Bazele teoretice ale metrologiei sportive
Introducere in metrologia sportiva
Obiectul metrologiei sportive
Cuvantul „metrologie” provine din limba greaca veche de la metron – masura, logos – cuvant si se traduce ad litteram ca „stiinta masurarilor”.
Problema de baza a metrologiei generale este asigurarea unitatii si preciziei masurarilor. Metrologia sportiva ca disciplina stiintifica reprezinta o parte a metrologiei generale. Obiectul metrologiei sportive il constituie controlul si masurarile in domeniul sportului. Ea cuprinde, in special:
controlul asupra: starii sportivului, sarcinilor de antrenament, tehnicii executarii miscarilor, rezultatelor sportive si asupra comportamentului sportivului pe parcursul intrecerilor;
confruntarea datelor obtinute de fiecare din directiile supuse controlului, evaluarea si analiza lor.
In mod traditional, metrologia se ocupa doar de masurarile asupra dimensiunilor fizice. In ultimele decenii au f 919d33j ost create metode ce permit a masura diversi indici de natura ne-fizica (psihologici, biologici, sociologici, pedagogici etc.). Totusi metrologii inca n-au ajuns la un numitor comun in privinta hotarelor acestei stiinte. Unii specialisti considera ca metrologia trebuie sa se ocupe ca si in trecutul nu prea indepartat doar de directiile legate de dimensiunile fizice, altii o concep ca pe o stiinta ce tine de toate tipurile de masurari. In manualul nostru este reflectat al doilea punct de vedere, deoarece, practica sportiva demonstreaza ca nu este suficienta doar masurarea dimensiunilor fizice.
Antrenamentul sportiv ca proces de dirijare
1.2.1. Notiunea de dirijare
Obiectivul acestui capitol este familiarizarea cu terminologia utilizata pe larg de stiinta despre dirijare – cibernetica.
Dirijare este transformarea unui anumit sistem intr-o stare dorita. Sa examinam mai amanuntit aceasta definitie.
Sistem este totalitatea unor elemente ce formeaza un tot intreg (sistemul cardiovascular al omului, organismul unui sportiv, sistemul „elev-antrenor”, o sectie sportiva, un club sportiv, o societate sportiva etc.). Sistemele de acelasi tip (de exemplu, sistemele cardiovasculare ale diferitor sportivi) dispun de proprietati de acelasi tip, care totusi se deosebesc ca dimensiuni. Dimensiunea ce caracterizeaza o oarecare proprietate a sistemului se numeste variabila (mai numindu-se si „caracteristica”, „parametru”, „indice”). Orice sistem real e caracterizat de un numar mare de variabile de diferita importanta. Variabilele care sunt importante din punct de vedere a problemei propuse se numesc semnificative (sau informative), iar acele care nu sunt importante se numesc nesemnificative (sau neinformative).
Starea sistemului (actuala) este determinata de totalitatea valorilor indicilor variabililor sale semnificative.
Ea poate fi reprezentata grafic in forma unui punct dintr-un sistem de coordonate. Se stie, de exemplu ca pentru saritorii in lungime are o importanta maxima viteza maxima a avantului si capacitatea de salt (capacitatea de a comunica corpului sau o viteza mai mare la impingere). Daca reprezentam in cadrul unui grafic (desen. 1) indicii vitezei de avant si rezultatele sariturilor de pe loc, atunci obtinem o reprezentare intuitiva a starii sportivului.
Desen 1 Reprezentarea grafica a starii sportivului. |
Punctul ce reprezinta pe grafic starea sistemului se numeste reprezentativa. Daca am supune masurarilor inca un al treilea indiciu oarecare (de exemplu, rezultatele asezarilor cu haltera), atunci ar trebui sa construim un grafic tridimensional (stereometric) ce ar peprezenta o suprafata oarecare. O suprafata in care sunt reprezentate sistemele variabile se numeste suprafata starilor unui sistem. Aceasta terminologie este valabila si atunci cand numarul sistemelor variabile este mai mare de trei si construirea nemijlocita a graficului este imposibila. In acest caz se spune ca starea sistemului este caracterizata de locul punctului sau reprezentativ in spatiul starilor.
Starea sistemului se schimba pe parcursul trecerii timpului. Totodata se schimba si locul punctului reprezentativ in spatiul starilor. De exemplu, daca sportivul din anumite cauze inceteaza a mai efectua antrenamente, atunci starea lui poate sa sufere schimbarile indicate cu linie punctata in desen.1. Ca starea sistemului sa se schimbe intr-o directie dorita, asupra ei trebuie sa fie aplicata o anumita influenta. O astfel de influenta se numeste dirijare.
Sistemul dirijat este alcatuit din cel putin doua parti: obiectul dirijat si obiectul dirijor:
legatura directa
obiectul dirijor
dispozitivul dirijor
legatura inversa
De exemplu, dirijarea organismului uman este efectuata de sistemul nervos central, iar rolul de obiect dirijat il poate juca orice organ sau sistem al organismului. Obiectul dirijat si cel dirijor intotdeauna sunt unite prin intermediul unor legaturi. Directa se numeste legatura ce vine de la obiectul dirijor la obiectul dirijat, iar inversa – legatura ce vine de la obiectul dirijarii la dispozitivul sau organul dirijor.
Bunaoara, legaturile directe ce se produc in cadrul corpului uman reprezinta niste semnale ce vin de la sistemul nervos central spre organele periferice (impulsatia eferenta), iar legaturile inverse – semnalele ce vin de la receptorii periferici la sistemul nervos central (impulsatia aferenta). In sistemul de dirijare a colectivelor sportive forme de manifestare a legaturilor directe pot fi, de exemplu, ordinile si dispozitiile administratiei, iar in calitate de legaturi inverse pot aparea datele furnizate administratiei referitoare la starea de lucru in subdiviziunile colectivului.
Dirijarea cu succes a unor sisteme complexe este posibila doar atunci cand exista legaturi inverse. Ele permit a determina starea obiectului dirijarii, in special permit a compara starea reala a obiectului cu cea cuvenita (programata). Diferentele dintre valorile semnificative ale indicilor sistemelor variabile si cele cuvenite se numeste discordanta.
Daca, de exemplu, antrenorul a planificat ca in septembrie elevul sau trebuia sa efectueze asezari cu o haltera de 120 kg pe umeri, dar in realitate el poate efectua asezari doar cu o haltera de 100 kg, atunci discordanta va constitui 120 – 100 = 20 kg. Discordanta prevede anumite schimbari in procesul dirijarii. Ele se numesc corectii (din engleza: correction -- corectare).
Culegerea informatiei referitoare la starea obiectului dirijarii si compararea situatiei sale reale cu cea cuvenita se numeste control. Legaturile inverse in sistemul de dirijare asigura controlul asupra obiectului dirijat.
Faptul ca diferite sisteme de dirijare pot dispune de structura asemanatoare permite a crea o teorie unica a dirijarii. Unitatea legilor de dirijare in cadrul unor sisteme foarte diverse a fost observata pentru prima data de Norbert Viner (1894 ,1964) considerat fondatorul chiberneticii si a stat la baza crearii noii stiinte. O buna parte de idei ce stau la baza ciberneticii au fost lansate pentru prima data de savantii sovietici: A. Kolmogorov, P. Anohin, N. Bernstein (el s-a ocupat pe parcursul a mai multor ani de cercetarile in domeniul educatiei fizice si sportului).
1.2.2. Dirijarea in cadrul unui antrenament sportiv
Antrenamentul sportiv la fel ca si educatia fizica poate fi examinat ca un proces de dirijare. Sa ne limitam in cadrul analizei acestei evaluari doar la educatia fizica (in sensul ingust al cuvantului) fara a aborda problemele educatiei intelectuale, morale si estetice.
In fiecare clipa a existentei sale, omul se afla intr-o anumita stare fizica. Starea fizica este determinata cel putin de:
Sanatate, adica a) in ce masura indicii vitalitatii corespund normei; b) gradul de rezistenta a organismului fata de influentele nefavorabile din exterior;
Constitutia corpului;
Starea functiilor fiziologice, in special a functiei motorii, si anume: a) posibilitatea de a executa anumite miscari (pregatirea tehnica); b) nivelul calitatilor motorii (fizice).
Complexitatea dirijarii in cadrul unui antrenament sportiv consta in faptul ca noi nu putem influenta nemijlocit schimbarile rezultatelor sportive. Nu suntem in stare, de pilda, a spori prin intermediul vreunui procedeu direct puterea sau rezistenta sportivului. O putem face doar indirect. Practic, antrenorul poate dirija doar actiunile (comportamentul) sportivului: el poate da sportivului un anumit program de exercitii (sarcina de antrenament) si sa-i ceara executarea lor corecta, tehnica.
Sa mai introducem doi termeni noi. Schimbarile din organism ce survin pe parcursul executarii exercitiilor fizice si imediat dupa finalizarea lor se numesc efect de antrenament imediat. El este insotit de obicei de scaderea capacitatii de munca si a rezultatelor. Acele schimbari din organism ce au loc in urma insumarii mai multor lectii de antrenament se numesc efect de antrenament cumulativ (de la latinescul cumul -- gramada). In cazul unei organizari corecte a procesului de antrenament acest efect se manifesta in marirea capacitatii de lucru si a rezultatelor sportive.
Astfel, in cadrul antrenamentelor sportive are loc urmatoarea consecutivitate de cauze si efecte:
actiunile sportivului (comportamentul ) efectul imediat
efectul cumulativ.
Desigur ca schema propusa este cam simplificata si ar necesita o serie de precizari. De fapt, nu atat antrenorul dirijeaza comportamentul sportivului, cat insusi sportivul. Antrenorul ii da indicatii pe care el poate sa le execute, dar poate sa nu le execute (nu doreste sau nu poate). Sa admitem ca sportivul se straduie a executa toate indicatiile antrenorului, atunci partea de inceput a schemei de dirijare va arata astfel:
antrenor sportiv
comportament.
Specificul dirijarii in cadril unui antrenament consta in faptul ca noi incercam sa influentam un sistem cu autoconducere – organismul uman al unui sportiv. Reactiile acestui sistem sunt determinate de propriile legi pe care inca nu le prea cunoastem. De aceea, desi prezenta legaturilor cauzale in cadrul lantului
comportament efect imediat
efect cumulativ
este incontestabil, noi suntem in stare doar a influenta indirect asupra fiecarei dintre aceste verigi. Totodata, de la diferentele individuale si temporale prea mari in starea sportivilor, noi nu putem fi increzuti in aceea ca aplicand una si aceeasi influenta vom obtine in schimb una si aceeasi reactie. Una si aceiasi valoare a sarcinii de antrenament poate conduce la un efect de antrenament diferit. De aceea este actuala evaluarea referitoare la legaturile inverse (controlul).
1.2.3. Controlul in cadrul unui antrenament sportiv
Daca ne vom limita doar la legaturile inverse ce vin spre antrenor, putem evidentia patru tipuri diferite de legaturi ce corespund cu patru directii diferite din cadrul controlului pedagogic:
Datele obtinute de la sportiv (referitor la conditia fizica, atitudinea fata de ceea ce se intampla, dispozitie etc.);
Datele referitoare la comportamentul sportivului (ce sarcini de antrenament au fost executate, cum au fost executate, greseli tehnice etc.);
Datele referitoare la efectul de antrenament imediat (valoarea si caracterul schimbarilor sub influenta unei sarcini fizice de o singura data);
Datele referitoare la efectul de antrenament cumulativ (schimbarile in pregatirea sportivilor).
Schema de dirijare va arata in felul urmator:
antrenorsportiv
comportament
efect imediat
efect cumulator
Trebuie sa avem in vedere ca aceasta schema reflecta doar latura principiala a chestiunii. Mai tarziu, ea se va detalia si se va preciza (de exemplu, in afara de efectul imediat si cel cumulativ mai apare si asa-zisul efect de antrenament indepartat, ca o parte separata se va evidentia controlul asupra activitatii de intrecere).
Ca antrenamentul sportiv sa devina un proces dirijabil cu adevarat, e necesar ca antrenorul sa ia hotarari luand in calcul rezultatele masurarilor obiective. Un antrenament in cadrul caruia se ia in calcul doar conditia fizica a sportivului si intuitia antrenorului, nu poate aduce rezultate performante in sportul contemporan. Dar nu mai putin periculoasa este si greseala in sens opus: ignorarea conditiei fizice a sportivului. Doar o imbinare armonioasa a unor indici obiectivi si subiectivi pot aduce succes.
Controlul incepe de la masurare, dar nu se limiteaza la ea. Urmeaza sa mai determinam ce sa masuram, sa stim sa alegem cei mai informativi (semnificativi) indici. Trebuie sa fim capabili a prelucra corect din punct de vedere matematic rezultatele observatiilor. Urmeaza sa aplicam corect metodele de control. Aceste chestiuni vor fi relatate in urmatoarele capitole ale manualului.
|