Educatie fizica, sport si societate in Romania interbelica - Rezumatul tezei de doctorat -
Scopul tezei de doctorat cu tema Educatie fizica, sport si societate in Romania interbelica, elaborata sub coordonarea domnului profesor universitar doctor Andrei Pippidi, este de a cerceta trecutul culturii fizice cu mijloacele istoriei sociale si culturale, de a adanci cunoasterea istoriei perioadei dintre cele doua razboaie mondiale prin aprofundarea unui fenomen la o privire superficiala marginal, dar foarte mult si foarte patimas dezbatut de catre contemporani. Premisa acestei lucr&# 424b14e 259;ri este ca societatea se oglindeste in teoria si practica sportului si educatiei fizice.
In Introducere sunt definite conceptele de educatie fizica si sport, initial antagonice. La sfarsitul secolului al XIX-lea si in prima parte a celui de-al XX-lea, educatie fizica desemna o activitate individuala sau colectiva benefica individului si statului, orientata spre dobandirea unor abilitati trupesti si sufletesti prin exercitii si in nici un caz prin competitii. Ideea de intrecere, eventual rasplatita prin premii sau bani, era desconsiderata ca exhibitionism. Treptat, raportul de forte s-a inversat iar sportul, desi mai departe contestat in perioada dintre cele doua razboaie mondiale, a preluat virtutile educatiei fizice, devenita un aspect specific sistemului de invatamant. Prezentarea istoriografiei sportului si a educatiei fizice a reprezentat cel de al doilea scop al Introducerii. Initial o tema a cercetarilor de antropologie si sociologie, adesea desconsiderata de istorici, cultura fizica a intrat in atentia acestora in special dupa conturarea curentelor de istorie sociala si culturala. Bazele teoretice ale acestor cercetari, ce s-au departat de abordarile evenimentiale, pozitiviste, ale unor istorici entuziasti, dar mai degraba amatori, au fost reprezentate de texte de Thorstein Veblen, Johann Huizinga, Norbert Elias, Clifford Geertz, Allen Guttmann, Eric J. Hobsbawm. Un subcapitol special a fost dedicat contributiilor romanesti in domeniul istoriei si sociologiei culturii fizice. Primele, mai cu seama, au ramas tributare viziunii lui Constantin Kiritescu asupra trecutului exercitiului fizic. Un alt subcapitol este dedicat surselor edite si inedite ale acestei istorii sociale si culturale a culturii fizice din spatiul romanesc.
Capitolul al II-lea, intitulat Educatie fizica si sport: preliminarii la o istorie a tinerilor din Romania interbelica? porneste de la obsesiva alaturare a termenilor tineret si sport. Atribut firesc al varstelor mai fragede, exercitiul fizic a fost politizat si instrumentalizat in serviciul statului. Cultura fizica a fost considerata in perioada interbelica un element de noutate, raspandit in toate clasele sociale. Din acest motiv, am incercat sa studiez raportarea la cultura fizica a trei categorii sociale – familia regala, tanara generatie condusa de grupul creat in jurul lui Mircea Eliade, de asemenea incercarea lui Carol al II-lea de a imita miscarile de tineret create sub indrumarea statelor totalitare si democratice prin crearea organizatiei Straja Tarii, pentru care marile spectacole sportive nu au reprezentat decat un mod de a-si face propaganda.
Capitolul al III-lea este dedicat in intregime Educatiei fizice. Pornind de la teoria acesteia ca materie scolara – punerea individului in serviciul statului si combaterea devierilor de ordin moral, capitolul urmareste locul si rolul acestei materii scolare intr-un sistem de invatamant pentru care s-au cautat permanent solutii de a atinge cel putin performantele statelor vecine Romaniei. Un element de noutate este incercarea de a schita o biografie colectiva a profesorilor de educatie fizica, pana acum foarte rar priviti ca o categorie aparte. De asemenea, reactiile elevilor, evidente din raspunsuri date diverselor anchete scolare, din texte publicate in reviste scolare sau din jurnale si memorii, au fost pana in prezent mai putin cercetate. Un subcapitol special este dedicat diferentelor dintre educatia fizica pentru baieti si cea pentru fete, pornind de la diferentele in obiectivele finale: amandoua isi propuneau sa formeze cetateni, dar baietii trebuiau pregatiti pentru serviciul militar iar fetele pentru maternitate. Ultimele doua subcapitole sunt dedicate unor probleme ce se intrepatrund, intr-o anumita masura. Este vorba despre educatia fizica universitara, diferit pusa in practica la Cluj si Bucuresti, in primul caz de aceleasi persoane interesate de promovarea educatiei fizice in mediul rural, care scapa adesea controlului ce putea fi exercitat prin scoala.
Capitolul al IV-lea, intitulat Sport si sportivi, este dedicat patrunderii culturii fizice si sportului in spatiul romanesc, institutiilor sportive nationale, regionale si locale, categoriei „sportivilor”. Am incercat sa schitez o geografie sportiva a Romaniei interbelice, pornind de la premisa legaturii dintre sport si industrializare. Mult mai pregnanta in fostele teritorii habsburgice, in special in Transilvania si Banat, aceasta legatura este doar partial evidentiata de dezvoltarea vietii sportive in Vechiul Regat. Bucuresti si Ploiesti, unde erau concentrati occidentalii angajati in industriile textila si petroliera, au reprezentat initial principalele centre ale acesteia. Pe de alta parte, in Vechiul Regat, sportul poate fi inclus printre elementele de modernizare a societatii romanesti dupa model occidental. Si aceasta, deoarece tineri descendenti din elita sociala, politica, economica si culturala au considerat ca popularizarea culturii fizice reprezinta o sarcina atat a societatii cat si a statului, pe care au incercat sa il cointereseze prin plasarea initiativelor lor sub patronajul familiei regale. Din aceasta dezvoltare diferita, generata de cauze diferite, industrializarea si modernizarea, au rezultat si conflictele sportive, asemanatoare celor politice, intre „ardeleni” si „regateni”, recurente in perioada interbelica. Unirea din 1918 a dus si la schimbarea radicala a peisajului sportiv, dominat „in teren” de noile teritorii si la nivelul conducerii de Vechiul Regat. Elita sociala a fost la randul sau rapid inlocuita de tinerii provenind din medii modeste, din patura mica si mijlocie, democratizarea vietii sportive ducand la aparitia unui nou model de succes social: sportivul, campionul, apreciat si hulit, deopotriva.
Capitolul al V-lea, Spectatorii, urmareste o categorie mai putin cercetata pana acum in istoriile culturii fizice si sportului romanesc: spectatorii, printre care regasim atat intelectuali si oameni de cultura, cat si huligani. Evident, intre aceste categorii extreme se afla o masa de indivizi dificil de urmarit, care nu s-au remarcat nici prin texte favorabile sau potrivnice ideii de cultura fizica, nici prin acte de violenta verbala si fizica. Stadionul a reprezentat locul de intalnire al sportivilor cu spectatorii. Am trecut in revista, cu acest prilej, infrastructura sportiva a Romaniei interbelice, deloc extraordinara. Sportul a generat printre intelectuali o veritabila dezbatere, recurenta in perioada interbelica. Pro si contra au argumentat nume sonore ale culturii romane. Paradoxal la prima vedere, argumentele contra sportului ca fenomen opus culturii au fost mai interesante decat cele favorabile coabitarii dintre cele doua aspecte. Ca ecou al acestei dezbateri, am introdus un excurs asupra temei sportive in literatura romana. Un alt subcapitol ce trateaza o tema mai putin abordata este cel dedicat presei sportive, nu atat celei de specialitate, cat evolutiei sportului ca tema cotidiana, de la anunturi foarte scurte si foarte rare pana la rubrica zilnica si pagina, sau paginile, obligatorii in fiecare publicatie periodica, inclusiv in cele culturale sau de tip magazin. Un rol deosebit avea sa revina, spre sfarsitul epocii interbelice, radioului.
Capitolul al VI-lea, Teritoriu vs. suflet: sport si romanizare, cerceteaza un alt fenomen mai putin studiat de istoriografia romaneasca. Efect si ecou al Unirii din 1918 si conflictului sportiv intre noile si vechile teritorii, romanizarea sportului, de fapt a reprezentarii internationale a statului roman, a fost o alta tema recurenta, timid pusa in practica spre sfarsitul perioadei interbelice, dezbatere mai degraba de opinii decat politica foarte coerenta a autoritatilor sportive.
Tezele acestei lucrari de doctorat sunt urmatoarele:
Locul culturii fizice in lumea de astazi demonstreaza ca aceia care au considerat-o doar un produs hibrid al marelui razboi, sortit unei existente efemere, s-au inselat. In societatea romaneasca de la inceputul secolului al XXI-lea, educatia fizica si sportul sunt, ca si in perioada de inceput, la fel de iubite si de urate.
|
