Pestii piranha
In ciuda aspectului inofensiv si a dimensiunii reduse, pestii piranha din America de Sud au o reputatie infricosatoare, ca cei mai salbatici si mai periculosi dintre pestii de rau. Inotand in bancuri mari, ei ataca si devoreaza orice animal care le iese in cale, lasand in urma doar scheletul.
Ferocitatea pestilor piranha este legendara. Peste tot in America de Sud exista povestiri despre nefericiti inotatori care au fost atacati de bancuri de pesti piranha insetati de sange si desfacuti in bucati de carne si oase. Conform unei povesti senzationale, un atac frenetic asupra unui cal a determinat caderea in apa atat a calului, cat si a calaretului; 525f59f tot ce a ramas in urma atacului au fost cele doua schelete si hainele barbatului, ramase aproape intacte. Raufacatorii fictivi detin bazine de pesti piranha pentru tratarea "dusmanilor" si acvaristii cresc pesti piranha in acvariile lor, fascinati de reputatia lor macabra.
Majoritatea povestirilor se refera la pestele piranha cu burta rosie, una dintre cele patru specii considerate periculoase. In total exista aproximativ 18 specii, care se gasesc in sistemele de rauri ale Americii de Sud: Amazon, Orinoco si Parana. Ei traiesc si se inmultesc practic in orice apa curgatoare, de la rauri adanci la parauri, si vaneaza, de obicei, in apele de inundatie si in lacuri, atata timp cat acestea sunt umplute cu pestii cu care se hranesc.
Luat individual, pestele piranha nu ar fi mai periculos decat orice alt peste pradator mic, pentru ca, desi unele specimene de peste piranha cu burta rosie cresc pana la 30 cm sau mai mult, majoritatea sunt mai mici si au apetitul pe masura. Pericolul consta in obiceiul lor de a se asocia in bancuri care se hranesc ca un tot unitar, ca roiurile de lacuste. Un asemenea banc patruleaza pe rau in sus si in jos si ataca orice vietate care ii iese in cale, fiecare peste fiind atras intr-o frenezie de hranire prin mirosul sangelui si prin activitatea pestilor din vecinatate. Dovezile arata ca cel putin douazeci de pesti trebuie sa vaneze impreuna pentru a genera acest efect, dar avand in vedere ca bancurile sunt adesea formate din mai multe sute de indivizi, un peste piranha nu are nevoie de incurajare.
La prima vedere, pestele piranha nu arata ca un pradator infricosator de eficient. Corpul sau este turtit lateral ca si corpul platicii, are un bot scurt si turtit, si doar falca inferioara care iese amenintator in afara sugereaza obiceiurile sale. El pare incapabil sa inoate repede, insa aparentele insala: coada sa lata este actionata de muschi puternici, capabili sa propulseze pestele prin apa cu o forta teribila in timpul atacului.
Pestele piranha isi detecteaza prada pe mai multe cai. Ochii sai sunt mari si partial orientati inainte, conferindu-I o masura de vedere binoculara pentru aprecierea distantelor. In plus, orice miscare din apa genereaza vibratii care se deplaseaza ca undele sonore, fiind receptate ca sistemul de linie laterala al pestelui piranha, care este sensibil la presiune.
Cel mai important, pestele piranha are senzori chimici foarte bine dezvoltati, situati in gaurile nazale proeminente din fata ochilor, care percep cele mai mici urme de miros din apa. Ca multi rechini, pestele piranha este extrem de sensibil la mirosul de sange, care actioneaza ca un magnet si il stimuleaza sa atace. Dupa ce a inceput atacul, cresterea cantitatii de sange din apa il impinge intr-o frenezie pe pestele atacator, atragand in acelasi timp alti pesti. Stimulul de hranire este atat de puternic incat adesea pestii piranha se vor manca unii pe altii in robia poftei lor, precum si orice alta vietate care se abate in apropierea lor, adesea scotand in cateva secunde carnea de pe noii veniti.
Pestii mici sunt inghititi intregi, dar animalele mai mari sunt mancate in bucati, muscatura cu muscatura, fiecare peste muscand din animal bucata dupa bucata, inghitindu-le rapid. Pestele piranha este bine dotat pentru aceasta activitate, cu muschi puternici ai falcilor si dinti ca niste lame care se intercaleaza ca falcile unei capcane. Fiecare dinte triunghiular are un varf ascutit si muschi ca de lama pentru taierea pielii si a carnii, iar dintii pot taia fara probleme oase de marime medie.
Asemenea dinti permit pestilor piranha sa termine repede animalele relativ mari, si s-a inregistrat un caz in care o capibara de 40 kg (un rozator urias din America de Sud) a fost redusa la oase de catre un banc de pesti in aproximativ un minut. Exista cazuri in care animale mai mari sunt atacate si ucise, si bineinteles multe povestiri despre victime umane, desi putine dintre acestea au fost dovedite. Fireste, un banc de pesti piranha este capabil sa devoreze si un om cu aceiasi eficienta, si oricine se aventureaza in apa in timpul unei frenezii de hranire ar deveni probabil parte din ospat. Totusi, in general, pestii piranha se hranesc cu alti pesti, si multi isi traiesc probabil viata fara a fi gustat vreodata sange cald.
Pestii piranha se inmultesc in sezonul tropical ploios. Fiecare femela produce aproximativ 4000 - 5000 de oua la o depunere de icre. Ouale sunt fecundate in apa de catre mascul si, fiind lipicioase, se fixeaza pe plantele acvatice. Sarcinile masculului nu se incheie cu fecundarea oualor: la unele specii, el pazeste si apara ouale timp de 10 - 15 zile pana la ecloziune. Probabil ca unele atacuri asupra oamenilor au fost declansate de patrunderea intamplatoare in terenurile de depunere a icrelor.
Moda cresterii pestilor piranha in acvarii a dus la exportul lor peste tot in lume si inevitabil multi pesti care au crescut prea mari au fost aruncati in rauri si in lacuri in afara Americii de Sud, locul lor nativ. In regiunile temperate, apa este prea rece pentru ca ei sa poata supravietui, nemaivorbind despre inmultire, astfel incat ei nu reprezinta o amenintare, dar, de exemplu in statele sudice ale Americii, apele par ideale si din asemenea ape au fost pescuiti pesti piranha perfect sanatosi. Daca acesti pesti se inmultesc si incep sa intemeieze populatii viabile, atunci efectele asupra vietii locale pot fi catastrofale.
|
