16-18^oC si se dezvolta optim în intervalul 26-27^oC (POJOGA, 1977) sau chiar 30^oC (BILLARD, 1995). Ca urmare a cercetarilor efectuate si a experientei personale, consider ca intervalul termic optim de crestere a crapului este de 18-26^oC, temperaturile mai mari conducând la situatii care pot scapa de sub control datorita în primul rând vitezei mari cu care se desfasoara procesele chimice si biologice din helesteu, cu consum mare de oxigen. Asa cum am mai mentionat, se pot înregistra mortalitati în masa la temperaturi ale apei mai mari de 31^oC la rasele sau liniile de crap locale.

Atunci când temperatura apei scade sub 10^oC, activitatea crapului se reduce considerabil, iar la temperaturi mai mici de 7-8^oC intra în repaosul de iarna (hibernare). Întotdeauna crapul îsi "construieste" asa-zise "vetre de iernare" sapate în mâl pe care nu le paraseste în tot cursul iernii decât daca este în pericol.

Reproducerea crapului are loc primavara la sfârsitul lunii aprilie - începutul lunii mai, la temperatura apei de 16-18^oC. Unii autori mentioneaza reproduceri la temperaturi ale apei de 14 - 16^oC (POJOGA, 1977) sau chiar 13-16^oC (BĂNĂRESCU, 1964). Ovogeneza este influentata de temperatura apei, nivelul nutritiei, calitatea mediului si numarul zilelor însorite.

Crapul ajunge la maturitate sexuala la vârsta de 3-4 ani în functie de clima, hrana si calitatea mediului (oxigen, pH, minerale, substante organice etc.). Prolificitatea depinde de rasa, vârsta si conditiile de crestere si este cuprinsa între 100.000-200.000 icre / kg greutate vie. Ovarul femelelor , in stadiul V de dezvoltare, reprezinta 18 - 22 % din greutatea corporala totala. Ovarul masculilor, in stadiul V de dezvoltare , reprezinta 12 - 15 % din greutatea corporala totala si 1 cmc de sperma are 18 - 24 mil. spermatozoizi la 1 cmc.

Tab. 7. Prolificitatea crapului în raport cu lungimea corpului

(NIKOLSKI, 1934, citat de POJOGA, 1977)

Lungimea (cm) 35 40 45 50 55 60 65 70

Nr. de icre (mii buc) 181 229 375 428 550 525 525 525

Icrele sunt sferice, au diametrul de 1,4 - 1,8 mm si sunt învelite într-o membrana lipicioasa cu care adera la substrat, vegetatia proaspat inundata.

Lichidul spermatic are culoarea alba si vâscozitatea smântânii; 1 cm³ contine 18 - 24 mil. spermatozoizi (POJOGA, 1977, pag. 23).

În apa, icrele se hidrateaza rapid marindu-si volumul, iar spermatozoizii devin mobili. Spermatozoizii au viabilitate cca. 3 minute (POJOGA, 1977, pag. 24), dar activi sunt numai 1 minut. Viabilitatea lor este influentata foarte mult de pH (optimum = 8,3). Icrele nefecundate mor în 8-10 ore.

Incubatia dureaza 90 grade - zile.

Hrana crapului este diversa si difera mult în functie de vârsta: la 3-5 zile consuma alge unicelulare, rotifere, nauplii, la 5-15 zile consuma rotifere si zooplancton, iar dupa aceasta vârsta consuma zooplancton, viermi, larve de insecte, crustacee sau moluste, perifiton, detritus, resturi de plante acvatice si furaje.

Tab. 8. Continutul intestinal la puietul de crap salbatec (în procente)

(POJOGA, 1977, dupa CIAPLINA, extras modificat)

În functie de preferinta, hrana crapului matur cultivat poate fi clasificata în :

hrana de baza:  furaje: zoobentos, resturi de plante;

hrana secundara  : zooplancton;

hrana ocazionala  : perifiton, seminte de plante;

hrana impusa  : fitoplancton, detritus.

Natura hranei si mai ales cantitatea acesteia depinde în mod direct de temperatura apei: primavara, hranirea începe la temperatura apei de 9 - 10^oC, se intensifica atingând maximul în intervalul termic 20 - 26^oC, toamna se reduce foarte mult la temperaturi sub 10^oC si înceteaza la temperatura apei de 5 - 7^oC. În perioada de iarna crapul înregistreaza o scadere a greutatii corporale cu 5 - 15% (Pojoga, 1977.

Originea si istoria domesticirii crapului salbatic are la baza studii arheologice, istorice, paleogeografice, morfologice, ecologice, fiziologice si lingvistice. Stramosul salbatic al crapului comun îsi are originea în bazinele marilor Negre, Caspice si Aral cu dispersie în est pâna în China si în vest pâna în Germania. În Europa, cresterea crapului a fost initiata de catre romani si dezvoltata mai târziu în cadrul manastirilor crestine. În decursul secolelor, ca urmare fireasca a preocuparilor privind cresterea crapului, s-au efectuat si lucrari de selectie soldate cu realizarea celor 3 rase principale de crap de cultura: Lausitz, Galitia si Aischgrund. Primele doua rase sunt importate în România în sec. XIX si populate, initial la Salonta si ulterior la Cozmeni (Cernauti) si Stauceni (Botosani). În prima jumatate a sec. XX aceste rase sunt dispersate în toate crescatoriile existente.

Datorita încrucisarilor necontrolate, în crescatoriile actuale se poate considera ca nu mai exista rasele pure Lausitz si Galitia. Atât în România, cat si în alte tari, s-au creat în mod deliberat sau întâmplator multe rase, linii si forme locale de crap de cultura cu însusiri bioproductive diverse.

sociala este demonstrata de:

rolul îndeplinit în asigurarea securitatii alimentare a oamenilor

crearea de locuri de munca în activitatea de baza mai ales în zone rurale, defavorizate dar si complementare, în amonte (agricultura, industria furajelor, constructii hidrotehnice, industria utilajelor tehnologice, etc.) si în aval (transporturi, industria de prelucrare a pestelui, comert, etc.)

În România, ca urmare a preocuparii cercetatorilor stiintifici în domeniul selectiei si ameliorarii crapului de cultura s-au creat rasele de crap Podu Iloaiei si Frasinet, prin încrucisari de absorbtie si infuzie între crapul de cultura autohton, crapul salbatec din Siutghiol si rase de crap importate din Ungaria si fosta URSS.

2.Ctenopharyngodon idella Valenciennes

D III 7, A III 8, L. lat. , dinti faringieni 3.5-5.3.

Corpul este alungit si aproape rotund în sectiune. În raport cu lungimea standard (fara caudala) se înregistreaza urmatoarele valori: înaltimea maxima 24,7 - 24,8%, spatiul predorsal 51,1 - 52,6% spatiul preanal 75,5 - 78,5%, spatiul preventral 51,4 - 55,2%, lungimea pedunculului caudal 15,7 - 17,3%, înaltimea minima 12,4 - 12,6%, lungimea pectoralei 17,7 - 19,3%, lungimea ventralei 15,1 - 16,3%, baza dorsalei 9,9 - 10,9%, lungimea capului 26,2 - 28,2%, lungimea botului 8,05 - 8,16% si diametrul ochiului 3,73 - 4,57%. Capul este comprimat dorsoventral, fruntea convexa, ochi îndepartati. Ventrala este situata sub dorsala (MANEA, 1985, pag. 50).

Culoarea este cenusiu-verzuie pe spate, flancurile sunt mai decolorate si partea ventrala alba.

Devine matur sexual la vârsta de 7 - 8 ani se reproduce în România numai artificial la temperatura apei de 22 - 26^oC (sunt semnale ca se reproduce si în apele naturale, dar nu exista înca dovezi clare). Icrele au diametrul de 0,8 - 1,2 mm, culoare cenusiu-verzuie; prolificitatea relativa este de 80.000 - 120.000 buc. icre / kg greutate vie (BILLARD, 1995, pag. 88, dupa JHINGRAN sI PULLIN, 1985). AURELIA NICOLAU et al. (1973, pag. 120) constata ca urmare a unor laborioase studii, prolificitatea relativa cuprinsa între 43.630 icre / kg la femele cu vârsta de 6 ani si pâna la 98.360 icre / kg la femele cu vârsta de 10 ani. Incubatia dureaza 26 - 34 ore la temperatura apei de 22 - 26^oC (NICOLAU et al., 1973, pag. 140). Resorbtia completa a sacului vitelin are loc la 5 - 6 zile de la eclozare si începerea hranirii exogene la 3 - 4 zile. Hrana specifica este constituita din infuzori la vârsta de 3 - 6 zile, alge si zooplancton la vârsta de 6 - 28 zile, zooplancton si resturi vegetale la vârsta de 28 - 60 zile si vegetatie accesibila vârstei dupa 60 zile. În toata aceasta perioada consuma furaje.

Ritmul de crestere în conditii medii este de 20 - 30 g / ex. în primul an, 150 - 200 g / ex. în vara a II-a si 750 - 1000g / ex. în vara a III-a. Greutatea maxima omologata a fost de 50 kg (POJOGA, 1977, pag. 149). Longevitatea nu este cunoscuta, dar se apreciaza la 25 - 30 ani.

3.Hypophthalmichthys molitrix Valenciennes

D III 7, A II-III 12-14, V I 7, L.lat.

Corpul este comprimat lateral si înalt. Spinarea este îngusta între ceafa si insertia dorsalei si rotunjita în zona postdorsala. Ventral, se observa o carena pronuntata pâna la anala. Capul este mare, gura terminala, orientata usor în sus. Dorsala este situata în urma ventralelor, iar anala în urma dorsalei. Caudala este puternic scobita, lobii având extremitatile ascutite. Linia laterala bine pronuntata, în partea anterioara curbata pronuntat în jos si rectilinie în partea posterioara.

Raportat la lungimea standard (fara caudala) se înregistreaza urmatoarele caractere somatice: înaltimea maxima 29,6 - 30,2%, spatiul predorsal 49,1 - 51,5%, spatiul preanal 67 - 68%, spatiul preventral 43,1 - 46,9%, pedunculul caudal 18,7 - 19,4%, înaltimea minima 10,9 - 11,5%, pectorala 18,8 - 21,1%, ventrala 15,1 - 15,6%, baza dorsalei 10,2 - 11,6%, baza analei 16,9 - 18,1%, lungimea capului 27,4 - 29,4%, lungimea botului 5,7 - 7,9%, diametrul ochiului 4,2 - 5,2% (MANEA, 1985, pag. 51).

Coloritul este alb argintiu, usor întunecat în zona dorsala si mai deschis în zona ventrala.

Devine matur sexual la vârsta de 8 - 9 ani în conditiile din România si se reproduce numai în statii de reproducere artificiala. Se practica tot mai frecvent reproducerea naturala dirijata în bazine circulare dupa o prealabila stimulare cu extracte hormonale. Icrele au diametrul de 0,7 - 1,0 mm si culoarea cenusiu-verzuie; prolificitatea relativa este de 100.000 - 150.000 icre / kg dupa unii autori (BILLARD, 1995, pag. 88 citeaza pe JHINGRAN si PULLIN, 1985) sau 77.600 icre / kg la vârsta de 6 ani si pâna la 105.780 icre / kg la vârsta de 8 ani (NICOLAU et al., 1973, pag. 120). Dupa fecundare si hidratare, diametrul icrelor este de 3,5 - 4,5 mm. Incubatia dureaza 600 - 650 grade-ore (NICOLAU et al., 1973, pag. 140). Resorbtia completa a sacului vitelin are loc la 5 - 6 zile de la eclozare si hranirea exogena începe la 3 - 4 zile cu infuzori si alge unicelulare. Hrana specifica speciei este constituita din fitoplancton (95%) si zooplancton (5%) (în situatii de criza consuma detritus) (NIKOLSKI, 1966, citat de POJOGA, 1977, pag. 151). De la vârsta de 6 - 10 zile consuma si furaje specifice vârstei în helesteele în care acestea se administreaza. Tubul digestiv este de 5,29 - 7,91 mai lung decât corpul (MATEI, 1990, pag. 81).

Ritmul de crestere este în conditii obisnuite de 30 - 60 g / ex. în vara I, 240 - 480 g / ex. în vara a II-a si 1000 - 1600 g / ex. în vara a III-a. Greutatea maxima la care ajunge este de 25 kg (Pojoga, 1977, pag. 151).

4.Aristichtys nobilis Richardson

În raport cu lungimea standard (fara caudala) se înregistreaza urmatoarele caractere somatice: înaltimea maxima 30,8 - 31,2%, spatiul predorsal 53,1 - 53,5%, spatiul preanal 68,1 - 68,5%, spatiul preventral 46,2 - 46,5%, lungimea peduncului caudal 20,8 - 22,8%, înaltimea minima 10,9%, lungimea pectoralei 20,4 - 20,6% lungimea ventralei 17,3 - 17,4%, baza dorsalei 10,2 - 10,7%, lungimea capului 33,3 - 33,9%, lungimea botului 8,7 - 8,9% si diametrul ochiului 4,06 - 4,46%.

Forma capului este înalta si comprimata lateral, îngrosata în zona dorsala si cu o carena evidenta situata între ventrale si anala. Capul este mare, gura terminala. Pozitia si forma înotatoarelor este foarte asemanatoare speciei precedente.

Coloritul este brun-marmorat, în anumite conditii chiar negru si foarte usor marmorat. Culoarea este mai închisa în zona dorsala si mai deschisa în zona ventrala.

Devine matur sexual la vârsta de 7 - 8 ani si se reproduce în România numai artificial la temperatura apei 22 - 26^oC. Icrele au diametrul de 1,0 - 1,3 mm si culoarea cenusiu-verzuie (BILLARD, 1995, pag. 86, dupa HORVATH, 1986). Prolificitatea relativa este de 60.000 - 100.000 icre / kg dupa unii autorii (JHINGRAN si PULLIN, 1985, citati de BILLARD, 1995, pag. 88) si de 47.000 - 64.000 icre / kg dupa alti autori (NICOLAU et al., 1973, pag. 121). Incubatia dureaza 700 - 750 grade-ore (NICOLAU et al., 1973, pag. 140). Resorbtia sacului vitelin are loc la 5 - 6 zile de la eclozare, iar hranirea exogena începe la 3 - 4 zile.

Initial, larvele consuma infuzori si alge unicelulare. Ulterior încep sa se hraneasca cu forme tinere de zooplancton, iar la maturitate hrana principala este constituita din zooplancton iar hrana secundara din detritus, insecte si larve. Consuma furaje în helesteele în care acestea se administreaza. Tubul digestiv este de 3,17 - 5,00 ori mai lung decât corpul ( MATEI et al., 1990, pag. 82)

Ritmul de crestere este mai mare în comparatie cu speciile precedente, în conditii obisnuite: 40 - 80 g / ex. în vara I, 320 - 480 g / ex. în vara a II-a si 1200 - 1600 g în vara a II-a. Greutatea maxima poate fi de peste 40 kg, longevitatea nu este cunoscuta (MATEI et al., 1990, pag. 82).