Primul val indo-european patrunde īn peninsula la īnceputul mileniului 2 Ī.Hr. Īn sec. X-IX Ī.Hr. īsi fac aparitia etruscii, a caror civilizatie atinge īn sec. VII-VI Ī.Hr. maxima dezvoltare. Latinii celalalt mare popor al peninsulei, au fondat Roma (conform legendei prin Romulus si Remus īn anul 753 Ī.Hr.). Influenta Romei s-a extins, ea devenind īn sec. al III-lea Ī.Hr. stapana īntregii Italii. S-au pus astfel bazele celui mai vast si durabil imperiu al lumii antice, care a durat pana īn anul 476 D.Hr. cand Romulus Augustus, a fost detronat de catre capetenia germanica Odoadru.
Īn existenta sa puternicul stat roman a cunoscut trei mari perioade:
Romanii nu au avut ca si grecii un sistem de educatie fizica īntemeiat pe o conceptie proprie bine precizata. Ei s-au multumit sa īmprumute de la greci programul de aplicare a exercitiilor fizice la nivelul tinerei generatii. Contactul celor doua popoare s-a stabilit prin relatiile de vecinatate dintre romani si etruscilor cu coloniile grecesti din Italia de sud si Sicilia. Dupa cucerirea Greciei de catre Romani contactele au devenit si mai stranse. Cultura si civilizatia greaca a influentat atat de puternic pe romani, īncat se spune ca desi Roma a cucerit Grecia pe calea armelor, grecii i-au cucerit pe romani prin armele culturii si spiritului.Trebuie īnsa subliniat ca īn momentul cuceririi romane, sec. I Ī.Hr. gimnastica greceasca intrase deja īn faza de decadere: exercitiile usoare erau trecute pe planul secund, locul lor era luat de pancratiu, lupte, pugilat, profesionismul se afla īn plina ascensiune. Astfele, modele care i-au inspirat pe romani nu mai reprezentau acel ideal armonic care a caracterizat educatia fizica greceasca īn cea mai buna perioada a ei.
Īntre modele grecesti si ceea ce au dezvoltat romanii īn planul educatiei generale si fizice, dar mai ales īn privinta institutiilor specifice activitatilor sportive au existat deosebiri mari. Aceste deosebiri au fost nu atat de forma, cat mai ales de esenta.Romanii au imitat felul de viata grecesc, arta, conduita. Dar structura psihica a romanilor era mult diferita de cea a popoarelor grecesti. Romanii erau oameni practici, iar forta lor militara foarte puternica le-a permis cucerirea unor noi si īntinse teritorii, pe care cu capacitatea lor organizatorica, le-au stapanit timp de multe secole. Ei au adoptat institutiile grecesti, dar le-au schimbat esenta spirituala, transformandu-le īn conformitate cu propriile lor cerinte si structuri spirituale. Armonia si estetismul grecesc erau straine romanilor. Pentru ei era valoros doar ceea ce era folositor pentru viata. Iar Roma avea nevoie de oameni sanatosi, robusti care sa poata deveni soldati puternici. Din acest motiv criteriul care statea la baza educatiei fizice specifice Romei antice era dezvoltarea capacitatii de lupta a indivizilor. La Romani, educatia nu era organizata de stat, ci era o problema a familiei.
5.1.Īn perioada Republicii (sec. al VI-lea Ī.Hr - sec. al II-lea Ī.Hr) romanii duceau o viata simpla, austera. Educatia era utilitara si militara avand ca scop formarea unor cetateni curajosi, disciplinati, buni soldati. Accentul era pus pe educatia morala care viza respectarea legilor si disciplina. Educatia intelectuala nu era nici ea neglijata dar se limita la scriere si lectura. Nu se facea nici muzica, nici arta, nici filosofie. Educatia fizica se bucura de atentie īn masura īn care pentru ca tinerii sa poata deveni buni soldati era nevoie de exercitii fizice care sa le dezvolte calitatile necesare, atat pe plan fizic cat si moral.
Īn Roma antica, la varsta de 15 ani, baietii īsi īncepeau pregatirea militara pe un teren special amenajat numit "Campul lui Marte" (astazi Piazza dei Popoli). Alaturi de exercitiile pur militare ei mai practicau : trasul cu arcul, lupta, calaria, īnotul. Scopurile militare ale exercitiile erau subliniate de detaliile de executie: saritura se executa peste un cal de lemn, alergarea se desfasura alaturi de un cal īn galop, iar marsurile aveau loc pe distante de cel putin 20 de km. cu echipament de lupta. Un exercitiu special īl constituiau lucrarile de amenajare a unor santuri, valuri de pamant, etc. Īnotul īn apele Tibrului era un exercitiu iubit si respectat.
Romanii n-au fost capabili sa īnteleaga si sa simta dansul. Ei n-au cultivat nici una dintre formele lui: religios sau razboinic, sau vesel. Desconsiderand dansul, ei dispretuiau dansatorii. Dansul era practicat numai de profesionisti ca element scenic īn arta dramatica.
Romanii au preluat de la greci si ideea de "pentatlon" numind "quinquertium" si au construit gimnazii si palestre. Astfel gimnastica greceasca era practicata de romani, dar de la modelul grecesc s-au preluat doar aspectele exterioare, fara continutul ei conceptual. Romanii au dat un alt īnteles exercitiilor fizice: popor de cuceritori, exersat pentru razboi, ei au folosit educatia fizica pentru formarea aparatului militar care a sustinut Imperiul lor.
5.2. Baile romane sunt institutii care reprezinta adaptarea palestrelor grecesti la mentalitatile si stilul de viata specific romanilor. Bazinele cu apa care īn cadrul palestrelor erau niste anexe care serveau la curatarea corpului dupa contactul cu nisipul de pe pista, cresc īn dimensiuni si importanta devenind elementul cel mai important al institutiei, īn timp de spatiile amenajate pentru practicarea exercitiilor fizice scad ca dimensiuni si importanta, devenind accesorii. Porticele devin locuri de plimbare si odihna, iar restul spatiilor primesc si ele diverse īntrebuintari legate de bai. Stabilimentele de bai se īnmultesc considerabil, īn sec. al IV-lea ajungandu-se la un numar de peste 854 de bai publice, numai īn Roma. Cele mai importante dintre baile construite la Roma au fost termele lui Caracalla care s-au īntins pe o suprafata de 11 hectare, avīnd o capacitate de peste 1600 de persoane si cele ale lui Diocletian care au acoperit o suprafata de aproape 13 hectare. Instalatiile bailor romane erau numeroase si complicate: existau bazine de apa rece (frigidarium), apa calduta ( tepidarium), apa fierbinte ( caldarium). Mai existau sali de sudatie uscata si cu aburi, sali de masaj, bai la cada, etc. Īn jurul bazinelor existau ca anexe: gradini, saloane de odihna, sali de gimnastica, biblioteci, muzee si chiar pravalii. Romanii īsi petreceau foarte mult timp īn bai. Dupa ce-si puneau organismul īn miscare cu ajutorul catorva exercitii fizice, de obicei alergari, sarituri, aruncari sau jocuri cu mingea, urma ritualul lung si complicat al īmbaierii. Īn Roma imperiala, baile faceau parte din viata publica, fiind īn acelasi timp club, gimnaziu si for.
Jocurile cu mingea erau execitiile favorite ale romanilor, cele mai multe fiind practicate īn interiorul termelor. Mingea se numea "pilla", iar locul unde se practicau purta vechea denumire preluata de la greci: "sferisterium".
Caracteristicile si denumirea jocurilor erau date de dimensiunile mingilor si modul īn care aceasta manuita:
Jocurile publice ale romanilor sunt adaptarea faimoaselor jocuri de īntrecere ale grecilor din cadrul "agonisticii". Ele reprezinta cel mai elocvent exemplu de deformare a institutiilor grecesti. Organizate dupa modelul jocurilor agonistice, dar lipsite de nota de īntrecere sportiva al acestora, aveau un caracter pur spectacular īn care scopul primordial era acela de a distra spectatorii.
Jocurile romane, cunoscute sub numele de "ludi" erau de trei feluri, fiecare reprezentand o institutie deosebita:
Jocurile publice au luat o dezvoltare foarte mare īn perioada imperiului, cand au devenit afaceri de stat, organizate pe seama visteriei publice si au fost folosite de conducatorii imperiului ca mijloc de castigare a simpatiei poporului. Ele au constituit unul dintre simptomele de degenerare ale natiunii romane, pentru ca īncurajau lenea si au ajuns sa cultive nu sentimente frumoase sau nobile, ci instincte primare, violenta, bestialitate.
Jocurile de circ ("circenses") erau distractia favorita a poporului si constau īn alergarile de care si cai. Pentru aceste jocuri s-au construit edificii uriase. Faimosul "Circus Maximus" acoperea un īntreg cartier al Romei, iar īn timpul lui Nero, dupa cateva secole de continue extinderi si īnfrumusetari, pista avea 600 de metri lungime si 200 de metri latime, cu 255.000 de locuri pentru spectatori. Un tur de pista masura 568 de metri, o cursa fiind alcatuita din sapte tururi. Īn timpul lui Augustus, se organizau 12 curse pe zi, ajungandu-se ca īn timpul dinastiei Flavia numarul curselor sa fie de 100. Cursele īncepeau īn zorii zilei si se desfasurau pana la caderea serii.
Jocurile de amfiteatru reprezinta completa deformare a jocurilor agonistice. Originea acestor sangeroase spectacole este foarte probabil celtica. Romanii le foloseau la īnceput īn cadrul ceremoniilor funerare, sub forma unui ritual privat la care participa doar familia, dar cu timpul aceste ritualuri au capatat amploare si au fost transformate īntr-un gen de īntreceri dupa modelul jocurilor agonistice grecesti. Spectacolul din amfiteatrele romane era astfel un amestec de elemente religioase traditionale si altele de origine greceasca.
Īn timpul Imperiului jocurile de amfiteatru au ajuns la dezvoltarea lor maxima. Au fost construite edificii speciale, fiind creat chiar un nou tip arhitectonic pentru ele: amfiteatrul. Cel mai reprezentativ edificiu al genului este "Colosseul" construit īn perioada dinastiei Flavia, cladire ale carei vestigii s-au pastrat pana azi. El avea 45.000 de locuri pe scaune si 5.000 īn picioare, arena avea 86/56 metri si era īn asa fel construita īncat putea fi transformata īn lac pentru īntreceri nautice.
Cele mai importanta jocuri de amfiteatru au fost:
Venationes consta īntr-o lupta a "venatoresului" cu animale. De cele mai multe ori se reducea la un macel īn masa a celor mai diverse animale salbatice: ursi, tigri, lei, pantere, elefanti, mistreti, care erau lovite cu sulita, sabia sau se tragea asupra lor cu arcul. Pentru o completa satisfacere a instinctelor sangeroase a plebei, erau introdusi īn arena "bestiarii", oameni neīnarmati, de obicei condamnati sau persecutati politic si religios, care erau sfasiati de animale.
Hoplomachia era lupta dintre "gladiatori" si era la fel de cruda. Gladiatorii erau recrutati voluntari sau prin constrangere din randul sclavilor, aventurierilor, delicventilor si erau instruiti īn scoli speciale. Ei purtau īn arena un echipament special, care era menit sa asigure nu atat protectia lor cat mai ales prelungirea luptei. Se lupta de obicei cu sabia, dar existau si alte forme. Una dintre cele mai apreciate era cea a "retiarilor" īn care unul dintre luptatori era īnarmat cu furca lunga cu trei dinti si cu o plasa cu ochiuri, pe care trebuia sa o arunce peste celalalt luptator, care se apara cu o spada scurta si un scut. Lupta se desfasura pana la ranirea sau chiar omorarea unuia dintre luptatori. Cel doborat putea cerea gratierea, care era sau nu acordata de catre Īmparat dupa consultarea publicului, printr-un semn al mainii, faimosul "police verso".
Īn Roma antica au fost destule personalitati care au īncercat sa se opuna degenerarii ideii de educatie fizica si au promovat educatia bazata pe dezoltarea rmonioasa si plenara a personalitatii umane. Dintre acestia trebuie amintiti: istoricul Tacitus, care descriind viata vechilor germanici, subliniaza importanta activitatilor de ordin fizic pentru pastrarea sanatatii fizice si morale ale unei natiuni; pedagogul Quintilian care a preconizat un sistem de educatie completa, din care nu lipseau activitatile fizice. Īn fine, nu poate fi omis marele poet satirivc Juvenal care a fost un critic foarte aspru al mentalitatilor si conduitelor morale ale romanilor, cel care le adreseaza celor care proclamau necesitatea cultivarii spirituale si dispretuiau īngrijirea fizica celebrele cuvinte din Satira X: "Optandum est ut sit mens sana in corpore sano."
ĪNTREBĂRI
|
