LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BUZAU
''IOLANDA BALAS SOTER''
LUCRARE DE ATESTAT
Tema:
Antrenamentul sportiv si refacerea
Obiectivele antrenamentului sportiv
Motivarea alegerii temei
CAPITOLUL II FUNDAMENTAREA LUCRARII
Forma sportiva
Factorii antrenamentului sportiv
Dirijarea factorilor antrenamentului in vederea obtinerii performantei
Realizarea formei sportive si mentinerea ei
CAPITOLUL III INCHEIERE
Concluzii
BIBLIOGRAFIE
Antrenamentul sportiv si refacerea
''Antrenamentul sportiv reprezinta principala forma de realizare a pregatirii sportive ce cuprinde toate laturile si aspectele pregatirii si care asigura cresterea planificata a nivelului de antrenament in vederea obtinerii de performante in concurs '' (L.P.Matveev)
Acesta se structureaza ca un proces esalonat de-a lungul intregului an, timp de mai multi ani, numai astfel asigurandu-se premisele realizarii unor efecte cumulative importante si stabile .
Structura antrenamentului sportiv este determinata de legitatile lui obiective, intre care o greutate specifica o au : continuitatea, gradarea treptata a eforturilor si caracterul ondulatoriu si ciclic al dinamicii efortului .
Potrivit acestora, influenta fiecarei unitati structurale a antrenamentului - incepand cu cea mai mica, lectie de antrenament si terminand cu cea mai mare, ciclul anual - 141c22b se suprapune pe urmele celor anterioare consolidandu-le si aprofundandu-le .
Intervalele de odihna dintre unitatile structurale garanteaza pe de o parte refacerea si cresterea capacitatii de efort in faza competitionala - in special a celor de importanta deosebita - iar pe de alta parte , refacerea partiala in fazele intensive de pregatire .
Fiecare pas pe drumul performantei sportive superioare pretinde si un nou nivel al eforturilor de antrenament . Treptat si continuu, cresc atat eforturile cu dominanta de pregatire fizica cat si cerintele fata de pregatirea tehnico-tactica si psihologica, cu tendinta generala spre maximum in raport cu posibilitatile momentane .
La baza antrenamentului sportiv stau o serie de principii fiziologice si anume :
Accesibilitatea - reprezinta capacitatea individuala de acces la procesul de antrenament - un anumit standard sanogenetic compatibil cu efortul, o anumita stare functionala si capacitate de efort, o anumita motivatie psiho-afectiva, nivel de cultura si standard de viata adecvat, baza tehnico-materiala corespunzatoare, factori de macro si microclimat nenocivi .
Gradarea efortului - impune o crestere treptata a efortului, pornind de la usor la greu, de la simplu la complicat, principiu care este aplicabil atat in perioada initiala a instruirii cat si la sportivii cu stagii indelungate de pregatire care au intrerupt activitatea din anumite motive - incalcarea acestui principiu poate duce la manifestari de suprasolicitare, compromitand uneori intreaga cariera sportiva .
Multilateralitatea -exprima principiul care impune privirea organismului ca un tot unitar si ca atare , perfectionarea calitatilor motrice cat si a celor mentale , iar in cadrul acestor parametri - antrenarea tuturor subansamblelor . Acest principiu trebuie inteles si ca formare a tinerilor .
Continuitatea - sau caracterul sistematic al procesului de antrenament conditioneaza obtinerea si mentinerea rezultatelor dorite .
Individualizarea - are referire la factorii : varsta, sex, nivel de cultura, conditii de viata, mediu, stare de sanatate, nivel aptitudinal, motivatie psihoafectiva, dezvoltare fizica si functionala, capacitate de efort, nivel de performanta, caracter, tip de sistem nervos central .
Utilizarea eforturilor sustinute in antrenament - are in vedere variatia parametrilor de efort - volum, intensitate, complexitate si ingreuierea psihica a efortului in asa fel incat in concurs efortul sa para inferior antrenamentului .
Refacerea - PARTE INTEGRANTA A ANTRENAMENTULUI - reprezinta legitatea alternarii efortului cu restabilirea spontana sau dirijata . Dupa cum exista un stereotip al efortului , tot asa trebuie educat un stereotip al refacerii .
Principiul respectarii igienei antrenamentului - se refera la igiena individuala a sportivului cat si regulile de igiena privind echipamentul , baza sportiva, materialele sportive , regimul de viata sportiva, regimul alimentar .
Starea de start - este starea speciala care se instaleaza inaintea unei competitii si chiar a unui antrenament si este reactia organismului la stressul indus de competitie sau antrenament .
Refacerea se supune unor legitati fiziologice comune in general antrenamentului sportiv, ea insasi fiind o componenta a antrenamentului deci antrenabila .
Refacerea in sport este definita ca fiind restabilirea capacitatii de performanta dupa o sedinta de antrenament sau dupa o competitie.
Refacerea reprezinta o parte componenta a procesului de antrenament care reuneste o serie de mijloace naturale, sau artificiale, provenite din mediul extern sau intern, aplicate dirijat in vederea restabilirii homeostaziei organismului la nivelul celei anterioare efortului si mai ales a depasirii vechiului prag .
In ultimii ani , refacerea a cunoscut o mare extindere in sportul de performanta, eficacitatea ei regasindu-se atat in rezultatele sportive dar mai ales in longevitatea sportiva si pastrarea sanatatii . In acelasi timp refacerea pastreaza rezerve pentru sportul de inalta performanta .
Cercetatorii au incercat si au reusit in mare masura sa aseze procesul de refacere pe baze rationale, stiintifice , astfel s-a pornit de la :
identificarera factorilor fizici limitanti ai performantei sportive :
-epuizarea rezervelor musculare glucidice,
-hipertermiei ,
. acidozei locale,
- limitarii contractarii unei datorii de oxigen cat mai inalte ,
- aparitiei oboselii locale ,
identificarea factorilor psihici limitanti :
- inhibitia corticala ,
- profilul neuropsihic si endocrino-vegetativ
identificarea factorilor metabolici :
- hipoglicemia,
- cresterea acidului lactic,
- acidoza metabolica
Legat de acesti factori limitanti majori s-a cautat stabilirea factorilor favorizanti ai performantei si s-a ajuns la concluzia ca antrenamentul sportiv stiintific si regimul de viata sportiva exemplar pot favoriza performanta prin mai multe cai :
Perfectionarea activitatii sistemului nervos
central, vegetativ si periferic ,
Perfectionarea
mecanismelor adaptative ale organismului supus efortului ,
Cresterea
masei musculare si a eficientei mecanice a muschilor ,
Sporirea
capacitatii de efort aerob, anaerob, mixt ,
Cresterea
eficientei compozitiei sanguine in adaptarea la diverse cerinte impuse de efort
.
Refacerea reprezinta un proces natural, spontan, aflat sub dependenta sistemului nervos si neuroendocrin, se adreseaza unui organism integru din punct de vedere morfofunctional, insa solicitat de efortul sportiv .
Refacerea in sport este definita ca fiind restabilirea capacitatii de performanta dupa o sedinta de antrenament sau dupa o competitie.
Trebuie perceputa ca o perioada de recuperare dupa efortul fizic, in cursul caruia a fost atins pragul de oboseala si are o importanta capitala.
Timpul de refacere nu trebuie sa fie nici prea scurt (refacere insuficienta), nici prea lung (capacitatea de performanta nefiind inca restabilita la nivelul optim). Refacerea poate fi considerata ca cealalata fata a medaliei in raport cu performanta, avand la baza aceleasi mecanisme, insa aplicabile in sens invers. Este important ca fiecare sportiv sa intelega si sa accepte faptul ca un progres regulat presupune inevitabil niste faze de stagnare, chiar de reducere a performantei.Metodele de refacere au drept obiectiv grabirea recuperarii, prevenirea accidentarilor si dezvolatarii capacitatii de performanta a sportivului.
Obiectivele antrenamentului sportiv
Pentru a-si imbunatati deprinderile si performanta sportivii, sub conducerea antrenorului, trebuie sa indeplineasca obiectivele pregatirii sportive. Obiectivele generale prezentate in acest capitol vor servi la intelegerea conceptelor din aceasta carte.
Pentru sportivi, dezvoltarea fizica multilaterala constituie baza pregatirii sportive si a conditiei fizice generale. Scopul este de a mari rezistenta si forta, a dezvolta viteza, a imbunatati mobilitatea si a perfectiona coordonarea, obtinand astfel un organism armonios dezvoltat. Este de asteptat ca sportivii cu o solida baza si o buna dezvoltare generala sa-si imbunatateasca performanta sportiva mai repede si mai bine decat cei lipsiti de acest fundament. Totodata, acesti sportivi vor avea o forma corporala superioara, care le sporeste autoaprecierea si reflecta o personalitate puternica.
Dezvoltarea specifica unui sport amelioreaza forta absoluta si relativa, masa si elasticitatea musculara, forta specifica (puterea sau rezistenta musculara), in acord cu cerintele sportului, miscarea si timpul de reactie, coordonarea si supletea. Aceasta pregatire creeaza capacitatea de a executa toate miscarile, mai ales cele impuse de un sport, cu usurinta si cursivitate.
Pregatirea tehnica implica dezvoltarea capacitatii de a executa toate actiunile tehnice in mod corect; perfectionarea tehnicii necesare pe baza unei executii economice si controlate, la cea mai mare viteza posibila, cea mai mare amplitudine si cu evidentierea fortei; executia procedeelor tehnice specifice in conditii normale si anormale (de exemplu, de vreme); imbunatatirea tehnicii in sporturi inrudite; si asigurarea capacitatii de a executa corect toate miscarile.
Factorii tactici includ imbunatatirea strategiei pe baza studierii tacticii viitorilor adversari, extinderea procedeelor tactice optime in functie de capacitatile sportivilor, perfectionarea si varierea strategiilor si transformarea unei strategii intr-un model in functie de viitorii adversari.
Pregatirea psihologica este si ea necesara pentru a asigura o performanta fizica mai buna. Pregatirea psihologica imbunatateste disciplina, perseverenta, puterea de vointa, increderea si curajul.
in unele sporturi (de echipa, stafete, canotaj, ciclism etc), pregatirea in echipa constituie unul din obiectivele principale ale antrenorului. Acesta isi poate indeplini aceasta sarcina daca reuseste sa promoveze armonia in pregatirea fizica, tehnica si strategica a echipei. Antrenorul trebuie sa stabileasca astfel o concordie in cadrul pregatirii psihologice, adica relatii- sanatoase, prietenie si scopuri comune intre colegii de echipa. Competitiile cu caracter de antrenament si reuniunile sociale consolideaza echipa si sporesc sentimentul de apartenenta. Antrenorul trebuie sa incurajeze echipa sa actioneze unitar si trebuie sa elaboreze planuri si roluri specifice pentru fiecare sportiv, in conformitate cu nevoile echipei.
intarirea sanatatii fiecarui sportiv este importanta. O sanatate corespunzatoare este mentinuta prin examene medicale periodice, o corelare adecvata intre intensitatea pregatirii si capacitatea individuala de efort si alternarea efortului greu cu faze de refacere pe masura. Dupa imbolnavire sau accidentare, sportivul trebuie sa inceapa din nou pregatirea numai daca s-a restabilit complet, asigurandu-se astfel progresul corespunzator.
Accidentarile sunt prevenite daca se respecta toate masurile de siguranta; mobilitatea creste peste nivelul cerut; se intaresc muschii, tendoanele si ligamentele, mai ales in faza de initiere la incepatori se dezvolta forta si elasticitatea musculara pana la un nivel la care este putin probabil ca sportivii sa sufere accidentari, chiar daca executa miscari cu care nu sunt obisnuiti.
Antrenamentul contribuie la sporirea cunostintelor sportivilor despre bazele fiziologice si psihologice ale pregatirii, planificare, alimentatie si refacere. Antrenorii trebuie sa discute cu sportivii despre relatiile sportiv-antrenor, sportiv-adversar si cu colegii de echipa, pentru a-i ajuta sa conlucreze in vederea realizarii scopurilor comune.
Astfel, se pot trece in revista unele dintre obiectivele generale pe care antrenorul le are in vedere in elaborarea unui program de pregatire. Caracteristicile specifice pentru majoritatea sporturilor si pentru sportivii care le practica pot impune ca antrenorul sa actioneze in mod selectiv sau sa fixeze obiective suplimentare. Obiectivele pregatirii sportive vor fi urmarite in succesiune. Programul initial trebuie sa dezvolte baza functionala a antrenamentului, dupa care se trece la realizarea scopurilor mai specifice
Motivarea alegerii temei
Planificare pregatirii trebuie sa respecte o serie de cerinte care fundamenteaza procesul de planificare si sa dirijeze factorii antrenamentului in vederea obtinerii varfului de forma si a mentinerii acestuia in vederea realizarii de performante.
In timpul pregatirii, se va consolida, in egala masura sau in functie de necesitatile sportivului, fiecare factor al pregatirii, subliniindu-se importanta fundamentala a volumului sau a intensitatii.
Totusi, dezvoltarea lor este rareori proportionala. Adesea, un sportiv va obtine mai rapid anumite imbunatatiri in stapanirea deprinderilor sau la nivelul anumitor calitati biomotrice. La competitii si testari, se va evalua progresul inregistrat de sportiv, comparandu-se nivelurile realizate cu obiectivele planificate pentru faza respectiva. Acest proces permite unele concluzii privind dezvoltarea factorului respectiv de pregatire si, mai important, zonele in care sportivul nu a progresat sau, din contra, a regresat.
La inceputul oricarei faze de pregatire, se vor consemna obiectivele de performanta sau normele / baremurile ce trebuie realizate in timpul sau la sfarsitul ciclului respectiv. Obiectivele fiecarei faze trebuie realizate periodic, ceea ce indica o crestere progresiva a nivelului pregatirii si a capacitatii de performanta, asigurand continuitatea unui program de antrenament judicios si de calitate.
Prin stabilirea obiectivelor de performanta, a factorilor pregatirii si a normelor de control pentru fiecare faza a pregatirii este eliminata abordarea la intamplare utilizata inca in prezent. Nu sunt rare cazurile de antrenori care ignora aceasta componenta importanta a unui program de pregatire organizat, procedand la o crestere dramatica a volumului sau a intensitatii in antrenament. Acest gen de actiuni duce la scaderea capacitatii de performanta si a starii bune a sportivului. in consecinta, antrenorii trebuie sa foloseasca conceptul de realizare periodica si sa se straduiasca sa stabileasca niveluri sau obiective de performanta care sa maximizeze potentialul de reusita.
Forma sportiva
Ca urmare a numarului extrem de mare si in continua crestere a concursurilor importante, in perioadele competitionale, se simte necesitatea coordonarii rationale a perioadei de pregatire sportiva cu perioadele celor mai importante competitii. La realizarea acestei orientari este necesara utilizarea operativa si rationala a legilor fiziologico-pedagogice, obtinerea si mentinerea formei sportive.
Forma sportiva stadiul superior, de sinteza in care structurarea sistemului comportamental al sportivului este deplina pentru varsta si etapa in care se afla acesta. Armonizarea organismului prin antrenament rational ii confera sportivului incredere in sine, dorinta de a obtine performante superioare, disponibilitate de lupta si efort
Problema imbinarii performantei sportive de varf cu cele mai importante etape competitionale dobandeste in prezent o importanta deosebita in cercurile specialistilor din atletism, care se ocupa de metodica antrenamentului de performanta.
In practica curenta suntem martorii unei presiuni permanente exercitate de organizatorii competitiilor pentru cresterea numarului de concursuri importante. Rezultatul neconcordantei dintre interesul manifestat si posibilitatile fizice curente este incapacitatea de a armoniza forma sportiva cu perioadele celor mai importante competitii.
Antrenorii au posibilitatea estimarii, o data cu aprobarea calendarului competitional, inca de la inceputul pregatirilor a celor mai importante concursuri. Aceasta estimare se realizeaza diferentiat, in functie de nivelul competitional la care participa atletul, inclusiv de datele desfasurarii concursurilor de calificare la fazele superioare ale finalelor campionatelor nationale sau anume programate in vederea realizarii altor obiective.
Cu alte cuvinte antrenorii discern, inca de la inceputul competitional, cele mai importante concursuri, de care depinde chiar afirmarea pe un plan superior a sportivilor pe care ii pregatesc. Actiunea respectiva face parte din sfera formei sportive a carei prima nota definitorie este aceea ca reprezinta disponibilitatea de randament optim a sportivilor. Cunoscand ca aceasta disponibilitate nu este aceeasi nici la varste apropiate si nici de-a lungul unui an competitional, se poate evidentia si caracterul evolutiv al formei sportive, ca alta nota definitorie a acesteia. Ea are un caracter corelativ si ascendent, determinat de procesele de maturizare a organismului, de dezvoltare a calitatilor motrice, de stagiul de pregatire, de dimensiunea aptitudinilor tinerilor pentru sportul respectiv.
O alta nota definitorie pentru forma sportiva este raportul strans pe care il are cu gradul de randament al sportivilor. Prin aceasta se intelege nivelul de adaptare a organismului la cerintele activitatii competitionale in care sens capacitatea potentiala a musculaturii, a sistemului cardio-vascular si respirator, precum si a coordonarii travaliului acestora de catre sistemul nervos central ocupa un loc de prim ordin. Pe un asemenea fond ridicat de adaptare a organismului cresc si posibilitatile de efectuare in conditii corespunzatoare a elementelor tehnice si de pregatire fizica, fapt ce va determina si posibilitatile optime de obtinere a performantelor superioare. In consecinta, obtinerea performantelor trebuie precedata de intervale necesare cresterii gradului de pregatire si apoi de mentinere a acestuia in vederea obtinerii formei sportive optime. In legatura cu aprofundarea acestei probleme, a obtinerii formei sportive, la cele mai insemnate concursuri, considerata ca fiind esentiala in activitatea de performanta, este absolut necesar, in afara celor afirmate pana acum, a se defini trei notiuni de baza si anume: gradul de antrenament, forma sportiva si varful de forma, intrucat intre acestea exista deosebiri calitative esentiale.
Gradul de antrenament este considerat un aspect de ordin cantitativ, rezultat al procesului de instruire si se exprima in nivelul inalt de pregatire sub toate aspectele: fizic, tehnic, teoretic, psihic, in capacitatea organismului la efort specific.
Forma sportiva este apreciata ca fiind un aspect de ordin calitativ si este conditionata de gradul de antrenament, avand o durata limitata in timp.
Varful de forma sportiva reprezinta un aspect calitativ superior, un fenomen de stare subiectiva de scurta durata. Exista parerea ca varful de forma sportiva este, inainte de toate, un fenomen psihologic care depinde de atitudinea sportivului fata de competitie.
Forma sportiva este un fenomen eminamente particular, care nu se supune nici unei generalizari, diferentele individuale ale atletilor avand rolul determinant. Forma sportiva este considerata si ca un indicator al temeiniciei gradului de antrenament, dar punerea in forma nu inseamna o modificare radicala a acestuia. Nu intotdeauna imbunatatirea gradului de antrenament atrage dupa sine si cresterea formei sportive. Aceasta este influentata de o multitudine de factori. In primul rand trebuie amintiti factorii planului motric. Aici se remarca cu prioritate capacitatile fizice mai precis nivelul calitatilor motrice in legatura cu conceptia de pregatire si mijloacele utilizate. Astfel, intereseaza in mod deosebit care sunt caracteristicile fortei, vitezei, rezistentei in etapa premergatoare obtinerii formei sportive.
Al doilea aspect legat de planul motor este nivelul tehnicii, respectiv nivelul comportamentului motor. Acest element reclama un tratament diferentiat pentru conservarea coordonarii neuromusculare, a sensibilitatii kinestezice si prin aceasta a gradului de tehnicitate.
Factorii planului fiziologic se refera la nivelul de functionare a aparatelor si sistemelor, la nivelul de activare a organismului. Se are in vedere graficul efortului de antrenament cu doua-trei saptamani inaintea concursurilor importante care trebuie sa se caracterizeze prin tendinta de reducere a volumului efortului in anumite limite optime.
Tot aici se incadreaza regimul de alimentatie medicamentatia orientata spre refacere, regenerarea rapida ca si asigurarea somnului si a odihnei necesare.
Factorii planului psihic influenteaza in mod deosebit forma sportiva deoarece aceasta este o problema de tratare individuala a fiecarui atlet ceea ce reclama in primul rand cunoasterea perfecta a atletului.
Este foarte importanta relatia atlet-antrenor, atlet-factor de conducere, atlet-opinie publica si de asemenea, prezinta importanta chiar relatiile dintre atleti.
Trebuie retinute si rezolvate problemele pe care le implica pe plan psihic pregatirea in conditii de cantonament centralizat, unde actiunile cultural-distractive precum si mijloacele si metodele de relaxare dezvolta la atlet capacitatea de decuplare, de autosugestie, de dispunere si preparatie pentru concurs.
Cea mai mare influenta asupra dobandirii formei sportive o exercita excitantii rezultati din continutul antrenamentului. In alcatuirea incarcaturii de antrenament factorii hotaratori pentru obtinerea formei sportive sunt: volumul, intensitatea si densitatea, acestui din urma parametru nu i se acorda intotdeauna importanta cuvenita. Nu este vorba de densitatea in ideea de a realiza intr-un timp dat un volum de lucru mare. Densitatea implica lucrul efectuat, dar in special intereseaza incadrarea in timp a lucrului specific, in asa fel incat sa corespunda cat mai deplin solicitarii de concurs, sa asigure o adaptare cat mai perfecta la efortul din competitie.
Intercorelatia dintre acesti parametri ai efortului de antrenament are rol fundamental in realizarea formei sportive in perioada planificata.
Construirea formei sportive este indisolubil legata de periodizarea antrenamentului si este un rezultat al acestuia. Trebuie sa se tina seama de doua cerinte fundamentale. Prima cerinta se refera la realizarea unui efect maxim in vederea caruia efortul de antrenament trebuie sa fie la cel mai inalt nivel ca incarcatura.
A doua cerinta fundamentala are in vedere solicitarea in antrenament, care nu trebuie sa fie atat de obositoare incat atletul sa nu-si revina pentru a doua zi, sa nu fie odihnit in limitele necesare, luand in considerare si efortul profesional atunci cand este cazul.
In periodizarea antrenamentului trebuie sa ne axam pe rezolvarea urmatoarelor sarcini:
Apregatirea atletului in vederea cresterii optimale a performantelor;
Apregatirea atletului pentru perioadele competitionale;
Ain perioadele competitionale pregatirea atletului pentru principalele concursuri si pentru concursul de varf.
Abordarea pregatirii intr-un an pe doua macrocicluri priveste atletii de performanta care au un sezon competitional de sala bogat si cu concursuri considerate si acceptate ca fiind de mare raspundere.
Aceasta periodizare anuala biciclica s-a manifestat ca o consecinta a faptului ca este posibil, in timpul iernii sa se faca antrenamente eficiente si sa se concureze in sali in conditii asemanatoare celor de pe stadion. In aceasta situatie se realizeaza progrese insemnate in gradul de pregatire a atletilor, ca urmare a participarii la numeroase concursuri ale caror rezultate permit sa se controleze mai bine procesul de antrenament. Pe de alta parte nivelul emotional al atletilor este mai inalt, urmare fireasca a doua perioade competitionale.
In privinta dozarii volumului si intensitatii efortului antrenorii trebuie sa manifeste o grija deosebita si in directia alternarii rationale a activitatilor sportive cu pauzele necesare refacerii capacitatii de munca a organismului. Aceasta cu atat mai mult cu cat volumul mare de munca, precum si intensitatile sporite, ambele atat de necesare obtinerii formei sportive, ar putea determina instalarea unui regim de activitate desfasurat pe un fond relativ indelungat de oboseala, ceea ce este total contraindicat.
In ceea ce priveste dirijarea formei sportive se poate afirma ca aceasta este o problema a raportului optim intre timpul afectat pregatirii concursului si refacerii. Se considera ca cel mai important instrument pentru dirijarea formei sportive il constituie programul judicios si bine desfasurat de concurs. Aceasta presupune luarea in consideratie a numarului total de concursuri, numarul starturilor importante, intervalul de timp dintre concursuri ca si gradul de eficienta al concursurilor in sezon.
Mentinerea formei sportive constituie o preocupare de seama a specialistilor si se poate afirma ca ea poate fi mentinuta un timp relativ indelungat, fenomen confirmat, de pilda, de multi atleti care intr-un an competitional isi corecteaza in repetate randuri recordurile personale. Aceasta stare de lucru a devenit posibila in urma conditiilor superioare create pregatirii sportivilor si mai ales cresterii bazei stiintifice a instruirii, care permite dirijarea tot mai sigura a randamentului sportiv potrivit scopurilor urmarite in concursuri.
Efortul de antrenament si concurs
In procesul de antrenament si concurs, in etapa actuala, o pondere foarte mare o au aplicarea si respectarea unor principii de ordin metodic, fiziologic si biochimic.
" Efortul reprezinta o conduita conativa de mobilizare, concentrare si accelerare a fortelor fizice si psihice in cadrul unui sistem de autoreglaj constient si inconstient in vederea depasirii unui obstacol , a invingerii unei rezistente si a propriei persoane ." ( Paul Popescu Neveanu )
Din punct de vedere fiziologic nu exista sistem, aparat sau organ sa nu fie solicitat intr-o masura mai mare sau mai mica .
Cunoasterea mecanismului fiziologic al fiecarui tip de efort este necesara pentru fiecare profesor sau antrenor pentru a putea influenta dezvoltarea calitatilor motrice in mod stiintific, fara ca prin aceasta sa dauneze organismului tinerilor alergatori .
Din punct de vedere fiziologic, probele de viteza si de garduri se caracterizeaza astfel :
Performanta sportiva este asigurata in special de starea functionala a sistemului neuromuscular si a celui nervos central care prin mobilitatea sa functionala ridicata asigura alternanta rapida a excitatiei si inhibitiei centrilor locomotori ( contractie - relaxare )
Efortul se realizeaza in cea mai mare parte in conditii anaerobe . In timpul alergarii atletul contracteaza deci , o insemnata datorie de oxigen
Este un efort anaerob alactacid
Cantitatea de oxigen necesara arderilor interne eliberatoare de energie nu parvine organismului in timpul efortului, care se desfasoara in conditii de datorie de oxigen, lichidabila in perioada de restabilire, imediat dupa terminarea probei,
Lichidarea datoriei de oxigen si linistirea respiratiei , dupa parcurgerea acestor distante se obtine in 10-15 minute. Respiratia se blocheaza in timpul efortului .
Activitatea aparatului cardio-vascular este marcata printr-o intensificare considerabila fata de repaus .
Frecventa cardiaca si tensiunea arteriala cresc la 160 pulsatii / minut si 180/70mm.Hg. Revenirea la nivelul de repaus se obtine o data cu linistirea respiratiei dupa 6-12 minute dupa terminarea efortului .
Sistemul nervos central, cel neuromuscular si glandele cu secretie interna sunt intens solicitate .
Solicitarea muschilor fiind intensa dar de scurta durata, oboseala musculara este redusa , refacerea functionala a paratului locomotor dupa efort realizandu-se pe baza unei circulatii locale abundente in timp de 15 - 20 minute .
Activitatea neuromusculara este minima in timpul cursei dar crescuta inaintea inceperii efortului .
Diureza creste datorita maririi presiunii de filtrare glomerulara in urma cresterii tensiunii arteriale sistolice .
Secretia sudorala este crescuta inca in timpul incalzirii si se mentine si dupa proba datorita necesitatii de termoliza crescuta .
Pierderea de saruri, deci si in greutate, este mica, 100 - 300 grame
Din punct de vedere al dezvoltarii fizice probele de viteza si de garduri se caracterizeaza prin :
q Viteza : - timp de reactie foarte scurt ,
-promptitudine si rapiditate la semnale ;
-capacitatea de a se misca si a actiona rapid , bine dezvoltata ;
-echilibru cat mai stabil intre procesele nervoase fundamentale ( excitatie si inhibitie) ;
-viteza crescuta a picioarelor si mainilor
q Indemanare : - indemanare motorie caracterizata printr-o buna coordonare a miscarilor trunchiului , bratelor si picioarelor ;
-o buna motricitate generala ; precizie ; siguranta , coordonare.
q Forta : - robustete ,
- musculatura bine dezvoltata in special a membrelor inferioare si a peretilor abdominali ,
q Rezistenta : - rezistenta la efort ;
-rezistenta la diversi factori psihici stresanti .
Rezultatul intr-o alergare de viteza este determinat de :
- timpul de reactie realizat la startul probei ,
- capacitatea de accelerare , apreciata prin distanta necesara atingerii vitezei maxime,
- valoarea vitezei de deplasare pe care alergatorul o poate dezvolta pe distanta data ,
- posibilitatea atletului de a mentine viteza maxima cat mai mult posibil
In probele de fond efortul de rezistenta este dominant, determinand in mare masura obtinerea performantei.
Efortul se desfasoara cu preponderenta in regim aerob in prima parte a cursei, in partea a doua intervenind si mecanismul anaerob.
Deci tipul de efort in fond este aerob, energia necesara pentru efectuarea lucrului mecanic obtinandu-se pe baza proceselor metabolice aerobe dar si prin cele anaerobe.
Datorita efortului in conditii anaerobe apare datoria de oxigen care trebuie recuperata dupa terminarea efortului si care este cu atat mai mica cu cat distanta de alergare creste si viteza medie scade. Consumul energetic in conditiile anaerobe creste o data cu distanta sau durata efortului .
Eforturile de rezistenta in regim de lucru aerob sunt deci limitate de epuizarea substantelor energetice iar cele in regim anaerob sunt limitate si de datoria de oxigen acumulata .
In fond este considerat a fi de intensitate mare, avand o durata de circa 2-15 minute iar ca aspect biochimic sunt considerate eforturi de tip aerob si de tip mixt .
Dificultatea problemelor consta tocmai in acest aspect de ordin fiziologic si biochimic al metabolismului care reclama o buna capacitate aeroba si anaeroba cu nivel superior al limitei datoriei de oxigen si totodata o eficienta crescuta si adaptabilitate rapida a sistemului cardio-respirator la cerintele foarte mari ale acestor eforturi . .
Considerat de fiziologi efort de tip cardio-respirator, fondul solicita capacitatea de transport a aparatului cardio-respirator, eficienta functionala a acestui sistem fiind hotaratoare in privinta rezultatului sportiv, el constituind factorul limitat al efortului . In cazul cand aceasta limita este inalta, sportivul va putea transporta o cantitate de oxigen sporita in unitatea de timp, asigurand combustibilul necesar marilor arderi aerobe la nivel superior, nivel de care este strans legata viteza de inaintare a atletului .
Datorita efortului mixt , in aceasta categorie de probe se pot obtine rezultate bune apartinand celor trei tipuri metabolice :
predominant aerob,
predominant anaerob,
tip metabolic intermediar, aerob-anaerob,
Efortul de tip aerob
Efortul de tip aerob depinde de :
aportul de oxigen la tesutul muscular,
utilizarea eficienta la nivel tisular,
Antrenamentul de anduranta trebuie sa dezvolte mai intai cavitatea cardiaca si ulterior peretii musculaturii pentru ca volumul sistolic sa fie cat mai mare .
Cresterea cantitatii de hemoglobina duce la fixarea in cantitati mai mari a oxigenului in sange deci la o mai buna oxigenare a muschilor angrenati in efort si la o supra-compensare dupa terminarea efortului .
Utilizarea oxigenului la nivel tisular depinde de capilaritatea crescuta a tesutului muscular si de procesele metabolice care sufera modificari importante in privinta eficientei si care maresc capacitatea de efort a organismului . Deci rezultatele obtinute pe distante medii vor fi imbunatatite in primul rand prin marirea capacitatii de efort aerob, sarcina principala a antrenamentului in perioada pregatitoare .
In general, din volumul efortului intr-un an de antrenament, cca. 75-80 % trebuie destinat dezvoltarii capacitatii de efort aerob .
In eforturile de rezistenta de durata medie si lunga, cantitatea de oxigen absorbita are o importanta deosebita, deoarece lucrul in conditii aerobe este mult mai economic decat cel anaerob .Datoria de oxigen din efortul de tip anaerob, datorita conditiilor fiziologice, nu poate fi marita la infinit. Specialistii considera ca fondistii trebuie sa obtina prin antrenament o capacitate de efort atat de ridicata incat sa reuseasca sa alerge " in echilibru " respirator o mare parte din cursa pentru a intra in finis cu suficiente resurse .
Efortul de tip anaerob
Particularitatile acestui tip de efort depind de:
capacitatea de utilizare a energiei,
rezervele de substante energetice din tesuturi,
capacitatea de neutralizare a reactiilor acide ale metabolismului,
posibilitatile de contractie ale muschiului in conditii de aciditate lactica mare .
Se stie ca transformarile anaerobe duc la acumulari in organism a produsilor arderilor incomplete, care se elimina treptat dupa terminarea efortului .
In lucrul de tip anaerob, sursa principala de energie este glicogenul in special cel muscular . In urma reactiilor biochimice rezulta o cantitate mare de acid lactic, care duce la scaderea pH-ului, cu toata interventia sistemului tampon.
Aceasta hiperaciditate este factorul principal care limiteaza capacitatea de efort anaerob a organismului. Aceasta aciditate crescuta afecteaza si sistemul nervos al carui sistem tampon este mai redus . Sistemul nervos este afectat de insasi insuficienta oxigenului si concentratiei stresante a bioxidului de carbon . In metodica educarii posibilitatilor anaerobe apar doua sarcini principale :
- cresterea posibilitatilor functionale ale mecanismului fosfocreatinic,
- perfectionarea mecanismului glicolitic,
Consumul energetic in conditii anaerobe creste proportional cu cresterea vitezei. Dupa eforturile de acest gen sunt necesare pauze de odihna pentru recuperarea totala a datoriei de oxigen si pentru eliminarea produsilor toxici din organism.
Efortul de tip mixt ( aerob-anaerob)
. Specialistii considera ca in antrenamentul aerob-anaerob, se lucreaza la un nivel de 160-180 pulsatii/minut, intr-un ritm de alergare de cca. 3'50'' la fete si respectiv 3'20'' la baieti .
Mobilizarea tuturor resurselor cardio-vasculare, respiratorii, energetice, precum si intensificarea proceselor nervoase in special cele vegetative, solicita extrem de mult organismul . Fiind vorba de un aport de oxigen limitat, economicitatea miscarilor este unul din factorii hotaratori ai succesului sportiv.
Prezenta produsilor de degradare, scaderea concentratiei de oxigen sau a glucozei, declanseaza pregatirea fiziologica si biochimica pentru intensificarea metabolismelor oxidative. Astfel creste ventilatia pulmonara, viteza de circulatie a sangelui si se deschid anumite sisteme enzimatice, incepe mobilizarea glicogenului hepatic iar apoi a lipidelor de rezerva. Se poate observa in eforturile de rezistenta ca glicogenul din muschi scade cu
cantitati din ce in ce mai mici, tinzand spre stabilizare . In prima parte a probei asistam la trecerea treptata de la consumarea glucidelor musculare la consumarea glucidelor hepatice, ceea ce face ca muschiul sa ramana cu o anumita cantitate de glucide de rezerva. In concluzie putem afirma ca antrenamentul semifondistului si fondistului trebuie sa tinteasca pe plan fiziologic marimea insemnata a capacitatii de transport a aparatului cardio-vascular si adaptarea cat mai buna a acestuia la efortul specific .
Dirijarea factorilor antrenamentului in vederea obtinerii performantei
Organismul uman se adapteaza si se amelioreaza in relatie directa cu tipul de stimuli la care este expus. Lucrul depus de un sportiv in pregatire este cauza, iar adaptarea organismului este efectul. Stimulii optimi au ca rezultat un efect optim de antrenament. Pentru a obtine un efect optim de antrenament, trebuie concepute programe de pregatire specifice sportului si trebuie prescrise doze corespunzatoare de efort.
Cantitativ, efortul depus de sportiv intr-o lectie de antrenament trebuie stabilit dupa capacitatile individuale, faza de pregatire si raportul corect dintre volum si intensitate.
Cantitatea de efort, volumul pregatirii, reprezinta o variabila cheie in pregatire.
O mare cantitate de efort, fizica, tehnica si tactica este importanta pentru un nivel ridicat de adaptare care, in mod normal, se traduce intr-o performanta mai buna.
Pentru mai buna aplicare a volumului si intensitatii, observam progresul lor de crestere. Este esential sa cunoastem cum sa aplicati progresia lor in pregatire in asa fel incat sa evitam supraantrenamentul.
Vom acorda atentie maxima densitatii, exercitiilor efectuate in pregatire intr-o perioada data de timp. Cu cat sunt mai multe exercitii/unitatea de timp, cu atat mai mare va fi intensitatea si cu atat mai stresanta pregatirea. Pentru un control mai bun al efectelor nedorite ale unei intensitati prea mari/unitatea de timp, urmariti timpul de refacere a energiei folosite de sportiv in pregatire. Aceasta va va ajuta sa calculati cu acuratete intervalul de odihna care urmeaza activitatii si sa evitati niveluri critice de oboseala.
Volumul
Ca prima componenta a pregatirii, volumul reprezinta conditia prealabila de ordin cantitativ pentru realizari de inalt nivel tehnic, tactic si fizic. Volumul de pregatire, uneori incorect denumit durata pregatirii, cuprinde urmatoarele parti distincte:
timpul sau durata pregatirii;
distanta acoperita sau greutatea ridicata in unitatea de timp;
repetarile unui exercitiu sau element tehnic, pe care sportivul le executa intr-un timp dat.
Volumul implica cantitatea totala de efort depus in cadrul pregatirii. Volumul se refera, de asemenea, la efortul total din cadrul unei lectii sau faze de pregatire. Cand ne referim la volumul unei faze de pregatire, specificam numarul lectiilor de antrenament precum si numarul de ore si zile de antrenament.
Pe masura ce un sportiv devine capabil sa atinga niveluri inalte de performanta, volumul total de pregatire devine tot mai important. Pentru sportivii de elita nu exista 'scurtaturi' pentru cantitatea mare de efort pe care trebuie sa o depuna.
O crestere continua a volumului de pregatire este, probabil, una dintre prioritatile antrenamentului modern.
Un volum ridicat de pregatire are o justificare fiziologica clara: sportivii nu pot sa se adapteze fiziologic fara el.
Un volum crescator de efort este de maxima importanta in pregatirea pentru orice sport sau proba aeroba. O crestere similara este necesara si in sporturile care necesita perfectiune tehnica sau abilitate tactica.
Numai un numar mare de repetari poate asigura acumularea cantitativa necesara in executie, pentru imbunatatirea calitativa a performantei.
Performanta se amelioreaza prin cresterea numarului de lectii de antrenament si cantitatea de efort depusa in cadrul fiecarei lectii, la toate categoriile de sporturi.
Refacerea este accelerata de indata ce sportivul se adapteaza la o cantitate crescuta de efort. Cresterea volumului este in functie de caracteristicile individuale si de cele specifice sportului respectiv.
Pentru ca un sportiv de elita sa realizeze performantele asteptate, sunt necesare cel putin 8-12 lectii per microciclu. De asemenea, exista o corelatie intre volumul de ore de pregatire per an si performanta dorita. Un sportiv care doreste sa se situeze intre primii 20 din lume trebuie sa faca peste 1.000 ore de pregatire / an. Sportivii de clasa internationala vor programa 800 ore, iar sportivii de nivel national, cel putin 600 ore de pregatire. 400 ore de antrenament sunt necesare pentru performanta la campionatele nationale. Totusi, o crestere prea mare a volumului de efort per lectie de antrenament poate fi daunatoare. Harre (1982) considera ca astfel de cresteri duc la oboseala, eficienta scazuta in pregatire, efort muscular neeconomic si risc sporit de accidentare. Prin urmare, daca volumul per lectie de antrenament este deja suficient, este mai intelept sa creasca numarul de lectii de antrenament per microciclu decat volumul de efort per lectie.
Pentru aprecierea corecta a volumului de pregatire trebuie aleasa o unitate de masura. Timpul, pare sa fie un numitor comun pentru majoritatea sporturilor, desi antrenorul trebuie adesea sa uzeze de doua unitati de masura - timpul si distanta - pentru a exprima corect volumul (de exemplu, alergare 12 km in 60 min).
Dinamica volumului de-a lungul fazelor de pregatire variaza in functie de sport si ergogeneza lui, de obiectivele pregatirii, de nevoile sportivului precum si de calendarul competitional.
Intensitatea
Intensitatea, componenta calitativa a efortului unui sportiv de performanta intr-o perioada data de timp este de asemenea o importanta componenta a pregatirii.
Cu cat un sportiv depune mai mult efort in unitatea de timp, cu atat este mai mare intensitatea. Intensitatea este o functie a fortei impulsurilor nervoase de care uzeaza sportivul in pregatire. Forta unui stimul depinde de incarcatura, viteza de performanta si de variatia intervalelor sau pauzelor dintre repetari. in fine, un element important al intensitatii este solicitarea psihologica a unui exercitiu. Exercitiul muscular si implicarea SNC prin concentrare maxima, determina intensitatea in cadrul pregatirii sau competitiei. Exercitiile care implica viteza se masoara in metri/secunda (m/s) sau rata/minut de executie a unei miscari. Intensitatea activitatilor efectuate contra unei rezistente se poate masura in kilograme sau kgm (1 kg ridicat 1m contra fortei de gravitatie).
Intensitatea variaza dupa specificul sportului. Deoarece nivelul intensitatii variaza in majoritatea sporturilor si probelor, se vor stabili si utiliza grade diferite de intensitate in pregatire.
Exista cateva metode de masurare a fortei stimulilor si, deci, a intensitatii. De exemplu, in exercitiile contra unei rezistente sau in exercitiile care dezvolta viteza, se foloseste un procent din intensitatea maxima, unde 100% reprezinta performanta cea mai buna. intr-o cursa de 100 m plat, cea mai buna performanta inseamna viteza medie dezvoltata pe distanta data (adica 10 m/s). Acelasi sportiv poate dezvolta o viteza mai mare (sa zicem 10,2 m/s) pe o distanta mai mica.
Pentru exercitiile contra rezistenta, 100% reprezinta o incarcatura pe care sportivul nu o poate deplasa prin amplitudine dar o poate atinge izometric. Conform acestei clasificari a intensitatilor, un alergator de distanta (5.000 sau 10.000 m) se poate pregati la 125 % sau mai mult din maximum, pentru ca maximum este chiar viteza medie de cursa.
Zona unu de intensitate solicita sportivul sa atinga limitele de sus ale efortului in timp scurt, pana la 15 sec. Aceste activitati sunt extrem de intense dupa cum o demonstreaza miscarea rapida si o mare mobilitate a informatiei care ajunge la SNC. Durata scurta nu permite sistemului nervos autonom (SNA) sa se adapteze, asa incat nici sistemul cardiovascular nu are timp sa se adapteze la solicitarea fizica.
Astfel, pragul FC depinde de FC in repaus si maxim. in plus, Teodorescu (1975) afirma ca sportivul trebuie sa utilizeze stimuli cu peste 60% din capacitatea sa maxima pentru a obtine efectul de antrenament.
Sarcini sau exercitii de nivel scazut in cadrul pregatirii duc la o dezvoltare lenta insa asigura o adaptare suficienta si constanta a performantei. Exercitiile de intensitate mare au ca rezultat un progres rapid, dar conduc la o adaptare mai putin stabila si la un grad mai scazut de constanta. Utilizarea numai a exercitiilor intense nu este calea cea mai eficienta in antrenament, iar alternanta intre volum si intensitate in pregatire este necesara. Antrenamentul de volum mare si intensitate mica pe care sportivii il efectueaza in faza pregatitoare asigura baza pentru antrenamentul de mare intensitate si sporeste constanta performantei.
Relatia dintre volum si intensitate
Exercitiul sportiv implica, de regula, atat cantitate cat si calitate; prin urmare, este dificil sa se diferentieze intre ele in cadrul pregatirii.
O importanta relativ diferita acordata acestor componente in pregatire conduce la efecte diferite asupra adaptarii si starii de antrenament. Cu cat este mai mare intensitatea si cu cat se mentine mai mult timp, cu atat mai mari sunt cerintele energetice si stresul asupra SNC si a psihicului sportivului.
Ozolin (1971) exemplifica riguros relatia dintre volumul si intensitatea pregatirii in decursul unui an, pentru sporturi cu cerinte de intensitate diferite. Saritorii in inaltime petrec cea 2 ore executand sarituri cu elan complet; saritorii cu prajina, 3 ore; saritorii de triplusalt, 10-12 min.; gimnastii (combinatii la bara fixa), 6 ore; alergatorii de distanta, 70-100 ore (pentru repetari aproape de viteza competitiei). Restul timpului il dedica altor exercitii care dezvolta capacitatile cerute de proba respectiva. Se poate utiliza o abordare complet diferita pentru sporturile de echipa, box, lupte, si arte martiale unde durata standard a competitiei determina relatiile dintre volum si intensitate.
Determinarea combinatiei optime intre volum si intensitate este o sarcina complexa si, de regula, depinde de specificul sportului. Este mai simplu in sporturile care au metode obiective de evaluare. In semifond-fond, volumul se bazeaza pe distanta acoperita in cadrul pregatirii, iar intensitatea este exprimata de viteza cu care evolueaza sportivul pe distanta data.
Deseori totusi, pentru a calcula volumul, se pot utiliza durata unei lectii de antrenament sau numarul de repetari ale unei anumite deprinderi. Desi nu este accesibil multor antrenori, calculul consumului energetic poate fi o metoda mai exacta de apreciere a importantei date fie volumului, fie intensitatii.
Frecventa cardiaca (FC) este deseori utilizata ca indicator al nivelului efortului. Aceasta metoda poate fi suficienta pentru incepatori; totusi, atletii de elita nu beneficiaza la fel de mult de ea, deoarece pregatirea implica toate functiile organismului, iar modificarea FC este doar una dintre multiplele reactii.
Utilizarea FC ca unica metoda ar putea deci, restrictiona sportivii de la utilizarea stimulilor optimi de antrenament si prin urmare, ar afecta rata de ameliorare. Utilizarea FC ca metoda de apreciere a ratei de refacere intre lectiile de antrenament poate ajuta mai mult in estimarea efortului si a reactiei sportivilor la efort.
Frecventa cu care raspunde un sportiv la o serie de stimuli in unitatea de timp se numeste densitatea pregatirii. Densitatea se refera la relatia exprimata in timp, dintre efort si fazele de refacere ale pregatirii. O densitate adecvata asigura o pregatire eficienta si previne intrarea intr-o stare de oboseala critica sau de epuizare. O densitate echilibrata poate conduce si la realizarea unui raport optim intre lectiile de antrenament si refacere.
Intervalul de odihna intre doua lectii de antrenament depinde direct de intensitatea si durata fiecarei lectii, desi se pot considera si alti factori cum ar fi starea de pregatire a sportivului, faza de pregatire, specificul sportului. Lectiile cu o solicitare mai mare decat intensitatea submaximala necesita intervale lungi de odihna, pentru a facilita refacerea inainte de a aborda lectia urmatoare. Lectiile cu intensitate mai mica necesita mai putin timp de refacere deoarece solicitarea sportivului este mai mica.
Un mod obiectiv de calcul a unui interval de odihna este cel reprezentat de metoda frecventei cardiace. Harre (1982) si Herberger (1977) au afirmat ca inaintea unei noi repetari, FC trebuie sa scada la 120-140 bat./min. Harre (1982) propune un raport optim de densitate intre efort si repaus. Pentru dezvoltarea andurantei, densitatea optima este de 2 : 1 pana la 1 : 1 (prima cifra indica timpul de efort, a doua intervalul de repaus).
Volumul, intensitatea si densitatea influenteaza in principal solicitarea sportivului in procesul de pregatire. Desi aceste trei componente se completeaza una pe cealalta, o importanta deosebita acordata uneia poate determina o solicitare sporita a sportivului.
Antrenorul trebuie sa decida apoi cum va fi afectata densitatea si cat de mult va scadea intensitatea. Daca antrenorul decide sa aprecieze solicitarea generala in pregatire prin variatia intensitatii, atunci trebuie sa prevada si cum aceasta situatie noua va afecta volumul sau densitatea pregatirii.
Planificarea si directionarea pregatirii este o functie a celor trei componente principale. Antrenorul trebuie sa orienteze evolutia curbei acestor componente, mai ales a volumului si intensitatii, in relatie directa cu indicele adaptarii sportivului, faza de pregatire si programul competitional. in plus, stiinta de a combina componentele pregatirii poate facilita atingerea varfului de forma la competitia principala
Realizarea formei sportive si mentinerea ei
Atingerea varfului de forma pentru o competitie este un fenomen complex si sportivul nu poate realiza acest lucru instantaneu, ci in mod secvential si cumulativ. Sportivul trebuie sa treaca prin alte stari de antrenament inainte de a ajunge la varful de forma.
Un sportiv care a atins un grad inalt de pregatire este un individ care a atins un nivel inalt de pregatire fizica si si-a perfectionat toate calitatile biomotrice cerute de sportul sau proba respectiva. Cu cat este mai inalt gradul de pregatire, cu atat mai inalta este eficacitatea sportivului. Cand gradul de pregatire este mic, celelalte stari de antrenament sunt afectate negativ, ceea ce face sa scada forma sportiva si implicit varful de forma. Gradul de pregatire poate fi general, ceea ce semnifica o mare adaptare la diferitele forme de pregatire, si poate fi specific, ceea ce inseamna ca sportivul s-a adaptat la cerintele specifice ale antrenamentului din sportul respectiv. Pe aceasta baza solida sau grad de pregatire din timpul fazei competitionale sportivul atinge starea formei sportive.
In timpul fazei competitionale, sportivii afirma deseori ca sunt sau nu intr-o forma buna. Starea de forma sportiva este o prelungire a gradului de pregatire, in care sportivii pot performa si pot atinge rezultate apropiate de capacitatea lor maxima. Aceasta stare de antrenament de importanta capitala, care este realizata ca urmare a programelor de pregatire specializate, poate precede sau poate include procesul prin care se ajunge la varful de forma la competitia principala a anului. Starea de forma sportiva este baza de la care sportivul incepe ascensiunea spre varful de forma. Varful de forma, fiind forma sportiva cea mai inalta, conduce la cea mai buna performanta a sportivului intr-un an. Este o stare din antrenament temporara, in care eficienta fizica si psiholog : atinge cotele maxime iar nivelul pregatirii tehnice si tactice este optim. in timpul acestei stari de antrenament, capacitatile fiziologice si adaptarea anatomica sunt, de asemenea maxime, coordonarea neuromusculara este perfecta. Varful de forma este o stare biologica superspeciala, caracterizata printr-o sanatate perfecta, o stare fiziologica optima, exprimata printr-o adaptare rapida la stimulii de antrenament si o viteza buna de refacere dupa un antrenament sau competitie. Organismul sportivului reflecta o stare inalta de sinergism functional (actiune conjugata), in care organele si sistemele coopereaza in atingerea eficientei optime si a celei mai inalte performante posibile. Caracteristicile biologice ale varfului de forma variaza conform specificitatii sportului . Din punct de vedere psihologic, varful de forma este o stare de disponibilitate pentru actiune, cuplata cu o excitatie emotionala intensa . Este de asemenea, o stare de analiza obiectiva si subiectiva la toate nivelurile de integrare si adaptare la principala competitie (Serban 1979). Aspectele obiective ale varfului de forma se refera la capacitatea sistemului nervos de a se adapta repede si eficient la stresul competitiei. Aspectele subiective, pe de alta parte, se refera la increderea in sine a sportivului, nivelul motivatiei si perceperea sinergismului motric si biologic. O insusire importanta a varfului de forma pare a fi capacitatea sportivului de a tolera diferitele grade de frustrare care survin inainte, in timpul si dupa competitie. Pentru a facilita acest lucru, antrenorul poate modela mai multe lectii de antrenament pentru a crea circumstantele psihologice specifice competitiei principale. Similar, participarea la diferite competitii in timpul fazelor precompetitionala si competitionala mareste capacitatea sportivului de a face fata frustrarii. Varful de forma este o stare de antrenament speciala, caracterizata de o adaptare inalta a SNC, armonie motrica si biologica, motivatie puternica, capacitatea de a face fata frustrarii, acceptand riscul implicit al competitiei, si o incredere mare in sine. Programul competitional este un factor important pentru periodizare si deci si pentru varful de forma.
Numarul de varfuri de forma intr-o faza competitionala este determinant pentru atingerea varfului de forma. Rezultatul tuturor factorilor care faciliteaza sau afecteaza varful de forma nu este o linie constanta, orizontala. in consecinta, curba formei sportive, care este un platou pe care se construiesc varfurile de forma, este ondulatorie. Evolutia in urcare si in coborare a curbei depinde de fiecare factor separat. Varful de forma sau performanta de varf a anului are loc cand antrenorul combina toti acesti factori in mod corespunzator.
De-a lungul fazei competitionale pot fi doua sau patru competitii importante, care nu sunt distribuite egal sau in ordinea importantei. Desi sportivul a avut o scurta etapa de descarcare pentru a mari supracompensarea, integrarea tuturor factorilor care faciliteaza varful de forma a fost facuta doar pentru cele trei competitii importante. Cat priveste randamentul de efort si excitabilitatea celulei nervoase, ar fi imposibil sa se atinga varful de forma la majoritatea competitiilor. O astfel de abordare ar duce la epuizare; Pavlov (1927) o numeste inhibitie de protectie. in aceste situatii, celula se protejeaza impotriva completei epuizari nereactionand la stimulii externi sau ai competitiei. Prin urmare, orice asteptare a unei performante de exceptie spre sfarsitul fazei competitionale poate fi nerealist. Programul de antrenament individual pe care fiecare sportiv il urmeaza si durata lui, precum si tipul de antrenament efectuat in faza pregatitoare are o influenta substantiala asupra duratei varfului de forma. Cu cat faza pregatitoare este mai lunga si mai solida, cu atat este mai probabil sa se prelungeasca forma si varful de forma al sportivului.
Este dificil sa separi varful de forma de forma sportivului cand se discuta acest subiect. Dupa cum s-a explicat deja, forma sportiva este un platou inalt cand sportivul are un randament psihologic si de lucru inalt. Trasatura esentiala a acestui platou este zona unu, in care performantele sportivului sunt cu pana la 2% diferite de performanta de varf anterioara. Presupunand ca antrenorul a condus si organizat un program de pregatire adecvat, durata zonei unu poate fi intre 1 si 2,5 luni. in acest timp, sportivul poate ajunge la doua sau trei varfuri, cand poate realiza performante inalte sau chiar recorduri. Cercetatorii sugereaza ca durata varfului de forma poate fi pana la 7-10 zile, deoarece acesta este timpul in care celula nervoasa isi poate mentine randamentul optim de lucru (Ozolin 1971). Dupa fiecare varf de forma pentru o competitie importanta, este de dorit sa existe o scurta perioada de refacere, care sa fie urmata de pregatire, in caz contrar, este posibil sa scada durata zonei unu. Aceasta abordare ne aminteste ca este nevoie sa alternam stresul cu refacerea, lucru extraordinar de important in pregatire.
Durata varfului de forma, ca si zona unu, poate fi afectata de numarul de competitii sau starturi la care participa sportivul. Cu cat este mai lunga faza cu competitii saptamanale, cu atat este mai scazuta probabilitatea de a realiza din nou rezultate inalte. Multe competitii nu duc neaparat la performante bune si din ce in ce mai inalte. Deseori, exista un efect contrar si rezultatele scad catre sfarsitul fazei competitionale, cand sunt planificate de obicei competitiile
O metoda importanta pentru a asigura un varf de forma adecvat este sa se prelungeasca zona unu si, in consecinta, capacitatea de a ajunge la varf. Se poate folosi indexul varfului de forma pentru a diminua stresul asupra sportivilor. Alternarea competitiilor importante cu cele secundare mareste forma ondulatorie a curbei spre varf, care substituie stresul cu refacerea. in mod similar, o abordare rationala a planificarii competitiilor este aceea de a termina un macrociclu competitional cu o competitie importanta, care sa asigure o progresie in aranjarea competitiilor. Pentru planificarea competitiilor, abordarea pe grupe permite alternarea fazelor de pregatire cu perioadele de competitii si prelungirea formei sportivilor.
Varful de forma este rezultatul natural si dorit al multor luni de efort greu si al unui program de pregatire bine planificat. Asa cum s-a descris, multi factori faciliteaza starile de antrenament; totusi, sunt si cativa factori care pot afecta negativ varful de forma. Este responsabilitatea antrenorului sa recunoasca acesti factori si sa-i controleze, pentru a elimina obstacolele si a mari varful de forma.
Inainte de a participa la o competitie, atat sportivul cat si antrenorul se asteapta la conditii standard, normale. Deseori, sportivul idealizeaza totul in mintea sa si se asteapta la circumstante perfecte. in consecinta, orice schimbare neprevazuta a conditiilor pe care le intalneste sportivul la competitie ii poate afecta varful de forma si performanta. Factorii naturali, cum ar fi vantul sau o ploaie puternica, pot sa-i afecteze pe sportivii care nu sunt obisnuiti cu ei. in sporturi cum sunt ciclismul, canotajul, kayak-canoe, vantul puternic poate impiedica performanta unui sportiv. Valurile mari, cauzate de vant, afecteaza substantial performanta canoistilor si canotorilor, in special a acelora cu tehnici necorespunzatoare. Ploaia abundenta afecteaza performanta ciclistilor si a marsaluitorilor; la fel, in sporturile de echipa, controlul mingii este ingreunat pe un teren ud sau noroios.
Calitatea zapezii influenteaza substantial performanta finala a schiorilor. La schi fond, o performanta de varf depinde de calitatea zapezii si, in consecinta, de priceperea si experienta in ceruirea schiurilor, in functie de teren si starea zapezii. Similar, toti sportivii sunt afectati de mediul cu extreme de temperatura, clima si altitudine.
Raspunsul la aceste probleme este un antrenament model, pregatirea si antrenarea sportivilor in conditii care sa nu le afecteze forma sportiva. Nu mai putin important este si impactul modificarilor fata de tragerile initiale la sorti, atitudinea partinitoare a oficialilor, adversitatea spectatorilor. Expunerea sportivilor la conditii care reproduc climatul social al competitiei principale este o conditie necesara pentru o performanta de varf, daca acest climat difera semnificativ de experienta normala a sportivilor.
Impartirea anului competitional in doua macrocicluri duce la obtinerea unor modificari care se produc datorita participarii la numeroase concursuri.
Rezultatele obtinute la concursuri permit sa se controleze mai precis procesul anual de antrenament.
Pentru a construi si dirija corect forma sportiva rolul primordial il are grija deosebita ce trebuie acordata dozarii volumului si intensitatii efortului atat in diferitele perioade de pregatire cat si in cadrul ciclurilor saptamanale.
O preocupare de seama, cu influente directe asupra mentinerii indelungate a capacitatii de efort a sportivilor o constituie accelerarea refacerii organismului dupa efort si pregatirea biologica a atletilor.
Pentru realizarea rezultatului dorit si obtinerea de performante trebuie sa se tina cont de anumite indicatii metodice si anume:
- trebuie acordata o mare atentie criteriilor de selectie - triati copii care au reale posibilitati - talent pentru aceste probe,
- asigurarea unei pregatiri atletice multilaterale inaintea specializarii intr-o proba,
- deasemenea , trebuie studiate si gasite mijloacele cele mai eficiente si metode ce au rol in influenta lor asupra organismului si in care perioada se folosesc,
- cunoasterea posibilitatii sportivului - antrenorul sa intocmeasca planificarea corecta si eficienta , sa foloseasca cele mai eficiente mijloace atat in pregatirea de zi cat si abordarea cu pasiune si speranta a concursurilor .
- volumul de lucru pentru fiecare etapa de pregatire si pentru fiecare subgrupa de probe in parte calculat pe baza kilometrajului parcurs poate fi considerat optim in concordanta cu cerintele probelor si nivelul lui de pregatire .
repartizarea volumului de lucru pe etape trebuie corelat direct cu specificul perioadei de pregatire din care face parte etapa respectiva .
volumul de lucru pe cele trei regimuri de efort trebuie sa respecte intr-o oarecare masura specificul probei.
- raportul de proportionalitate inversa dintre volum si intensitate trebuie bine reliefat pe parcursul pregatirii .
- pentru a asigura un volum de lucru suficient este necesar pentru a constitui o baza a perioadelor competitionale ,se impune o pregatire centralizata in toate perioadele de vacanta .
- necesitatea abordarii simultane in procesul de antrenament a celor trei notiuni de baza pe care le implica dezvoltarea rezistentei : efort ,oboseala , refacere - trebuie sa avem o atentie mare asupra refacerii care este mai putin studiata .
- implicatiile pe care le are dinamica parametrilor efortului pe parcursul pregatirii se manifesta in mai multe planuri :
al performantei ,
al instruirii prin insusirea intregului bagaj de deprinderi tehnice necesare alergarii de semifond ,
al dezvoltarii morfo-functionale , reliefata de evolutia principalilor indici morfologici si functionali pe parcursul ciclului anual de pregatire.
Alexe ,Nicu - Antrenamentul sportiv modern , Bucuresti
Alexandrescu,Dumitru - Atletism - specializare, Ed.ANEFS
Carstea, Gheorghe - Teoria si metodica educatiei fizice si sportive
Dragnea, Adrian - Teoria antrenamentului sportiv . Ed. Didactica si Pedagogica R.A.Bucuresti , 1996
Demeter, Andrei - Fiziologia educatiei fizice scolare , Ed. Sport-Turism, Bucuresti,1981
Demeter, Andrei - Bazele fiziologice sui biochimice ale calitatilor motrice , Ed.Sport-Turism, Bucuresti , 1983
Fiedler, Paul - Metodica educatiei fizice si sportive , Ed.Univ."a.i.Cuza" Iasi,1994
Homencov - Atletism , Ed.Sport-Turism, Bucuresti ,1977
17.Ungureanu , Octavian - Teoria si metodica antrenamentului sportiv, Ed. Univ." A.I.Cuza ", Iasi,1995
Manualul antrenorului de atletism din SUA - Agentia Nationala pentru
Sport, Bucuresti 2004
|
