Ferme piscicole

4 .1 Scopul si importanta lucrarii

In majoritatea fermelor piscicole private din tara noastra, pestii se cresc in sistem extensiv sau semi-intensiv, ceea ce presupune practicarea unei alimentatii bazate in principal pe amestecuri de cereale (porumb, grau, orz) si eventualele subproduse ale acestora (tarate de grau). In acest sistem de crestere, pestii isi completeaza partial necesarul de substante prin consumul unor surse ocazionale (macrofite acvatice, fito si zooplancton, zoobentos, detritus)

Ca urmare a alimentatiei deficitare, se inregistreaza un ritm de crestere redus al pestilor, datorat unui nivel ridicat al consumului de hrana, iar eficienta economica este scazuta. Cheltuielile totale pentru obtinerea carnii de peste sunt foarte ridicate de unde rezulta si pretul mare de valorificare.

In cercetarile noastre s-au studiat diferite solutii de alimentatie a pestilor, in scopul eficientizarii acestei activitati, precum si in scopul studierii posibilitatilor de a obtine o populatie piscicola la care sa nu se foloseasca in hrana doar cereale, ci si cantitati de fainuri proteice si suplimente mineralo-vitaminice.

Cu toate ca o serie de agenti economici au inceput sa produca nutreturi combinate pentru hrana pestilor, foarte putine ferme piscicole din Romania folosesc asemenea nutreturi. Astfel, in lucrarea de fata se incearca prezentarea unei acvaculturi moderne care sa implice folosirea unor metode de ultima generatie pentru anliza parametrilor apei, utilizarea unor nutreturi combinate, cresterea materialului biologic in custi asemanatoare unor viviere flotabile.

Se poate afirma ca prin alimentatie, avand in vedere particularitatile anatomo-fiziologice ale tubului digestiv la peste, pot fi influentate atat nivelul energiei si substantele nutritive utlizate in hrana, cat si starea de sanatate si performantele zootehnice obtinute.

In stadiul de puiet, pestii au sistemul enzimatic incomplet dezvoltat si o capacitate de ingerare redusa; ca urmare , hrana administrata trebuie sa aiba o buna digestibilitate si un nivel ridicat al energiei si al substantelor nutritive. Alaturi de factorii genetici, hrana administrata reprezinta factorul care influenteaza atat performantele de crestere cat si calitatea carnii pestilor. In toate fazele de hranire este necesar sa se asigure un nutret combinat complet si complex, care sa acopere cerintele specifice varstei la care este administrat si care sa asigure un ritm de crestere ridicat.

Observatiile efectuate au evidentiat faptul ca este necesara utilizarea unor programe de furajare bazate pe nutreturi echilibrate din punct de vedere nutritional si care sa respecte caracteristicile specifice varstei pestilor.

In caz contrar, pentru realizarea greutatii corporale planificate, se prelungeste perioada de crestere a pestilor si se majoreaza consumul de hrana, ceea ce, in final se soldeaza cu marirea semnificativa a costurilor de productie si inregistarea de pierderi economice.

4.2. Organizarea generala a cercetarilor proprii

Cercetarile au fost efectuate in cadrul Statiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Acvacultura si Ecologie Acvatica Ezareni, pe o perioada de 45 de zile (26 iulie-10 septembrie). Materialul biologic utilizat a fost crescut in custi submersibile cu dimensiuni de 50cm/70cm amplasate pe o platforma direct in iaz.

Inainte de inceperea fiecarei serii experimentale s-au efectuat operatiuni specifice de curatenie si dezinfectie a custilor si echipamentelor de lucru. Dupa curatirea mecanica si spalarea cu jet puternic de apa peretii custilor au fost dezinfectati cu o solutie de cloramina 2 ‰. Celelalte instrumente au fost spalate cu detergent, clatite cu apa si dezinfectate cu aceeasi solutie de cloramina cloramina 2 ‰ . S a verificat sistemul de prindere si de sustinere al platformei cat si sistemele de aerare a apei existente in acel bazin.

Dupa efectuarea operatiunilor descrise mai sus, custile au fost pozitionate pe platforma. A doua zi dimineata s-a efectuat pescuirea materialului biologic dintr-un bazin aflat in imediata apropiere apoi s-a trecut la sortarea, cantarirea si transportul pestilor cu ajutorul unor saci din polietilena umpluti cu apa. Popularea fiecarei custi s-a realizat cu foarte mare grija astfel incat pestii sa nu sufere nici un fel de leziune.

In fiecare zi au fost prelevate probe de apa pentru efectuarea analizelor apei. Au fost determinati urmatorii parametri: temperatura apei, pH-ul si oxigenul. Pe parcursul experimentului cantarirea pestilor s-a efectuat pe lot la un interval de 10 zile cu ajutorul cantarului electronic.

In fiecare serie experimentala pestii au fost repartizati in doua loturi, respectiv un lot martor si un lot experimental. S-a folosit acelasi program de administrare al nutreturilor pentru fiecare lot. S-a urmarit sa se asigure conditii identice de intretinere pentru pestii din lotul martor si din lotul experimental. Pe parcursul desfasurarii experimentelor s-au inregistrat datele privind evolutia greutatii corporale a pestilor, a consumului de hrana precum si a starii de sanatate.

Tabelul 4.1

Schema generala de experimentare

4.3. Materiale si metode de lucru

Experimentele s-au realizat pe specia crap (Cyprinus carpio). Specia Cyprinus carpio este crescuta in 48 de tari si este cea mai reprezentativa specie din tara noastra..

In primul experiment s-a lucrat cu 40 de exemplare de indivizi, repartizati in doua loturi egale numeric, respectiv un lot martor (LM) si un lot experimental (LE).

Modelul experimental a fost organizat in urmatoarea varianta :

lot martor (LM) - in a carui reteta de hrana nu s-a introdus complexul enzimatic (Avizyme 1500), 20 exemplare, greutatea medie pe individ 30.2 grame,

lot experimental (LE) - in a carui r 434e45e eteta de hrana s-a introdus complexul enzimatic (1%), 20 exemplare, greutatea medie pe individ 30.4 grame.

Tabelul 4.2

Organizarea experimentului privind incorporarea complexului enzimatic in hrana crapului de cultura

In cel de al doilea experiment s a lucrat cu acelasi numar de pesti ca si la primul experiment (40) impartit in aceleasi conditii respectiv un lot martor (LM1) si un lot experimental (LE1). Modelul experimental a fost organizat in urmatoarea varianta :

• lot martor – (LM1) in a carui reteta de hrana nu s-a introdus liant, 20 exemplare, cu o greutate medie de 30.2 g;
• lot experimental (LE1)- in a carui reteta de hrana s-a introdus liant (1%), 20 exemplare, cu o greutate medie de 30,4 g.

Tabelul 4.3

Organizarea experimentului privind incorporarea liantului

in hrana crapului de cultura

4.3.1. Aditivi furajeri utilizati in alimentatia pestilor

Dictionarul Enciclopedic de Zootehnie defineste aditivii furajeri ca “substante diferite care, adaugate in cantitati mici in ratie, duc la completarea si echilibrarea ratiei, la o mai buna utilizare a componentilor ratiei, la stimularea procesului de crestere,ceea ce se concretizeaza in cresterea eficientei furajarii si ameliorarea sporului ”. Intr-o alta defintitie mai recenta aditivii furajeri sunt „substante care incluse in cantitati foarte mici in nutreturi stimuleaza cresterea organismului sau alt tip de performante, sporesc eficienta utilizarii hranei in organism sau au efecte favorabile asupra sanatatii sau metabolismului animalului” (Halga si colab., 1999).

In pofida ratei reduse de participare in structura ratiilor de hrana, aditivii furajeri reprezinta o categorie de ingredienti deosebit de importanta prin efectele pe care le determina asupra animalelor sau a productiilor realizate de acestea respectiv prin avantajele atrase de folosirea lor. Folosirea aditivilor furajeri la pesti este reglementata de o tara la alta, prin norme legale specifice, diferite. In ultimul timp la nivelul Uniunii Europene exista tendinta crearii unui cadru legislativ caracterizat prin interese economice sau politice unitare si comune.

Reglementarea folosirii aditivilor furajeri reprezinta o necesitate impusa atat de marea lor diversificare, de cresterea numarului de producatori si a numarului de agenti de comercializare, cat mai ales din considerente ce tin de siguranta consumatorilor.

Aditivii furajeri se pot clasifica in:

aditivi nutritionali: vitamine, oligominerale, aminoacizi;

aditivi pronutritionali: enzime, antibiotice, probiotice, prebiotice, emulsifianti, antioxidanti, agenti detoxifianti, preparate hormonale;

aditivi tehnologici: conservanti, lianti, arome, edulcoranti, pigmenti, agenti de control ai mediului;

aditivi medicinali: coccidiostatice, histomonostatice, alte produse sau substante medicamentoase, extracte naturale din plante (Pop, 2002).

Adaugarea aditivilor furajeri in nutreturile destinate pestilor are ca scopuri: protejarea caracteristicilor nutritionale ale nutreturilor (ex. antioxidantii), facilitarea dispersiei ingredientelor, granularea nutreturilor (ex. emulsifiantii, stabilizatorii si liantii), facilitarea cresterii (ex. promotorii de crestere), facilitarea ingestiei nutreturilor si acceptarea produsului de catre consumator (ex. stimulantii de consum si colorantii alimentari) si inlocuirea nutrientilor naturali cu forme de sinteza (ex. vitaminele, mineralele, aminoacizii, colesterolul si fosfolipidele) (Tacon, 1989).

Aminoacizii de sinteza

Aminoacizii sunt elementele constitutive ale tuturor proteinelor naturale, atat din plante cat si din animale; ei sunt strict necesari organismului animal pentru sinteza proteinelor proprii. Aminoacizii de sinteza cei mai utilizati ca aditivi furajeri sunt lizina, metionina, treonina si triptofanul. Utilizarea lor in alimentatia animala este reglementata in Uniunea Europeana prin Directiva 471/82 si 520/89, care precizeaza produsele inregistrate si autorizate in acest sens (Pop, 2002).

Aminoacizii de sinteza sunt obtinuti prin sinteza chimica sau biosinteza, cei mai utilizati in alimentatia animalelor fiind L-metionina si L-lizina, dar pot fi utilizate si amestecuri de L-aminoacizi (glicina, alanina, prolina si histidina).

Metionina a inceput sa fie produsa in anii '50, prin sinteza chimica, aceasta cale fiind folosita si in prezent; majoritatea animalelor pot converti izomerul D-metionina in L-metionina, ceea ce face ca produsul obtinut pe cale chimica (DL-metionina) sa satisfaca atat sub aspect nutritional cat si economic.

Lizina a fost pentru prima data produsa la scara industriala in anii '60, odata cu definirea rolului sau major in alimentatia animalelor si cresterea cerintelor industriei furajere pentru includerea ei ca aditiv in nutreturile combinate.

Prin biotehnologie se poate obtine L-lizina pura, comercializata ca L-lizina HCl sau L-lizina sulfat; forma de prezentare poate fi de pulbere cu aspect cristalin si culoare deschisa (in general continand 98% L-lizina HCl, respectiv min. 78% lizina), granulata (L-lizina sulfat, cca 47% lizina) sau sub forma lichida (continand 12-50% lizina).

Enzimele

Enzimele sunt substante de natura proteica care catalizeaza si conditioneaza desfasurarea reactiilor de degradare si sinteza care stau la baza proceselor metabolice in organism (Halga si colab., 1999). Enzimele actioneaza numai asupra unui substrat specific pe care il recunosc printr-un mecanism intim. Activitatea enzimelor are ca efect o accelerare a vitezei de desfasurare a reactiilor pe care le catalizeaza, la finele fiecarui ciclu de reactie enzima regasindu-se neconsumata, alaturi de produsii rezultati din substratul initial.

Enzimele au o influenta pozitiva asupra valorificarii hranei si asupra sintezei substantelor nutritive in organism. Adaugate in furaj, aceste produse permit o crestere a indicelui de digestibilitate si in acelasi timp o reducere a coeficientului de conversie.

Suplimentarea enzimatica a hranei poate avea insa si alte scopuri la fel de utile din punct de vedere nutritional: completarea enzimelor endogene la animalele tinere sau degradarea unor factori antinutritivi prezenti in unele materii prime furajere, facilitand utilizarea unor sortimente furajere mai ieftine sau disponibile.

Utilizarea unor preparate enzimatice a devenit necesara:

1. in cazul in care digestia hranei este limitata, aspect intalnit la animalele bolnave, animalele tinere sau la animalele de mare productivitate;
2. in cazul unor nutreturi care ridica probleme nutritionale, cum ar fi: continutul in unii factori antinutritionali (pentozani, glucani) sau cand se cere ridicarea digestibilitatii nutreturilor sau a valorii nutritive;
3. cand se impune reducerea poluarii mediului, folosirea unor enzime permitand reducerea poluarii prin dejectii. (Stoica, 2001)

De altfel, unul dintre scopurile adaugarii de enzime in hrana este de a degrada polizaharidele peretilor celulelor vegetale pina la monomeri sau oligomeri cu greutate moleculara scazuta ce pot fi absorbiti la nivel intestinal. Totodata se elibereaza nutrientii protejati de peretii celulari, rezultand o valorificare superioara a hranei.

La fel de importanta este suplimentarea enzimatica la stadiile tinere la care productia de enzime endogene este limitata (atat cantitativ cat si sortimental ) si deseori nu corespunde cerintelor alimentatiei sau cresterii.

Combinarea mai multor enzime poate fi utila, folosirea amestecurilor multi-enzimatice putand determina obtinerea unor rezultate superioare in comparatie cu preparatele monoenzimatice .

Pentru o buna eficienta a utilizarii, preparatele enzimatice de uz furajer trebuie sa indeplineasca o serie de conditii:

• sa aiba o mare concentratie activa;
• sa aiba o capacitate de dispersabilitate rapida si uniforma;

sa isi mentina caracteristicele un timp cat mai indelungat, chiar si in conditiile introducerii lor in premixuri vitamino-minerale sau in alte conditii de stocare.

In ceea ce priveste utilizarea practica a produselor enzimatice furajere pot fi folosite urmatoarele modalitati de includere a lor in hrana (Pop, 2002):

includerea directa in furajul uscat, produsul enzimatic fiind adaugat ca orice alt aditiv, caz in care enzimele vor incepe sa „lucreze“ abia in tractusul digestiv animal (stimulate de apa, temperatura si pH); cea mai folosita forma este cea solida (pulbere sau granule), dar ea are dezavantaje legate de omogenizarea mai pretentioasa; posibila separare/ prafuire sau faptul ca introducerea enzimelor in nutret se face inaintea eventualelor procesari (granulare etc) a condus la extinderea folosirii produselor sub forma lichida, aplicate prin pulverizare (sistem spray) pe furajul finit dupa granulare; formele lichide sunt de regula mai ieftine (sau mai concentrate la acelasi pret) si mai usor de gestionat;

• pretratamentul materiilor prime, situatie in care enzimele incep sa actioneze inca inainte de (sau odata cu) procesul de producere/preparare a furajului, realizandu-se practic o adevarata predigestie a unor nutrienti;
• includerea in sistemele de hranire umeda sau lichida, caz in care enzimele incep sa “lucreze” in furajul bogat in apa si continua in tractusul gastro-intestinal.

Sursele cele mai importante din care se pot obtine preparate enzimatice utilizate in hidroliza nutreturilor pentru pesti sunt unele subproduse de origine animala din industria pestelui si a carnii (viscere de peste, pancreas porcin etc.) si microorganisme. Dintre acestea, preparatele enzimatice obtinute din microorganisme (biosinteza din tulpini de Bacillus subtilis) ofera mai multe avantaje, putand fi obtinute in instalatii speciale in cantitati mari pe medii de cultura relativ ieftine (Guillaume, 1999). Cele mai importante enzime microbiene care se comercializeaza pe plan mondial sunt proteazele si carbohidrazele.

Antibioticele

Antibioticele furajere pot fi definite ca fiind substante bacteriostatice sau bactericide care, folosite in doze de zeci sau sute de ori mai mici decat cele terapeutice, actioneaza la nivelul florei digestive, contribuind la mentinerea starii de sanatate a animalelor si la imbunatatirea valorificarii hranei, realizand un efect promotor al cresterii acestora (Pop, 2002).

Antibioticele sunt substante organice cu proprietati antibacteriene produse de unele microorganisme ca metaboliti secundari.

Valorificarea superioara a hranei prin folosirea antibioticelor furajere are la baza o utilizare mai eficienta a fiecarui principiu nutritiv, dar si evitarea unor tulburari digestive, diaree etc. Efectul adaosului de antibiotice in nutreturi este cu atat mai mare cu cat conditiile de intretinere si de hranire a animalelor sunt mai vitrege (Stoica si colab., 2001). Proportiile curente de utilizare a antibioticelor furajere sunt cuprinse intre 5-50 mg/kg nutret, in functie de tip, specie, categorie de varsta, stare fiziologica (Pop si colab., 1997).

Antibioticele de uz furajer au efect biostimulator, efect dependent insa de o serie de factori precum: felul antibioticului, specia si varsta animalului, starea de sanatate, conditiile de intretinere etc.

Mecanismele de actiune ale antibioticelor utilizate ca promotori de crestere nu sunt foarte exact delimitate, dar s-a demonstrat faptul ca ele au o influenta benefica asupra organismului pestelui cum ar fi:

• impiedicarea proliferarii unor germeni patogeni (Salmonella, E. coli etc.) cu localizare intestinala, a caror proliferare afecteaza starea de sanatate a animalului, apetitul si valorificarea hranei;
• favorizarea dezvoltarii in tractusul digestiv a unor bacterii utile;
• marirea permeabilitatii peretelui intestinal pentru nutrienti;

De asemenea antibioticele influenteaza pozitiv metabolismul proteic si vitaminic in special si metabolismul bazal in general.

Pentru a se evita posibilitatea adaptarii unor germeni patogeni, cat si pentru mentinerea efectului biostimulator, se impune schimbarea periodica a antibioticului furajer folosit.

Se considera ca, pentru a fi admise spre folosire ca aditivi furajeri, antibioticele trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii (Pana, 2000):

1. sa aiba toxicitate redusa pentru toate speciile si categoriile de animale;
2. sa posede o activitate antibiotica limitata pentru a preveni riscul producerii antibiorezistentei la un numar mare de germeni patogeni;
3. sa se poata utiliza discontinuu, fiind necesara schimbarea periodica intre antibioticele folosite in aceeasi ferma, unitate etc.

De retinut este faptul ca antibioticele si acidifiantii nu sunt autorizati a fi utilizati in alimentatia pestilor in U.E. (Guillaume, 1999), dar sunt utilizate pe alte continente.

Probioticele

Numele de „probiotic” a fost dat de Parker R. (1974) si a fost definit de Fuller si Cole C.B. (1988) ca fiind un supliment alimentar microbian viu ce actioneaza benefic asupra animalului gazda prin ameliorarea echilibrului microflorei intestinale. Probioticele sunt constituite din bacterii selectionate, cultivate industrial si utilizate pentru a restabili microflora intestinala al carei echilibru a fost perturbat in cazul in care animalul a fost supus stresului, s-a imbolnavit sau a suferit un tratament cu antibiotice (Stoica, 2001).

In Comunitatea Europeana au fost admise spre utilizare 19 preparate probiotice de pe data de 22 mai 2001, respectiv levurile de Saccharomyces cerevisiae, spori de Bacillus sp. sau de bacterii lactice apartinand genurilor Lactobacillus, Streptococcus, Pediococcus si Enterococcus (Gatesoupe, 2002).

Produsele probiotice sunt preparate naturale ce contin microorganisme vii (uneori si substante produse de catre acestea - exceptand antibioticele) si care, actionand asupra florei tractusului digestiv, determina efecte benefice asupra organismului animalului „primitor”, in sensul favorizarii starii normale de sanatate, imbunatatirii valorificarii hranei si stimularii productiei (Pop si colab, 1997).

Probioticele sunt preparate naturale ce contin microorganisme vii; ele reprezinta „un aport microbian cu eficacitate zootehnica” format din diferiti germeni (streptococus, bacterii lactice) sau din spori prezenti ca atare sau pe diferite suporturi (lactoserum, cereale germinate), care actioneaza favorabil prin modificarea florei intestinale. Prin folosirea probioticelor numarul de bacterii selectionate creste considerabil si, ca urmare, agentii patogeni au sanse foarte reduse de a coloniza intestinul pestilor.

Doza de utilizare a preparatelor probiotice este, in general, de 0,1% in hrana, dar exista si situatii in care recomandarile sunt de ordinul gramelor pe animal si pe zi (2-50 grame), in functie de specia si categoria animalelor si de produsul probiotic folosit.

Referitor la preparatele probiotice se apreciaza ca acestea ar trebui sa indeplineasca urmatoarele conditii de baza:

• trebuie ca microorganismele continute sa apartina unor tulpini capabile sa exercite un efect benefic asupra organismului animalului „primitor”, ca de exemplu cresterea rezistentei la imbolnaviri sau stimularea cresterii;
• produsul trebuie sa nu fie patogen sau toxic;
• produsul trebuie sa contina celule viabile, in numar cat mai mare, desi nu este stabilita exact o doza minima eficace;
• microorganismele continute trebuie sa aiba capacitatea de a supravietui si a-si desfasura activitatea in interiorul tractusului digestiv (sa reziste la pH scazut si la activitatea unor enzime si acizi organici din tractusul digestiv);
• produsul sa fie stabil si capabil de a ramane activ o perioada cat mai indelungata, atat in conditii de stocare cat si in cazul in care furajul in care a fost inglobat urmeaza a fi supus unor tratamente termice (de tipul granularii etc.) sau fizice (umectare).

La diferite specii de pesti au fost observate efecte clare ale utilizarii probioticelor in timpul primelor etape de crestere. Eficienta acestor substante ramane insa de demonstrat si in celelalte etape de crestere a pestilor (Guillaume si colab., 1999). Cert este ca probioticele sunt o metoda alternativa utilizarii antibioticelor ducand la o intrebuintare mai redusa a acestora in exploatatiile piscicole (Frouël, 2003).

Antioxidantii

Antioxidantii sunt substante chimice care se adauga in nutreturi pentru a intarzia sau inhiba degradarea grasimilor si pentru a preveni oxidarea vitaminelor sau provitaminelor care pot sa se inactiveze (Pop, 2002).

In prezent este autorizata folosirea a aproximativ 15 antioxidanti pentru toate speciile si alimentele. Cei mai utilizati in alimentatia pestilor sunt butihidroxianisolul (BHA) si butihidroxitoluenul (BHT). Pe langa acesti antioxidanti sintetici exista si antioxidanti naturali, dintre care mai cunoscuti sunt vitaminele A, E si C (Tacon, 1989). Se recomanda ca antioxidantii sa fie intotdeauna adaugati in timpul fabricarii alimentelor. Doza variaza in functie de cantitatea de grasimi, fiind cuprinsa intre 1-2 %.

Dintre cei 15 antioxidanti autorizati pentru toate speciile in U.E. (in afara de acidul ascorbic si tocoferolul) amintim: BHT (butil hidroxitoluen), BHA (butil hidroxianisol), lecitinele, alfa tocoferolul, acidul citric etc. (Adams, 1999).

Emulsifiantii

Emulsia este un sistem in care particule mici dintr-un lichid sunt dispersate in alt lichid. Valorificarea cat mai buna a grasimilor este deosebit de importanta, cel putin prin prisma valorii lor energetice, mai mult decat dubla comparativ cu restul substantelor organice (proteine, glucide) (Pop, 2002).

Rolul emulsifiantilor este in principal de a imbunatati absorbtia (respectiv digestibilitatea) lipidelor din hrana. Ei pot fi folositi insa si pentru a ameliora dispersabilitatea (solubilitatea) unor substante grase in mediul apos (de ex. vitaminele liposolubile); pentru acest din urma scop se foloseste curent si termenul de emulgator.

Dintre emulsifianti amintim: lecitinele, celuloza, pectinele, cazeina, gelatina etc.

Hormonii

Hormonii pot realiza intensificarea procesului de crestere a pestilor prin introducerea in hrana a homonilor tiroidieni si steroizi anabolizanti. In numeroase studii s-a demonstrat ca hormonii tiroidieni pot influenta favorabil cresterea pestilor. Dintre hormonii tiroidieni doar triiodotironina este singurul care poate fi adaugat direct in hrana, in concentratii de 4-20 mg hormon/kg de hrana (Oprea, 2000).

Utilizarea steroizilor anabolizanti in hrana animalelor nu este permisa in multe tari de pe glob, datorita riscului de transmitere la consumatorii de peste, inclusiv la om. Totusi, hormonii pot fi introdusi in cantitati foarte limitate in hrana puietului, pentru o perioada scurta de timp.

Agenti detoxifianti

Agentii detoxifianti sunt aditivi furajeri destinati anihilarii micotoxinelor din nutreturile contaminate cu fungi. Acestia, adaugati in proportii reduse in hrana, dilueaza sau „leaga” micotoxinele in lumenul intestinal, determinand tranzitul si eliminarea lor din tubul digestiv odata cu resturile nedigerate, reducandu-le astfel semnificativ efectele negative (Pop, 2002).

Agenti detoxifianti utilizati la pesti: tuful vulcanic zeolitic (Barbat, 1989), bentonita, glucomanani etc. Ei pot fi impartiti in agenti detoxifianti (alumino-silicati) clasici si moderni (glucomannani).

Conservantii

Agentii conservanti sunt folositi pentru a mentine intacte caracteristicile unor nutreturi pe durata pastrarii lor (Pop, 2002).

In categoria conservantilor utilizati in alimentatia pestilor intra: vitamina E, seleniul, lecitina de soia, β-carotenul activ, acidul benzoic, acidul acetic, acidul formic, acidul citric, acidul ascorbic, sarurile de calciu sau sodiu, bisulfatul de potasiu si sodiu, propilen glicolul si sarea (Tacon, 1989).

Deseori sunt folosite complexe de conservanti care contin combinatii din mai multe substante cu rol conservant, ceea ce le confera o eficacitate sporita.

Liantii

Liantii sunt aditivi furajeri naturali sau de sinteza chimica introdusi in nutreturile combinate, concentrate PVM sau premixuri in scopul cresterii capacitatii de absorbtie a pulberilor fine (provenite din macinarea materiilor prime sau chiar unele substante utile folosite in aceasta forma) si – in cazul nutreturilor finite – favorizarii unor prelucrari de tipul granularii (Pop, 2002). Liantii sunt substantele utilizate in procesul de granulare. Acestea pot fi subproduse obtinute din cereale sau alte plante si substante chimice.

Cand ingredientele cu rol de liant lipsesc sau sunt in concentratie mica este necesara adaugarea unor lianti pentru granulare. Retetele semiuscate cu un continut de apa de 25-35% pot fi granulate prin selectarea cu atentie a ingredientelor. Retetele cu umiditatea de 35-70% necesita utilizarea liantilor. Astfel, retetele care au in combinatie ingrediente umede de peste si faina pot utiliza 0,5-2% alginati ca liant.

Liantii utilizati in alimentatia pestilor sunt: polizaharidele, alginatele, pectinele, guma arabica, carboximetilceluloza, lignosulfatii, bentonitele, melasa, amidonul, colagenul, gelatina, cazeina, glutenul de grau (Guillaume, 1999), propilen glicolul, polimetilcaramida (Tacon, 1989).

Aromele

Aromele sunt o serie de compusi organici naturali sau sintetici cu miros si/sau gust distinct placut, folositi in alimentatia animalelor pentru a modifica in sens util caracteristicile hranei (Pop, 2002).

Substantele aromatizante sunt substante care orienteaza de la distanta pestii spre hrana, avand un rol major la speciile unde comportamentul alimentar se bazeaza mai mult pe simtul mirosului decat pe cel al vederii.

Anisul si ghimberul au fost, se pare, primele arome utilizate in alimentatia animalelor, urmate din 1930 de melase; dupa al doilea razboi mondial a inceput producerea de arome furajere de sinteza, unele arome artificiale fiind de cateva ori mai puternice decat aromele naturale similare.

Rolul aromelor furajere este: de uniformizare a gustului intr-o reteta de nutret combinat; de imbunatatire a palatabilitatii ratiilor care contin furaje cu gust neplacut; de atragere a pestilor spre hrana si stimularea consumului ei; de creare a unui gust de marca pentru a atrage mai multi consumatori; de mascare a unor gusturi sau mirosuri neplacute ce pot aparea in furaj.

Aromele pot fi clasificate in:

1. stimulatori de crestere a palatabilitatii (glutamatul monosodic) folositi pentru a intensifica aroma unor ingredienti naturali;
2. chemoatractanti, care stimuleaza comportamentul alimentar prin interactiunea cu papilele gustative;
3. agenti de mascare, componenti foarte aromatici folositi pentru mascarea sau diminuarea mirosurilor nedorite ale unor nutreturi.

In practica alimentatiei pestilor se utilizeaza doua surse de atractanti: naturali (faina de calamar, carne de midie, faina si reziduri de crevete, viermi de sange, proteina hidrolizata de peste, proteina hidrolizata de soia, oligochete terestre, faina de peste) si de sinteza (amestecul de L-aminoacizi) (Tacon, 1989).

Pigmentii

Pigmentii sunt agenti de crestere a palatabilitatii. Ei pot fi naturali (luteina, criptoxantina, zeaxantina, astaxantina, beta carotenul) sau sintetici (canthaxantina, beta-caroten etc.) (Pop, 2002).

Cei mai utilizati pigmenti din alimentatia animala sunt cei carotenoizi, de tipul betacarotenului si a criptoxantinei si astaxantinei, prin introducerea acestora in hrana urmarindu-se in principal influentarea culorii unor produse animale in scopul cresterii atractivitatii pentru consumatorii umani.

Carotenii sunt folositi pentru imbunatatirea aspectului carcasei prin influentarea culorii grasimilor depuse. Xantofilele (astaxantina) sunt folosite la unele specii pe pesti (ex. pastrav), la care prin stocare pot influenta favorabil coloratia pielii (Tacon,1989).

Agenti de prezervare a mediului

Utilizarea acestora in sectorul zootehnic influenteaza compozitia dejectiilor (reducerea eliminarii de azot si fosfor precum si a altor minerale: sulf, fier, cupru, sodiu etc.), inhiba descompunerea dejectiilor, reduc emanatiile agresive si imbunatatesc valorificarea hranei. Din categoria agentilor de prezervare a mediului fac parte sunbstante precum: fitazele, tuful vulcanic zeolitic, probioticele etc.

Agentii antimicrobieni

Nutreturile cu o umiditate mai mare de 12% se pot contamina cu bacterii, drojdii sau mucegaiuri daca nu sunt pastrate in conditii corespunzatoare. Dezvoltarea fungilor determina pierderi mari, adesea peste 50% din valoarea nutritiva a substratului pe care se dezvolta, prin degradarea glucidelor in acid oxalic precum si prin scaderea proteinelor.

Micotoxinele au proprietatea de a produce in organismul pestilor numeroase micro si macroleziuni sau stari patologice (distrugerea vaselor de sange, actiune anticuagulanta, antivitaminica, paralizanta).

In retetele semiumede dezvoltarea microbiana este mult mai rapida, mai ales la temperaturi ridicate. Daca retetele semiumede se administreaza pestilor imediat dupa preparare, nu este necesar un adaos de agenti microbieni.

In industria de preparare a furajelor se folosesc peste 20 compusi care inhiba dezvoltarea fungilor si bacteriilor, cum ar fi: acidul benzoic 0,1%, acidul formic 2,5%, nitritul de sodiu 0,2%, bezoatul de sodiu 0,1% (Guillaume,1999).

Nutretul combinat administrat pestilor din lotul martor s-a caracterizat printr-un continut de proteina bruta de 38 % pe toata perioada experimentului, iar nivelul energetic al nutretului combinat a fost de 3454 kcal/ kg. La lotul experimental (LE) nivelul de proteina din nutretul combinat a fost de 38 % iar nivelul energetic a fost de 3497 kcal/ kg.

In reteta folosita la lotul experimental, spre deosebire de lotul martor, a fost introdus complexul enzimatic Avizyme 1500. Acesta este un produs care contine glucanaze, xilaze, proteaze, amilaze si pectine. Este un produs care contine produsi de fermentatiei ai Bacillus subtilis, Trichoderma longibrachialum, Bacillus amyloliquofaciens, Aspergillus aculeatus.

Se prezinta sub forma de granule fine de culoare cafeniu deschis. Este un complex enzimatic folosit pentru a imbunatati in special valoarea nutritionala a retetelor de hrana bazate pe cereale, cum ar fi porumbul si sorgul precum si a celor cu nivele semnificative de srot de soia.

Avizyme 1500 este stabil pentru o perioada de cel putin 12 luni cand se pastreaza in ambalajul original si de minim 3 luni cane este inclus in premix sau nutret (pastrarea facandu-se la temperaturi sub 22°C). Introducerea acestuia in nutretul finit se face in proportie de 1kg/tona (0,1%).

Pentru a se realiza includerea produsului enzimatic, nutretul a fost realizat in cadrul fermei. Cantarirea materiilor prime si a produsului enzimatic s-a efectuat cu ajutorul cantarului electronic. Materiile prime utilizate in alcatuirea retetelor de hrana au fost procurate de la firmele de distributie.

Includerea produsului enzimatic (Avizyme 1500) in reteta lotului experimental s-a efectuat direct in nutretul uscat, fiind adaugat ca oricare alt aditiv, sub forma solida (pulbere), printr-o omogenizare minutioasa (0,1% din structura ratiei) .

Caracteristicile nutritionale ale nutreturilor combinate administrate la pestii din primul experiment se regasesc in tabelul 4.4.

Tabelul 4.4

Compozitia si caracterisicile nutritionale ale nutretului combinat administrat in hrana pestilor din primul experiment

La loturile din cel de-al doilea experiment nutretul combinat administrat pestilor s-a caracterizat printr-un continut de proteina bruta de 38% pe toata perioada experimentului, iar nivelul energetic al nutretului combinat a fost de 3507 kcal/ kg la lotul martor (LM1) respectiv de 3454 kcal/ kg pentru lotul experimental (LE1).

Caracteristicile nutritionale cat si compozitia nutreturilor combinate administrate la pestii din cel de al doilea experiment se regasesc in tabelul 4.4.

Tabelul 4.5

Compozitia si caracterisicile nutritionale ale nutretului combinat administrat in hrana pestilor din cel de-al doilea experiment

Walfolin este lignosulfatul de calciu, produs derivat din solutii sulfitice din lemn de conifere. Se prezinta sub forma de pulbere galbuie solubil in apa. Este un liant folosit la granularea furajelor.Walfolin este un produs biodegradabil si inofensiv. Introducerea acestuia in furajul finit se face odata cu celelalte ingrediente in proportie de 1-1,25% la tona de furaj.

Walfolin este stabil pentru o perioada de cativa ani in conditii optime de depozitare.

Includerea liantului (Walfolin) in nutretul destinat lotului experimental s-a efectuat direct in nutretul uscat, fiind adaugat ca oricare alt aditiv, sub forma solida (pulbere), printr-o omogenizare minutioasa (0,1% din structura ratiei). Granularea furajului s-a realizat manual, respectiv dupa o umezire prealabila, nutretul a fost trecut printr-o sita cu diametrul de 4mm. Granulele rezultate au fost supuse uscarii la umbra intr-o camera ventilata.

4.3.1. Conditii de lucru

Pestii din cele doua serii experimentale au fost crescuti in custi submersibile cu dimensiuni de 50cm/70cm amplasate pe o platforma direct in iaz. Platforma experimentala a fost realizata dintr-o structura metalica, asezata pe 6 flotori din tabla, de care s-au atasat custile submersibile.Custile submersibile au fost realizate din schelete metalice imbracate in plasa cu ochiuri de 5mm (figura 4.1. )

In interiorul custilor au fost amenajate mesele de furajare. S-a efectuat in prealabil un proces de prevenire a deteriorarii plasei prin pulverizare cu o solutie speciala.

Inainte de inceperea fiecarui experiment s-a efecuat o spalare riguroasa a echipamentelor urmata de o dezinfectare co u solutie pe baza de cloramina.

La fiecare experiment s-a urmarit sa se asigure conditii identice de de mediu si de hranire atat pentru loturile martor cat si pentru loturile experimentale. Pe parcusul derularii experimentelor s-a urmarit in permanenta comportamentul pestilor, pentru asigurarea unor conditii optime, precum si pentru pastrarea unei stari de sanatate cat mai buna.

Inainte de administrare, nutreturile combinate au fost cantarite pentru fiecare lot in parte (figura 4.2 )

In fiecare zi au fost prelevate probe de apa pentru efectuarea analizelor apei. Au fost determinati urmatorii parametri: temperatura apei, pH-ul si oxigenul. Determinarile s-au efectuat direct folosind aparate de ultima generatie sau prin metode uzuale in laboratorul de chimie al Statiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Acvacultura si Ecologie Acvatica Ezareni.(figura 4.3.)

 

Fig 4.1 Cusca submersibila Fig 4.2 Cantarirea nutreturilor

Fig 4.3 Determinarea parametrilor apei

Retetele de hrana utilizate au fost optimizate conform cerintelor nutritionale ale crapului de un an. Optimizarea acestora s-a realizat cu ajutorul programului Microsoft Office Excel.

Nutreturile au fost administrate manual in cantitati egale (5% din greutatea corporala) de doua ori pe zi, dimineata la ora 8⁰⁰ si dupa amiaza la ora 18⁰⁰.

Consumul de hrana, mortalitatea si parametrii de mediu au fost inregistrati zilnic, curatarea custilor s-a facut saptamanal, iar determinarea ritmului de crestere s-a efectuat o data la 15 zile, prin cantarirea integrala a loturilor cu ajutorul cantarului electronic.

4.3.2. Culegerea si prelucrarea datelor

Pe parcursul experimentelor s au inregistrat o serie de date care au permis urmarirea rezultatelor obtinute la toate loturile de pesti. In functie de specificul datelor culese, acestea au fost prelucrate statistic.

S-au urmarit indicatorii cu privire la:

evolutia greutatii corporale

sporul de crestere in greutate

viabilitatea

consumul si valorificarea hranei

Pentru stabilirea evolutiei greutatii corporale a pestilor, acestia au fost cantariti individual la populare si apoi la fiecare cinsprezece zile, pana la terminarea expeimentului. Prin diferenta s-a stabilit sporul in greutate in perioada respectiva.

Viabilitatea pestilor s a calculat pe baza inregistrarilor zilnice a pierderilor prin mortalitate, din fiecare lot.

Datele pentru stabilirea consumurilor specifice de hrana s au obtinut prin inregistrarea consumurilor zilnice de nutreturi administrate.

4.4 Rezultate si discutii

Rezultatele obtinute in urma experimenului cu Avizyme 1500

Evolutia greutatii corporale

La inceputul experientei greutatea pestilor a fost apropiata, variind intre 30.2 grame/individ la lotul LM si 30.4 grame/individ la lotul LE, ceea ce releva o omogenitate relativ buna a acestora. La sfarsitul perioadei experimentale (45 de zile) s-au constatat diferente de greutate, comparativ cu lotul LM, datorita influentei factorului experimental (tabelul 4.6)

Tabelul 4.6.

Rezultate obtinute in urma utilizarii unui complex enzimatic

in alimentatia crapului de cultura

Astfel greutatea medie la 45 de zile a fost de 90.5 grame pe individ la lotul LE respectiv 86.9 grame la lotul LM (fig. 4.4). Deasemenea sporul mediu zilnic a fost cu 6.34 % mai mare la lotul LE fata de lotul LM.

Analizand datele obtinute in urma utilizarii complexului enzimatic in structura ratiei pentru crap se pot remarca rezultatele superioare in ceea ce priveste greutatea corporala si sporul mediu zilnic obtinute la lotul experimental comparativ cu lotul martor.

Tabelul 4.7.

Sporul mediu realizat la cantaririle de control de pestii din lotul experimental (LE) comparativ cu performantele realizate de lotul martor (LM)

grame

Figura 4.4 Sporul mediu realizat la cantaririle de control de pestii din lotul experimental (LE) comparativ cu performantele realizate de lotul martor (LM)

Consumul de hrana

Este cunoscut faptul ca utilizarea unor programe de furajare care nu asigura cerintele nutritionale ale pestilor, are ca rezultate incetinirea vitezei de crestere, marirea consumului de nutreturi si implicit cresterea cheltuielilor cu hrana, aspect ce determina o eficienta economica scazuta.

In tabelul 4.1.5 sunt prezentate rezultatele cu privire la consumul de furaj pe perioada experimentala si consumul specific de hrana al pestilor din experienta.

Tabelul 4.8

Evolutia consumului de hrana pentru lotul martor (LM) si respectiv pentru lotul experimental (LE)

Din datele prezentate in tabelul 4.8 se remarca faptul ca ambele loturi au inregistrat un consum mediu zilnic de furaje asemanator de 1,48 si respectiv 1,45 grame. De remarcat este faptul ca indicele de consum a fost mai redus la lotul experimental cu 6,9 % fata de lotul martor.

La ambele loturi s-a inregistrat un bun indice de consum mai scazut decat cel indicat in literatura de specialitate. In regim de furajare suplimentara (amestec de cereale ) Battes a obtinut un indice de consum de 2,4%. Totusi ultimele crecetari in care s-a utilizat nutret combinat de foarte buna calitate au avut ca rezultat un indice de consum apropiat de valoarea 1. Din aceste date se poate observa influenta benefica a complexului enzimatic utilizat in experienta asupra crapului.

grame

Figura 4.5. Consumul total de nutreturi pe intreaga durata, inregistrat la lotul de experimental LE comparativ cu lotul martor LM

grame

Figura 4.6 Evolutia consumului de hrana pentru lotul martor (LM) si respectiv pentru lotul experimental (LE)

Starea de sanatate a pestilor

Pe parcursul desfasurarii experientei au fost inregistrate si pierderi prin mortalitate (tab. 4.9) care se inscriu insa in limitele normale pentru aceasta specie. In literatura de specialitate Grozea (2002) prezinta limite ale mortalitatii de 7-10% iar Battes (1990) de 16%. Pierderile se datoreaza parametrilor fizici ai apei, care nu au fost optimi. Astfel temperatura apei a depasit de cele mai multe ori 26°C, iar oxigenul solvit a inregistrat valori intre 3 si 4mg/l.

Tabelul 4.9

Evolutia mortalitatii pentru cele doua loturi de pesti

Rezultatele obtinute in urma experimenului cu liantul Walfolin

Evolutia greutatii corporale

La inceputul experientei greutatea pestilor a fost foarte apropiata, variind intre 30grame/ individ la lotul LM1 si 30,4 grame/ individ la lotul LE1, ceea ce releva o buna omogenitate a acestora. La sfarsitul perioadei experimentale (45 de zile) s-au constatat diferente de greutate, comparativ cu lotul LM1, datorita influentei factorului experimental (tab. 4.10).

Tabelul 4.10

Rezultate obtinute in urma utilizarii unui liant in alimentatia crapului de cultura

Analizand datele obtinute in urma utilizarii liantului in structura ratiei pentru crap se pot remarca rezultatele superioare in ceea ce priveste greutatea corporala si sporul mediu zilnic obtinute la lotul experimental comparativ cu lotul martor (tab. 4.11). Astfel greutatea medie la 45 de zile a fost de 88.3 grame pe individ la lotul LE1, respectiv 80.45 grame la lotul LM1 (fig 4.7). De asemenea sporul mediu zilnic a fost cu 15.31 % mai mare la lotul LE1 fata de lotul LM1.

Tabelul 4.11.

Sporul mediu realizat la cantaririle de control de pestii din lotul experimental (LE1) comparativ cu performantele realizate de lotul martor (LM1)

grame

Figura 4.7 Sporul mediu realizat de pestii din lotul experimental (LE1) comparativ cu performantele realizate de lotul martor (LM1)

Consumul de hrana

Se cunoaste foarte bine corelatia intre viteza de crestere si consumul specific de hrana, fiind stiut faptul ca performantele de crestere mai bune se obtin cu consumuri de hrana mai mici si invers.

In tabelul 4.12 sunt prezentate rezultatele cu privire la consumul de furaj pe perioada experimentala si consumul specific de hrana al pestilor din experienta.

Tabelul 4.12

Evolutia consumului de hrana

Din datele prezentate in tabelul 4.12 se remarca ca ambele loturi au inregistrat un consum mediu zilnic de furaje apropiat ca valoare. De remarcat este faptul ca indicele de consum a fost mai redus la lotul experimental cu 16% fata de lotul martor. Si din aceste date se poate aprecia influenta pozitiva a aditivului furajer utilizat in experienta.

Dupa cum se poate observa din figura 4.8 consumul de hrana pe toata perioada la lotul experimental a fost de 1226 de grame, mai mare cu 4.69 %, fata de lotul martor la care s a inregistrat un consum de 1171 de grame.

In literatura de specialitate pentru indicele de consum sunt date valori de 1,5-2 pentru nutreturi combinate sau 3-3,5 pentru amestecuri de cereale (Billard,1995). Valorile care au rezultat in urma experimentului , 1,41 pentru lotul martor respectiv 1,21 pentru lotul experimental sunt relativ mai mici fata de literatura de specialitate.

Privitor la sporul mediu zilnic in acest experiment se observa ca lotul experimental a inregistrat un spor de 1,28 fiind mai mare cu 15.3% fata de lotul martor care a realizat un spor de 1,11. (figura 4.9)

grame