Īn domeniul educatiei fizice grecii au atins o dezvoltare greu de egalat de alte popoare, vechea Elada poate fi considerata ca o epoca de aur a educatiei fizice, iar exercitiile fizice ale grecilor formeaza cel mai interesant capitol al istoriei educatiei fizice, un model ramas pana īn zilele noastre sursa de inspiratie si progres. Ca parte integranta a culturii, educatia fizica a cunoscut mai multe stadii de dezvoltare care pot fi reunite īn doua mari etape: perioada preclasica sau preelenica (de la origini pana īn anii 1200 Ī.Hr.) si perioada clasica sau elenica ( din 1200 Ī.Hr. pana īn secolul al V-lea D.Hr.)
4.1.Īn perioada preelenica sau preclasica pe teritoriul Greciei s-a dezvoltat o civilizatie proprie, deosebita de cea a Greciei clasice, numita "egeeana", pentru ca teritoriul unde a īnflorit īn special au fost insulele din Marea Egee. Aceasta civilizatie este cunoscuta si sub denumirea de "minoica" de la numele legendarului rege Minos al Cretei, unde a atins apogeul. Cu toate ca a fost proprie zonei insulare, aceasta civilizatie s-a infiltrat si īn Grecia continentala, unde a luat contact cu populatia indo-europeana a "aheienilor" pe care a influentat-o puternic. Cele doua mari centre continentale ale acestei culturi au fost cetatile Tirint (patria lui Hercule) si Micene.
Invazia popoarelor venite din nord, īn special a "dorienilor" a distrus aceasta civilizatie, iar existenta ei a fost cunoscuta abia dupa ce expeditiile arheologice din perioada moderna au scos la iveala de sub ruine, urme care au relevat o viata culturala, sociala, religioasa cu nimic mai prejos de cea din secolele urmatoare. Descoperirea īn secolul al XIX-lea, de catre germanul Schliemann a ruinelor Troiei 929j92j a fost confirmarea deplina a existentei acestei civilizatii.
Alaturi de obiectele de arta, īn special basoreliefuri datand din anii 2000 Ī.Hr., pe care erau reprezentate scene de lupta (pugilat, tranta, lupte cu taurii), cele mai importante dovezi care atesta practicarea exercitiilor fizice īn acele timpuri se gasesc īn documentele literare Legenda Argonautilor si Poemele Homerice.
Legenda Argonautilor, compusa de Apolonius din Rhodos prin sec. al III-lea Ī.Hr, descrie expeditia lui Iason cu corabia Argos pentru aducerea "lanii de aur" din Colchida. Īn timpul expeditiei, argonautii se opresc pe o insula din Marea Egee si participa la jocurile care se organizau aici. Sunt pomenite jocurile de palestre, cursele de cai, pugilatul, trasul cu arcu. Orfeu primeste un premiu pentru cantecele sale. Din īntreaga descriere reiese pe de o parte caracterul sportiv al practicarii acestor exercitii dar si asocierea lor cu religia, poezia si muzica, asociere care va caracteriza conceptia greaca despre educatie fizica pe tot parcursul sau istoric.
Poemele homerice au o importanta documentara imensa pentru cunoasterea vietii culturale a Greciei din perioada cuprinsa īntre secolele al XII-lea si al VIII-lea Ī.Hr. Epopeea homerica cuprinde doua pasaje referitoare la practicarea exercitiilor fizice de catre vechii greci. Unul face parte din cartea a XXIII-a din Iliada fiind episodul care descrie īnmormantarea lui Patrocle, ucis de Hector. Jocurile si īntrecerile constituie punctul cel mai important. Personaje istorice care au luat parte la razboiul troian participa la īntrecerile de care, la cele lupta si pugilat, la alergari, la aruncarea sulitei si a discului, la tragerea cu arcul.
Īn cartea a VIII-a din ODISEEA este descrisa epopeea lui ULISE. Naufragiat pe insula feacilor (fenicieni) acesta a fost invitat de regele Alcinaus sa asiste si apoi sa participe la īntrecerile lor care constau īn aruncarea sulitei, tranta si alergare. Sunt descrise si jocuri cu mingea, precum si dansuri executate de fiii regelui.
Prezenta acestor descrieri īn poemele homerice atesta vechimea si raspandirea exercitiilor fizice īn randul vechilor greci, precum si faptul ca ele au devenit traditionale īnca din perioada Greciei preelenice.
Civilizatia aheiana a atins apogeul īntre anii 1400-1200 Ī.Hr., perioada īn care cetatile Tirint si Micene au ajuns la maxima īnflorire, iar influenta lor s-a extins pe teritoriul Greciei continentale. Razboiul troian a fost ultimul act al acestei expansiuni.
Dupa o perioada care a durat cateva sute de ani, Grecia devine din nou un centru al civilizatiei lumii antice, viata politica fiind concentrata īn jurul a doua mari centre, opuse din multe puncte de vedere: Atena, īntemeiata de urmasii ionienilor si Sparta, īntemeiata de urmasii invadatorilor dorieni.
4.2.Perioada clasica. Desi au existat adesea diferente destul de pregnante īntre cele doua mari centre ale Greciei clasice, Atena si Sparta, trebuie subliniat faptul ca una dintre preocuparile principale ale poporului grec indiferent de cetate era aceea de īngrijire atenta si continua a trupului si spiritului. Īn Grecia clasica se contureaza din ce īn ce mai clar o conceptie sistematica despre educatie, conceptie īn care grija pentru educatia fizica era asezata pe primul plan. Īn aceasta perioada educatia a devenit una dintre functiile fundamentale ale statului, iar marii filozofi au fost preocupati sa precizeze cat mai clar scopurile si sa gaseasca cele mai potrivite metode si mijloace de realizare.
Īn Grecia antica, marii filozofi si legislatori au fost īn acelasi timp si principalii educatori ai poporului lor.
Principiul fundamental al conceptiei grecesti era legatura indisolubila dintre corp si spirit, un corp sanatos fiind conditia indispensabila pentru ca activitatea intelectuala sa fie normala. Formulata de ganditorii Greciei antice ea se adauga la conceptiile utilitare, cum ar fi cele referitoare la influenta exercitiilor fizice asupra sanatatii si importanta lor pentru realizarea unei pregatiri militare, care au fost īntalnite si la celelalte popoare vechi.
4.2.1.Conceptia greaca despre educatia fizica a evoluat īn trei directii principale: igienica, militara si armonioasa, fiecare dintre aceste directii bucurandu-se de atentia celor mai luminate minti ale timpului. Exercitiile fizice si-au clarificat continutul, au fost sistematizate si au dobandit o terminologie adecvata.
Conceptia igienica este reprezentata de o ilustra galerie de īnvatati, care din cele mai vechi timpuri au aratat legatura dintre exercitiile fizice si sanatate:
Conceptia militara a fost caracteristica statului spartan, fiind o consecinta naturala a originii, dar si a structurii psihice si politice a acestui popor. Sparta s-a organizat ca stat militar īn care fiecare cetatean trebuia sa fie soldat. Copiii nu mai apartineau familiei, īnca de la nastere ei erau preluati de stat. Viata cetateneasca era un serviciu militar permanent care īncepea īnca din copilarie. Copii mai putin dotati sau infirmi erau lasati sa moara, expusi pe muntele Taiget. Cei sanatosi si vigurosi erau lasati īn grija familiei doar pana la varsta de 6 ani, dupa care baietii erau preluati de stat si dati īn grija pedotribilor. Īndrumati de acestia pana la 18 ani ei erau educati īntr-un regim sever prin care se urmarea cresterea rezistentei fizice, antrenarea lor pentru lupta prin marsuri, calarie, īnot, manuirea armelor. La 18 ani tinerii deveneau "efebi", iar la 20 de ani soldati. Abia dupa 30 ani erau socotiti barbati si primeau dreptul de a se casatori.
Fetele erau crescute si educate īn acelasi spirit. Ele trebuiau sa-si īntareasca trupul pentru a putea da nastere unor copii sanatosi si voinici. Una dintre capodoperele sculpturii antice, aflata azi īn muzeul de la Vatican, īnfatiseaza "alergatoarea dorica", o fata īmbracata cu un "chiton" scurt, cu cingatoare si cu umarul gol, al carui trup este plin de gratie dar si de forta. Pe langa alergare, fetele spartane aruncau discul si sulita, īnotau, se jucau cu mingea, dansau. Educatia aspra a spartanilor nu excludea latura spirituala, care se cultiva mai ales īn timpul meselor luate īmpreuna cu conducatorii lor, cand tinerii erau obisnuiti sa discute probleme de politica sau īnvatau cantece si versuri ale unor poeti ca Terpandru si Tirteu, scrise īn acelasi spirit al dragostei si sacrificiului pentru patrie.
Conceptia armonioasa (a idealului armonic) a caracterizat statul atenian. Spre deosebire de spartani, atenienii (urmasi ai ionienilor) erau o populatie cu fire blanda si īnclinata spre preocupari intelectuale. Ei au ramas īn istorie ca oameni cu simtul masurii, al frumosului si al armoniei. Pentru atenieni valoarea fiintei umane era un lucru complex, care depindea de foarte multe calitati. Din īmbinarea acestor calitati trebuia sa rezulte perfectiunea umana, ideal al vechilor atenieni. Acest ideal era concretizat īn formula "kalos kai agatos", adica "om frumos si bun". Educatia trebuia sa vizeze īn egala masura latura fizica si cea spirituala. Prin educatie se obtinea īn primul rand sanatate, putere si agilitate. Īnsumarea acestor calitati avea ca rezultat frumusetea corpului manifestata prin proportii armonioase si tinuta. Aceste calitati fizice stateau la baza dezvoltarii calitatilor morale: curajul, cumpatarea, iar paralel cu acestea prin studiul filozofiei si al artelor se desavarsea educatia spirituala. Cel care a contribuit decisiv la fundamentarea teoretica a acestei conceptii despre educatie a fost Platon. Īn lucrarile sale "Legile" si "Republica", el a elaborat un sistem de educatie īn care educatia fizica este prezenta ca cel mai important element al educatiei armonioase. Platon arata origine ei īn necesitatea fiziologica de miscare a omului, fiind primul care studiaza fundamentarea fiziologica si psihologica a miscarii, precum si efectele ei. Īn acest mod, el pune bazele abordarii stiintifice a educatiei. Īngloband termenului "gimnastica, alimentatia, baile, masajul si odihna, Platon ridica gimnastica la rangul de "sophia", stiinta.
Alt mare ganditor ale carui conceptii au influentat conceptiile lumii antice grecesti despre educatie, a fost Aristotel. Pe langa calitatile sale de om de stiinta, acesta a fost si un mare pedagog. Dupa ce s-a ocupat de educatia lui Alexandru cel Mare, a fondat la Atena gimnaziul Lykenion. Spre deosebire de Platon, considera educatia nu numai o obligatie a statului ci si una a familiei. Creatorul logicii si al silogismului considera educatia fizica indispensabila, alaturi de gramatica, muzica sau desen, pentru formarea personalitatii copiilor. Bucurandu-se de atentia marilor spirite ale antichitatii, nu este de mirare ca gimnastica a devenit una dintre componentele esentiale ale vietii cetatenesti si a influentat considerabil viata politica, sociala si militara a poporului grec.
4.2.2. Atena era renumita pentru atentia si grija cu care se urmarea educatia copiilor si a tinerilor. Aici exista un numar mare de scoli, īnvatatura fiind considerata ca o obligatie a familiei, iar pentru copiii orfani ai caror parinti au murit pentru apararea cetatii, obligatia statului. Pana la 7 ani copiii traiau īn familie unde primeau primele īnvataturi si deprinderi, iar de la aceasta varsta, baietii intrau īn scoli si īsi īncepeau instructia sub īndrumarea atenta a unor persoane special pregatite. Pana la 18 ani ei īnvatau literele cu "gramatistul", muzica cu "cytaristul" si gimnastica cu "pedotribul". La 18 ani baietii deveneau "efebi", continuandu-si īnca doi ani educatia īn cadrul "Efebiei", iar la 20 de ani erau considerati maturi.
Nota caracteristica a procesului de educatie era importanta care se acorda educatiei fizice, careia īi era consacrata aproape īn exclusivitate perioada cuprinsa īntre 14 si 18 ani. Daca la īnceput, practicarea gimnasticii era rezervata exclusiv celor din clasele bogate, din secolul al IV-lea Ī.Hr., īn urma reformelor lui Solon, acest drept īl aveau toti tinerii nascuti liberi. Gimnastica se īnvata īn "Palestre", institutii scolare specifice. Toti participantii aveau corpul complet gol, nuditatea fiind o regula generala pentru orice exercitii gimnastice, atat īn scoala cat si īn cadrul unor īntreceri. Practicarea exercitiilor cu corpul gol era posibila datorita climei calde, pentru ca se obisnuia ungerea pielii cu diverse unguente si uleiuri, precum si presararea cu nisip dar si pentru ca un trup armonios dezvoltat constituia motiv de mandrie pentru orice barbat grec. Etimologic, cuvantul "gimnastica" provine din aceasta caracteristica a practicarii exercitiilor fizice de catre vechii greci. "Gymnazien", īnseamna "a se dezbraca", a ramane gol", iar gimnastica era īn conceptia greceasca "arta care se executa cu corpul gol".
Exercitiile gimnastice se īnvatau si se practicau sub directa īndrumare a "pedotribilor". Pregatirea lor era empirica, ei fiind recrutati cel mai adesea din randul fostilor practicanti ai exercitiilor fizice. Mai tarziu a aparut o noua categorie de educatori īn domeniul educatiei fizice: "gimnastii". Acestia erau oameni cu o pregatire completa avand si cunostinte medicale, fiind pedagogi si medici, īn egala masura.
La īmplinirea varstei de 18 ani tinerii erau primiti īn Efebia, o institutie de stat unde se desavarsea educatia lor cetatenesca si militara. Pentru a deveni efebi tinerii erau supusi unui examen riguros numit "dokimassia". Acest examen consta īntr-o evaluare a īnsusirilor morale si cunostintele de baza. Prin marsuri, exercitii de manuire a armelor, garzi si patrule, efebii īsi faceau ucenicia de soldati, conditie indispensabila pentru a deveni cetateni ai cetatii. Pe langa pregatirea militara si fizica efebii frecventau lectiile unor retori si filozofi din gimnazii. Cand īmplineau 20 de ani, efebii deveneau cetateni si faceau doi ani de serviciu militar, dupa care se puteau bucura de toate drepturile cetatenesti.
Daca scolile pentru prima etapa a educatiei si palestrele erau institutii particulare, cele pentru efebi erau institutii ale statului, numite "gimnazii". La originea acestora au fost "palestrele". La īnceput, acestea erau constructii simple sau mai degraba spatii īnchise īn care se desfasurau activitati care nu necesitau suprafete foarte mari pentru desfasurare: lupte, sarituri. Treptat acestor palestre li s-au adus perfectionari si au fost completate cu diferite anexe: camere de depozitare a uleiurilor pentru ungere, vestiare, bai, īncaperi pentru masaj si odihna. Activitatile care necesitau spatii mari de desfasurare, precum alergarile sau aruncarile se exersau la īnceput īn afara incintelor palestrei, dar pe masura cresterii importantei acordate activitatilor sportive au fost amenajate spatii speciale, adesea acoperite, care au devenit "gimnaziile" propriu-zise. Portiunile care ramaneau neocupate de constructii erau plantate cu arbori, īmpodobite cu statui, porticuri, bazine. Astfel, gimnaziile au devenit constructii din ce īn ce mai impozante pentru care s-a creat un stil arhitectonic propriu. Cetatile īsi faceau un punct de onoare din a construi gimnazii cat mai frumoase si mai bine dotate. Un oras fara gimnaziu era de neconceput: Pausanias, descriind Grecia, refuza sa acorde numele de oras localitatii Panopeea, pentru ca aceasta nu avea gimnaziu.(Kiritescu, 1943)
Īn secolul al V-lea, aflata īn perioada cea mai īnfloritoare a istoriei sale, Atena avea trei gimnazii, asezate toate īn afara orasului. Primul era Akademia, asezat langa Kifissia, pe aleile caruia preda Platon filozofia sa discipolilor sai. La est de Atena, se gasea Lykenion, gimnaziul lui Aristotel, iar ceva mai departe Kinosarges, un gimnaziu unde aveau acces si strainii. Mai tarziu, s-au ridicat si alte gimnazii īn interiorul cetatii, toate fiind construite īn apropierea cursurilor de apa. Apa era un element absolut indispensabil pentru alimentarea bailor, īntretinerea curatenia si mentinerea plantatiilor de arbori.
4.2.3. Exercitiile fizice si deprinderile motrice care au alcatuit fondul educatiei fizice din Grecia antica, au fost clasificate īn trei mari categorii, dupa scopurile pe care le urmareau si metodele pe care le foloseau:
Gimnastica greceasca era alcatuita dintr-un numar nu foarte mare de exercitii, destul de simple ca tehnica de executie si care nu necesitau aparate speciale. Acestea erau: alergarea, saritura libera, lupta, aruncarea cu discul, aruncarea cu sulita, (considerate exercitii usoare), pugilatul si pancratiul, (cotate ca exercitii grele). Se mai adaugau dansurile si jocurile cu mingea.
De obicei atletii practicau una dintre cele doua categorii, sau chiar unul dintre exercitii. Cei care-si propuneau sa devina atleti completi se antrenau īntr-un program complex numit "penthatlon", compus din cinci exercitii: alergarea, saritura, aruncarea discului si sulitei, lupta, iar mai tarziu si pugilatul. Introdus īn programul Jocurilor Olimpice īn anul 708 Ī.Hr., pentatlonul a īnlocuit exercitiile izolate.
Alergarea era exercitiul cel mai vechi si mai simplu, primul din cadrul pentatlonului. Se executa pe pistele gimnaziului si putea fi de "viteza" sau de "durata" Alergarea de viteza avea doua probe: "dromos" pe distanta de un stadiu (192 de metri) si "diaulos" pe distanta dubla. Alergarea de durata se numea "dolicos" si se desfasura pe distanta de 24 de stadii, adica aproximativ 4,5 km.
Saritura se executa īn lungime sau īn īnaltime, de pe loc sau cu elan, peste coarda sau prin cerc. E drept ca ultimele doua variante erau practicate mai ales ca jocuri ale copiilor. Specific gimnasticii grecesti era faptul ca sariturile se executau cu acompaniament muzical, mai ales pe muzica de flaut. O alta particularitate era obiceiul de tine īn maini īn timpul sariturii mici greutati, asemanatoare ganterelor folosite azi. Tehnica sariturilor sau rolul acestor greutati nu este foarte bine cunoscut.
Aruncarea cu discul era unul dintre exercitiile pur sportive, acest gen de aruncare neavand nici o legatura cu vanatoarea sau cu exercitiile militare. Discul a fost la īnceput din lemn sau piatra, iar mai tarziu din arama, rotund si turtit, cu suprafata ornamentata de figurine cizelate. El avea un diametru de 32 de cm si o greutate variabila de la 2 kg pana la 5 kg. Cei mai buni "discoboli" reuseau sa-l arunce pana la 32 de metri, tehnica de aruncare fiind asemanatoare cu cea din zilele noastre.
Aruncarea sulitei era un exercitiu de precizie care se practica īn gimnazii. Sulitele care se foloseau īn acest scop sportiv se deosebeau de cele militare prin faptul ca erau din lemn cu varful metalic, mai scurte si mai usoare si se aruncau īntr-o tinta.
Lupta facea parte din categoria exercitiilor grele, dar era cel mai iubit si apreciat exercitiu din cadrul pentatlonului īn competitii. Daca la īnceput a fost un exercitiu brutal si grosolan, īn care doar greutatea si forta erau hotaratoare, el s-a perfectionat si a ajuns sa fie apeciat ca unul din mijloacele cele mai potrivite pentru mentinerea sanatatii si īntarirea organismului tinerilor.
Pugilatul sau lupta cu pumnii era forma arhaica a boxului modern, un exercitiu brutal, īn care adversarii cautau sa-si aplice lovituri cu pumnii pana unul dintre ei ceda si abandona. Se putea desfasura īn doua forme: una cu pumnii goi si una īn care pumnii erau īnfasurati īn curele numite "ceste". Cei mai multi dintre vechii greci nu apreciau acest exercitiu considerandu-l brutal si nesanatos, iar unii medici s-au delarat total īmpotriva lui. Totusi, el era iubit de masele mari ale publicului si chiar de unii oameni de cultura, care vedeau īn el un mijloc de īntarire a vointei.
Pancratiul era considerat cel mai greu exercitiu din gimnastica greceasca. "Pankration" īnseamna īn limba greaca "lupta din toate puterile". Era o lupta care combina tranta cu pugilatul si īn care erau permise orice mijloace pentru īnvingerea adversarului: apucari , ridicari, strangulari, calcarea īn picioare, piedici, etc. Lupta se desfasura pana cand unul dintre luptatori se declara īnvins. Exercitiul era deosebit de periculos, adeseori se solda cu accidente mortale. Nu facea parte din pentatlon, dar se desfasura odata cu el la īntrecerile din cadrul jocurilor, fiind apreciat de spectatorii dornici de senzatii tari. Devine foarte apreciat mai ales īn ultima perioada din istoria Greciei antice, cea de sub stapanirea romana.
Jocurile cu mingea, practicate sub denumirea generica de "sferistica" se bucurau si ele de pretuire. Primele indicatii despre jocurile cu mingea apar īnca īn Poemele homerice si īn Legenda Argonautilor, iar mai tarziu le-au fost dedicate chiar lucrari speciale, mai ales pentru ca medicii timpului le recomandau pentru īntarirea membrelor si pentru dezvoltarea īndemanarii. Galenus a scris īntr-un mic tratat dedicat acestui subiect ca jocurile aduc "sanatate trupului, simetrie membrelor si virtute sufletului" (Kiritescu, 1943). Mingile cu care se juca erau de dimensiuni diferite si confectionate din cele mai diverse materiale: piele, lana, stofa, umplute cu fulgi, seminte de smochine sau nisip. Ele erau aruncate si lovite cu mana, cu piciorul sau cu bastoane curbate. Jocurile se practicau īn īncaperi special amenajate din cadrul gimnaziilor, sub conducerea unui maestru numit "sferisticos". Jocurile īn care mingea se lovea cu un baston curbat numit "keratinozes" erau practicate mai ales de adulti.
Un alt exercitiu foarte raspandit era īnotul, aspect foarte normal daca tinem cont de specificul asezarii geografice a Greciei. Grecii deprindeau tehnica īnotului īnca din copilarie, mai ales pentru ca multi dintre ei aveau ocupatii care impuneau stapanirea acestei deprinderi: navigatia, pescuitul, etc. Chiar si multe dintre femei cunosteau si practicau īnotul īn Grecia antica.
Trasul cu arcul era si el practicat, fapt dovedit de multe din pasajele Poemelor homerice. Arcul era arma scitilor si a partilor, iar cretanii erau cei mai buni arcasi. Īn perioada clasica popularitatea tragerii cu arcul a scazut, desi razboiul cu persii a dovedit importanta lui. Acest exercitiu nu figura īn programele jocurilor traditionale.
Cursele de cai si de care erau de asemenea practicate. Daca calaria a fost mai putin raspandita ca activitate sportiva, īn schimb cursele de care se bucurau de pretuire si erau incluse īn programele jocurilor.
ORCHESTRICA, era constituita din arta dansului. Idealul educational specific Greciei, nu se putea realiza daca exercitiile de gimnastica nu erau īmbinate cu dansuri care sa dea miscarilor eleganta, gratie, sensibilitate. Dansurile aveau ca menire sa exprime prin miscarile trupului starile sufletesti ale dansatorilor. Īn viata vechilor greci dansul avea un loc foarte important, fiind considerat o activitate serioasa care reusea sa-i apropie pe oameni de zei, asa ca dansurile sacre erau mai raspandite decat cele profane. Sunt cunoscute cu denumiri speciale, peste 200 de dansuri caracteristice perioadei antice. Natura dansurilor varia īn functie de divinitatea careia īi era īnchinat: cele īn cinstea lui Dionisos-zeul vinului sau a zeitei Artemis-zeita vanatorii, erau vioaie, īn timp ce acelea dedicate lui Zeus sau lui Apollo aveau un caracter solemn. La spartani predomina dansul atletic, marcat de multe sarituri. Fetele din Atena dansau cu multa gratie, iar miscarile lor erau subliniate cu ajutorul unor esarfe sau valuri. Muzica īnsotea īntotdeauna dansul, instrumentele cele mai folosite erau : flautul, cytara, tamburina.
Principalele forme ale dansului erau: dansurile funebre, dansurile religioase, dansurile phyrice sau razboinice si dansurile bachice sau dionisiace, fiecare dintre ele cu specificul sau dat de ocazia īn care se dansa.
AGONISTICA, reprezinta totalitatea jocurilor de īntrecere, pe care le organizau grecii pentru a consacra exercitiile fizice si a stimula ambitia si daruirea tinerilor. "Agon" īnsemna lupta si caracterizeaza perfect spiritul īn care erau organizate aceste īntreceri, pe sistemul concurentei, a luptei de īntrecere. Jocurile de īntrecere sunt pomenite īnca din cele mai vechi timpuri, legate de cultul mortilor si de sarbatorirea eroilor. Data la care ele si-au piedut caracterul ocazional si s-au transformat īn adevarate institutii nu se poate stabili cu precizie. Originea lor se reflecta īn caracterul sacru pe care aceste manifestari si le-au pastrat tot timpul, numai ca vechiul cult al mortilor sau eroilor a fost īnlocuit cu legarea jocurilor de divinitatea tutelara a locului unde se desfasurau. Zeii nu erau numai protectorii sau privitorii jocurilor, ci adesea imaginatia grecilor i-a coborat īn arene ca participanti. Apollo, era considerat arcas, discobol si pugilist, Hermes, cel mai bun alergator. Legendele descriu īntreceri īntre Zeus si Cronos, īntre Hermes si Apollo, descriu ispravile lui Hercule si a altor nenumarate divinitati.
Īn cadrul agonisticii existau doua categorii festivitati: unele care aveau un caracter local si altele cu caracter national. Dintre acestea din urma cele mai importante erau: jocurile Olimpice, jocurile Isthmice, jocurile Nemeice, jocurile Pythice si jocurile Panathenae. Fiecare dintre acestea a avut propriile caracteristici īn ceea ce priveste periodicitatea, genul jocurilor si detaliile concursurilor.
4.2.4.Jocurile Olimpice Antice - pot fi considerate fara exagerare un simbol al vietii grecesti, o culme culturala a Greciei antice. De-a lungul a douasprezece secole OLIMPIA, a fost locul sacru unde erau consacrati cei mai buni dintre fiii Eladei.
Originea acestor jocuri se pierde īn vremurile stravechi ale perioadei preclasice din istoria Greciei. Exista surse istorice care considera anul 884 Ī.Hr. ca data probabila a primelor Jocuri Olimpice, an īn care regele Ifitos īncheiat o conventie cu Licurg, prin care se proclama pace vesnica īntre Elida si Sparta, iar micul stat neutru a fost pus sub protectia īntregii Grecii. Pentru istorici īnsa, anul īn care aceste jocuri au īnceput sa se organizeze cu regularitate este anul 776 Ī.Hr. Din acest an exista o cronologie exacta a jocurilor, care poate fi considerata cronologia istoriei poporului grec.
Olimpia nu era un oras propriu-zis, ci o asezare care timp de trei ani statea nelocuita, fara viata, pentru ca sa se īnsufleteasca īn vara celui de-al patrulea an, devenind centrul interesului pentru īntreaga tara. Asezarea era situata īn nord-vestul Peloponesului, īn regatul Elidei, pe o campie, numita si "dumbrava sacra". Īn timpurile stravechi, aici s-a aflat un altar al zeitei Hera, iar īn vecinatatea lui se desfasurau īn perioada preelenica jocuri cu un caracter local. Invazia dorica a distrus asezarile politice ale regiunii prin secolul al XII-lea Ī.Hr.
Īn Olimpia au fost ridicate īn decursul secolelor numeroase constructii. Unele aveau un caracter religios, altele serveau pentru adapostirea institutiilor olimpice sau gazduiau oaspetii sositi īn numar mare la celebrarea jocurilor. Īn centrul Olimpiei se gasea maretul templu al lui Zeus patronul jocurilor, iar īn interior, statuia zeului, opera a marelui sculptor al antichitatii Phidias. Statuia din marmura, fildes si aur, capodopera a artei grecesti antice, era considerata una dintre cele sapte minuni ale lumii. Alaturi de templu se gasea maslinul sacru sadit conform traditiei, chiar de Hercules. Din ramurile lui se confectionau cununile īnvingatorilor. Īn jurul tempului erau constructiile palestrelor, gimnaziul, stadionul, hipodromul si un īntreg oras format din temple, altare, statui īnchinate zeilor si eroilor jocurilor, cladirile administrative.
Jocurile Olimpice aveau loc din patru īn patru ani si durau cinci zile, īncepīnd īn prima saptamana cu luna plina a lunii "Hecatombeon", dupa solstitiul de vara, adica aproximativ prin 27 iulie. Intervalul dintre doua editii se numea "olimpiada". Exactitatea cu care se masura acest interval, care era de 1457 de zile, 10 ore si 40 de minute, este un alt indiciu alt importantei ce se acorda evenimentului. Toate datele importante din istoria acestei perioade sunt fixate īn timp si exprimate prin numarul de ordine al Olimpiadei: de exmplu lupta de la Termopile, a avut loc īn primul an al Olimpiadei 75 (480 Ī.Hr.). Jocurile s-au desfasurat regulat, fara nici o īntrerupere timp de 12 secole, pana īn anul 392 Ī.Hr. Timp de 1172 de ani au avut loc 293 de editii. Nici una din calamnitatile naturale sau catastrofele politice care nu au lipsit īn aceste secole nu le-au īntrerupt sirul.
Olimpia era sacra si inviolabila, un armistitiu tacit se instaura pe tot teritoriul grecesc īn timpul jocurilor olimpice. Odata la patru ani īn perioada jocurilor numita "hieromenia" (luna sacra) nimeni nu avea voie sa se apropie sau sa traverseze acest teritoriu īnarmat: lancea si scutul erau lasate la granita.
Admiterea concurentilor se facea dupa reguli stricte, iar pregatirea lor reprezenta un lung si serios proces de antrenament. Criteriile de selectie erau etnice, sociale, morale si tehnice. Erau admisi doar barbatii de origine greceasca, femeile nefiind admise nici ca spectatoare. Doar cetatenii liberi puteau participa, sclavii fiind de asemenea exclusi. Se cerea concurentilor dovada unei bune reputatii si o moralitate ireprosabila.
Conducerea jocurilor era īncredintata unor magistrati numiti "Helladonike". Acestia erau investiti cu aceasta cinste cu un an īnainte si erau raspunzatori de organizarea serbarilor, de judecarea rezultatelor si decernarea premiilor. Sub comanda lor se gaseau un numar impresionant de functionari cu diferite atributii dintre care cei mai importanti erau "aghonotetii" care arbitrau īntrecerile.
Jocurile Olimpice durau cinci zile. Īn prima zi avea loc ritualul jertfelor la cele 80 de altare, defilarea concurentilor si juramāntul olimpic, care se desfasura īn fata statuii lui Zeus. Īn cea de-a doua zi, avea loc tragerea la sorti si īntrecerea tinerilor de 18-20 ani. Alergarea, luptele, pugilatul si pancratiul se desfasurau īn cea de-a treia zi. Ziua a 4-a debuta cu pentatlonul urmat de īntrecerile "hoplitodorilor" (oameni īnarmati, alergarile de care si calaria.De a lungul secolelor aceasta ordine initiala a suferit numeroase modificari, dar īntotdeauna si indiferent de ordine pentatlonul a fost cea mai disputata si pasionanta proba.
Ziua a cincea, era ziua īncoronarii īnvingatorilor. Ceremonia nu se desfasura pe stadion sau pe hipodrom, ci īn fata templului lui Zeus, līnga maslinul sacru al lui Hercule. Era momentul culminant al celei mai mari cinstiri care se putea acorda īn vechea Elada. Proclamarea unui concurent drept "Olimpionike", "īnvingator la Olimpia", īnsemna ridicarea oamenilor care obtineau acest titlu la rangul de eroi national, aproape semizei. La īntoarcerea īn cetatile de origine pe eroii jocurilor īi asteptau alte onoruri: ei se bucurau de o intrare triumfala, urcati īntr-un car tras de patru cai, precedati de torte si urmati de un adevarat cortegiu. Cea mai īnalta expresie a spiritului atletic grecesc era reprezentata de asa numitii "periodonikes", nume ce se dadea celor care reuseau sa-si mentina titlul de campion la mai multe editii succesive sau erau cīstigatori a mai multor jocuri care se desfasurau pe teritoriul Greciei.
Ultima editie a jocurilor a avut loc īn anul 392 D.Hr., iar īn anul 394, printr-un edict al īmparatului roman Teodosiu I, jocurile sunt desfiintate. Īn anul 426, Teodosiu al II-lea ordona distrugerea edificiilor Olimpiei. Īn secolul al VI-lea, un cutremur scoate din matca apele raurilor Alpheos si Kladeos acoperind cu namol ruinele Olimpiei. Abia dupa alte 12 secole, īn anii 1875-1881, Olimpia este redescoperita īn urma expeditiilor arheologice conduse de Ernst Kurtius.
Pe langa marile jocuri din Olimpia īn Grecia se organizau numeroase "agone" locale legate de numele unor eroi sau divinitati regionale. Dintre acestea unele au primit o importanta care a depasit cadrul local si au īmbracat acelasi caracter "panelenic" ca si cele organizate la Olimpia.
Jocurile Nemeice si-au primit numele de la orasul Nemeea din Argolida si erau legate de cultul mortilor. Īnfiintate initial de Andrastos, conducatorul expeditiei "celor sapte īmpotriva Tebei", au fost dedicate amintirii unui baiat ucis de muscatura unui sarpe īn timp ce pazea izvorul de apa necesar luptatorilor. Reorganizate de Hercules, au fost apoi dedicate lui Zeus. Cronologia lor oficiala īncepe īn anul 573 Ī.Hr., se disputau din doi īn doi ani, vara, cu un program asemanator celor de al Olimpia. Helladonicii erau īmbracati īn negru pentru a le sublinia caracterul, iar īnvingatorii primeau coroane de iedera.
Jocurile Isthimice aveau loc al Corint, īn fiecare al doilea si al patrulea an al Olimpiadei, primavara. Data fondarii lor nu se cunoaste cu exactitate, la īnceput ele fiind jocuri locale dedicate unui zeu regional, īnlocuit apoi cu Poseidon. Se disputau aceleasi probe ca si la Olimpia, mai tarziu introducandu-se si concursurile muzicale. Cīstigatorii erau īncununati cu coroane de pin.
Jocurile Phythice se tineau la Delphi īn Phocida, īn cinstea lui Apollo pentru a celebra victoria zeului asupra dragonului Python si instituirea oracolului de la Delphi. La īnceput aceste jocuri au avut doar un caracter muzical constand mai ales īn imnuri dedicate lui Apollo, dar ulterior ele au evoluat si au ajuns dupa cele de la Olimpia, cele mai importante din Grecia. Se desfasurau din opt īn opt ani, īn al treilea an al Olimpiadei, erau dedicate vechilor eroi, iar cununa īnvingatorilor era din laur. Din anul 582 Ī.Hr., au īnceput sa se dispute din patru īn patru ani, iar cronologia lor a devenit mai riguroasa.
Jocurile Panathenaee erau jocuri locale ale Athenei, dar din cauza prestigiului cetatii si al dezvoltarii generale a agonisticii ele au īnceput sa fie frecventate si de locuitorii altor cetati grecesti primind un caracter national. Īntemeietorul lor este considerat Pisistrat, care le-a īnfiintat pentru a comemora evenimentul istoric al unirii celor 12 state ale vechii Atici sub conducera lui Theseu. La īnceput se tineau din patru īn patru ani, īn cel de-al treilea an Olimpiadei, programul fiind alcatuit din īntreceri īntre rapsozi la poezie, cantece si muzica instrumentala. Permiile constau īn vase pictate cu scene de agonistica. Mai tarziu programul a fost completat cu īntreceri de gimnastica, dansuri, curse de lampadofori, concursuri de frumusete corporala.
Bucurandu-se de atentia atator spirite mari ale antichitatii, nu este de mirare ca gimnastica a devenit una dintre componentele esentiale ale vietii cetatenesti si a influentat considerabil viata politica, sociala si militara a poporului grec. Pentru multe din cele mai stralucite genii si talente ale vietii spirituale grecesti, participarea la jocurile traditionale care se desfasurau īn arenele si pe stadioanele Greciei a fost un lucru normal. Daca pe langa participare ei reuseau sa obtina si un premiu, acest fapt devenea un foarte serios motiv de mandrie. Pitagora, filozoful si matematicianul, a reusit obtinerea unui titlu de campion la pugilat chia la jocurile organizate īn Olimpia. Platon a concurat la competitia de lupte din cadrul jocurilor Nemeice si Istmice, Sofocle frecventa palestrele din Atena, iar poetii Euripide si Timocreon au obtinut si ei premii sportive.
4.3. Istoria educatiei fizice īn Grecia antica se īntinde pe o perioada de mai bine de 12 secole, timp īn care conceptiile care au stat la baza acestei activitati au suferit modificari legate de evolutia conceptiilor generale filozofice, politice si sociale ale poporului grec. Toate acestea s-au reflectat īn felul de viata al cetatenilor si īn educatia pe care o primeau tinerele generatii. Astfel īn epoca descrisa de Homer, exercitiile fizice erau practicate doar de regii si fiii lor, īn timp ce soldatii si oamenii de rand erau simpli spectatori. Īn perioada clasica a antichitatii grecesti educatia fizica a devenit o preocupare a aristrocratilor de la care erau exclusi scavii sau micii meseriasi. Paralel cu evolutia social-politica s-au produs īn decursul timpului si transformari ale ideilor despre valoarea fiintei umane si a raporturilor dintre elementele sale componente, care la randul lor au avut o influenta directa asupra culturii si educatiei. Educatia fizica a fost puternic influentata de aceste modificari. Din punctul de vedere al evolutiei educatiei fizice istoricii īmpart istoria Greciei antice īn cinci mari perioade, care corespund cu marile diviziuni ale istoriei politice.
Dupa N.Gardimer (Kiritescu,1943) istoric englez, cercetator al fenomenului aceste perioade sunt:
Prima perioada este perioada arhaica a culturii grecesti si poarta amprenta lui Hercule considerat legendarul īntemeietor al Jocurilor Olimpice. Este puternic influentata de conceptiile spartane despre educatie fizica, fiind cunoscuta si sub denumirea de perioada omului puternic. Forta musculara era cea care impresiona multimile. Printre ispravile cele mai cunoscute erau īmpingerea sau saltarea unor blocuri de piatra imense. Īn ruinele Olimpiei s-au gasit doua astfel de blocuri inscriptionate datand din secolul al VI-lea Ī.Hr., unul de 143 de kg si altul de 480 de kg.
A doua perioada, a idealului atletic, corespunde epocii clasice īn care influenta ateniana este cea mai puternica. Este perioada de apogeu a istoriei antice a Greciei, timpul maximei īnfloriri politice si culturale, secolul lui Pericle. La idealul fortei se adauga se adauga acela al frumusetii plastice. Este perioada introducerii "pentatlonului". Acest complex de exercitii fizice modifica conceptia despre scopul activitatii sportive, promovand atleti cu o dezvoltare fizica armonioasa si completa.
Se precizeaza conceptia armonioasa, scopul educatiei fiind realizarea unui echilibru perfect īntre capacitatile intelectuale, fizice si morale ale omului. Interesul public cere ca individul sa fie subordonat comunitatii, iar educatia cetateanului are drept scop dobandirea unor calitati care sa fie utile statului, cetatii. Exercitiile fizice se bucura de o mare pretuire, cele mai importante personalitati ale timpului nu se multumesc sa le recomande ci le practica chiar ele.
A treia perioada este cea a specializarii si a atletilor profesionisti. Dupa secolul lui Pericle a īnceput un proces de decadere a conduitei morale care a influentat atat sistemul pedagogic cat si practicarea exercitiilor fizice. Marea cinste de care se bucurau īnvingatorii de la jocurile nationale a īncurajat aparitia "atletismului" profesionist. Daca pana atunci gimnastica a fost un mijloc de educatie a poporului, ea īncepe sa devina o meserie, iar dorinta de atinge armonia este īnlocuita cu alte trebuinte. Ambitia, vanitatea, lacomia i-au determinat pe multi dintre cei care frecventau gimnaziile si palestrele sa devina profesionisti īn intentia lor de a castiga la jocuri. Educatia generala a īnceput sa fie neglijata īn favoarea specializarii si atingerea maiestriei la o singura proba.
Perioada "elenistica" sau "alexandrina" este perioada decaderii atletismului, defectele si slabiciunile care se manifestasera pana atunci la nivelul nobilelor institutii ale gimnasticii grecesti devenind de dreptul devastatoare. Activitatile sportive practicate cu scopul atingerii idealului armonic sunt īnlocuite cu sportul profesionist. Pe langa acesta se dezvolta alte doua fenomene negative: comercializarea si exploatarea sportivilor. Atletul grec devine un om care traieste doar din sport, iar īn gimnazii si stadioane alaturi de cei care se antreneaza apare o lume de functionari care speculeaza victoriile sportive: impresari, intermediari, conducatori. Concurenta fara limite si fara scrupule favorizeaza folosirea unor metode lipsite de corectitudine pentru obtinerea victoriei. Exercitiile de atletica usoara: alergarea, saritura, aruncarea sunt īnlocuite īn preferintele publicului cu cele violente: luptele, pugilatul cu ceste, pancratiul. Schimbarile politice si sociale favorizeaza aceasta decadere a educatiei fizice: cuceririle lui Alexandru cel Mare schimba fundamental structura poporului grec, locul idealurilor colective este luat de cele cu caracter individual. Dominatia greaca din timpul lui Alexandru ajunge pana īn Egipt si Asia, iar spiritul national specific al poporului grec īncepe sa fie īnlocuit cu cosmopolitismul. Pregatirea militara pierde din importanta, iar efebia devine un stagiu de lux.
Ultima perioada, cea a atleticii greco-romane consfinteste decaderea gimnasticii grecesti. Īn Grecia supusa dominatiei politice a Romei, se produc schimbari fundamentale. Idealul cultural s-a modificat fundamental: muzica si gimnastica nu mai sunt pe prim planul educatiei, fiind īnlocuite cu alte trei discipline de esenta intelectuala: gramatica, retorica si filozofia. Educatia fizica se limiteaza la o sumara pregatire cu caracter militar, redusa la durata unui singur an. Grecia nu-si mai educa fiii pentru a deveni buni soldati pentru ca starea ei de vasalitate nu mai necesita acest lucru. Odata cu prefacerile politice se accentueaza si transformarea conceptiilor filozofice. Idealurile morale se schimba, se vorbeste despre eliberarea sclavilor, despre schimbarea conditiei femeii. Religia si morala crestina se raspandesc din ce īn ce mai mult, iar acestea reprezinta o negare completa a vechilor conceptii grecesti. Urmarea acestui proces a fost neglijarea si parasirea treptata a exercitiilor fizice. Gimnastica mai era pastrata ca parte a educatiei generale, dar numai pentru ca era considerata necesara pentru sanatate.
ĪNTREBĂRI
Care sunt principalele surse documentare referitoare la nivelul de dezvoltare al educatiei fizice īn perioada preclasica din istoria Greciei antice ?
Sub influenta caror factori a luat nastere conceptia greceasca despre educatie fizica?
La ce se refera conceptia igienica ?
Careia dintre cetatile grecesti i-a fost caracteristica conceptia militara si de ce ?
Ce īnteles au cuvintele "kalos kai agatos" ?
Sub a cui īndrumare se practicau exercitiile fizice īn palestrele si gimnaziile grecesti ?
Care erau cele mai cunoscute gimnazii din Atena ?
Cum se clasificau exercitiile fizice din cadrul gimnasticii grecesti ?
Ce īnseamna "agonistica" ?
Dupa ce criterii erau selectionati participantii la Jocurile Olimpice antice ?
Ce valoare avea titlul de "Olimpionike" ?
Unde se mai desfasurau jocuri cu caracter national ?
Cate perioade cuprinde evolutia educatiei fizice din Grecia antica ?
De ce au fost desfiintate Jocurile Olimpice antice ?
|
