Culturalismul

Culturalismul

Culturalismul constituie unul dintre curentele care a dominat sociologia americana din anii 1930 pana in anii 1950. Aceasta noua abordare sociologica este pusa in valoare prin intermediul centrului intelectual al Universitatii americane din Columbia. Scoala culturalista se va constitui plecand de la o imbinare a studiilor psihanalistilor (A. Kardiner) si antropologilor (R. Benedict, R. Linton, M. Mead). Analizele acestora acorda culturii statutul de element explicativ major in functionarea societatilor. Pe baza acestui postulat simplu, unii sociologi se straduiesc sa demonstreze coerenta societatilor, precum si a anumitor segmente ale acestora - orase, bande de tineri etc. Alti sociologi incearca sa testeze rolul efectiv al mass-mediei in formarea opiniilor individuale. Dar indiferent de tema abordata, acest curent pune pe primul plan integrarea sociala. Dar in ciuda meritelor sale incontestabile, culturalismul a fost acuzat de un determinism excesiv si nu a fost acceptat intotdeauna ca o teorie sociologica valabila in orice context. Culturalismul este utilizat la ora actuala mai mult ca un demers auxiliar al altor traditii (marxista sau functionalista) cu scopul de a lamuri conditiile integrarii si stabilitatii sistemului social.

2.1. Fundamentele antropologice ale culturalismului

Notiunea de cultura are semnificatii diferite in functie de spatiile nationale la care ne raportam[1]. In Franta, de exemplu, cultura este asociata in mod traditional cu operele spiritului. In acelasi spatiu, termenul de "civilizatie" a fost mult timp folosit pentru a delimita granita dintre teritoriul civilizat si cel al barbarilor. In traditia germana, cultura desemneaza operele, iar civilizatia face trimitere la bunele maniere specifice unor natiuni sau grupuri sociale.

In sociologie, culturalismul se inspira dintr-o a treia traditie, antropologia culturala anglo-saxona, traditie ce devine mai bogata prin contributia psihanalizei freudiene. Inca din secolul al XIX-lea, antropologii anglo-saxoni doreau sa gaseasca un termen care sa explice in acelasi timp coerenta si variatiile vietii simbolice a fiecarui grup uman. Astfel, in viziunea acestora, cultura nu se mai deosebeste de civilizatie. Edward Tylor (Primitive Culture, ) este primul care aseamana cele doua notiuni si propune o definitie devenita clasica: "cultura, sau civilizatia, luata in sens etnografic, este acel ansamblu complex care cuprinde cunostintele, credintele, arta, morala, obiceiurile si toate celelalte atitudini si uzante pe care le deprinde omul ca membru al unei societati".

Aceasta definitie cu caracter global poate crea confuzii intrucat identifica cultura cu ansamblul valorilor fundamentale dintr-o societate. In ciuda diferendelor dintre ei privind definirea conceptului, majoritatea antropologilor anglo-saxoni au ajuns la un consens, recunoscand opt caracteristici fundamentale ale culturii:

este produsul unui proces de invatare;

deriva din mediul biologic, psihologic si istoric in care traiesc oamenii;

este structurata;

prezinta mai multe fatete;

este dinamica;

este variabila;

este suportul regularitatilor ce pot fi analizate stiintific;

este instrumentul care permite ajustarea comportamentelor la ordinea sociala globala.

Aceste trasaturi constitutive dovedesc importanta conceptului de cultura si necesitatea studiului stiintific al acestuia. Culturalismul imprumuta din antropologie dorinta de a studia diversitatea organizatiilor sociale umane in timp si in spatiu. Sprijinindu-se pe observarea societatilor primitive, culturalistii pun in evidenta influenta preponderenta a culturii asupra personalitatii indivizilor.

2.2. Cultura si personalitate

Scoala culturalista americana se va baza pe psihologie si psihanaliza pentru a gasi in componentele unei culturi aceleasi elemente de sens (Ferréol, 1998, 49-50). Pentru Ruth Benedict, Margaret Mead, Ralph Linton si Abram Kardiner, o cultura nu este determinata de elementele obiective, ci de atitudini fata de viata si de comportamentul afectiv al membrilor ei. Pornind de la studii aprofundate, acesti autori incearca sa arate cum fiecare societate modeleaza in felul ei, constient sau nu, personalitatea indivizilor prin sistemul educativ, prin institutii, prin ansamblul modelelor si normelor sale.

2.2.1. Ruth Benedict si "modelele culturale"

Eleva a "parintelui antropologiei americane", Franz Boas, ale carui viziuni egalitariste asupra antropologiei le va imparasi, Ruth Benedict (1887-1948) pune bazele unui relativism cultural legat mai ales de modul cum este conceputa moralitatea in diferite civilizatii (Patterns of Culture, 1934). Nu este nicio indoiala pentru ea ca fenomenele culturale sunt colective, fiind folosite de indivizi pentru a-si ameliora pozitia in ierarhia sociala, sau ca formele culturale pot servi la identificarea si distingerea grupurilor, si implicit la apartenenta indivizilor la anumite colectivitati.

In acelasi spirit culturalist, Ruth Benedict considera ca problema functiilor sociale este mai putin importanta. Ceea ce o intereseaza este mai degraba diversitatea normelor si valorilor pe care societatile le aleg si mecanismele prin care aceste valori devin ale indivizilor insisi. Stiinta culturii devine o stiinta a moralei, altfel spus a experientelor morale. Culturile imprumuta cu siguranta caracteristici particulare unele de la altele, dar integrarea acestor particularitati in ansamblurile respective le modifica in mod profund[2]. Astfel, a intelege o cultura pentru Ruth Benedict, atat in starea sa prezenta cat si in relatiile sale dinamice cu alte culturi, inseamna a intelege caracterul sau moral particular, directia psihologica proprie sistemului de valori cu care se identifica.

Teza lui Ruth Benedict este ca sistematizarea culturala este orientata catre producerea unei anumite tendinte psihologice fundamentale, care este locul veritabil de unificare a acestei culturi. Prin urmare, o particularitate culturala (fie ritul casatoriei, fie atitudinea fata de razboi sau fata de moarte etc.) este in acelasi timp un produs si un factor de consolidare a ceea ce Ruth Benedict propunea sa se numeasca un "pattern" al culturii.

Fiecare cultura se caracterizeaza printr-un pattern specific: o anumita configuratie, un anumit stil, un anumit model. Termen care implica, inevitabil, ideea unei totalitati omogene si coerente. Cultura urmareste scopuri fara stirea indivizilor dar prin intermediul institutiilor (educative etc.), care vor modela comportamentele lor in conformitate cu valorile dominante care ii sunt caracteristice. O cultura nu este o simpla juxtapunere de trasaturi culturale ci o maniera coerenta de a le combina. In plus, fiecare cultura ofera indivizilor o "schema" inconstienta pentru toate activitatile vietii.

Pentru a pune in evidenta pluralitatea modelelor culturale, Ruth Benedict compara doua societati - Zuñis si Kwakuilt - cu caracteristici culturale opuse. Comparatia sa se refera si la individ si la cultura in termeni de interdependenta, de adaptare, de ajustari mai mult sau mai putin reusite, de frustrari. Ea identifica doua modele culturale:

v     "tipul appolonian" specific populatiei Zuñis, care valorizeaza contemplatia, intelepciunea si armonia intre om si natura;

v     "tipul dionisiac" propriu populatiei Kwakuilt, care indeamna la competitie, opozitie, agresivitate si dominare.

Aceste modele culturale reprezinta, pentru Ruth Benedict, unitati semnificative, configuratii speciale si "totalitati orientate in directii diferite". Iar intre cele doua extreme ale "arcului cultural" exista tipuri intermediare.

Pattern-ul determina astfel modurile de comportament admise de o societate, individul fiind "format" prin aceasta amprenta analitica selectiva a mediului de apartenenta. Dincolo de aceasta viziune determinista, in care fiinta umana nu poate fi decat rezultanta expresiei matricilor semnificative situate intr-o singura realitate obiectiva analizabila, contributia acestei traditii este esentiala in transformarea modului de a intelege aceste fenomene.

2.2.2. Margaret Mead si transmiterea culturala

Pentru a observa si descrie atat micro-comportamentele individuale cat si marile echilibre sociale, Margaret Mead (1901-1978) a realizat anchete etnografice in societatile din Insulele Samoa, Noua Guinee, Bali etc. Influentata de teoria psihanalitica, ea va studia relatiile dintre structura familiala si psihologia copilului, problema integrarii individului in societate si, in particular, riturile initiatice de trecere la adolescenta. Margaret Mead isi orienteaza cercetarile spre maniera in care individul primeste cultura societatii sale si consecintele pe care le antreneaza in formarea personalitatii. Procesul de transmitere culturala si de socializare a personalitatii se afla in centrul anchetelor sale.

Abordarea culturalista se remarca in studiul asupra adolescentei din insulele Samoa[3] (Coming of age in Samoa, 1928), precum si in rezultatele anchetelor intreprinse intre 1932 si 1935 de Margaret Mead in randul populatiilor Arapesh, Mundugumor si Chambuli, trei societati traditionale din Oceania Sex and temperament in three primitives societies, 1935 . Prin intermediul acestor anchete, ea cauta sa arate ca trasaturile de caracter si comportamentul barbatilor si al femeilor rezulta din conditionarile sociale . In felul acesta, Margaret Mead demonstreaza existenta evidenta a modelelor culturale, precum si a unor raporturi coerente intre aceste pattern-uri, modele de educatie aplicate, si tipurile de personalitate dominante.

Margaret Mead compara modul in care trei popoare primitive atribuie trasaturi caracteristice diferite personalitatii fiecarui sex:

v   Populatia Arapesh are o natura calma, iar acest comportament este datorat educatiei primite: "baietii si fetele invata, inca din frageda pruncie, sa capete simtul solidaritatii, sa evite atitudinile agresive, sa se ingrijeasca de nevoile si dorintele celuilalt' (Mead, 1963, 251). Margaret Mead insista mult pe faptul ca nu exista posesie materiala la aceasta populatie. Totul este comun: un bun este pus in serviciul tuturor (ceea ce face sa nu existe anumite reactii precum gelozia). Nu se concep relatii sexuale in afara casatoriei. Tinerii Arapesh urmeaza lungul proces de inculcare care le este destinat. Ei trebuie sa asculte de regulile care formeaza baza societatii lor. Populatia Arapesh are o natura agreabila si non-violenta, iar acest caracter este specific tuturor membrilor;

v   Populatia Mundugumor "s-a dovedit a avea, indiferent de sex, un temperament brutal si agresiv, de o sexualitate exigenta: ei nu tradeaza niciun sentiment tandru sau matern" (Ibidem). Mundugumorii sunt pesonaje violente, fara scrupule sau compasiune, adepti ferventi ai canibalismului. Dusmania, moartea fac parte din riturile de ucenicie. Agresivitatea este deci dezvoltata foarte devreme. Si aceasta specificitate atinge toate domeniile: raporturile interumane, legaturile familiale, sexualitatea. Acest caracter afecteaza in egala masura barbatii si femeile. Ceea ce constata cercetatoarea este un lucru uimitor: nici populatia Arapesh, nici Mundugumor nu au instituit vreo diferenta intre cele doua sexe. Cu alte cuvinte, un barbat Arapesh bland si sensibil se va casatori tot cu o femeie blanda si sensibila, in schimb, barbatul Mundugumor, violent si agresiv, isi va cauta o femeie la fel de agresiva si violenta;

v   Populatia Chambuli este organizata, oficial, in maniera patriliniara. Astfel, ansamblul indivizilor, de acelasi sex, avand acelasi nume, si care au aceleasi origini, formeaza un clan. Chambulii sunt poligami si isi cumpara femeile. Totusi, in aceasta societate, femeile poseda adevarata putere sociala (se ocupa de tot ce tine de economie: schimburi comerciale, cumparaturi, vanzari). In schimb, barbatii se ocupa de sculptat, decorat, slefuit, impletit. La Chambuli, femeia este "partenerul dominator; ea tine haturile; in comparatie cu ea, barbatul este mai putin capabil si mai emotiv". Cat despre sexualitate, ea se rezuma la obtinerea de catre barbati a favorurilor de la femei. Se poate observa ca la Chambuli, spre deosebire de Arapesh si Mundugumor, distinctia dintre sexe a fost facuta. Educatia sociala a fost deci adaptata in functie de sexul copilului. Rolurile par sa fie inversate: barbatii se consacra artei si femeile pescuitului si trocului.

Margaret Mead constata ca unele atitudini ce sunt atribuite in mod traditional femeii (sensibilitatea, pasivitatea, dragostea pentru copii) pot fi la fel de valabile si pentru barbatii unui trib, in timp ce in altul, aceste atitudini sunt respinse atat de barbati cat si de femei. Concluzia este evidenta: "nu mai avem niciun motiv sa credem ca acele atitudini sunt irevocabil determinate de sexul individului' (Ibidem, 252). Aceasta concluzie este confirmata si de inversarea rolurilor la populatia Chambuli (o imagine rasturnata a ceea ce se intampla in societatea noastra). Pentru M. Mead, comportamentele barbatilor si femeilor din cele trei comunitati "apar neindoielnic ca fiind rezultatul unei conditionari sociale'. In felul acesta, se explica de ce copii Arapesh devin aproape in unanimitate adulti pasnici, pasivi si neincrezatori, in timp ce tinerii Mundugumor se transforma in fiinte violente, agresive si tulburate. Pentru M. Mead, este evident ca numai societatea, prin amprenta pe care si-o pune asupra copilului, este capabila de a genera asemenea contraste. Nici rasa, alimentatia sau selectia naturala nu pot oferi explicatii plauzibile.

Cercetatoarea a constatat ca diversele reguli, prohibitiile de tot felul, adica procesul educativ in ansamblul sau modeleaza caracterul si conduita copiilor. Din momentul in care acestia devin adulti, ei se conformeaza modelului cultural, model ce cuprinde orientarile de baza ale societatii respective. Pe de alta parte, trasaturile de caracter feminine sau masculine depind mai putin de sex , si mai mult de distributia rolurilor impuse de un model dat. Prin urmare, personalitatea individuala nu se explica prin caracterele biologice ci prin "modelul cultural al unei societati date care determina educatia copilului". Inca din primele momente de viata, individul este impregnat de acest model, printr-un sistem de stimulari si interdictii formulate explicit sau nu, care-l determina o data ce ajunge adult sa se conformaze inconstient principiilor fundamentale ale culturii.

2.2.3. R. Linton, A. Kardiner si "personalitatea de baza"

Ralph Linton a asociat intr-un mod si mai sistematic societatea, cultura si individualitatea. In lucrarea The study of man (1936) prezinta cultura ca o mostenire sociala transmisa copilului, care are functia de a adapta individul la societate si pe aceasta la mediul sau. Exista in interiorul unei culturi un intreg repertoriu de "roluri" care definesc modul cum individul trebuie sa se comporte in societate.

In aceasta lucrarea, Linton a aprofundat relatia existenta intre personalitatea unui individ (definita ca ansamblu organizat si relativ stabil de deprinderi) si cultura societatii careia ii apartine.

Cultura societatii include mai multe sisteme de valori care sunt in egala masura semnificative. "Toate culturile par sa comporte un anumit numar de centre de interese, in raport cu care se organizeaza tot atatea grupe de elemente culturale. Totusi, majoritatea acestor focare trimite la un mic numar de interese majore ce domina astfel totalitatea configuratiei". In masura in care aceste interese majore sunt impartasite de membrii unei societati date, impreuna cu gandurile, sentimentele si modurile de actiune ce le sunt asociate, este posibil ca din ele sa se creeze nucleul unei personalitati de baza. Ea a fost conceptualizata initial de Abram Kardiner.

In The Individual and his Society eseu de antropologie psihanalitica, 1939), Linton a explicitat notiunea de personalitate de baza pe care o considera ca fiind derivata din conceptul psihologic de personalitate. Ea reprezinta "constelatia caracteristicilor personalitatii ce apar ca fiind congenital legate de ansamblul institutiilor unei culturi date". Ideea de personalitate de baza, sustine Linton, sugereaza "un tip de integrare interioara intr-o cultura bazata pe experientele comune ale membrilor unei societati si pe trasaturile de personalitate pe care aceste experiente ar trebui, in mod normal, sa le produca'.

In Fundamentul cultural al personalitatii (1945), Linton defineste si mai precis notiunea "personalitate de baza" (basic personality), pe care o va numi mai tarziu "personalitate modala". In viziunea sa, antropologul nu retine de la individ decat ceea ce, din punct de vedere psihologic, este comun tuturor membrilor aceluiasi grup. Linton numeste acest aspect comun al personalitatii, "personalitate de baza", determinata in mod direct de cultura careia ii apartine individul. El nu ignora varietatea psihologiilor individuale ci ceea ce variaza de la o cultura la alta, predominanta cutarui sau cutarui tip de personalitate. Linton cauta sa demonstreze (prin anchete de teren in Marquises si in Madagascar) ca fiecare cultura privilegiaza, dintre toate tipurile posibile, un tip de personalitate care devine tipul "normal" (socialmente recunoscut ca normal): "personalitatea de baza"sau, altfel spus, "fundamentul cultural al personalitatii". Fiecare individ il achizitioneaza prin sistemul de educatie propriu societatii sale.

Linton admite ca in aceeasi cultura pot coexista mai multe tipuri "normale" de personalitate, caci in culturi coexista mai multe sisteme de valori. Niciun individ nu poate sintetiza in el ansamblul culturii sale de apartenenta. Fiecare individ nu cunoaste din cultura sa decat ceea ce il intereseaza pentru a se conforma diverselor statute (de sex, de varsta): "personalitati statutare de baza" . Individul nu este depozitarul pasiv al culturii sale. Fiecare individ are propria maniera de a interioriza si de a trai cultura sa.

Abram Kardiner (1891-1981) va studia cum se formeaza personalitatea de baza la individ prin intermediul unui ansamblu de institutii perene care au functia de a socializa indivizii. Toti oamenii beneficiaza de un material natural identic (instinctele), carora institutiile le imprima o marca specifica ce include o personalitate comuna tuturor membrilor unei societati la care se adauga variatiile individuale (L΄individu dans sa société, [1939] 1969, 300-301). Kardiner distinge intre:

v     institutiile primare (structura familiala, modul de alimentatie, educatia curateniei, interdictiile sexuale) ce contribuie la formarea unei personalitati de baza si stabilesc raportul pe care il vor avea copiii cu parintii lor;

v     institutiile secundare (religii, mituri, sistemul politic, economic, stiinta) ce sunt produsul frustrarilor provocate de institutiile precedente si pot fi analizate ca proiectii simbolice compensatorii.

Prin urmare, personalitatea de baza la individ se formeaza prin intermediul institutiilor primare si, in schimb, aceasta personalitate de baza reactioneaza asupra culturii grupului producand "institutiile secundare", determinand cultura sa evolueze.