Jim Gibbinson e unul dintre cei mai celebri pescari britanici ai ultimilor 30 de ani. Ca pescar, a fost consultant pentru firme importante, cum e Kevin Nash, si a colaborat la producerea unor lansete prestigioase, fabricate de firma Simpson's din Turnford si īmprumutān 18218r1724s d numele lui. Ca autor, a scris opt carti (despre pescuitul crapului si al linului) si zeci de articole care au influentat cāteva generatii. Īn afara Marii Britanii, a publicat īn Franta, Germania, Italia si Polonia. Textele lui ating deseori un nivel tehnic foarte ridicat, īnsa ceea ce impresioneaza īn primul rīnd e originalitatea punctului de vedere. E un scriitor foarte personal, care examineaza critic idei pe care altii le iau de-a gata si se opune īn multe privinte opiniei comune. Nu īn ultimul rānd, e un scriitor preocupat de aspectele morale ale acestui sport. Oricarui pescar care e sensibil la acest subiect, scrisul lui Jim Gibbinson īi va da de gāndit. (Vlad Pavlovici)

ETICA PESCUITULUI

de Jim Gibbinson

Dictionarul Oxford defineste "etica" drept o filosofie morala sau un set de principii morale. Cu alte cuvinte, e vorba de respectarea regulilor. Oare? Sa presupunem ca pescuiti pe o apa unde regula e ca toate stiucile prinse trebuie omorāte - si se īntāmpla sa prindeti din greseala o stiuca, pe care, īn loc sa o omorāti, o eliberati. Ati īncalcat o regula pentru a nu va īncalca un principiu. V-ati comportat etic sau nu? Greu de raspuns.

Folosirea barcilor

O problema etica pe care revistele de pescuit la crap o discuta din cānd īn cānd priveste folosirea barcilor. Sunt lacuri unde folosirea lor e permisa. Este si etica? Daca este, cum trebuie folosite?

Sunt de acord sa folosesc barca pentru a cunoaste lacul pe care voi pescui - pentru a face, cu ajutorul sonarului, o harta detaliata a apei. Nu vad nimic rau īn a folosi barca pentru a ajunge pe vadul pe care mi l-am ales - evident, cu conditia sa nu-i deranjez pe ceilalti pescari. De asemenea, sunt de acord sa folosesc barca pentru a nadi. Dar aici ma opresc. Nu voi folosi barca pentru a planta monturile. Pe multe ape din strainatate, ca si pe unele ape din Marea Britanie, pescarii au voie sa foloseasca barcile pentru a pescui la distante mult mai mari decāt cele la care pot arunca - mergānd pāna la trei sau patru sute de metri. Alteori, se servesc de barci nu pentru distanta, ci ca sa planteze monturile īn locuri care altfel ar fi inaccesibile, de pilda sub ramurile unei salcii aplecate peste apa, pe malul opus.

E just sa plantezi monturile? E etic? Dupa parerea mea, nu e, si eu n-o fac. Cānd spun asta, nu ma socotesc mai moral decāt altii si n-am de gānd sa tin o predica celor care gāndesc altfel decāt mine, doar mi se pare ca īn privinta asta s-a mers prea departe. Aruncarea lansetei e o īndemānare atletica. Daca cineva vrea sa arunce mai departe ca altii sau sa-si plaseze montura īn locuri greu accesibile, cred ca trebuie sa īncerce sa capete īndemānarea necesara, nu sa rezolve problema ducānd montura cu barca.

Īn privinta asta, n-am īndoieli ca si cei care nu sunt de acord cu mine pot sa īnteleaga punctul meu de vedere. Īnsa lucrurile sunt si mai complicate. Nu folosesc barca pentru plantari, atāta vreme cāt pescuiesc de pe mal, dar nu mi se pare incorect sa o folosesc ca platforma de pescuit. Am prins o multime de stiuci si pastravi pescuind din barca si n-am avut nici cea mai mica mustrare de constiinta.

E o inconsecventa? Da, presupun ca este. Dar asta e problema cu chestiunile etice, ca nu sunt īntotdeauna bine definite. Observatiile de mai sus privesc orice fel de barci, cu vāsle sau cu motor, ca si barcile de nadit teleghidate.

Bradisul si ragaliile

Acum cātiva ani, eram membru al unui club de pescuit, pe un lac din Essex. Īntr-o vara, apele putin adānci ale lacului au fost invadate de bradis. Majoritatea crapilor īsi petreceau majoritatea timpului īn aceste ape. Bradisul se īntindea pāna la aproximativ 80 de metri de la mal. Dincolo de el, era o zona curata. Daca puteai arunca pāna acolo, trasaturile erau asigurate. Problema era ca, dupa aceea, trebuia sa tārasti pestele prin 80 de metri de bradis, īn care de cele mai multe ori se īntepenea definitiv, asa ca pescarii erau obligati sa rupa firul. As zice ca patru crapi din cinci se pierdeau īn felul asta, multi dintre ei ramānānd sa traga dupa ei cārligul si o bucata de fir.

Pescarii care dadeau asa nu īncalcau nici o regula, dar era etic? Am hotarāt ca nu si am refuzat sa pescuiesc acolo. M-am mutat īn alta parte a lacului, care era mai adānca, mai curata si, din pacate, mai putin vizitata de crapi!
Un prieten de-al meu a īntālnit o situatie asemanatoare pe un lac din Kent, atāt ca acolo nu mai era vorba de bradis, ci de ragalii. Un mic grup de pescari aruncau la marginea unor agatatori si uneori chiar īn ele. Cum era de asteptat, o buna parte din pestii īntepati se duceau īn agatatori si rupeau. Situatia era si mai grava noaptea - pāna cānd pescarii se trezeau, se eliberau din sacul de dormit si din cort si puteau īntepa, pestele era īn ragalii. Acesti pescari nu īncalcau nici o regula, īnsa dupa parerea mea pescuiau īntr-o maniera lipsita de etica, ba chiar iresponsabila.

Regulile pot fi manipulate si atunci e de datoria eticii sa īndrepte lucrurile. Sa luam cazul a doi pescari care au hotarāt sa pescuiasca intens, o iarna īntreaga, pe un lac din zona casei mele. Regulile lacului interzic pre-nadirea, cu alte cuvinte n-ai voie sa nadesti decāt īn timpul pescuitului. Atunci ce-au facut cei doi maestri naditori? Veneau pe lac, desfaceau o lanseta, aruncau cāteva kilograme de boilies, strāngeau lanseta si plecau. Desi nu stateau pe apa mai mult de jumatate de ora, pretindeau ca nu calcasera regula pre-nadirii. Era adevarat īn litera legii, dar īn spiritul ei era un abuz. Īntāmplarea face ca eforturile lor au fost inutile, fiindca n-au prins nici un peste. Si, cu siguranta ca urmare a acestei risipe de nada, nimeni n-a prins nimic toata iarna. Īnsa nu prostia lor e problema, ci etica.

Specimenele aparute peste noapte

Īn ultimii ani, o multime de pesti mari au fost adusi de pe continent īn apele britanice. Unii au fost importati ilegal, altii, cu acte. Lasānd la o parte chestiunea legalitatii, ca si pe aceea a bolilor care ar putea fi transmise astfel pestilor autohtoni, sa vedem ce probleme etice ridica aceste importuri.

Ni se spune ca specimenele aparute peste noapte fac sa scada valoarea pestilor nostri. Un exemplar adus din Europa ar fi mai putin valoros decāt unul care a crescut īn Marea Britanie. Pot sa īnteleg sentimentele "patriotilor" care sustin asta, dar mi se pare ca aici se contrazic singuri. De ani de zile, s-a pus un pret absolut exagerat pe dimensiunea pestilor - mai exact, pe greutate. Pestii mari au capatat prestigiu, iar prestigiul pescarului se masoara dupa numarul pestilor mari prinsi. A fost dintotdeauna un mod superficial de a masura meritele, dar are avantajul simplitatii. Acum, īnsa, chestiunea a devenit confuza, odata cu importul pestilor mari, care se gasesc peste tot. Neajunsurile acestei gāndiri simpliste, care zice ca nu e bun decāt ce e mare, se vad dintr-o data foarte limpede.

Punctul meu de vedere e rezumat cel mai bine de raspunsul pe care i l-am dat cuiva care afirma ca "pestii importati nu se socotesc". "La ce nu se socotesc?" l-am īntrebat.

Cu alte cuvinte, la ce serveste sa te lauzi cu lista pestilor mari pe care i-ai prins? Sigur, asta arata o anumita competenta, dar īn acelasi timp exista destui pescari capabili, care se multumesc sa pescuiasca pe lacuri unde pestii nu ating dimensiuni foarte mari. Asa ca, daca ai o lista de pesti mai mari decāt cei prinsi de altul, nu īnseamna ca esti neaparat si mai bun pescar. Si atunci, daca lista nu e un indicator al valorii exceptionale, ce e? Un indicator al statutului? Da, cred ca aici e ceva. Īnainte de epoca importurilor, prinderea unui peste mare dadea pescarului un anumit rang si statut. Din pacate pentru puristii care cred ca pestii importati nu se socotesc, revistele de pescuit si cititorii lor nu disting īntre pesti autohtoni si pesti importati - un peste de 20 de kilograme e un peste de 20 de kilograme, indiferent de origine.

Prin urmare, e etic sa prinzi specimene aduse de afara si sa apari īn ziare cu ele, fara sa precizezi ca e vorba de pesti importati? Sincer sa fiu, este. Ce conteaza de unde provine pestele?

E perfect etic sa pescuiesti pesti de import - ba chiar as putea gasi argumente sa sustin ca e mult mai etic decāt sa prinzi pesti autohtoni, care si asa au fost prinsi si reprinsi mult prea des.

Eu nu pescuiesc dupa pesti importati, dar motivele mele n-au de-a face cu etica. Eu pescuiesc pentru satisfactia mea personala, nu pentru rang sau statut. Iar satisfactia personala e o calitate intangibila, care depinde de multi factori, īntre care cel mai important e sentimentul de reusita. Ce prind altii - indiferent de marimea sau de originea pestelui - e pentru mine irelevant.

Acapararea vadurilor

Mergeti pe orice apa care are crap mare si unde nu exista restrictii īn privinta timpului de pescuit. Veti gasi, cu siguranta, pescari de cursa lunga. Uneori, vor monopoliza vadurile cele mai importante - sau pe care le cred ei cele mai importante - cu saptamānile si chiar cu lunile. Asta īnseamna o presiune asupra lacului si, īn consecinta, asupra pestilor, ca si uzura accentuata a acelor vaduri. Īn plus, limiteaza dreptul celorlalti pescari de a-si alege locul, prin faptul ca unele vaduri sunt scoase din circuit.

Daca, asa cum spuneam, nu exista restrictii de timp, pescarii care acapareaza vadurile nu īncalca nici o regula. Dar e etic?

Pe mine, ca pescar, lucrul asta rareori ma afecteaza direct, fiindca de obicei o iau la goana spre ape mai linistite īnainte sa se ajunga la asemenea situatii. Asa ca nu am motive personale cānd sustin ca acapararea vadurilor pe termen lung e lipsita de etica. E si foarte egoista, dar asta-i alta poveste.

Pestii-tinta
Am amintit mai devreme de pestii prinsi si reprinsi mult prea des. Pe unele lacuri, sunt porecliti "gagauta", fiindca se lasa prinsi mereu. Īn afara de a-i transfera īntr-o apa īnchisa pescuitului, unde sa duca o viata linistita, de pensionari, nu se poate face mare lucru. Dar exista anumite exemplare mari care sunt pescuite sistematic, desi au fost deja prinse de nenumarate ori. Un exemplu care īmi vine imediat īn minte e al uriasei crapoaice oglinda caruia i se spune "She" (pe romāneste, "Dānsa", n.t.), care traieste īn iazul scolii din Faversham. Ma īntreb de cāte ori a fost prins bietul peste - 150 de ori? 200? Mai mult? Nefericita "She" e un exemplu extrem, dar, din pacate, nu unic. Ce justificare putem gasi pentru asa ceva?

Īn concluzie

Uneori, prin "etica" putem īntelege "altruism", "corectitudine" sau "consideratie", dar pāna la urma nu avem o definitie absoluta. Ceea ce e acceptabil pentru un pescar poate sa nu fie pentru altul. Asa ca, īn absenta unui patriarh al eticii, care, īnarmat cu īntelepciunea lui Solomon, sa decida īn asemenea chestiuni, trebuie sa judecam singuri ce este etic si ce nu.