În conditiile istorice specifice teritoriului tarii noastre, evolutia educatiei fizice a fost influentata de cultura si civilizatia poporului grec si roman. Relatiile geto-daco-scite cu populatia din cetatile grecesti de pe litoralul dobrogean Histria (înca din sec.VI Î.Hr.), Callatis (Mangalia) si Tomis (Constanta) au transmis populatiei autohtone modelul grecesc al educati 454j92e ei fizice si modelul institutiilor speciale de educatie: palestrele si gimnaziile. Dupa cucerirea romana, educatia fizica a primit caracterul spiritului razboinic, continutul si mijloacele folosite subordonate acestuia. Marturii ale dezvoltarii si pe acest teritoriu ale formele de practicare ale exercitiilor fizice cu specific roman sunt constructiile specifice, reprezentate de amfitreatrele pentru jocuri descoperite la Sarmizegetusa si Porolissum, termele, inscriptiile, basorieliefurile cu scene de lupta, serbarile etc.
Dupa anul 274 D.Hr., cand legiunile lui Aurelian au parasit Dacia si pana la instalarea feudalismului, continutul si formele de practicare a exercitiilor fizice si jocurilor s-au modificat mai ales sub influenta contactului cu alte popoare.
Nu exista prea multe documente care sa evidentieze preocupari semnificative pentru domeniul educatiei fizice în oranduirile precapitaliste, astfel izvoarele care permit o investigatie reala sunt mai ales legate de viata taranimii. Prin obiceiurile populare si formele traditionale de manifestare, baladele populare si jocurile populare reusesc sa redea aspecte sociale si culturale din viata poporului roman , inclusiv cele legate de practicarea exercitiilor fizice. În baladele populare sunt prezentati eroi care pe langa calitati moralesunt înzestrati cu frumusete fizica si vigoare.
Exercitiile fizice care apar cel mai des în continutul baladelor populare sunt: lupta sau tranta, scrima sau lupta cu buzduganul, trasul cu arcul, aruncarea, înotul, calaria si vaslitul.
Un exemplu în acest sens este balada "Pintea viteazul", în care este sugerata pregatirea pentru lupta: "El a adunat voinici de postat, harnici la lupta si frumosi la stat, pe care i-a-nvatat, în locul Tabarisca, din sus de Gradisca si la sarituri si la puscaturi si la aruncare, peste apa mare".
Aruncarea buzduganului este descrisa în balada " Mihu Copilul " în care acesta este prezentat ca un erou de tip cavaleresc, cu însusiri atletice deosebite: " În graba se ducea, brîul ca-ncingea, buzduganul lua si mi-l opintea si mi-l azvarlea si cînd l-azvarlea, frunza suiera, codrul rasuna ... ", iar în balada " Movila lui Burcel ", acesta povesteste domnitorului stefan cel Mare : " Pan-a nu ajunge plugar, aveam falnic armasar si o ghioagha vestrujita, cu piroane tintuita, care cand o învarteam, proasca prin dusmani faceam, cate opt pe loc turteam ".
Aruncarea buzduganului, ca exercitiu traditional, a facut parte din programul serbarilor " junilor ", din Scheii Brasovului pana aproape de zilele noastre.
Tragerea cu arcul era un exercitiu dar si o arma folosita pe timp de razboi. În legenda " Altarul manastirii Putna (versificata de Vasile Alecsandri, dupa cronicarul Neculce) " este prezentat modul în care stefan cel Mare a ales locul pe care urma sa fie ridicata manastirea: "Copii, trageti ... eu vreau astazi sa ma-ntrec în arc cu voi". Dupa ce sagetile acestora s-au oprit departe, cea pornita din arcul lui stefan a marcat locul altarului: "Zbarnaie coarda din arcu-i, fulgera sageata-n vînt, pere, trece mai departe si-ntr-un paltin vechi s-au frînt ". Iar apoi, cuvintele domnului: " Acolo fi-va altarul ", zice falnicul monarh, ce se-nchina si se apleaca pe razboinicul sau arc."
Eroii baladelor si basmelor populare alegeau lupta dreapta, Fat-Frumos provocat de zmeu "... în palos sa ne taiem, ori în tranta sa ne-ncercam ?" , " ... ba-n trînta dreapta ca-i de la Dumnezeu lasata". Fie ca se întreceau prin "lupta voiniceasca" (în care apucarea se facea numai de brate) fie prin "lupta cu prinderea de brau", descrierea acestor lupte desfasurate dupa reguli cavaleresti, au evidentiat darzenia confruntarilor. În balada "Vidra" este prezentata înfruntarea dintre Paunasul Codrilor si Stoian soimul: "ei de braie s-apucara si la lupta se luara, zi de vara pîna-n seara, cînd în loc mi se-învartea, cînd la vale s-aducea, niciunul nu dovedea ..."
Calaria, deprindere de mare utilitate, a fost practicata si ca exercitiu sportiv. În cronicile timpului se pomeneste despre calarie în toate relatarile despre evenimentele traditionale ale Evului Mediu: lupte, vanatoare, serbari, festivitati, nunti, vizite etc.
Baladele populare au cantat iscusinta, abilitatea si îndemanarea calaretilor, dar si gesturile de atasament fata de calul sau în versuri ca si cele care urmeaza: "ne-nsauat si neînfranat, zbura vesel pe pamant, nara-n vînt si coama-n vînt ... " sau "zidurile ca sarea, pinteni roibul cînd da, cum pe-o pana-o duce vantul, de nici n-atinge pamantul".
Chiar daca nu se poate vorbi despre existenta unei institutii a cavalerismului, exista mai multe surse documentare care atesta practicarea unor jocuri cavaleresti în tarile romane în secolele al XV - XVI-lea:
Marturiile si cronicile unor calatori straini care au manifestat interes fata de populatia geto-dacica din nordul Dunarii si cea din Ţarile Romane completeaza informatiile referitoare la practicarea exercitiilor fizice pe teritoriul tarii noastre în timpul Evului Mediu.
Este descris astfel un episod petrecut în anul 1442 la asediul cetatilor Silistra, Turtucaia, Giurgiu si Turnu Magurele ocupate de turci sub conducerea domnitorului Vlad Dracul. Flota romana a folosit 150 de barci care au deschis lupta, iar prizonierii care erau retinuti dincolo de fluviu au evadat trecand Dunarea înot, demonstrand calitati fizice exceptionale.
Varianta autohtona a "jutei" medievale este prezenta la sfarsitul secolului al XVI-lea sub denumirea " Harta ". Spre deosebire de "juta" aceasta forma de întrecere angaja doi luptatori calari într-un duel adevarat, folosindu-se arme ca buzduganul, sulita, palosul sau maciuca. Asemenea lupte, care se terminau odata cu rapunerea mortala a unuia dintre luptatori, se desfasurau pe campul de lupta între comandantii de osti, în scopul evitarii unor maceluri între cele doua armate. A ramas în istorie, lupta din anul 1602, între vestitul stolnic Stroe Buzescu cu marzacul tatar, care si-a gasit sfarsitul strapuns de sabia romanului.
Catre sfirsitul sec. al XVI-lea în Moldova si Ţara Romaneasca, apare un joc numit "halcaua" (în turceste cuvîntul halca, înseamna inel sau veriga de fier) în care un calaret din goana calului trebuia sa culeaga un inel suspendat de creanga unui copac sau de un stalp. Unul dintre cei mai priceputi jucatori de "halca" din anul 1568 a fost Bogdan, fiul lui Alexandru Lapusneanu si apoi Dimitrie, fiul lui Voda Cantemir.
O alta întrecere de origine orientala este descrisa în anul 1645 de Eberhard Happelius în " Historia moderna Europae " aparuta la Ulm în 1692, cu numele de "gerid" (în turceste înseamna trestie sau bastonas de trestie). O astfel de întrecere a avut loc la serbarile nuntii domnitei Maria - fiica voievodului Vasile Lupu - la curtea din Iasi. Cei o suta de concurenti calari, împartiti în doua tabere, facand dovada unor deprinderi acrobatice, de suplete, îndemanare, agerime si mult curaj, se avantau în întrecere fiind descrisi astfel: " Unii îi fugareau pe altii, scotandu-si totodata si betele din tolba ... altii se învarteau asa de repede pe sub pantecele cailor încat, nu puteau sa-i atinga deloc, necum sa le dea lovituri; cativa prindeau cu mîna betisoarele care veneau zburand spre dansii sau se fereau de ele aruncandu-le îndarat ... ".
ÎNTREBĂRI
Sub influenta caror culturi si civilizatii s-a desfasurat activitatea de educatie fizica în antichitate ? Cum s-a manifestat aceasta influenta ?
Care sunt izvoarele izvoarele care permit o investigatie reala asupra formlor de practicare a exerctiilor fizice pe teritoriul tarii noastre în Evul Mediu ?
Ce documente atesta existenta unor jocuri cavaleresti ?
Descrieti jocul denumit "geridul".
|
