Obiectivele si principiile antrenamentului sportiv
Notiunea de „antrenament' se utilizeaza in diverse domenii de activitate si presupune un proces de pregatire care vizeaza un nivel de excelenta: in tehnica, in agricultura, in armata si in sport. Acceptam 131h72b totusi adevarul ca notiunea de antrenament este legata de activitatea sportiva.
Antrenamentul sportiv este un proces hipercomplex care produce modificari de natura fizica, motorie, cognitiva si afectiva, celui care se supune rigorilor lui. Aceste procese produc adaptari de scurta sau lunga durata in organismul sportivului si duc la modificari majore de ordin biopsihomotor, in raport cu un individ care nu practica sportul in mod organizat.
Carl, citat de Weineck (1997, 15) defineste antrenamentul sportiv ca „o actiune complexa care exercita un efect sistematic si specific asupra nivelului performantei sportive si a capacitatii optime de performanta in conditii de pregatire si competitii'.
Antrenamentul sportiv ca parte a activitatii sportive, are caracter de actiune sociala organizata. Din acest punct de vedere principiile organizarii, planificarii, deciziei, reglarii si evaluarii ar trebui sa constituie baza de conducere si actionare a antrenamentului.
Dragnea si colaboratorii (2002, 155) defineste antrenamentul sportiv ca „proces complex desfasurat sistemic si continuu gradat, de adaptare a organismului sportivului la eforturi fizice si psihice intense, implicate la participarea in concursuri'.
Obiectivele antrenamentului sportiv indica scopurile urmarite urmarite in procesul de antrenament. Exista in literatura de specialitate un consens al autorilor consacrati care afirma ca obiectivul major al antrenamentului sportiv este cresterea capacitatii de performanta (vezi structura capacitatii de performanta).
In cadrul acestui obiectiv major vom putea identifica 3 grupe de obiective:
Psihomotrice, care se refera la diversi factori de conditionare ai performantei (V, F, R si combinatiile lor) la calitatile coordinative, care joaca un rol major in invatarea tehnicilor pe ramuri de sport. Educarea calitatilor psiho motrice este un obiectiv principal al antrenamentului sportiv.
Prin educarea / dezvoltarea calitatilor motrice Gh. Carstea (1999, 85) intelege procesul special de instruire care poate accelera dezvoltarea indicilor calitatilor motrice de baza (viteza, indemanarea, rezistenta si forta - V.I.R.F) si a calitatilor motrice specifice, implicate prioritar in practicarea unor sporturi.)
Cognitive, care se refera la cunoasterea tehnicii si tacticii sportului antrenat si la mijloacele optime de antrenare ale acestora. Obiectivul cognitiv major consta in perfectionarea abilitatilor motrice fundamentale si specifice, in contextul acumularii de cunostinte teoretico-metodice si de evaluare a sportului practicat. Abilitatile (ability – lb. engl.) definesc nivelul de maiestrie intr-o sarcina sportiva si constituie nivelul superior al aptitudinilor psiho-motrice. Autorul E. Fleischman (citat de Manno, 1996, 74) arata ca nu e gresit sa spunem calitati motrice sau aptitudini motrice conditionale si coordinative.
Psihologice care se refera la vointa sportivului, la angajarea in efort, la autocontrol, la depasirea starilor de stres si la determinarea psihica in starile limite de antrenament si concurs. Obiectivele pregatirii psihice a sportivilor urmaresc educarea, dezvoltarea, ameliorarea sau perfectionarea fiecarei insusiri / calitati care intra in sfera de influentare psihopedagogica (M. Epuran si colab., 2001, 228).
Acestor trei mari grupe de obiective li se adauga un important obiectiv deontologic si etic: intarirea sanatatii si consolidarea unei dezvoltari corporale corecte.
Principiul este definit ca „element fundamental, idee, lege de baza pe care se intemeiaza o teorie stiintifica' sau „totalitatea legilor si a notiunilor de baza ale unei discipline'.(DEX, 1975)
Antrenamentul sportiv este o actiune sociala organizata. Din acest punct de vedere principiile organizarii, planificarii, deciziei, reglarii si evaluarii trebuie sa constituie baza de conducere si actionare a antrenamentului. La aceste categorii de principii ar trebui adaugate principiile praxiologiei si docimologiei, care se subordoneaza obiectivului cresterii continue a performantei sportive (dezvoltarea capacitatii de performanta).
Continutul antrenamentului sportiv poate fi analizat prin prisma mai multor componente fundamentale:
componenta pedagogica in care se totalizeaza principiile didactice utilizate;
componenta biologica unde se totalizeaza principiile care guverneaza dezvoltarea functionala si adaptarea organismului;
componenta psihologica unde se totalizeaza principiile care guverneaza pregatirea psihica pentru antrenament si concurs;
componenta sociologica, prin raporturile si modul de integrare al sportivului in mediul social, economic, cultural;
componenta igienica, prin principiile care trebuie respectate in alimentatie, confort, mediul ambient;
componenta etica, prin principiile care trebuiesc respectate in idealurile etice si de fair-play, de olimpism si sportivitate, care se manifesta in activitatea sportiva;
componenta estetica prin frumusetea si rafinamentul gestului motric.
Incercarile de clasificare a principiilor antrenamentului sportiv sunt abordate din perspectivele:
psiho-pedagogice;
metodice;
de continut;
strategice;
de orientare si dirijare a efortului;
de evaluare.
O sinteza a acestor principii este mult mai potrivita din punct de vedere didactic si metodic. Din multitudinea acestora putem selecta principii fundamentale pe care nu le putem eluda si pe care le prezentam in continuare:
N.G. Ozolin (1971) identifica urmatoarele principii:
a) principiul specializarii;
b) principiul multilateralitatii;
c) principiul participarii constiente si active;
d) principiul accesabilitatii;
e) principiul repetarii;
f) principiul intuitiei;
g) principiul individualizarii;
h) interdependenta principiilor.
D.Harre (1973) recunoaste drept principii:
a) accesibiltatii;
b) efortului continuu;
c) periodizarii si structurii ciclice al efortului;
d) participarii constient si active;
e) sistematizarii;
f) intuitiei;
g) individualizarii;
h) insusirii temeinice.
L.P.Matveev si A.D.Novicov (1980) identifica principii generale si principii metodice:
Principii generale
a) dezvoltarii armonioase;
b) dezvoltarii multilaterale a individului;
c) legarii educatiei fizice de munca;
d) intaririi sanatatii.
Principii metodice
a) participarii constiente;
b) intuitiei;
c) accesabilitatii si individualizarii;
d) sistematizarii;
e) cresterii treptate a exigentelor.
Renato Manno
Principii generale
a) motivatiei;
b) realitatii (imitarea actiunilor din realitate);
c) accesabilitatii.
Principii de dirijare a efortului
a) continuitatii antrenamentelor;
b) progresivitatii;
c) individualizarii;
d) dezvoltarii multilaterale a calitatii motrice si indicilor morfo-functionali.
Ion Siclovan
a) principiul specializarii aprofundate a instruirii;
b) principiul adaptarii la eforturi intense si maxime;
c) principiul individualizarii;
d) principiul dezvoltarii multilaterale a calitatilor motrice si indicilor morfo-functionale;
e) principiul modelarii;
Mihai Epuran
Principii generale
a) principiul dezvoltarii multilaterale a personalitatii si integrarii socioprofesionale;
b) principiul eficentei maxime si economicitatii;
c) principiul complementaritatii teoriei cu practica.
Principii privind obiectivele antrenamentului
a) maximizarea sau stabilizarea capacitatii de performanta;
b) dezvoltarii aptitudinilor motrice, cognitive, afective si volitive;
c) al controlului si evaluarii activitatii;
d) al colaborarii dintre antrenor si sportiv.
Principii privind continutul antrenamentului
a) al interdisciplinaritatii;
b) al rationalizarii;
c) al operationalizarii.
Principii metodico-strategice
a) al individualizarii;
b) al constientizarii;
c) al motivatiei si al efortului voluntar;
d) al accesibilitatii;
e) al interactiunii mijloacelor verbale cu cele nonverbale;
f) al modelului;
g) al stimularii;
h) al suprainvatarii;
i) al specializarii;
j) al autoreglarii.
v Principiul evaluarii (R. Manno)
Rolul evaluarii este accentuat prin complexitatea si obiectivizarea tehnicilor de evaluare. Procesul instructiv-educativ din antrenament este evaluat prin prisma comportamentului antrenorului, al sportivului si al modificarilor rezultate pe acest parcurs.
v Principiul constientizarii (R. Manno)
Legatura intre vointa si puterea bilogica este de o eficienta extrema daca sportivul poseda un inalt nivel al constiintei active si al constiintei propriilor posibilitati. Antrenorul trebuie sa-l constienti-zeze pe sportiv asupra propriilor senzatii profunde si a capacitatii de a le intensifica. Proprioceptiile musculare trebuie perfectionate in permanenta pentru a reduce discordanta intre ceea ce resimte sportivul si executiile sale. Automatismul nu inseamna limitarea constiintei, ci faza fundamentala pentru controlul constient al proiectului actului motor efectuat de sportiv.
v Principiul accesibilitatii si rezolvabilitatii
Sarcinile motrice propuse de antrenor sunt rezolvate cu succes de sportiv daca sunt proportionale cu capacitatea lui de executie.
Exista multe avantaje in substituirea filosofiei scarii cu filosofia nivelului. Fixarea subiectului la obiective imediate, respectand particularitatile de varsta, sex, capacitate, mijloace de punere a accentului pe gradul de progres realizat poate aduce avantaje. Evaluarea sau pregatirea scalara, cu norme rigide, poate duce la ansamblul performantei sportive.
v Principiul sistematizarii
Acest principiu permite reglarea alcatuirii programului in diferitele sale faze: invatare, consolidare, perfectionare.
Abordarea sistematica a procesului de pregatire regleaza interdependentele factorilor antrenamentului, evitand interfetele negative.
Punctele centrale ale acestei actiuni sunt:
focalizarea antrenamentelor pentru un obiectiv precis, atunci cand este vorba de o perioada foarte scurta;
progresia lucrului determinata de nivelul de pregatire;
individualizarea pregatirii;
perspectiva clara asupra obiectivelor, mijloacelor si metodelor de lucru.
In plan docimologic, ansamblul acestor principii se supune la trei reguli:
de la simplu la complex;
de la usor la greu;
de la cunoscut la necunoscut.
v Principiul specializarii aprofundate pt. inalta performanta
Pregatirea se va realiza strict specializat si in acelasi timp unitar la toate componentele antrenamentului sportiv.
Cu cat nivelul de pregatire al sportivului este mai ridicat cu atat este mai specializata pregatirea sa. Deci se maximalizeaza (sau se stabilizeaza) capacitatea de performanta (M. Epuran) la limitele cunoscute si programate.
v Principiul pregatirii multilaterale pt. inalta performanta
Multilateralitatea pregatirii presupune selectionarea mijloacelor (mijloace selective) din multitudinea existenta, care pot deveni susceptibile sa provoace specializarea si sa ridice capacitatea de performanta a sportivului.
Multilateralitatea pregatirii presupune 3 faze exigente:
pregatirea multilaterala a copiilor si incepatorilor;
pregatirea multilaterala a juniorilor si sportivilor de performanta;
pregatirea multilaterala a sportivilor de mare performanta.
Pregatirea multilateraala este cea care orienteaza pregatirea generala spre pregatirea specifica.
v Principiul ciclicitatii antrenamentului
Ciclitatea antrenamentului este data de caracterul ciclic si temporal al pregatirii.
Ciclurile de pregatire se repeta de la un an la altul cu parametri din ce in ce mai apropiati de capacitatea maxima de performanta ce poate fi atinsa.
Ciclitatea este prezenta in toate structurile macrociclurilor de pregatire prin reluarea la parametrii ridicati a obiectivelor propuse.
v Principiul continuitatii antrenamentului
Antrenamentul sportiv are ca rezultat adaptarea progresiva a organismului la diferitele tipuri de solicitari. Adaptarea poate fi de durata scurta sau lunga, de etapa, adaptare curenta si operativa.
Procesul continuu al antrenamentului de performanta lasa „urme' care se suprapun in structurile de antrenament si produc modificari esentiale si de lunga durata (deseori pentru toata viata) in structura biologica si psihica umana.
Principiul continuitatii trebuie sa provoace stabilitatea proceselor de adaptare pozitiva care e direct proportionala cu timpul cheltuit pentru cresterea capacitatii de performanta.
v Principiul adaptarii progresive a organismului la tipul de solicitare programat
Acest principiu este determinat de regula practica ce evidentiaza ca daca un stimul standard cu o anumita intensitate nu creste progresiv, atunci el isi pierde calitatea de stimul. Aceasta presupune modificarea periodica a valorii unui stimul sau schimbarea naturii lui.
Deci, schimbarea stimulilor produce adaptarea necesara. Mentinerea timp indelungat a stimulilor produce stagnarea in pregatire prin pierderea capacitatii de adaptare.
v Principiul utilizarii eforturilor cu tendinta spre cele intense si maxime
Practica ultimului deceniu demonstreaza o crestere impresionanta a densitatii si intensitatii antrenamentelor. Dinamica jocurilor sportive, aruncarile din atletism, sariturile din atletism, halterele confirma faptul ca eforturile intense si maxime sunt hotaratoare. Acest principiu nu trebuie sa intre in contradictie cu supracompensarea, refacerea dupa efort si cu cerinta pregatirii treptate pentru acest tip de efort.
v Principiul individualizarii
Contrar parerilor ca acest principiu, din cauza rationalizarii si standardizarii, si-ar fi pierdut din importanta se pot prezenta urmatoarele argumente:
sportivul este o entitate individuala;
modul de reactivitate al sportivului la efort este individual;
antrenamentul individual si individualizat se realizeaza in functie de informatiile si de evaluarile efectuate strict despre starea sa reala biologica si psihologica.
v Principiul motivatiei
Implicarea motivatiei in activitatea sportiva este evidentiata prin raspunsul la intrebarile:
De ce practica anumiti indivizi sportul?
Care sunt mobilurile care-i indeamna pe sportivi la activitatea competitionala?.
Michel Bouet (1969) sintetiza urmatoarele motive:
nevoi motorii (de cheltuire de energie, de miscare);
afirmarea de sine;
cautarea compensatiei (complementara si de echilibrare, pentru surmontare, pentru substituiri);
tendinte sociale (nevoia de afiliere si integrare);
interesul pentru competitie (nevoia de succes, nevoia de a se compara cu altii, nevoia de a se opunea altuia, dorinta de neprevazut, placerea trairii tensiunii concursului);
dorinta de a castiga (dorinta de posesiune, glorie, recompense materaile, dorinta de succes, „nikefobia”, patriotism);
aspiratia de a deveni un campion (exigenta, autoafirmare, interese materiale, proiectare sociala);
agresivitate si combativitate;
dragostea de natura (lupta cu natura, contemplarea naturii);
gustul riscului (jocul cu viata, dorinta de a arata curajul);
atractia spre aventura (neprevazut, situatii limita).
|
