Circulatia materiei în apa
Organismele vii, substanta organica moarta, compusii minerali si organici solviti dintr-un ecosistem acvatic nu se gasesc nici un moment în stare inerta, ele se afla într-o
Fig. 2. Schema modului de interactiune dintre componentele ecosistemului
(G. VASILESCU, 1986)
Micro consumatori 232g65c
permanenta transformare si circulatie. Este miscarea ce conditioneaza obligatoriu existenta sistemelor vii, a vietii. Hidrobiocenozele, mai mult, ecosistemul acvatic în ansamblul sau, respecta aceasta legitate fara de care nu ar putea exista. Astfel între componentele ecosistemului se creeaza relatii complexe care asigura stabilitatea în evolutie a acestor componente sau echilibrul evolutiv al structurii în ansamblu sau. În interiorul acestor relatii, dezvoltarea hidrobiocenozei este orientata spre valorificarea maxima a resurselor materiale si energetice ale ecosistemului acvatic.
Caile de circulatie ale materiei si energiei constituie ciclurile trofice. Relatiile de nutritie într-un ecosistem sunt cu atât mai complexe cu cât numarul grupelor de organisme este mai mare si conduc la realizarea a ceea ce numim lant trofic sau retea trofica, în care fiecare grup de organisme formeaza o veriga. În general, lanturile trofice caracteristice ecosistemelor acvatice temporare, controlate (helesteelor) nu au mai mult de 4-5 verigi.
Trebuie avut în vedere ca reteaua trofica dintr-un ecosistesm acvatic nu reprezinta o structura rigida, ci una dinamica si activa (BOTNARIUC sI VĂDINEANU 1982), elementele componente fiind într-o permanenta transformare în timp si deplasare în spatiu.
Circuitul local al materiei si energiei în ecosistemele acvatice a fost schematizat de catre multi autori. Redam, în continuare, ceea ce am considerat a fi mai sugestiv si complet pentru tipul de ecosistem existent în fermele piscicole din România.
4.1. Fosforul, nutrient de mare importanta în ecosistemele acvatice, ajunge în helesteu sub forma de compusi, anorganici sau organici, în stare solubila sau în particule de suspensii. Deci, în apa se gaseste atât fosfor mineral (ioni ai acidului ortofosforic), cât si fosfor organic (compusi organici având si fosfor). Fosforul mineral dizolvat urmeaza în ecosistemele acvatice un circuit caracteristic datorat relatiilor complexe existente între biotop si biocenoza (fig. 10).
Fig. 3. Circuitul fosforului în lacuri (dupa GOLTERMAN, 1975, modificat si citat de BOTNARIUC si VĂDINEANU 1982)
Circuitul complet al fosforului în ecosistemele acvatice este foarte rapid, având o durata de 10 zile vara si 30 de zile iarna, recircularea producându-se de cca. 20 ori pe an (GOLTERMAN, 1975, citat de BOTNARIUC si VĂDINEANU, 1982).
O parte a fosforului, componenta a organismelor, în special fitoplanctonice, ajunge pe sedimente si, inclus în compusi bazici, intra în circuitul geochimic, , circuit mult mai lent decât cel biologic. Având în vedere proprietatile specifice ale fiecarui ecosistem, caracterizate de rezultanta interactiunii biotopi - biocenoze, este evident ca si viteza de transformare si circulatie a fosforului are particularitatile sale si în aprecierea productivitatii ecosistemului trebuie considerata nu numai concentratia de fosfor din apa la un moment dat, ci si rata reciclarii fosforului.
4.2. Azotul, nutrient de mare importanta în ecosistemele acvatice, ajunge în helesteu pe mai multe cai si se gaseste în apa în multiple forme: azot molecular, oxizi de azot, amoniac, amoniu, azotiti si azotati.
În ecosistem, azotul intra în circuitul biogeochimic, determinat de un complex interactional de factori din ecosistemul acvatic. Acest circuit a fost schematizat, printre altii, de GOLTERMAN ).
Reciclarea azotului are loc de cca. 10-20 ori/an (BOTNARIUC si VĂDINEANU, 1982).
Algele, pot utiliza atât azotul liber din apa cât si saruri amoniacale (NH3) si dupa epuizarea acestora, azotati (NO3-) (BOTNARIUC si VĂDINEANU, 1982).
Bacteriile au un rol important în vehicularea azotului în circuitul specific ecosistemelor acvatice si fazele transformarilor bacteriene ale compusilor azotului sunt reversibile, sensul desfasurarii proceselor fiind dependent mai ales de concentratia oxigenului solvit.
Circuitul
azotului în ecosistemele acvatice a fost reprezentat de BEAUPIED într-un mod
complet, simplificat si extrem de sugestiv (fig.4).
Fig. 4. Circuitul azotului în helesteu
(ANNETTE BERARD, 1993, dupa BEAUPIED, 1980, modificat)
Fertilizarea helesteelor cu azot, organic sau mineral, influenteaza în mare masura viteza si sensul proceselor biogeochimice de transformare si utilizare a azotului.
Fig. 5. Consecintele fertilizarii organice asupra dezvoltarii retelei trofice în helesteu
(ANNETTE BERARD, 1993)
Fertilizarea organica a helesteelor a fost studiata de multi autori printre care si ANNETTE BERARD, care a schematizat într-o forma extrem de interesanta consecintele fertilizarii organice asupra dezvoltarii retelei trofice în ecosistemul acvatic temporar si implicit, traseele biologice urmate de azotul organic (fig.5).
4.3. Dioxidul de carbon reprezinta componenta de neînlocuit în procesul de fotosinteza si prin aceasta, în realizarea productiei primare si implicit a nivelului de productivitate biologica a ecosistemului. Sursele de CO2 sunt multiple: atmosfera, respiratia organismelor acvactice, descompunerea materiilor organice, apele pluviale si sursa de alimentare cu apa. Circuitul dioxidului de carbon în apa este prezentat schematic în fig. 6, dupa OHLE citat de SCHAPERCLAUS.
Fig. 6. Circuitul gazului carbonic în helesteu
(W. SCHAPERCLAUS, 1962, dupa OHLE, modificat)
|
