Metodica invatarii sistemului de aparare om la om agresiv si in zona
Metodica invatarii unui sistem de aparare
In invatarea unui sistem de aparare este obligatoriu prezenta atacantilor. Asadar nu putem invata un sistem de atac daca in teren nu sunt 5 jucatori atacanti. Etapele invatarii sunt:
etapa conditiilor izolate de joc presupune asezarea jucatorilor in dispozitivul de aparare (vezi om la om sau subzona); atacantii executa circulatie de minge iar aparatorii respecta sarcinile pentru sistemul pe care-l invata
etapa conditiilor apropiate de joc atacantii pe langa circulatia de minge executa si circulatia de jucatori aparatorii respecta regulile marcajului – pentru om la om sau zona;
etapa conditiilor de joc joc 5 contra 5 la un panou;
joc bilateral.
In invatare nu trebuie neglijat faptul ca echipa are 10-12 jucatori care trebuie toti sa invete ambele faze ale jocului deci se schimba atacul cu apararea dupa repetari succesive.
Sistemul de aparare om la om reprezinta forma de baza a jocului de baschet, fiind apreciat ca fundamental, accesibil oricarei echipe, chiar obligatoriu in stadiul de invatare a jocului. In cadrul acestui sistem, jucatorii invata sa-si perfectioneze actiunile individuale de aparare pe care le vor putea aplica in toate celelalte variante de aparare.
Sistemul de aparare om la om , prin modul sau de organizare, pune in evidenta jocul aparatorului in relatia directa aparator-atacant. Sarcinile fiecarui aparator sunt precise, dar, in acelasi timp, ii pot aparea si lipsurile din pregatire.
Fiecarui aparator i se repartizeaza cate un atacant, pe care este obligat sa-l “marcheze” pe toata durata jocului, fiind direct raspunzator de actiunile acestuia. Aparatorul isi concentreaza atentia asupra atacantului direct, dar, in acelasi timp, cu vederea periferica, va cuprinde intr-o raza de aproximativ 5-6 metri campul de joc si circulatia mingii. aceasta duce la o mai buna orientare in joc, ajutandu-l sa ia masuri de cooperare cu ceilalti coechipieri.
Apararea individuala om la om, reprezinta si o aparare colectiva, jucatorii aflati in aparare colaborand, sprijinindu-se reciproc. Actiunile aparatorilor sunt legate intre ele prin deplasari, plasamente, “alunecari”, inchideri de culoare de patrundere, schimbari de adversar, „dublaje”.
Astazi nu se mai concepe o aparare individuala stricta la aparatorul direct, ci, acestei aparari i s-a imprimat un caracter colectiv. Ea este, intr-adevar, un sistem colectiv de aparare individuala.
Caracteristici
plasamentul, circulatia si organizarea actiunilor aparatorilor sunt determinate de circulatia atacantilor
se poate aplica pe intreaga suprafata de joc;
obliga adversarul sa joace mingea, ea avand un caracter activ;
actioneaza pentru intrarea in posesia mingii, provocand adversarul la greseli.
Reguli
repartizarea adversarilor va respecta criteriile: fizic, pregatire tehnica si tactica individuala, statura si gabarit
plasamentul permanent intre adversar si cos, apararea cosului ca regula de baza;
aparatorul isi insoteste cu atentie atacantul incredintat, urmarind, in acelasi timp, desfasurarea in ansamblu a jocului.
Utilizare tactica
impotriva oricarui sistem de atac;
este indicata impotriva echipelor care au jucatori cu o buna precizie in aruncarile la cos de la semidistanta si distanta;
impotriva jucatorilor cu o slaba pregatire tehnica si tactica individuala.
Avantaje
scoate in evidenta raspunderea personala a fiecarui aparator;
repartizarea jucatorilor adversi se poate face dupa statura, gabarit, pregatire tehnico-tactica;
apararea poate profita de slabiciunile atacantilor, atat individual cat si colectiv;
se poate adapta in functie de situatiile tactice de joc, accentuandu-se astfel zonele de actiune: apararea cosului sau extinderea ei pe jumatate sau pe tot terenul;
se poate da sarcini precise fiecarui aparator: aparatorul neputandu-se eschiva, slabiciunile observandu-se usor.
Dezavantaje
solicita calitati relativ egale ale adversarului statura, calitati motrice, pregatire, etc.
are suprafete de teren vulnerabile suprafata din jurul cosului, centru terenului, locul de lansare al contraatacului
aparatorii comit prea usor greseli personale;
lansarea contraatacului se face mai greu din acest sistem, comparativ cu apararea in zona.
Variantele sistemului de aparare om la om
Dezvoltandu-se in cursul evolutiei jocului de baschet, sistemul de aparare om la om s-a imbunatatit mereu, prezentand diferite variante. Fiecare varianta de aparare este determinata de pozitia aparatorului fata de atacant, fata de locul mingii si a suprafetei de teren, unde isi realizeaza sarcinile de aparare.
Variantele sistemului de aparare om la om sunt urmatoarele:
apararea om la om normala;
apararea om la om agresiva (pressing) ;
apararea om la om cu aglomerare;
apararea om la om cu flotare.
Apararea om la om normala este varianta cea mai utilizata la echipele de incepatori. Este prima forma de aparare in procesul invatarii jocului de baschet. La inceputul jocului, fiecarui sportiv i se repartizeaza un atacant pe care-l va supraveghea direct. In timpul desfasurarii jocului, aparatorii isi insotesc atacantii in situatiile de joc pe care acestia le initiaza in suprafata de joc din terenul de atac, deplasandu-se in pozitie fundamentala medie sau joasa, plasandu-se, in principal, intre adversar si cos, avand in raza lor de actiune, pe langa adversarul lor direct si locul mingii.
Apartarea om la om agresiva
Reprezinta varianta care impune initiativa aparatorilor in orice situatie posibila: pe tot terenul, pe ¾ din teren sau pe jumatate din teren. Poate constitui un sistem de sine statator la echipele de minibaschet si de incepatori; se poate aplica integral sau temporar la celelalte categorii de echipe: scolare si de juniori, de seniori-senioare.
In apararea om la om agresiva se actioneaza cu „marcaj” strans, determinand atacatii sa greseasca (pase la interceptie, pasi, imposibilitate de pasare). Aceasta varianta cere din partea jucatorilor o buna pregatire fizica, in mod deosebit rezistenta in regim de viteza in lucrul de brate si jocul de picioare si o pregatire psihica deosebita. Trecerea rapida de la actiunile ofensive din atac la actiunile agresive din aparare face ca jucatorii sa depuna o activitate continua si sustinuta, imbunatatind tempoul jocului si evidentiind tehnica individuala cu si fara minge a fiecarui jucator in parte (atacant-aparator).
In apararea om la om agresiva, imediat dupa ce s-a pierdut mingea (dupa cos inscris sau comiterea unor greseli), adversarii vor fi luati imediat in marcaj, chiar pe locul in care ei se gasesc in acel moment. De regula, se va respecta repartizarea initiala. O atentie deosebita va fi acordata posesorului de minge pe care aparatorul va incerca sa-l dirijeze catre marginea terenului, incomodandu-l regulamentar in trecerea mingii in terenul de atac, eventual oprindu-l din dribling; ceilalti coechipieri ii vor marca foarte aproape pe atacanti, cautand prin toate mijloacele de aparare sa-i impiedice sa intre in posesia mingii, sa declanseze contraatacul si chiar sa ocupe dispozitivul de atac.
Utilizare tactica
Apararea activ-agresiva se foloseste in urmatoarele situatii
impotriva echipelor cu o slaba pregatire fizica si tehnico-tactica individuala si cu jucatori lenti;
impotriva jucatorilor cu mare precizie in aruncarile la cos de la semidistanta si distanta;
impotriva echipelor cu un bun contraatac si care folosesc trecerea rapida din aparare in atac;
cand adversarul da vadite semne de oboseala;
in diferite situatii date de evolutia scorului.
Sistemul de aparare in zona reprezinta apararea colectiva care se desfasoara pe o suprafata limitata din fata cosului, in care cei cinci aparatori sunt plasati intr-un dispozitiv special, fiecare avand sarcina de a supraveghea o anumita portiune din teren, dinainte stabilita, marcand in permanenta pe atacantul care apare in subzona sa.
Gruparea jucatorilor in apropierea cosului si limitarea suprafetei de aparare se face prin asezarea aparatorilor in linii de aparare.
In cadrul apararii in zona, fiecare aparator are anumite sarcini individuale care sunt determinate de jocul si circulatia mingii in raport de actiunile atacantilor si, in acelasi timp, de aparatorii vecini.
Liniile de aparare sau planurile de aparare impun aparatorilor deplasari intr-o coordonare perfecta pentru a se prezenta ca un „tot” unitar. Orice lipsa de atentie si de colaborare oportuna duce la crearea de „spatii” asa-zis vulnerabile, de care, implicit, adversarul poate profita.
Jucatorii din cele doua sau trei linii de aparare trebuie sa colaboreze si sa se ajute in mod reciproc. Cei din linia I actioneaza ofensiv la circulatia de minge, cei din linia a II-a dubleaza suprafata periculoasa de sub panou.
Desi caracteristica principala a sistemului de aparare in zona este apararea colectiva in care functioneaza aproape integral “intrajutorarea” bazata pe „aglomerare-flotare”, „inchiderea culoarului de patrundere”, „dublajul”, totusi, in subzona sa, aparatorul isi marcheaza om la om atacantul direct, fie ca este sau nu in posesia mingii.
Caracteristici
impune asezarea apararilor intr-un dispozitiv precis,, dupa care, de fapt, isi ia si denumirea (zona 2-1-2, 1-2-2, 3-2, 1-3-1, 2-3 etc.).
aparatorii urmaresc in principal mingea si jucatorul cu mingea si in secundar atacantul din subzona sa.
apararea este organizata numai in momentul cand toti cei cinci aparatori formeaza dispozitivul de aparare.
foloseste regulile marcajului individual in subzona sa si la apararea atacantului aflat in posesia mingii.
cere si dezvolta in acelasi timp gandirea tactica datorita caracterului sau organizat si dependent (fiecare aparator fata de ceilalti coechipieri).
Reguli
circulatia mingii determina deplasarea aparatorilor in zona, ei trebuind sa se deplaseze ca un grup compact si unitar, locul mingii determinand in permanenta plasamentul aparatorilor. Atentia aparatorilor este indreptata in principal asupra locului si circulatiei mingii si in secundar asupra plasamentului atacantului aflat in subzona lor.
retragerea in aparare trebuie sa se faca imediat dupa ce s-a pierdut mingea; in apropierea cosului se iau treptat plasamentele in cadrul dispozitivului de aparare in zona.
jocul in aparare, atat individual cat si colectiv, trebuie sa asigure zonei o buna mobilitate si elasticitate.
prin mobilitate intelegem capacitatea apararii in zona de a se deplasa cu rapiditate, ori de cate ori se realizeaza schimbari in locul si circulatia mingii.
Avantaje
poate fi folosita sub diferite variante, adaptandu-se destul de usor sistemului de atac folosit de adversari.
apara cu eficacitate crescuta suprafata de sub panou.
favorizeaza formarea triunghiului de saritura, urmarirea si recuperarea defensiva a mingii, trecerea din aparare in atac, precum si organizarea si desfasurarea contraatacului.
in orice situatie de joc, permite celor cinci aparatori sa vada intreaga desfasurare a atacului.
Dezavantaje
este vulnerabila impotriva echipelor care joaca mult pe contraatac.
dispozitivul de aparare se organizeaza ceva mai greoi si se aplica pe o suprafata limitata de teren.
are “spatii” vulnerabile care sunt valorificate de catre adversari prin patrunderi si aruncari la cos, efectuate din aceste suprafete.
este complet ineficace impotriva atacului unei echipe cu o buna precizie in aruncarile la cos de la semidistanta si distanta.
Variantele sistemului de aparare in zona
Dupa plasamentul aparatorilor intr-un anumit dispozitiv (pe 2 sau 3 planuri de aparare), zonele pot fi ofensive sau defensive.
Zonele ofensive au plasati mai multi jucatori in primul plan de aparare, supravegheaza o portiune mai mare de teren si au ca scop principal intrarea cat mai rapida in posesia mingii si lansarea contraatacului.
Zonele defensive au plasati jucatorii in a doua sau a treia linie de aparare, intr-o suprafata mai mica de teren, avand ca scop impiedicarea atacantilor de a patrunde in apropierea cosului pentru a finaliza sau recupera mingea.
Variantele sistemului de aparare in zona sunt urmatoarele:
zone ofensive de tip activ 2-1-2,1-2-2,3-2,1-3-1.
zone defensive: 2-3,2-2-1.
Apararea in zona 2-1-2
Este varianta de baza a sistemului de aparare in zona, fiind prima varianta care trebuie invatata atunci cand se abordeaza aceasta aparare.
Dispozitivul de aparare imparte cel mai judicios sarcinile aparatorilor si actiunile lor. Dispunerea aparatorilor pe cele trei planuri de aparare intareste dispozitivul si micsoreaza suprafetele vulnerabile din interiorul zonei. Fiecare aparator in carul acestui dispozitiv are de supravegheat o subzona mai mica, destul de usor de aparat. Aparatorii sunt mai grupati in apropierea cosului, distanta dintre ei este mai mica si intrajutorarea se poate face mai usor (fig. 40).
Zona 2-1-2
Acest dispozitiv echilibreaza suprafetele subzonelor, lasand posibilitatea de a trece cu usurinta dintr-o zona ofensiva intr-una defensiva si invers, lucru determinat de plasamentul aparatorului centru din zona.
Reprezinta varianta cu cea mai mare mobilitate si elasticitate.
|
