Primul val indo-european patrunde în peninsula la începutul mileniului 2 Î.Hr. În sec. X-IX Î.Hr. îsi fac aparitia etruscii, a caror civilizatie atinge în sec. VII-VI Î.Hr. maxima dezvoltare. Latinii celalalt mare popor al peninsulei, au fondat Roma (conform legendei prin Romulus si Remus în anul 753 Î.Hr.). Influenta Romei s-a extins, ea devenind în sec. al III-lea Î.Hr. stapana întregii Italii. S-au pus astfel bazele celui mai vast si durabil imperiu al lumii antice, care a durat pana în anul 476 D.Hr. cand Romulus Augustus, a fost detronat de catre capetenia germanica Odoadru.
În existenta sa puternicul stat roman a cunoscut trei mari perioade:
Romanii nu au avut ca si grecii un sistem de educatie fizica întemeiat pe o conceptie proprie bine precizata. Ei s-au multumit sa împrumute de la greci programul de aplicare a exercitiilor fizice la nivelul tinerei generatii. Contactul celor doua popoare s-a stabilit prin relatiile de vecinatate dintre romani si etruscilor cu coloniile grecesti din Italia de sud si Sicilia. Dupa cucerirea Greciei de catre Romani contactele au devenit si mai stranse. Cultura si civilizatia greaca a influentat atat de puternic pe romani, încat se spune ca desi Roma a cucerit Grecia pe calea armelor, grecii i-au cucerit pe romani prin armele culturii si spiritului.Trebuie însa subliniat ca în momentul cuceririi romane, sec. I Î.Hr. gimnastica greceasca intrase deja în faza de decadere: exercitiile usoare erau trecute pe planul secund, locul lor era luat de pancratiu, lupte, pugilat, profesionismul se afla în plina ascensiune. Astfele, modele care i-au inspirat pe romani nu mai reprezentau acel ideal armonic care a caracterizat educatia fizica greceasca în cea mai buna perioada a ei.
Între modele grecesti si ceea ce au dezvoltat romanii în planul educatiei generale si fizice, dar mai ales în privinta institutiilor specifice activitatilor sportive au existat deosebiri mari. Aceste deosebiri au fost nu atat de forma, cat mai ales de esenta.Romanii au imitat felul de viata grecesc, arta, conduita. Dar structura psihica a romanilor era mult diferita de cea a popoarelor grecesti. Romanii erau oameni practici, iar forta lor militara foarte puternica le-a permis cucerirea unor noi si întinse teritorii, pe care cu capacitatea lor organizatorica, le-au stapanit timp de multe secole. Ei au adoptat institutiile grecesti, dar le-au schimbat esenta spirituala, transformandu-le în conformitate cu propriile lor cerinte si structuri spirituale. Armonia si estetismul grecesc erau straine romanilor. Pentru ei era valoros doar ceea ce era folositor pentru viata. Iar Roma avea nevoie de oameni sanatosi, robusti care sa poata deveni soldati puternici. Din acest motiv criteriul care statea la baza educatiei fizice specifice Romei antice era dezvoltarea capacitatii de lupta a indivizilor. La Romani, educatia nu era organizata de stat, ci era o problema a familiei.
5.1.În perioada Republicii (sec. al VI-lea Î.Hr - sec. al II-lea Î.Hr) romanii duceau o viata simpla, austera. Educatia era utilitara si militara avand ca scop formarea unor cetateni curajosi, disciplinati, buni soldati. Accentul era pus pe educatia morala care viza respectarea legilor si disciplina. Educatia intelectuala nu era nici ea neglijata dar se limita la scriere si lectura. Nu se facea nici muzica, nici arta, nici filosofie. Educatia fizica se bucura de atentie în masura în care pentru ca tinerii sa poata deveni buni soldati era nevoie de exercitii fizice care sa le dezvolte calitatile necesare, atat pe plan fizic cat si moral.
În Roma antica, la varsta de 15 ani, baietii îsi începeau pregatirea militara pe un teren special amenajat numit "Campul lui Marte" (astazi Piazza dei Popoli). Alaturi de exercitiile pur militare ei mai practicau : trasul cu arcul, lupta, calaria, înotul. Scopurile militare ale exercitiile erau subliniate de detaliile de executie: saritura se executa peste un cal de lemn, alergarea se desfasura alaturi de un cal în galop, iar marsurile aveau loc pe distante de cel putin 20 de km. cu echipament de lupta. Un exercitiu special îl constituiau lucrarile de amenajare a unor santuri, valuri de pamant, etc. Înotul în apele Tibrului era un exercitiu iubit si respectat.
Romanii n-au fost capabili sa înteleaga si sa simta dansul. Ei n-au cultivat nici una dintre formele lui: religios sau razboinic, sau vesel. Desconsiderand dansul, ei dispretuiau dansatorii. Dansul era practicat numai de profesionisti ca element scenic în arta dramatica.
Romanii au preluat de la greci si ideea de "pentatlon" numind "quinquertium" si au construit gimnazii si palestre. Astfel gimnastica greceasca era practicata de romani, dar de la modelul grecesc s-au preluat doar aspectele exterioare, fara continutul ei conceptual. Romanii au dat un alt înteles exercitiilor fizice: popor de cuceritori, exersat pentru razboi, ei au folosit educatia fizica pentru formarea aparatului militar care a sustinut Imperiul lor.
5.2. Baile romane sunt institutii care reprezinta adaptarea palestrelor grecesti la mentalitatile si stilul de viata specific romanilor. Bazinele cu apa care în cadrul palestrelor erau niste anexe care serveau la curatarea corpului dupa contactul cu nisipul de pe pista, cresc în dimensiuni si importanta devenind elementul cel mai important al institutiei, în timp de spatiile amenajate pentru practicarea exercitiilor fizice scad ca dimensiuni si importanta, devenind accesorii. Porticele devin locuri de plimbare si odihna, iar restul spatiilor primesc si ele diverse întrebuintari legate de bai. Stabilimentele de bai se înmultesc considerabil, în sec. al IV-lea ajungandu-se la un numar de peste 854 de bai publice, numai în Roma. Cele mai importante dintre baile construite la Roma au fost termele lui Caracalla care s-au întins pe o suprafata de 11 hectare, avînd o capacitate de peste 1600 de persoane si cele ale lui Diocletian care au acoperit o suprafata de aproape 13 hectare. Instalatiile bailor romane erau numeroase si complicate: existau bazine de apa rece (frigidarium), apa calduta ( tepidarium), apa fierbinte ( caldarium). Mai existau sali de sudatie uscata si cu aburi, sali de masaj, bai la cada, etc. În jurul bazinelor existau ca anexe: gradini, saloane de odihna, sali de gimnastica, biblioteci, muzee si chiar pravalii. Romanii îsi petreceau foarte mult timp în bai. Dupa ce-si puneau organismul în miscare cu ajutorul catorva exercitii fizice, de obicei alergari, sarituri, aruncari sau jocuri cu mingea, urma ritualul lung si complicat al îmbaierii. În Roma imperiala, baile faceau parte din viata publica, fiind în acelasi timp club, gimnaziu si for.
Jocurile cu mingea erau execitiile favorite ale romanilor, cele mai multe fiind practicate în interiorul termelor. Mingea se numea "pilla", iar locul unde se practicau purta vechea denumire preluata de la greci: "sferisterium".
Caracteristicile si denumirea jocurilor erau date de dimensiunile mingilor si modul în care aceasta manuita:
Jocurile publice ale romanilor sunt adaptarea faimoaselor jocuri de întrecere ale grecilor din cadrul "agonisticii". Ele reprezinta cel mai elocvent exemplu de deformare a institutiilor grecesti. Organizate dupa modelul jocurilor agonistice, dar lipsite de nota de întrecere sportiva al acestora, aveau un caracter pur spectacular în care scopul primordial era acela de a distra spectatorii.
Jocurile romane, cunoscute sub numele de "ludi" erau de trei feluri, fiecare reprezentand o institutie deosebita:
Jocurile publice au luat o dezvoltare foarte mare în perioada imperiului, cand au devenit afaceri de stat, organizate pe seama visteriei publice si au fost folosite de conducatorii imperiului ca mijloc de castigare a simpatiei poporului. Ele au constituit unul dintre simptomele de degenerare ale natiunii romane, pentru ca încurajau lenea si au ajuns sa cultive nu sentimente frumoase sau nobile, ci instincte primare, violenta, bestialitate.
Jocurile de circ ("circenses") erau distractia favorita a poporului si constau în alergarile de care si cai. Pentru aceste jocuri s-au construit edificii uriase. Faimosul "Circus Maximus" acoperea un întreg cartier al Romei, iar în timpul lui Nero, dupa cateva secole de continue extinderi si înfrumusetari, pista avea 600 de metri lungime si 200 de metri latime, cu 255.000 de locuri pentru spectatori. Un tur de pista masura 568 de metri, o cursa fiind alcatuita din sapte tururi. În timpul lui Augustus, se organizau 12 curse pe zi, ajungandu-se ca în timpul dinastiei Flavia numarul curselor sa fie de 100. Cursele începeau în zorii zilei si se desfasurau pana la caderea serii.
Jocurile de amfiteatru reprezinta completa deformare a jocurilor agonistice. Originea acestor sangeroase spectacole este foarte probabil celtica. Romanii le foloseau la început în cadrul ceremoniilor funerare, sub forma unui ritual privat la care participa doar familia, dar cu timpul aceste ritualuri au capatat amploare si au fost transformate într-un gen de întreceri dupa modelul jocurilor agonistice grecesti. Spectacolul din amfiteatrele romane era astfel un amestec de elemente religioase traditionale si altele de origine greceasca.
În timpul Imperiului jocurile de amfiteatru au ajuns la dezvoltarea lor maxima. Au fost construite edificii speciale, fiind creat chiar un nou tip arhitectonic pentru ele: amfiteatrul. Cel mai reprezentativ edificiu al genului este "Colosseul" construit în perioada dinastiei Flavia, cladire ale carei vestigii s-au pastrat pana azi. El avea 45.000 de locuri pe scaune si 5.000 în picioare, arena avea 86/56 metri si era în asa fel construita încat putea fi transformata în lac pentru întreceri nautice.
Cele mai importanta jocuri de amfiteatru au fost:
Venationes consta într-o lupta a "venatoresului" cu animale. De cele mai multe ori se reducea la un macel în masa a celor mai diverse animale salbatice: ursi, tigri, lei, pantere, elefanti, mistreti, care erau lovite cu sulita, sabia sau se tragea asupra lor cu arcul. Pentru o completa satisfacere a instinctelor sangeroase a plebei, erau introdusi în arena "bestiarii", oameni neînarmati, de obicei condamnati sau persecutati politic si religios, care erau sfasiati de animale.
Hoplomachia era lupta dintre "gladiatori" si era la fel de cruda. Gladiatorii erau recrutati voluntari sau prin constrangere din randul sclavilor, aventurierilor, delicventilor si erau instruiti în scoli speciale. Ei purtau în arena un echipament special, care era menit sa asigure nu atat protectia lor cat mai ales prelungirea luptei. Se lupta de obicei cu sabia, dar existau si alte forme. Una dintre cele mai apreciate era cea a "retiarilor" în care unul dintre luptatori era înarmat cu furca lunga cu trei dinti si cu o plasa cu ochiuri, pe care trebuia sa o arunce peste celalalt luptator, care se apara cu o spada scurta si un scut. Lupta se desfasura pana la ranirea sau chiar omorarea unuia dintre luptatori. Cel doborat putea cerea gratierea, care era sau nu acordata de catre Împarat dupa consultarea publicului, printr-un semn al mainii, faimosul "police verso".
În Roma antica au fost destule personalitati care au încercat sa se opuna degenerarii ideii de educatie fizica si au promovat educatia bazata pe dezoltarea rmonioasa si plenara a personalitatii umane. Dintre acestia trebuie amintiti: istoricul Tacitus, care descriind viata vechilor germanici, subliniaza importanta activitatilor de ordin fizic pentru pastrarea sanatatii fizice si morale ale unei natiuni; pedagogul Quintilian care a preconizat un sistem de educatie completa, din care nu lipseau activitatile fizice. În fine, nu poate fi omis marele poet satirivc Juvenal care a fost un critic foarte aspru al mentalitatilor si conduitelor morale ale romanilor, cel care le adreseaza celor care proclamau necesitatea cultivarii spirituale si dispretuiau îngrijirea fizica celebrele cuvinte din Satira X: "Optandum est ut sit mens sana in corpore sano."
ÎNTREBĂRI
|
