Polyodon spathula (Walbaum, 1972) . Lopatar
Corp alungit, înalt si gros în zona abdominala anterioara. Profilul dorsal este o linie usor concava de la baza rostului pâna la baza caudalei. Corpul este lipsit de scuturile osoase specifice sturionilor, cu exceptia unor solzi mici situati de-a lungul liniei laterale si la baza înotatoarelor dorsala si pectorale. Pielea este neteda, moale si nuda.
Capul este mare si se termina cu un bot sub forma unui rostru foarte alungit (circa 30% din lungimea corpului), comprimat dorso - ventral, mai lat în jumatatea anterioara si cu vârful alungit. Gura este situata ventral, este de tip terminal, mare si expansiva. Ochii mici sunt amplasati la baza rostrului. Operculele mari sunt completate de o formatiune tegumentara elastica. Aparatul branhial este bine dezvoltat, prevazut cu spini branhiali numerosi si lungi care realizeaza un filtru eficient, specific pestilor planctonofagi; suprafata de filtrare este de circa 2 ori mai mare decât la exemplarele de aceeasi talie din specia Aristichthys nobilis (novac). Rostrul si operculele prezinta o retea dezvoltata de receptori tactili. Mugurii gustativi sunt numerosi si bine dezvoltati, situati în cavitatea buco-faringiana si pe arcurile branhiale. Toate aceste formatiuni au un rol important în detectarea, capturarea si selectia activa a hranei.
Înotatoarea dorsala este amplasata în treimea posterioara, în vecinatatea pedunculului caudal si caudala este heterocerca.
Scheletul este cartilaginos, cu exceptia craniului care are componentele osificate (maxilarele).
Tubul digestiv prezinta valvula spirala specifica sturionilor, este lung si are peretii bine dezvoltati si vascularizati. Vezica înotatoare este unilobata si comunica la partea anterioara cu tubul digestiv.
Culoarea este gri, în diverse nuante, pâna la negru în zona dorsala si alb - cenusiu în zona abdominala.
Dimensiunile obisnuite sunt de 50 - 70 cm la vârsta de 1 (un) an, 90 - 110 cm la 2 ani, 1,8 - 2,2 m si 60 - 80 kg la 15 - 20 ani.
Lopatarul este o specie dulcicola si traieste în râuri si lacuri bogate în plancton. Arealul natural este bazinul hidrografic al râului Mississippi. Hrana adultilor este constituita în principal din zooplancton, dar consuma si fitoplancton, larve de insecte, detritus etc. Gura mare, posibilitatea expansiunii cavitatii buco-faringiene si filtrul format din spini branhiali, lungi si numerosi, îi permit lopatarului filtrarea pasiva sau activa a unui mare volum de apa.
Maturitatea sexuala este atinsa la 7 - 8 ani de masculi si la 10 - 13 ani de femele. Femelele mature se reproduc la intervale de 3 ani.
Migratia reproducatorilor, în cautarea locurilor favorabile reproducerii, are loc din lacuri în râuri, iar distantele parcurse sunt uneori mari.
Reproducerea are loc la temperatura apei de 11 - 14 ș C, în râuri, la adâncimi de 4 - 8 m, în zone cu substrat din pietris sau roci si cu viteza curentului de apa de 0,5 - 1,5 m / sec. Aceste conditii trebuie îndeplinite cumulat, altfel femelele nu mai depun ponta. Fiecare femela este însotita de 2 - 3 masculi.
Prolificitatea totala a femelelor este de circa 100.000 de icre si acestea au diametrul de 2,5 - 3 mm. Icrele adera puternic la substrat.
Incubatia dureaza 7 - 10 zile si resorbtia totala a sacului vitelin are loc la 8 - 9 zile de la eclozare.
Hranirea exogena a larvelor începe la vârsta de 7 zile cu infuzori si apoi continua cu cladocere, copepode si larve de insecte. Rostrul începe sa se dezvolte din ziua a 10-a de la eclozare. La vârsta de 30 de zile, puii au lungimea de circa 10 cm si seamana perfect cu parintii. Hranirea în perioada de alevin si pui, pâna la atingerea lungimii de 40 cm, se realizeaza prin capturarea exemplarelor izolate de zooplancton sau larve de insecte. Abia din acest moment, aparatul filtrator este functional si puii încep sa se hraneasca prin filtrarea apei.
La lungimea de 40 de cm, puii ajung dupa 50 - 60 de zile de la eclozare (W = 250 - 300 g / ex.). Trecerea la hranirea prin filtrare are ca urmare directa cresterea cantitativa si calitativa a hranei ingerate si accelerarea ritmului de crestere în primii 2 (doi) ani: 50 - 70 cm în primul an, o crestere cu 25 - 40 cm în al doilea an (L = 75 - 110 cm) si o crestere anuala cu 5 - 8 cm începând cu anul 3 (trei). În schimb, din anul al 3-lea de viata, lopatarul înregistreaza o crestere accentuata în greutate.
În arealul de origine, stocurile de lopatar au scazut foarte mult si ca urmare, au fost create ferme pentru reproducerea artificiala si cresterea puilor pâna la greutatea de 5 g. Puii sunt destinati repopularii râurilor si lacurilor. În SUA exista foarte putine ferme de crestere a lopatarului destinat pietei sau producerii de caviar.
În România, cresterea industriala a lopatarului, atât pentru carne cât si pentru caviar (trebuie exclusa popularea habitatelor naturale) se constituie într-o alternativa la diminuarea stocurilor de sturioni autohtoni si la înlocuirea partiala a planctonofagilor asiatici cu o specie, poate, agreata mai mult de cumparatori. Trebuie avut în vedere faptul ca novacul "a prins" bine la cumparatorul român, inclusiv datorita pretului convenabil si ca lopatarul trebuie realizat la costuri foarte mici pentru a fi destinat clasei mijlocii si nu numai elitei (care ar asigura desfacerea unei mici cantitati de sturioni).
|
