Amplitudinea si frecventa miscarilor sunt doi parametri care trebuie folositi pentru a inota mai repede. Frecventa de inot corespunde numarului de cicluri de brate realizate in unitatea de timp. Pentru a determina frecventa de inot medie a unui inotator este suficient sa se imparta numarul de miscari de brate ale inotatorului pe proba la timpul total al distantei date si de a le inmulti cu 60. Pentru a fi mai siguri, frecventa se poate masura cu ajutorul unui cronometru de frecventa pe trei cicluri de inot.
Distanta pe timpul unui ciclu sau amplitudinea corespunde distantei parcurse pe un ciclu de brate si se masoara in metri. Masurarea poate fi globala, impartind distanta parcursa la numarul de cicluri realizate, dar aceasta masurare inglobeaza alunecarile sub ap[ corespunzatoare intoarcerilor si startului.
Distanta pe ciclu calculata plecand de la frecventa instantanee si de la viteza masurata pe zona de inot delimitata este mai precisa.
S-a ajuns la concluzia ca:
Holmer (1979), Lavoie si Montpetit (1986) citati de Marinescu G. (2002), au aprofundat cunostintele de biomecanica si fiziologie sportiva in natatie. Global viteza maxima in m/sec. a fiecarei probe depinde de doi factori:
Acesti doi parametri, frecventa si DPC, reprezinta principalii determinanti ai propulsiei in probele de craul. Counsilman (1968) sustine ca lucrul bratelor reprezinta principala sursa de propulsie pentru majoritatea inotatorilor, iar aceasta poate fi imbunatatita doar printr-o tehnica corecta a procedeelor de inot sportiv.
Cateva studii au scos in evidenta relatia intre parametri viteza, frecventa pe cicluri de brate si DPC, indicand ca atingerea unor mari viteze se obtine datorita cresterii de frecventa care implica si DPC (Adams, Martin, Yeater si Gilson (1984), Swimming/Natation Canada (1993), Craig si Pendergast - 1980), citati de Marinescu G. (2002). Evident aceasta crestere a frecventei nu se poate efectua fara rentabilitatea efortului.
Invers inotatorii au observat o crestere a DPC odata cu cresterea distantei parcursa in competitie. Aceasta crestere a DPC este asociata cu o baza a frecventei si vitezei in probele pe distante lungi (400m, 800m,1500m), oboseala fiind elementul principal responsabil, cu efect asupra frecventei, vitezei si DPC (Craig 1985, Toussaint si Beek 1992). Marinescu G. (2002) considera ca oboseala influenteaza foarte mult indicii ritmici, mai ales la sfarsitul cursei, putini sportivi (numai cei cu o pregatire buna) reusind o stabilitate a tehnicii pe toata durata probei.
In ultimul timp tot mai multi antrenori au inteles importanta controlului miscarilor de brate utilizate de, inotatori, atat in antrenamente cat si-n competitii, in acelasi timp un mare numar de autori ca Colwin (1992). Chengalur si Brown (1992), Craig si Pendergast (1980), Craig, Broomer si Skehan (1982) au afirmat ca important nu este atat frecventa DPC. Ei au ajuns la un consens in privinta faptului ca DPC constituie un factor determinant al vitezei in cele patru procedee de inot sportiv.
Acest mod de a evalua sportivul sugereaza:
stabilirea profilului fiecarui inotator in raport cu viteza, frecventa de cicluri de brate si DPC pentru toata gama de probe necontand procedeele in care se inoata.
acest profil devine foaia de drum a inotatorului in antrenament, permitandu-i sa compare performanta din antrenament cu cea obtinuta in competitie.
prescrierea regulata a seriilor si obiectivelor fiecarui inotator sub forma de DPC.
Este de la sine inteles ca antrenorul nu poate determina, in mod sistematic, DPC tuturor sportivilor in fiecare serie. Evaluarea punctuala a acestor parametri, care se poate face in timpul seriilor de inot specific, contribuie la optimizarea eforturilor inotatorilor in timpul seriilor de mare intensitate. Abilitatea de ajustare a frecventei in functie de DPC poate fi invatata inca din copilarie.
Antrenorul trebuie sa-l faca pe sportiv sa inteleaga importanta DPC, ritmului si tempoului pentru realizarea marilor performante. Inotatorul trebuie sa stie ca imbunatatirea vitezei se realizeaza pe baza combinatiei intre cresterea frecventei miscarii si descresterea distantei parcurse la fiecare vaslire in toate cele patru procedee.
In activitatea ciclica viteza - corespunde distantei totale in metri impartita la performanta in secunde - este rezultatul produsului intre amplitudine - distanta parcursa intr-un ciclu si frecventa - numarul de cicluri realizate in unitatea de timp. Un ciclu in natatie corespunde unei actiuni a bratelor in procedeul fluture si bras si la doua actiuni de brate in procedeul liber si spate (stang - drept; drumul aerian si drumul acvatic).
Pentru a se deplasa cat mai repede sportivul trebuie sa realizeze miscari ample si frecvente, dar cresterea simultana a acestor doi parametri nu este posibila, ci necesita un compromis. Tocmai aceasta incompatibilitate este cea care determina tempoul – raportul amplitudine / frecventa masurata pentru fiecare viteza de inot.
Una din trasaturile specifice ale inotului consta in varietatea modalitatilor de propulsie (patru procedee) fata de restrictiile regulamentare si de distantele cursei care justifica alegerile specifice in „gestionarea” tempoului.
Paralel cu pregatirea fizica a inotatorului, ameliorarea amplitudinii si tempoului devine factorul decisiv al reusitei in competitiile de natatie.
Ameliorarea performantelor sportive din anul 1960 pana in anul 1996 la Jocurile Olimpice de la Atlanta se traduc printr-o crestere cu 90% a amplitudinii si in paralel cu o diminuare cu 80% a frecventei miscarii bratelor.
|
