Revolutia spirituala care a īnceput īn Italia pe la mijlocul sec. al XIV-lea exinzandu-se apoi īn celelalte tari din Europa centrala si de vest, a īnsemnat o schimbare completa a gandirii, a conceptiilor despre lume, om si viata si s-a manifestat īn toate domeniile culturii: literatura, filosofie, arta, stiinta, educa& 828i82i #355;ie. Renasterea a īnsemnat o eliberare spirituala din disciplina rigida a catolicismului medieval. Oamenii care cateva secole au trait adanciti īn lumea conventionala a misticii crestine, au īnceput sa se regaseasca pe ei īnsisi, au deschis ochii asupra frumusetilor naturii si vietii. Se poate spune ca odata cu Renasterea viata si-a reluat cursul ei firesc. Oamenii putea sa se bucure din nou de viata, sa admire si sa pretuiasca frumosul, sa aspire spre perfectiune.
Curentul filosofic care a dominat perioada Renasterii a fost "umanismul". Īn timpul acestei periade, oamenii de cultura au redescoperit valorile materiale si mai ales spirituale ale antichitatii. Cercetatorii s-au adancit īn studiul lumii antice si al conceptiilor vechilor greci si romani despre viata, despre modul īn care acestia se īngrijeau de corpul si spiritul lor. Īn locul idealurilor transcedentale sunt reluate conceptiile conform carora personalitatea umana trebuie īngrijita si cultivata sub toate aspectele ei fizice, spirituale si morale.
Pedagogii, scriitorii sau alti ganditori umanisti din Italia, Spania, Franta, Germania si Anglia au imprimat un nou scop al educatiei: formarea omului complet. Este adevarat ca din cauza structurii sociale a timpului educatia era limitata la clasele de sus ale societatii. Pe de alta parte, lipsa unei organizari scolare moderne, limita eforturile pedagogilor umanisti la aspecte mai ales teoretice: ideile lor sunt exprimate īn lucrari cu caracter divers, dar sunt prea putin aplicate īn practica. Doar sporadic, cativa educatori straluciti au īncercat sa-si puna realmente ideile īn aplicare, īn procesul de educatie al unor copii din familii princiare sau nobiliare, a caror educatie le era īncredintata.
Desi s-au limitat la aspecte teoretice, activitatea pedagogilor umanisti a avut meritul de a fi readus educatia fizica printre preocuparile educatiei generale. Īn acelasi timp ei au reusit sa dezvolte idei valoroase legate de scopurile, necesitatea si foloasele exercitiilor fizice, privite īn cadrul unui sistem de formare a personalitatii umane complete.
ITALIA: Pietro Paolo Vergerio (1349-1428), īn lucrarea sa "Despre moravurile nobililor si studiul stiintelor frumoase" īsi expune principiile despre educatie afirmand "Cine poseda un spirit clar si un corp puternic, trebuie sa se īngrijeasca de amandoua". Īn opinia sa, o educatie adevarata consta īn alternarea activitatii stintifice cu exercitiile fizice. El era adeptul unor exercitii care dezvolta forta fizica: jocurile cu mingea, vanatoarea, pescuitul, iar pentru cei care le gasesc pe acestea prea dificile, recomanda mersul pe jos.
Mafeo Vegio (1406-1458), autor al unui tratat pedagogic, recomanda exercitiile militare tuturor tinerilor si le considera obligatorii pentru aceia care doreau sa se dedice unor cariere militare. Īn opinia lui, scopul exercitiilor fizice trebuia sa fie favorizarea unei bune dezvoltari fizice si o sanatate cat mai buna, nu de a forma atleti. Īn acest scop ele trebuie deprinse treptat, pentru a nu obosi copiii īnca nedezvoltati. A fost preocupat īm mod deosebit de efectul exercitiilor fizice asupra tinutei estetice a corpului.
Aenea Sylvio Piccolomini (1405-1464) a scris un tratat de educatie pentru tanarul rege al Ungariei si Boemiei, Ladislau, al carui educator a fost. El subliniaza importanta exercitiilor fizice pentru formarea unei tinute frumoase si mai ales pentru pregatirea de razboi. Piccolomini a ajuns papa (Pius al II-lea), continuand si din aceasta pozitie sa recomande principilor italieni practicarea consecventa a scrimei, ca exercitiu fizic indispensabil formarii unor bune capacitati militare.
Vittorino di Rambaldoni da Feltre (1378-1446) a fost elevul lui Vergerio la Universitatea din Padova, unde si-a īnceput cariera pedagogica. Din anul 1442 a devenit educatorul copiilor ducelui din Mantova. Īn aceasta calitate a reusit sa creeze o institutie si chiar un sistem de educatie care l-au consacrat ca pe unul dintre marii precursori ai renasterii educatiei fizice scolare.
El a organizat īntr-un pavilion din gradina palatului ducal din Mantova un institut de educatie pentru copiii din familia ducala, īn care au fost primiti un numar īnsemnat de copii atat din familii nobile cat si din cele mai sarace, care erau īntretinuti pe seama familiilor celor bogati. Institutia se numea "Casa Giocosa" iar programul de educatie era īn asa fel conceput īncat sa asigure o "scoala perfecta" dupa conceptiile lui. Instruirea oferita copiilor era cea clasica, predominau limba latina, filosofia, retorica. Excesul unei educatii intelectuale era compensat printr-o īngrijita educatie morala si religioasa, si ceea ce constituia o inovatie īndrazneata a timpului sau, prin educatie fizica. Exercitiile fizice care se practicau la Casa Giocosa erau dintre cele mai variate: alergari, īnot si pescuit, calarie, lupta, jocuri cu mingea, aruncarea lancii, tirul cu arcul si arbaleta, dansul, jocuri de razboi asemanatoare cu turnirul cavaleresc. Dupa modelul antic grecesc, era cultivata si muzica vocala si instrumentala.
Ludovic de Vives (1492- 1540), spaniol din Valencia, a trait īn Belgia, apoi la Paris si īn Anglia, la Oxford unde s-a ocupat de educatia fiicei regelui Henric al VIII-lea, Maria. Discipol la educatiei scolastice la īnceputul activitatii sale, a devenit un umanist respectat. Sistemul sau de educatie l-a expus īn principala sa opera "De tradensis disciplinis". Vives era adeptul unei educatii echilibrate din care exercitiile fizice nu trebuie sa lipseasca, fiind considerate deosebit de importante pentru pastrarea sanatatii, dezvoltarea fizicului si realizarea echilibrului sufletesc. Īn opinia sa lectiile trebuie alternate cu jocuri si plimbari. Exercitiile fizice nu trebuie sa aiba un caracter militar ci unul scolar. Jocurile elevilor trebuie sa se desfasoare sub supravegherea unui adult, pentru a degenera, iar scolile trebuie sa aiba locuri special amenajate pentru ca exercitiile fizice sa se poata face pe orice vreme.
Hieronymus Mercurialis (1530-1606) medic, a realizat o opera care desi are mai ales un caracter igienic si medical, prin bogatia materialului si prezentarea lui, este si o opera pedagogica de mare valoare. Din anul 1562 a fost medicul cardinalului Alexandru Farnese, un mare protector al stiintei si al artelor. Īn aceasta calitate are acces la bogatia de carti si manuscrise ale anticilor care se gasea la Vatican. Rezultatul studiilor ( a studiat mai ales operele lui Galenus) este lucrarea "Ars gymnastica" care apare īn 1569, la Venetia. Este o lucrare impresionanta formata din sase parti. (Titlul ei complet este: "sase carti despre celebra arta gimnastica a celor vechi, īn timpurile noastre īnca necunoscuta") Cartea a fost retiparita īnca īn sase editii. ( 4 la Venetia, una la Paris īn anul 1577 si ultima la Amsterdam īn 1672).
Lucrarea lui Mercurialis are o valoare remarcabila atat documentara cat si literara, reprezentand una dintre monumentele literare ale Renasterii. Prin raspandirea ei considerabila a avut o influenta mare asupra oamenilor, contribuind la redesteptarea interesului pentru gimnastica antica pe baza unui material bogat si foarte bine prezentat.
GERMANIA - Umanistii germani au fost savanti, cercetatori de biblioteca, pasionati de arheologie. Ei au studiat cultura antica, au proclamat virtutile exercitiilor fizice clasice, dar au ignorat ce se afla īn imediata lor apropiere, adica cultura populara originala a timpului lor si nu au luat īn considerare exercitiile traditionale ale poporului german.
Erasmus din Rotterdam, erudit filosof si pedagog, condamna brutalitatea unor profesori care foloseau bataia ca metoda pedagogica, fiind prin natura sa un adversar al violentei. Din acest motiv ne agrea nici exercitiile fizice dinamice, considerandu-le nedemne. Nici vorba despre īncurajarea practicii acelor exercitii traditionale ale vechilor germani.
Martin Luther, fondatorul religiei protestante a fost si unul dintre marii educatori ai poporului sau. Īn lucrarile sale este de acord cu practicarea exercitiilor fizice, considerandu-le necesare pentru ca oamenii sa nu cada prada exceselor si obiceiurilor nesanatoase.
ANGLIA - Thomas Elliot (1490-1546), medic, a reusit o combinatie fericita īntre umanism si cavalerism, preluand idei si conceptii atat de la Erasmus cat si de la Castiglione. Cartea sa "The Gouvernour" publicata īn 1531, sintetizeaza ideile sale despre educatie. Aceasta trebuia pusa īn serviciul statului, pentru a pregati o tanara generatie folositoare scopurilor sale. A fost primul educator englez care a insistat asupra valorii educative a exercitiilor fizice. Acest principiu va fi de acum īnainte prezent permanent īn toate sistemele de educatie engleza.
Roger Acham (1516-1568) a fost educatorul reginei Elisabeta. Activitatea lui s-a desfasurat īntr-o perioada īn care se puneau bazele Imperiului colonial englez. Opera sa pedagogica de capatai, a fost lucrarea "Schoolmaster" aparuta īn 1570. Pentru Acham, idealul educational trebuia sa fie formarea "gentlemenului", omul cumsecade, īntelept, religios, dar īn acelasi timp sanatos si bine dezvoltat fizic. Secretul echilibrului si a fortei natiunii era asigurarea unei educatii care sa dezvolte atat trupul cat si spiritul.
FRANŢA - Scriitorul francez Francoise Rabelais si-a exprimat ideile īndraznete si inovatoare īntr-un roman fantezist "Gargantua et Pantagruel", publicat īn perioada 1532-1564. Romanul, scris īntr-un stil luxuriant, grotesc, adesea la limita decentei, este o critica aspra la adresa conceptiilor de viata feudale si la modul īn care se facea educatia tineretului. Rabelais schiteaza un sistem revolutionar de educatie īn care combina conceptiile cavaleresti cu cele umaniste si care acorda atentie sporita educatiei fizice si igienei. Poetul Michel de Montaigne (1533-1592) preocupat de ideea ca educatia trebuie sa vizeze īn egala masura corpul si spiritul īsi exprima si el ideile īntr-un mod mai putin formal. Conceptiile sale asupra acestei probleme sunt sintetizate īn scrisorile pe care le trimite unei doamne, Diane de Foix contesa de Gurson, cuprinzand sfaturi cu privire la educatia pe care trebuie sa o primeasca fiul acesteia.
Umanistii au īncercat prin eforturile lor concretizate cel mai adesea īn lucrari cu caracter medical, pedagogic sau chiar literar sa readuca īn centrul atentiei importanta educatiei fizice īn procesul de formare al omului modern. Oamenii de cultura din secolele care au marcat perioada Renasterii au fost īn marea lor majoritate, teoreticieni, putin preocupati de aplicarea practica a conceptiilor pe care le propagau. Precizarea rolului educatiei fizice īn sistemele educative, a scopurilor acestei activitati, precum si a celor mai potrivite metode si forme de practicare vor fi tot atatea probleme care īsi vor gasi partial rezolvarea prin eforturile oamenilor de stiinta, pedagogi īn special, din secolele care au urmat.
ĪNTREBĂRI
Enumerati principalii umanisti englezi si lucrarile īn care fac referiri la activitatea de educatie fizica.
|
