Scurt istoric al cresterii sturionilor la nivel mondial
Primele atestari documentare privind cresterea sturionilor provin din Rusia, unde īn secolul XIII Manastirea Serghiev avea helestee populate cu cega.
Īn anul 1662, boierul Moruzov porunceste popularea unor iazuri cu platica, cega si caras si transportul lor īn stare vie prin primenirea apei. Diminuarea stocurilor de sturioni si dezvoltarea stiintifica au condus inca din a doua jumatate a sec. XIX, la initierea reproducerii artificiale a sturionilor in vederea obtinerii de pui pentru popularea riurilor si ulterior pentru cresterea in captivitate a unor specii.
Astfel primele experimente reusite de fecundare artificiala a icrelor de cega au fost realizate de Ovseanicov in anul 1869.
Borodin si colaboratorii, experimenteaza fecundarea artificiala la nisetru si pastruga incepind cu anul 1884 si reusesc producerea industriala a larvelor si puilor, din anul 1889, astfel incit populeaza riul Ural cu 400.000 ex. pui de nisetru.
Lucrari siintifice pretioase privind reproducerea artificiala si cresterea controlata a sturionilor publica Stone ( 1901), Carter ( 1904) , Pavesi (1907), Leasko si Borodin (1920).
La inceputul secolului XX (1900-1910), activitatea stiintifica in domeniu se diminueaza in America si Europa de Vest din cauza dificultatilor create de aderenta icrelor la substrat. Abia in 1914, Derjavin aplica o tehnica simpla de descleiere a icrelor cu namol , imediat dupa fecundare.
Prima jumatate a secolului XX poate fi caracterizata de rezolvarea tehnica a reproducerii artificiale si a cresterii controlate a unor specii de sturioni prin aportul majoritar al cercetatorilor rusi si ulterior sovietici.
In anul 1936 se construieste pe riul Kura prima pepiniera industriala experimentala care dezvolta biotehnologiile sturionicole ce constituie baza activitatilor din domeniu, inclusiv in prezent. Este stabilita de Gherbilskii in perioada 1938-1950, metoda de inducere a ovulatiei complete prin administrarea intramusculara a suspensiei hipofizare de sturion. Cercetarile aprofundate de embriologie efectuate de Sadov in perioada 1948-1950 si Olifan in periada 1940-1949, determina imbunatatirea tehnicilor de incubare a icrelor. In laboratorul de Fiziologie a Pestilor din cadrul Institutului National de Cercetari Piscicole ( VNIRO ) este studiat metabolismul sturionilor si sunt stabilite ratiile de hrana pentru puii de sturioni .
Se dezvolta procedurile de producere a hranei vii pe scara industriala (Gaevskaia in 1941 s.a.) si sunt testate furajele artificiale (Milstein in 1940).
In 1952 este produs industrial un hibrid fertil, bester, rezultat al incrucisarilor intre femela de morun si masculul de cega, realizat de Nikoliukin si Timofeeva.
In fosta URSS, functionau 17 ferme sturionicole in 1970, 23 in 1983 si 26 in 1987, ferme care produceau anual cca. 100-140 de milioane de pui destinati popularii apelor naturale si 10.000-12.000 tone de sturioni destinati consumului si loturilor de reproducatori.
In Europa, primele incercari de reproducere a cegii sunt mentionate in Austria in perioada 1963-1964. Incepind cu 1970, in fosta RDG si in Ungaria se organizeaza experimente privind cresterea besterului iar in Franta, in 1973, experimentari privind reproducerea sturionului siberian.
Ritmul dezvoltarii sturioniculturii in Europa este rapid, astfel incit, productiile realizate in multe tari; Germania, Franta, Italia, Iugoslavia, s.a. cresc pina la cca.1200 tone/an. In UE se realizau in 1993 cca. 526 tone de sturioni din care numai in Germania cca.350 tone. In Germania, in anul 1997, o singura ferma a produs cca. 500 tone.
In SUA, specia Polyodon spathula (lopatar) este reprodusa artificial cu scopul exclusiv de populare a apelor naturale cu pui de 40-50 zile si greutatea medie individuala 2-3 g/ex.
|
