Biologia ciprinidelor
Ciprinidele cultivate industrial īn Romānia se īncadreaza din punct de vedere sistematic īn :
Īncrengatura: Vertebrata
Subincregatura : Gnathostomata
Supraclasa : Pisces
Clasa : Osteichthyes
Subclasa : Actinopterigieni
Supraordinul : Teleostei
Ordinul : Cypriniformes Goodrich 1909
Subordinul Cyprinoidei Berg 1940
Familia Cyprinidae
si sunt: Cyprinus carpio Linnaeus ( crap ), Hypophthalmichthys molitrix
Putini piscicultori cresc īn mod obisnuit, iar
altii episodic, alte ciprinide: Tinca
tinca Linnaeus ( lin ), Mylopharingodon piceus
nu se face o selectie a reproducatorilor; acolo unde se urmareste obtinerea unor productii de caras, se folosesc ca reproducatori un numar (mai exact, o cantitate) oarecare de exemplare mari;
nu se face o reproducere controlata; reproducerea carasului are loc īn conditii absolut naturale fara nici o interventie din partea specialistului;
nu se aplica masuri specifice perioadelor de crestere si dezvoltare a populatiilor: larvara, alevin, pui etc., cum ar fi: folosirea unei formule de populare, asigurarea biomasei specifice, suplimentarea hranirii etc.
Cursul de ciprinicultura prezentat aici , se refera la cresterea speciilor: Cyprinus carpio L. (crap), Hypophthalmichthys molitrix Val. (sānger), Aristichthys nobilis Rich. (novac) si Ctenopharyngodon idella Val. (cosas).
Familia Cyprinidae se caracterizeaza, īn mod specific, prin mediul de viata dulcicol si prezenta aparatului Weber (modificarea primelor 4 vertebre pentru a face legatura īntre vezica gazoasa si urechea interna) (BĂNĂRESCU, 1964 si BILLARD, 1995). Ciprinidele au forme si marimi diferite, iar corpul este acoperit cu solzi īn totalitate, partial sau deloc, functie de rasa (BĂNĂRESCU, 1964) Au o singura dorsala, ventralele au o pozitie abdominala, caudala este scobita, īnotatoarele au radiile moi, doar unele au cāte o radie osoasa si uneori zimtata. Linia laterala este completa. Vezica cu aer bine dezvoltata si vascularizata. Oasele faringiene bine dezvoltate, cu dintii dispusi pe 1-3 rānduri. Gura este prevazuta, la unele specii, cu mustati care au rol senzorial, tactil si gustativ servind īn special la cautarea hranei.
Ciprinidele sunt euriterme, formele adulte suportānd temperaturi īn intervalul 1-35oC dupa unii autori (BILLARD, 1995). Noi am constatat mortalitatea īn masa a ciprinidelor dintr-un helesteu īn care temperatura apei a atins valoarea de 31,5oC . Suporta variatii importante si frecvente ale temperaturii apei. Ciprinidele cultivate suporta bine variatii mari ale continutului apei īn oxigen solvit. Uneori, variatiile zilnice ale oxigenului solvit, vara, īn perioade de īnflorire a apei, sunt de pāna la 8 mg / l. De asemenea, īn anumite conditii, suporta pe perioade de mai multe ore (vara) sau zile (iarna) concentratii ale oxigenului solvit de numai 0,5 - 1 mg / l. Valoarea pH-ului apei poate oscila īntre 5 si 9 fara a provoca mortalitate.
Regimul alimentar este divers, cuprinzānd aproape toate nivelele trofice din helestee: detritus, bacterii, zoobentos, fitoplancton, zooplancton, macrofite si, īn situatii rare, chiar pesti. Īn 1976 am constatat īntr-un helesteu de crestere vara I (cu suprafata de 18 ha) un fenomen de canibalism extins, la exemplarele de crap cu greutatea medie de 100-120 g / ex. (majoritatea populatiei piscicole avea greutatea medie de 5-10 g / ex.); īn intestinul exemplarelor canibale am gasit cate 1-3 ex. pui mici de crap.
Lungimea intestinului este de pāna la 15 ori lungimea corpului.
Ritmul de crestere difera īn functie de specie, respectiv vārsta si nivelul nutritiei. Īn general, greutatile medii īnregistrate sunt de 20-40 g/ex. la vara I, 150-250 g/ex. la vara a II-a si 600-1000 g/ex. la vara a III-a.
La nivel mondial, ciprinidele cuprind un foarte mare numar de specii si īn cadrul fiecarei specii un foarte mare numar de indivizi. Unii autori considera ca īn apele continentale (126000 km3) traiesc 41 % din speciile de pesti, īn timp ce īn mari si oceane (1,32 miliarde km3) traiesc 59 % din specii. Numarul mediu de indivizi al fiecarei specii este de 117 miliarde īn mediul marin si 83 milioane ÷ 83 miliarde īn ape dulci. Volumul de apa care revine unui exemplar este de 1,5 - 1.500m3 īn apele continentale si 11.300 m3 īn apele marine. Ciprinidele reprezinta la nivel global 20 % din speciile existente īn apele continentale si aproape 50 % īn Europa si Asia (BILLARD, 1995, dupa HORN, 1979, WINFIELD si NELSON, 1991).
Productia de ciprinide la nivel mondial depaseste 6 milioane de tone (salmonidele reprezinta cca. 0,6 milioane tone), cele mai cultivate fiind speciile īntālnite si īn Romānia (tab. 6).
Tab. 6. Productia de ciprinide la nivel mondial
(extras din BILLARD, 1995, dupa Raport FAO 1993)
|
Nr. crt |
Speciile |
Numar de tari producatoare |
Productie (to) |
Principala tara producatoare |
|
|
Tara | |||||
|
Cyprinus carpio (crap) |
China |
|
|||
|
Hypophthalmichthys molitrix (sānger) |
China | ||||
|
Aristichthys nobilis (novac) |
China | ||||
|
Ctenopharyngodon idella (cosas) |
China | ||||
|
Carassius carassius (caras) |
China | ||||
|
Alte specii |
India | ||||
|
TOTAL | |||||
Cyprinus carpio L.(crap comun)
Crapul traieste īn ape dulci, continentale, uneori īn ape usor salmastre. Repartitia geografica este extrem de extinsa, īntālnindu-se īn toate continentele. Īn mod natural, crapul comun se īntālneste īn Europa, Asia, Africa si lipseste din America de Nord, America de Sud, Madagascar si Australia, aici fiind aclimatizat īn sec. XIX-XX (BILLARD, 1995, pag 14).
Īn Romānia, crapul salbatic se īntālnea īn toate apele interioare pāna la altitudinea de 450 m. Conditiile cele mai bune pentru reproducere si crestere le ofereau baltile permanente din zona inundabila a Dunarii si Delta Dunarii.
Crapul comun prezinta urmatoarele caracteristici morfofiziologice:
D (II) III - IV (17) 18 - 21 (22), A (II) III (4) 5 (6), P I ( 14) 15 - 19 (18), V II 7-9,
L. lat.(34) 36 5-7 39 (40), sp.br. (22) 23-27 (28) (BĂNĂRESCU, 1964, pag.474)
5-7
Nr. de vertebre: (33) 34-35 (38), din care:
cervicale : 3
dorsale : 11 (10-12)
lombare : 6 (4-7)
caudale : 16 (15-17)
Dinti faringieni : 1.1.3. - 3.1.1.
Numar mediu de lamele branhiale pe arc branhial:
interior 30,04 ± 0,19
exterior 25,08 ± 0,34
Mustati: 4, apar la vārsta de 25 de zile si ajung la lungimea de 2-3 cm
(SCHAPERCLAUS, 1962, dupa BERGWUNDER, SCHÄPERCLAUS, SCHREITER si GOLOVINSKAIA).
Īnaltimea maxima a corpului este pe verticala insertiei dorsalei si reprezinta 22,2 - 41,5% din lungimea corpului la formele salbatice si 35 - 60% la unele forme de cultura.
Grosimea corpului reprezinta 13,5 - 22,5% din lungime.
Lungimea capului reprezinta 21,5 - 27,5% din lungimea corpului; la rasele selectionate capul este evident mic īn raport cu dimensiunile corpului.
Ochii sunt situati īn jumatatea anterioara a capului si diametrul lor reprezinta 2,5 - 4,5% din lungimea corpului.
Gura este terminala sau subterminala, cu buze īntregi, de grosime medie.
Lungimea pedunculului caudal reprezinta 18,0 - 23,5% din lungimea corpului, iar īnaltimea acestuia 11,0 - 13,8%.
Distanta predorsala 42,0 - 48,5%, lungimea dorsalei 35,5 - 45,5%, lungimea pectoralei 15,5 - 21%, lungimea ventralei 14,5 - 20,0%.
Corpul este acoperit cu solzi asezati īn rānduri regulate, la crapul salbatic; unele rase de cultura au corpul partial sau īn totalitate nud.
Partea dorsala are culoarea cenusie-negricioasa, laturile aurii-ruginii si partea ventrala galben-deschis. Irisul este auriu. Culoarea este variabila, functie de vārsta si mediul īn care traieste (BĂNĂRESCU, 1962, pag. 474 - 476).
Crapul este putin exigent fata de calitatea apei. Cantitatea optima de oxigen solvit īn apa este de 5-7 mg/l, minima este de 2-3 mg/l, supravietuieste la 1 mg/l si concentratia letala este de 0,1-0,5 mg/l. Crapul salbatic consuma 310-452 mg O2/kg/ora, crapul de cultura Galitia 220-260 mg/kg/ora si crapul de cultura Lausitz, 192-221 mg/kg/ora (POJOGA, 1977. Suporta variatii mari ale oxigenului mai ales vara, īn perioada de īnflorire a apei. Este tolerant la variatii ale pH-ului īn limitele valorilor 5-9, dar este sensibil la concentratii mici de amoniac sau azotiti.
Crapul traieste īn ape cu temperaturi cuprinse īntre 1 si 35oC (BILLARD, 1995), se hraneste īncepānd de la 5-9oC dupa unii autori (POJOGA,1977,pag. 19) sau chiar de la 3oC dupa alti autori (JOSETTE SEVRIN -REYSSAC, 1995), se reproduce la 16-18oC si se dezvolta optim īn intervalul 26-27oC (POJOGA, 1977) sau chiar 30oC (BILLARD, 1995). Ca urmare a cercetarilor efectuate si a experientei personale, consider ca intervalul termic optim de crestere a crapului este de 18-26oC, temperaturile mai mari conducānd la situatii care pot scapa de sub control datorita īn primul rānd vitezei mari cu care se desfasoara procesele chimice si biologice din helesteu, cu consum mare de oxigen. Asa cum am mai mentionat, se pot īnregistra mortalitati īn masa la temperaturi ale apei mai mari de 31oC la rasele sau liniile de crap locale.
Atunci cānd temperatura apei scade sub 10oC, activitatea crapului se reduce considerabil, iar la temperaturi mai mici de 7-8oC intra īn repaosul de iarna (hibernare). Īntotdeauna crapul īsi "construieste" asa-zise "vetre de iernare" sapate īn māl pe care nu le paraseste īn tot cursul iernii decāt daca este īn pericol.
Reproducerea crapului are loc primavara la sfārsitul lunii aprilie - īnceputul lunii mai, la temperatura apei de 16-18oC. Unii autori mentioneaza reproduceri la temperaturi ale apei de 14 - 16oC (POJOGA, 1977) sau chiar 13-16oC (BĂNĂRESCU, 1964). Ovogeneza este influentata de temperatura apei, nivelul nutritiei, calitatea mediului si numarul zilelor īnsorite.
Crapul ajunge la maturitate sexuala la vārsta de 3-4 ani īn functie de clima, hrana si calitatea mediului (oxigen, pH, minerale, substante organice etc.). Prolificitatea depinde de rasa, vārsta si conditiile de crestere si este cuprinsa īntre 100.000-200.000 icre / kg greutate vie. Ovarul femelelor , in stadiul V de dezvoltare, reprezinta 18 - 22 % din greutatea corporala totala. Ovarul masculilor, in stadiul V de dezvoltare , reprezinta 12 - 15 % din greutatea corporala totala si 1 cmc de sperma are 18 - 24 mil. spermatozoizi la 1 cmc.
Tab. 7. Prolificitatea crapului īn raport cu lungimea corpului
(NIKOLSKI, 1934, citat de POJOGA, 1977)
Lungimea (cm) 35 40 45 50 55 60 65 70
Nr. de icre (mii buc) 181 229 375 428 550 525 525 525
Icrele sunt sferice, au diametrul de 1,4 - 1,8 mm si sunt īnvelite īntr-o membrana lipicioasa cu care adera la substrat, vegetatia proaspat inundata.
Lichidul spermatic are culoarea alba si vāscozitatea smāntānii; 1 cm3 contine 18 - 24 mil. spermatozoizi (POJOGA, 1977, pag. 23).
Īn apa, icrele se hidrateaza rapid marindu-si volumul, iar spermatozoizii devin mobili. Spermatozoizii au viabilitate cca. 3 minute (POJOGA, 1977, pag. 24), dar activi sunt numai 1 minut. Viabilitatea lor este influentata foarte mult de pH (optimum = 8,3). Icrele nefecundate mor īn 8-10 ore.
Incubatia dureaza 90 grade - zile.
Hrana crapului este diversa si difera mult īn functie de vārsta: la 3-5 zile consuma alge unicelulare, rotifere, nauplii, la 5-15 zile consuma rotifere si zooplancton, iar dupa aceasta vārsta consuma zooplancton, viermi, larve de insecte, crustacee sau moluste, perifiton, detritus, resturi de plante acvatice si furaje.
Tab. 8. Continutul intestinal la puietul de crap salbatec (īn procente)
(POJOGA, 1977, dupa CIAPLINA, extras modificat)
|
Componenta |
Puiet avānd vārsta |
||
|
< 4 saptamāni |
4 saptamāni |
6 saptamāni |
|
|
Rotifere Oligochete Briozoare Cladocere Ostracode Copepode Hydracarina Odonate Diptere (larve de chironomide) Coleoptere (larve) Alte insecte Componenti vegetali |
| ||
Īn functie de preferinta, hrana crapului matur cultivat poate fi clasificata īn :
hrana de baza: furaje: zoobentos, resturi de plante;
hrana secundara : zooplancton;
hrana ocazionala : perifiton, seminte de plante;
hrana impusa : fitoplancton, detritus.
Natura hranei si mai ales cantitatea acesteia depinde īn mod direct de temperatura apei: primavara, hranirea īncepe la temperatura apei de 9 - 10oC, se intensifica atingānd maximul īn intervalul termic 20 - 26oC, toamna se reduce foarte mult la temperaturi sub 10oC si īnceteaza la temperatura apei de 5 - 7oC. Īn perioada de iarna crapul īnregistreaza o scadere a greutatii corporale cu 5 - 15% (Pojoga, 1977.
Originea si istoria domesticirii crapului salbatic are la baza studii arheologice, istorice, paleogeografice, morfologice, ecologice, fiziologice si lingvistice. Stramosul salbatic al crapului comun īsi are originea īn bazinele marilor Negre, Caspice si Aral cu dispersie īn est pāna īn China si īn vest pāna īn Germania. Īn Europa, cresterea crapului a fost initiata de catre romani si dezvoltata mai tārziu īn cadrul manastirilor crestine. Īn decursul secolelor, ca urmare fireasca a preocuparilor privind cresterea crapului, s-au efectuat si lucrari de selectie soldate cu realizarea celor 3 rase principale de crap de cultura: Lausitz, Galitia si Aischgrund. Primele doua rase sunt importate īn Romānia īn sec. XIX si populate, initial la Salonta si ulterior la Cozmeni (Cernauti) si Stauceni (Botosani). Īn prima jumatate a sec. XX aceste rase sunt dispersate īn toate crescatoriile existente.
Datorita īncrucisarilor necontrolate, īn crescatoriile actuale se poate considera ca nu mai exista rasele pure Lausitz si Galitia. Atāt īn Romānia, cat si īn alte tari, s-au creat īn mod deliberat sau īntāmplator multe rase, linii si forme locale de crap de cultura cu īnsusiri bioproductive diverse.
sociala este demonstrata de:
rolul īndeplinit īn asigurarea securitatii alimentare a oamenilor
crearea de locuri de munca īn activitatea de baza mai ales īn zone rurale, defavorizate dar si complementare, īn amonte (agricultura, industria furajelor, constructii hidrotehnice, industria utilajelor tehnologice, etc.) si īn aval (transporturi, industria de prelucrare a pestelui, comert, etc.)
Īn Romānia, ca urmare a preocuparii cercetatorilor stiintifici īn domeniul selectiei si ameliorarii crapului de cultura s-au creat rasele de crap Podu Iloaiei si Frasinet, prin īncrucisari de absorbtie si infuzie īntre crapul de cultura autohton, crapul salbatec din Siutghiol si rase de crap importate din Ungaria si fosta URSS.
2.Ctenopharyngodon idella Valenciennes
D
III 7, A III 8, L. lat. 
, dinti faringieni 3.5-5.3.
Corpul este alungit si aproape rotund īn sectiune. Īn raport cu lungimea standard (fara caudala) se īnregistreaza urmatoarele valori: īnaltimea maxima 24,7 - 24,8%, spatiul predorsal 51,1 - 52,6% spatiul preanal 75,5 - 78,5%, spatiul preventral 51,4 - 55,2%, lungimea pedunculului caudal 15,7 - 17,3%, īnaltimea minima 12,4 - 12,6%, lungimea pectoralei 17,7 - 19,3%, lungimea ventralei 15,1 - 16,3%, baza dorsalei 9,9 - 10,9%, lungimea capului 26,2 - 28,2%, lungimea botului 8,05 - 8,16% si diametrul ochiului 3,73 - 4,57%. Capul este comprimat dorsoventral, fruntea convexa, ochi īndepartati. Ventrala este situata sub dorsala (MANEA, 1985, pag. 50).
Culoarea este cenusiu-verzuie pe spate, flancurile sunt mai decolorate si partea ventrala alba.
Devine matur sexual la vārsta de 7 - 8 ani se reproduce īn Romānia numai artificial la temperatura apei de 22 - 26oC (sunt semnale ca se reproduce si īn apele naturale, dar nu exista īnca dovezi clare). Icrele au diametrul de 0,8 - 1,2 mm, culoare cenusiu-verzuie; prolificitatea relativa este de 80.000 - 120.000 buc. icre / kg greutate vie (BILLARD, 1995, pag. 88, dupa JHINGRAN sI PULLIN, 1985). AURELIA NICOLAU et al. (1973, pag. 120) constata ca urmare a unor laborioase studii, prolificitatea relativa cuprinsa īntre 43.630 icre / kg la femele cu vārsta de 6 ani si pāna la 98.360 icre / kg la femele cu vārsta de 10 ani. Incubatia dureaza 26 - 34 ore la temperatura apei de 22 - 26oC (NICOLAU et al., 1973, pag. 140). Resorbtia completa a sacului vitelin are loc la 5 - 6 zile de la eclozare si īnceperea hranirii exogene la 3 - 4 zile. Hrana specifica este constituita din infuzori la vārsta de 3 - 6 zile, alge si zooplancton la vārsta de 6 - 28 zile, zooplancton si resturi vegetale la vārsta de 28 - 60 zile si vegetatie accesibila vārstei dupa 60 zile. Īn toata aceasta perioada consuma furaje.
Ritmul de crestere īn conditii medii este de 20 - 30 g / ex. īn primul an, 150 - 200 g / ex. īn vara a II-a si 750 - 1000g / ex. īn vara a III-a. Greutatea maxima omologata a fost de 50 kg (POJOGA, 1977, pag. 149). Longevitatea nu este cunoscuta, dar se apreciaza la 25 - 30 ani.
3.Hypophthalmichthys molitrix Valenciennes
D
III 7, A II-III 12-14, V I 7, L.lat.
Corpul este comprimat lateral si īnalt. Spinarea este īngusta īntre ceafa si insertia dorsalei si rotunjita īn zona postdorsala. Ventral, se observa o carena pronuntata pāna la anala. Capul este mare, gura terminala, orientata usor īn sus. Dorsala este situata īn urma ventralelor, iar anala īn urma dorsalei. Caudala este puternic scobita, lobii avānd extremitatile ascutite. Linia laterala bine pronuntata, īn partea anterioara curbata pronuntat īn jos si rectilinie īn partea posterioara.
Raportat la lungimea standard (fara caudala) se īnregistreaza urmatoarele caractere somatice: īnaltimea maxima 29,6 - 30,2%, spatiul predorsal 49,1 - 51,5%, spatiul preanal 67 - 68%, spatiul preventral 43,1 - 46,9%, pedunculul caudal 18,7 - 19,4%, īnaltimea minima 10,9 - 11,5%, pectorala 18,8 - 21,1%, ventrala 15,1 - 15,6%, baza dorsalei 10,2 - 11,6%, baza analei 16,9 - 18,1%, lungimea capului 27,4 - 29,4%, lungimea botului 5,7 - 7,9%, diametrul ochiului 4,2 - 5,2% (MANEA, 1985, pag. 51).
Coloritul este alb argintiu, usor īntunecat īn zona dorsala si mai deschis īn zona ventrala.
Devine matur sexual la vārsta de 8 - 9 ani īn conditiile din Romānia si se reproduce numai īn statii de reproducere artificiala. Se practica tot mai frecvent reproducerea naturala dirijata īn bazine circulare dupa o prealabila stimulare cu extracte hormonale. Icrele au diametrul de 0,7 - 1,0 mm si culoarea cenusiu-verzuie; prolificitatea relativa este de 100.000 - 150.000 icre / kg dupa unii autori (BILLARD, 1995, pag. 88 citeaza pe JHINGRAN si PULLIN, 1985) sau 77.600 icre / kg la vārsta de 6 ani si pāna la 105.780 icre / kg la vārsta de 8 ani (NICOLAU et al., 1973, pag. 120). Dupa fecundare si hidratare, diametrul icrelor este de 3,5 - 4,5 mm. Incubatia dureaza 600 - 650 grade-ore (NICOLAU et al., 1973, pag. 140). Resorbtia completa a sacului vitelin are loc la 5 - 6 zile de la eclozare si hranirea exogena īncepe la 3 - 4 zile cu infuzori si alge unicelulare. Hrana specifica speciei este constituita din fitoplancton (95%) si zooplancton (5%) (īn situatii de criza consuma detritus) (NIKOLSKI, 1966, citat de POJOGA, 1977, pag. 151). De la vārsta de 6 - 10 zile consuma si furaje specifice vārstei īn helesteele īn care acestea se administreaza. Tubul digestiv este de 5,29 - 7,91 mai lung decāt corpul (MATEI, 1990, pag. 81).
Ritmul de crestere este īn conditii obisnuite de 30 - 60 g / ex. īn vara I, 240 - 480 g / ex. īn vara a II-a si 1000 - 1600 g / ex. īn vara a III-a. Greutatea maxima la care ajunge este de 25 kg (Pojoga, 1977, pag. 151).
4.Aristichtys nobilis Richardson
Īn raport cu lungimea standard (fara caudala) se īnregistreaza urmatoarele caractere somatice: īnaltimea maxima 30,8 - 31,2%, spatiul predorsal 53,1 - 53,5%, spatiul preanal 68,1 - 68,5%, spatiul preventral 46,2 - 46,5%, lungimea peduncului caudal 20,8 - 22,8%, īnaltimea minima 10,9%, lungimea pectoralei 20,4 - 20,6% lungimea ventralei 17,3 - 17,4%, baza dorsalei 10,2 - 10,7%, lungimea capului 33,3 - 33,9%, lungimea botului 8,7 - 8,9% si diametrul ochiului 4,06 - 4,46%.
Forma capului este īnalta si comprimata lateral, īngrosata īn zona dorsala si cu o carena evidenta situata īntre ventrale si anala. Capul este mare, gura terminala. Pozitia si forma īnotatoarelor este foarte asemanatoare speciei precedente.
Coloritul este brun-marmorat, īn anumite conditii chiar negru si foarte usor marmorat. Culoarea este mai īnchisa īn zona dorsala si mai deschisa īn zona ventrala.
Devine matur sexual la vārsta de 7 - 8 ani si se reproduce īn Romānia numai artificial la temperatura apei 22 - 26oC. Icrele au diametrul de 1,0 - 1,3 mm si culoarea cenusiu-verzuie (BILLARD, 1995, pag. 86, dupa HORVATH, 1986). Prolificitatea relativa este de 60.000 - 100.000 icre / kg dupa unii autorii (JHINGRAN si PULLIN, 1985, citati de BILLARD, 1995, pag. 88) si de 47.000 - 64.000 icre / kg dupa alti autori (NICOLAU et al., 1973, pag. 121). Incubatia dureaza 700 - 750 grade-ore (NICOLAU et al., 1973, pag. 140). Resorbtia sacului vitelin are loc la 5 - 6 zile de la eclozare, iar hranirea exogena īncepe la 3 - 4 zile.
Initial, larvele consuma infuzori si alge unicelulare. Ulterior īncep sa se hraneasca cu forme tinere de zooplancton, iar la maturitate hrana principala este constituita din zooplancton iar hrana secundara din detritus, insecte si larve. Consuma furaje īn helesteele īn care acestea se administreaza. Tubul digestiv este de 3,17 - 5,00 ori mai lung decāt corpul ( MATEI et al., 1990, pag. 82)
Ritmul de crestere este mai mare īn comparatie cu speciile precedente, īn conditii obisnuite: 40 - 80 g / ex. īn vara I, 320 - 480 g / ex. īn vara a II-a si 1200 - 1600 g īn vara a II-a. Greutatea maxima poate fi de peste 40 kg, longevitatea nu este cunoscuta (MATEI et al., 1990, pag. 82).
|
