Oboseala si supraantrenamentul

Oboseala este o stare fiziologica, reversibila, a organismului, care apare in urma unui efort solicitant (volum si intensitate semnificative), manifestat prin diminuarea capacitatii de a presta efort psiho-fizic.

Fiind o reactie fiziologica neplacuta, de disconfort general sau local, acesta poate sa diminueze si sa dispara prin odihna.

Starea de oboseala poate sa se instaleze, in general, in urma unor activitati de mare solicitare fizica si/sau psihica, pe fondul unor situatii speciale, precum:

stare de sanatate precara;

conditii grele de viata si de munca;

factori defavorabili ai mediului fizic si socio-profesional ;

cerinte superioare de prestare a unor eforturi fizice si/sau psihice (efort sportiv).

Specialistii domeniului au avut preocupari in definirea conceptului de oboseala.

Astfel, starea de oboseala poate fi definita, ca:

"diminuare reversibila a capacitatii de performanta fizica si/sau psihica, care permite continuarea efortului, cu pretul unui supracost energetic considerabil si al unei scaderi a preciziei motrice" (Weineck, J., 1995);

"ca stare fiziologica reversibila, manifestata prin diminuarea capacitatii de performanta fizica sau psihica, aparuta dupa un efort solicitant si care dispare prin odihna" (Bota, C., 2000);

"reactie fiziologica, inhibitie de protectie la nivelul SNC, care urmeaza legic si logic unei activitati psiho-fiziologice de o anumita durata si intensitate" (Dragan, I., 2002);

"proces fiziologic reversibil care protejeaza organismul de epuizare totala" (Gurau, A., 2004).

Oboseala se instaleaza in urma diminuarii capacitatii functionale generale sau a unor componente de tip somatic sau psihic (Bougoignon).

2. 2. Teoriile producerii oboselii

Oboseala este o stare de "natura multifactoriala" (Bratila, F., 2002), care provoaca diminuarea capacitatii de performanta.

Argumentele aduse in sprijinul elucidarii cat mai exacte a mecanismelor oboselii sunt multiple, deoarece aceasta stare trebuie abordata ca un proces complex, care afecteaza intregul organism.

Argumentele aduse in sprijinul elucidarii cat mai exacte a mecanismelor oboselii sunt multiple, deoarece aceasta stare trebuie abordata multilateral, prin prisma faptului ca organismul uman functioneaza se comporta ca un sistem cibernetic, complex, deschis, evolutiv cu capacitate de reglare si autoreglare. Preocuparile legate de mecanismele oboselii au determinat crearea unor teori.

Teoria epuizarii materialului energetic (Schiff)

Schiff sustine ca oboseala apare atunci cand substantele energetice care sustin contractia musculara sunt consumate, respectiv, muschiul (ca si un motor) ramane fara combustibil. Cantitatea de ATP, fosfogen, glicogen se micsoreaza treptat si cand s-a epuizat muschiul nu se mai contracta.

Teoria aceasta s-a dovedit a fi incompleta, deoarece un muschi care a "lucrat" sub un curent de o anumita intensitate, si care la instalarea oboselii apare epuizat, isi poate relua contractia daca va fi stimulat de un curent mai puternic decat cel initial. Concluzia este ca muschiul nu s-ar fi contractat din nou, daca substantele energetice s-ar fi consumat in totalitate. Se poate aprecia faptul ca, oboseala apare categoric inainte de consumarea substantelor care asigura contractia musculara.

Teoria toxinei specifice (Weichardt)

Conform acest autor, oboseala survine din cauza unei toxine specifice, denumita chenotoxina. Weichardt care a detectat aceasta toxina, sustinea ca injectarea ei la animale odihnite a produs semne vizibile de oboseala, fara ca acestea da depuna efort fizic. De asemenea, s-a afirmat ca, pe baza chenotoxinei, s-au preparat saruri antitoxice, care au dat rezultate vizibile in tratamentul oboselii.

Expunerile si lucrarile despre aceasta toxina, care anuntau perspectivele acestei mari descoperiri, au fost capul de afis al presei din perioada inceputului de secol XX. Sarurile preparate n-au dat rezultate, iar toxina respectiva nu a putut fi obtinuta si de alti chimisti, medici, fiziologi sau farmacisti, prin urmare teoria aceasta s-a dovedit clar, a fi nefondata.

Teoria intoxicarii cu produsele metabolismului muscular (Hill si Pflüger)

Este cunoscut faptul, ca efortul fizic produce si substante toxice, care nu sunt eliminate in totalitate, astfel ca, treptat, aceste substante se diminueaza capacitatea de a sustine efortul. Cand toxinele ating o cantitate mare, contractia musculara inceteaza.

Autorii acestei teorii au sustinut ca daca un muschi epuizat este spalat cu ser fiziologic, acesta isi revine si se contracta din nou - spalarea a eliminat substantele toxice. Ei au demonstrat, de asemenea, si faptul ca un muschi tratat cu acid lactic oboseste, fara a fi supus efortului (se stie ca in timpul efortului muscular se produce acid lactic). De asemenea, s-a dovedit experimental faptul ca muschiul oboseste inainte ca substantele toxice, produse de metabolismul muscular, sa se acumuleze in cantitati mari. Teoria, desi acceptata de multi specialisti, nu a fundamentat aparitia oboselii.

Teoria echilibrului excitatie - inhibitie (Pavlov si Secenov)

O alta teorie apreciaza faptul ca oboseala este direct legata de activitatea scoartei cerebrale: o activitate musculara intensa, reprezinta si o activitate intensa la nivelul centrilor motori cerebrali, ceea ce deranjeaza echilibrul excitatie/ inhibitie, cu dominanta inhibitiei, care tulbura procesele reflexe si deranjeaza coordonarea musculara.

Teoria aprovizionarii insuficiente cu oxigen (Verwon)

Conform acestei teorii oboseala apare ca urmare a lucrului in conditiile lipsei sau unei cantitati reduse de oxigen; teoria este incompleta deoarece muschiul este capabil sa lucreze si in deficit sau lipsa de oxigen.

Teoria heterocronismului

Heterocronismul apare atunci cand intre nerv si muschi nu mai este un raport normal, depasindu-se anumite limite; excitatia (comanda) venita prin nerv nu mai are loc si contractia nu se produce. Teoria aceasta sustine ca oboseala impiedica transmiterea impusului nervos spre muschi, deteriorand raportul normal (isocronismul) dintre nerv si muschi.

Cercetarile au demonstrat importanta excitabilitatii in buna functionare a sistemului neuromuscular, subliniind, in acelasi timp, ca oboseala are cauza nu doar in relatia nerv-muschi, caci si in alte sisteme componente ale organismului. Teoriile anterioare nu au tinut seama de acest fenomen al unitatii organismului si au lucrat pe muschi izolati de restul organismului, ignorand organul cel mai important, sistemul nervos.

Progresele realizate in fiziologie, cu deosebire asupra functiilor sistemului nervos central, au permis si explicarea cauzelor cadre provoaca oboseala.

Acum, acest fenomen este tratat ca o stare fiziologica normala, care scade capacitatea de efort. Momentul aparitiei oboselii depinde de mai multi factori, printre care: particularitatile individuale, caracteristica activitatii, conditiile de mediu, volumul si intensitatea activitatii, prestatia in timp etc.

La teoria heterocronismului, se adauga si faptul ca oboseala nu se datoreaza numai legaturii dintre nerv si muschi, deoarece contractiile musculare produc modificari importante in tot organismul, muschii angrenand toate functiile organismului.

Capacitatea de efort, si, legat de aceasta, momentul aparitiei oboselii este dirijata si conditionata de SNC si, in special, de scoarta cerebrala.

Teoria termoreglarii

Procesul de termoreglare (echilibrul dintre producerea si pierderea caldurii) este tulburat din cauza incalzirii corpului in efort, fapt ce atrage dereglarea homeostaziei organismului. Teoria nu are suficiente argumente, deoarece nu sunt explicate si celelalte modificari biologice.

Teoriile prezentate au explicat unilateral starea de oboseala, prin fenomene locale instalate la nivelul neuromuscular.

In abordarea corecta a tuturor starilor organismului uman, se apreciaza legatura stransa dintre toate componentele corpului, ca elemente ale aceluiasi sistem deschis, aflate permanent in schimb de substante, energie si informatii. Organismul uman, ca sistem cu reglare automata, are o suma de masuri, care intra in actiune pentru a stabili si restabili functionalitatea si echilibrul sau. In cazul instalarii oboselii aceasta se produce treptat, mecanismele organismului intervenind pentru echilibrarea sistemului uman, fapt ce conduce la intarzierea instalarii oboselii.

3. Forme ale starii de oboseala

In situatia in care oboseala se instaleaza in urma unui efort sportiv care nu depaseste limitele capacitatii functionale a organismului, se apreciaza faptul ca oboseala are o forma fiziologica, manifestarea ei fiind la nivel muscular (periferic) sau la nivel neuro-psihic (central).

Daca limitele functionale ale organismului sunt depasite, oboseala se apreciaza ca forma patologica, manifestata atat la nivel periferic, cat si central.

Starea de oboseala se apreciaza in functie de unele aspecte de ordin cantitativ si calitativ al manifestarii sale.

Bugard, citat de Bota, C., (2000) ordoneaza stadiile care se instaleaza la un organism obosit, astfel:

- stadiul I - oboseala cu raspuns armonios - este specific sportivilor;

- stadiul II - oboseala cu raspuns oscilant - se manifesta cand refacerea este incompleta;

- stadiul III - oboseala cu raspuns discordant - cand starii fizice de oboseala i se adauga si oboseala psihica, uneori si o stare de boala;

- stadiul IV - cu epuizare - stare patologica, care cuprinde pe langa sfera sistemului muscular si pe cea neuro-vegetativa, metabolica si endocrina.

Intre oboseala si epuizare este o diferenta cantitativa, prin care fenomenele de oboseala dispar dupa maximum 24 de ore, pe cand procesele de refacere dupa epuizare impun un minim de 4-7 zile cu o terapie medicala complementara.

Dupa eforturi semnificative, care scad marcant rezervele energetice de la nivelul aparatelor si sistemelor organismului, se instaleaza repausul anabolic. Daca printr-un efort se depasesc posibilitatile functionale ale organismului se creaza premisele intrarii intr-o faza de "dissinergism functional" (Bratila, F., 2002), ce poate conduce la oboseala patologica.

Weineck, J., (1995) ordoneaza formele manifestate ale oboselii in oboseala acuta (periferica si centrala) si oboseala cronica (locala si generala).

Bratila, F., (2002) citandu-l pe Stegemann, numeste oboseala: oboseala acuta (periferica si centrala), oboseala locala si generala (asociate cu supraantrenamentul) si oboseala neuro-musculara

Dragan, I., (2002) sistematizeaza oboseala in forma fiziologica (cu oboseala musculara si oboseala neuro-psihica -Tabel 2.2.) si forma patologica (cu supraincordarea si supraantrenamentul - Tabel 2.3.)

2.3.1. Oboseala fiziologica

Oboseala fiziologica se manifesta sub forma:

Tabel 2.2. Oboseala fiziologica

► Oboseala acuta periferica (Oboseala musculara)

Oboseala musculara este cauzata de contractiile musculare repetate, care consuma rezervele energetice, deranjand homeostazia (echilibrul fizico-chimic) organismului. Oboseala se acumuleaza treptat, in functie de durata si intensitatea efortului, ajungand la un moment dat ca sarcina, exercitiul sa nu mai poata fi continuat, fapt ce determina incetarea executiei.

Conform Dragan, I., (2002), oboseala musculara poate fi provocata de urmatoarele cauze, de ordin energetic:

epuizarea rezervelor de CP muscular, in cazul eforturilor anaerobe alactacide si lactacide (0-45 sec);

epuizarea rezervelor de CP muscular si cresterea concentratiei de acid lactic, in cazul eforturilor de anduranta scurta (45 sec - 2 min);

cresterea acidului lactic muscular, insotita de cresterea amoniacului hepatic, in cazul eforturilor de anduranta medie (2-10 min);

epuizarea glicogenului muscular, in cazul eforturilor de anduranta lunga tip I si II (10-35-90 min);

epuizarea glicogenului muscular, insotita de acumularea de peroxizi lipidici, in cazul eforturilor de anduranta lunga tip III-IV (90min - 6 ore - peste 6 ore).

Pe langa limitele de ordin energetic, oboseala poate fi indusa si de alte cauze, precum:

dezechilibrul ionic intramuscular; contractiile cu frecventa si durata mare produc pierderi de potasiu si calciu, ceea ce are ca efect reducerea suplimentara a capacitatii de contractie musculara;

oboseala la nivelul sinapsiei neuro-musculare, ce perturba trimiterea comenzii de la nivelul motor, la muschi;

tipul de fibre, deoarece fibrele albe (fazice) obosesc mai usor decat fibrele rosii (lente), considerate rezistente la oboseala;

lipsa de oxigen cauzata de irigatie sanguina insuficienta la nivelul muschilor.

Oboseala musculara se poate recunoaste dupa o serie de indicii, semne, aspecte subiective si obiective, precum:

Aspecte subiective

senzatie de moleseala in tot organismul;

senzatie de greutate in muschi si la miscare;

durere la presiunea maselor musculare;

dorinta reducerii sau incetarii efortului si nevoii de odihna.

Aspecte obiective

- diminuarea capacitatii de munca, a randamentului fizic;

- cresterea tonului muscular in starea de repaus;

- scaderea tonului muscular in efort;

- tulburari de coordonare si control muscular;

- scaderea excitabilitatii neuro-musculare;

- scaderea fortei, amplitudinii miscarilor;

- scaderea apetitului, tulburari de somn.

Mecanismul oboselii in fibra musculara

In timpul contractiei musculare, din cauza tensiunii interne crescute, capilarele sunt comprimate, iar sangele epuizat. In starea de relaxare, tensiunea scade, capilarele se dilata si sangele intra in vase.

Cand contractiile se succes rapid, capilarele sunt comprimate repetat, iar in intervalul dintre contractii nu mai patrunde suficient sange arterial, cu oxigen si substante care sustin efortul, reducandu-se astfel si capacitatea de eliminare a toxinelor.

In oboseala accentuata, perioada de relaxare este mica, fapt ce determina o stare de contractura permanenta a muschilor, ce are ca urmare scaderea randamentului. In aceasta situatie, excitabilitatea muschiului o depaseste pe cea a nervului corespunzator, fapt ce produce o stare de contractura permanenta a muschiului, de aici crampa musculara. Intr-un teritoriu muscular atat de contractat, cu irigare insuficienta, aportul substantelor de refacere este redus. Se impun masuri de refacere neuro-musculara.

Asadar, oboseala musculara este o stare fiziologica reversibila, care se instaleaza in mod normal, din cauza depasirii unor limite ale capacitatii functionare a sistemului neuro-muscular, ca urmare a unei activitati considerabile. Activitatea muschilor este conditionata de efortul energetic: cu cat prestatia musculara este mai solicitanta (din punct de vedere al volumului, intensitatii, complexitatii), cu atat mai repede se instaleaza oboseala.

In antrenamentul sportiv, in lectiile de educatie fizica, aparitia starii de oboseala musculara poate fi amanata prin utilizarea rationala a exercitiilor fizice, respectiv prin raportarea optima a efortului si a pauzelor.

Oboseala musculara, ca forma fiziologica, apare ca urmare a unui efort prestat in limitele functionale ale organismului, in acest caz devenind un factor favorizant al adaptarii.

In antrenamentul sportiv sau in activitatea de educatie fizica, repetarea unor eforturi care produc un anumit grad de oboseala fiziologica (in limite functionale) conduce spre procese biologice superioare, de adaptare, de ameliorare a starii de antrenament, cat si la obtinerea formei sportive.

In situatia in care oboseala se instaleaza in urma depasirii capacitatii functionale a organismului, se apreciaza faptul ca se manifesta starea de oboseala in forma patologica.

► Oboseala acuta centrala (Oboseala neuro-psihica)

Conceptul de oboseala acuta centrala sau oboseala neuro-psihica se defineste prin: "diminuarea capacitatii de a realiza actiuni coordonate, cu aceeasi precizie ca in starea de repaus" (Stegeman, citat de Weineck, J., 1995).

Oboseala centrala are conexiuni stranse cu oboseala periferica, deoarece informatiile aferente emise de la muschi (de la periferie) au ca raspuns impulsuri inhibitorii, care conduc la intreruperea efortului.

Cauzele declansatoare de oboseala musculara atrag modificari ale parametrilor functionali si biochimici si in alte sisteme vitale, respectiv in sistemul cardio-respirator, nervos central, periferic si vegetativ. Informatiile despre starea de oboseala musculara (periferica) influenteaza sistemul nervos si toate functiile organismului.

Mecanismele fiziologice, care au ca urmare instalarea oboselii centrale (neuro-psihice), sunt:

- Scaderea glucozei sanguine care are efect si asupra creierului, acesta fiind extrem de sensibil la scaderea glicemiei (exemplu: eforturile de anduranta lunga III-IV - 90 minute).

- Acumularea de aminoacizi esentiali in creier produce perturbari la nivelul neuronilor (eforturile de forta); aminoacizii care nu sunt metabolizati (consumati) se acumuleaza la nivelul creierului, de unde induc tulburari neuronale (exemplu: ratii alimentare hiperproteice neacoperite de efort corespunzator).

- Stresul neuro-psihic la sportivii de la discipline sau probe, precum: tir, scrima, portari, saritura in inaltime sau saritura cu prajina, sprinteri.

Conform specialistilor domeniului, oboseala centrala se recunoaste dupa urmatoarele aspecte:

- Reducerea capacitatii de coordonare, cooperarea dintre sistemul nervos central si sistemul muscular fiind tulburata, in cazul in care una dintre componentele sistemului de control si reglare a miscarii este afectata; oboseala musculara (periferica) are ca efect reducerea coordonarii actelor motrice, a preciziei si economiei miscarilor. Activitatea electrica a muschilor creste o data cu instalarea progresiva a oboselii, ceea ce induce oboseala la nivel central, manifestata in reducerea capacitatii de coordonare.

- Reducerea capacitatii de performanta senzoriala face ca oboseala centrala sa reduca starea functionala a componentelor analizatorilor (segmentul periferic al receptorilor, segmentul de conducere, segmentul central al analizei si sintezei informatiilor), efectul manifestandu-se in modificarea pragului sensibilitatii optice, auditive, tactile.

- Tulburari in functionalitatea fenomenelor psihice reglatoare, deoarece oboseala centrala reduce aportul energiei psiho-nervoase in procesele senzoriale si cognitive. Procesul psihic reglator atentia isi pierde din calitatile esentiale de concentrare si mobilitate (distributivitate). Instalarea oboselii psihice are ca efect si reducerea motivatiei intrinsece pentru activitate a individului, a sportivului.

- Tulburari ale proceselor de cunoastere superioara sunt remarcate, deoarece oboseala psiho-fizica altereaza capacitatea de gandire, de evaluare corecta a unor informatii. Individul, sportivul obosit psihic are dificultati de apreciere a distantelor, a propriilor actiuni si o capacitate redusa de decizie si reactie motrica.

- Cresterea timpului de reactie motrica, se constata in starea de oboseala fizica, caci se mareste latenta reactiei motrice simple, dar, mai ales, a reactiei complexe, fapt determinat de: cresterea timpului de procesare a informatiilor la nivel central sau de reducerea starii functionale a neuronilor si a sinapselor. Si, totusi, starea de oboseala fiziologica trebuie apreciata ca un mecanism general de protectie contra solicitarilor excesive, care se manifesta, prin:

- menajarea (protejarea) structurilor nervoase, ale caror neuroni trec in stare de inhibitie din cauza stimulilor excesivi sau a actiunii prelungite a acestora;

- menajarea sistemului cardio-vascular, a rezervelor de energie din muschiul cardiac;

- prevenirea epuizarii complete a rezervelor de energie, numite "rezervelor autonome protejate".

Oboseala fiziologica este o stare favorabila in antrenamentul sportiv, prin instalarea fenomenului de supracompensatie, fenomen care imbunatateste capacitatea de efort a organismului.

Prevenirea instalarii starii de oboseala neuro-psihica se face prin managementul antrenamentului sportiv si respectarea masurilor si a mijloacelor refacerii neuro-psihice si metabolice.

2.3.2. Oboseala patologica

Oboseala patologica, instalata dupa eforturi care depasesc limitele fiziologice ale organismului, se manifesta sub doua forme:

Tabel 2.3. Oboseala patologica

Oboseala patologica acuta (Supraincordarea)

Conform definitiei lui Dragan, I. (2002), supraincordarea este o "forma acuta a oboselii patologice, care consta in discordanta dintre gradul solicitarii si capacitatea de raspuns, pe moment, a organismului".

Aceasta forma a oboselii patologice se instaleaza la sportivi, in cazul:

pregatirii insuficiente;

inceputului perioadei de pregatire;

convalescentei dupa un traumatism sau boala;

folosirii substantelor dopante.

Cele mai frecvente forme de manifestare a supraincordarii (oboseala patologica acuta) sunt:

Durerea musculara care este o suferinta fizica neplacuta, resimtita in muschi dupa un efort prestat la un anumit nivel de solicitare.

Aceasta forma de suferinta este resimtita de sportiv in timpul efortului, la sfarsitul prestatiei sau dupa 1-2 zile de la activitatea fizica respectiva.

Durerile musculare, care apar imediat dupa un efort - dureri acute - pot fi cauzate de prezenta produsilor metabolici de efort in tesuturi; lactatul intracelular, ionii de H⁺ sau unele edeme formate prin infiltrarea lichidului plasmatic in spatiul intercelular pot provoca dureri locale, mai ales daca efortul a fost considerabil in regim de forta sau rezistenta. Durerile acute, determinate prin aceste cauze, se pot stinge in cateva minute, dar, in acelasi timp, pot persista si cateva ore, in functie de concentratia produsilor metabolici si masurile de refacere aplicate.

Durerile musculare intarziate, apar dupa 1-2 zile de la incheierea unui efort epuizant, desfasurat mai ales in conditii de contractii musculare excentrice (produse cu alungirea muschiului - exercitiile pliometrice). Durerea musculara in aceste conditii este asociata si cu alte cauze, precum:

- reactii inflamatorii, manifestate prin hiperleucocitoza;

- leziuni musculare ce tulbura echilibrul calciului in fibra si declanseaza eliberarea de proteine intracelulare.

Durerile musculare pot fi prevenite sau macar minimalizate prin reguli metodice de solicitare in efort:

lectiile de educatie fizica/de antrenament incep cu exercitii usoare (intensitate mica), cu cresterea treptata a solicitarii;

evitarea abuzului de exercitii fizice efectuate in conditii de contractii excentrice la inceputul activitatii.

Clacajul muscular - declansat de o contractura musculara, ce adesea are drept cauza o leziune fibrilara musculara; durerea si disconfortul muscular local, sportivul este nevoit sa intrerupa efortul. Aceasta stare este explicata prin faptul ca solicitarea la care este supus sportivul depaseste capacitatea sa de a da raspuns. Pe langa aceste cauze, fenomenul poate fi provocat si de aspecte necorespunzatoare legate de starea de sanatate, integritatea aparatului loco-motor, alimentatie, echipament, metodologia antrenamentului sportiv.

Clacajul cardiac ("inima fortata"), ce se poate manifesta de la simpla tulburare a ritmului (aparitia extrasistolelor), la stopul cardiac sau decesul sportivului, are drept cauza un dezechilibru neuro-vegetativ sau o relatie necorespunzatoare intre gradul de solicitare de efort si posibilitatile biologice de moment ale sportivului.

Dereglari neurologice, vegetative, senzoriale, manifestate prin:

tulburari de mers;

scaderea tonusului muscular;

tulburari de ortostatism;

tulburari de coordonare si echilibru;

tulburari senzoriale: vizuale, auditive, vestibulare;

tulburari psihice: epuizare, astenie psihica;

tulburari psiho-motorii, de orientare spatio-temporala.

In aceste situatii de supraincordare, daca se continua efortul, pot surveni accidente care ajung pana la pierderea constiintei. Daca se depaseste faza acuta de supraincordare, uneori doar prin dirijare medicala, in 3-4 saptamani, sportivul isi poate relua activitatea sportiva, dar nu inainte de a se supune unei serioase investigatii medicale.

Pentru evitarea instalarii starii de supraincordare, sunt recomandate masuri profilactice, care se refera la: antrenament stiintific dirijat, refacere completa, regim de viata corect, supraveghere medicala (de teren si laborator). Un sportiv care s-a aflat in stare de oboseala patologica acuta, ramane sub observatie medicala in perioada activitatii sportive.

► Oboseala patologica cronica (Supraantrenamentul)

O forma de oboseala patologica care afecteaza profund intregul organism, apreciata ca nevroza, de suprasolicitare, (denumire data de rolul sistemului nervos central in geneza acestei afectiuni sportive) este supraantrenamentul.

Supraantrenamentul este un dezechilibru functional durabil, instalat in urma suprasolicitarilor repetate, cu urmari in scaderea capacitatii de lucru si a performantelor sportive.

Mecanismele instalarii oboselii patologice cronice - supraantrenamentul pot fi explicate, in trei acceptiuni generale, care au la baza activitatea sistemului nervos central:

suprasolicitarea proceselor de excitatie, prin volumul, intensitatea, complexitatea mijloacelor de antrenament;

suprasolicitarea proceselor de inhibitie, prin monotonia prelungita a unor antrenamente;

suprasolicitarea ambelor procese (excitatie si inhibitie), prin schimbari bruste de procedee tehnice, de sarcina, modificari de instruire, de posturi in echipa.

Indiciile - semnele supraantrenamentului sunt date prin tulburari de ordin subiectiv si obiectiv:

Tulburari subiective

comportament schimbat: sportivul devine irascibil, cu iesiri neobisnuite, necontrolate;

apatie in stadiu avansat: lipsa interesului pentru orice tip de activitate, anxietate, emotivitate, depresie;

diminuarea proceselor cognitive (memorie, gandire, atentie);

semne de nevroza (insomnii, dureri de cap);

insomnii (nocturne sau diurne) - somnul nu odihneste sportivul;

cefalee care nu cedeaza la medicatie si se accentueaza la efort;

lipsa poftei de mancare;

dureri precordiale;

tulburari vizuale, auditive, vestibulare;

senzatii de greutate in muschi.

Tulburari obiective:

transpiratii abundente, nejustificate de efortul prestat;

scaderi ale greutatii corporale (o pierdere de peste 3% din greutatea corporala poate avea drept cauza supraantrenamentul);

scade latenta reactiei motrice, forta si coordonarea neuro-musculara;

reveniri intarziate ale frecventei cardiace si tensiunii arteriale dupa efort;

pierderi de calciu si magneziu prin aparatul excretor;

tremor rapid si neregulat al degetelor si pleoapelor;

tulburari digestive si endocrine.

De retinut este faptul ca supraantrenamentul poate fi considerat o boala (Dragan, I., 2002), a carui mecanism de producere are la baza activitatea sistemului nervos central si care se poate manifesta sub doua forme clinice:

supraantrenament de tip reactiv (basedowian, tiroidian), dominat de procesele de tip excitator;

supraantrenament de tip astenic (suprarenanian, addisonian), dominat de procese de tip inhibitor.

Semnele instalarii starii de oboseala patologica cronica, supraantrenamentul, trebuie recunoscute de timpuriu si solicitata interventia medicului, care poate corecta rapid si eficient situatia.

Psihologul italian Antoneli, F. A realizat o sistematizare a nevrozelor de suprasolicitare, in functie de terenul genetic, astfel:

- psihonevroza anxioasa - forma cea mai frecvent intalnita la sportivi si manifestata, prin:

stare de neliniste, anxietate;

tulburari de somn, apetit si digestie;

coplesirea raspunderii fata de concurs;

adversitati cu publicul si arbitrii;

probleme socio-profesionale.

O manifestare a psihonevrozei anxioase este "nikefobia", care se exprima prin teama de succes;

- nevroza hipertensiva (hipertensiune psiho-somatica) - forma care se manifesta prin hipertensiune arteriala si modificari de comportament: tendinta de dominare, agresivitate, lipsa de autocontrol;

- nevroza de coordonare (profesionala) - forma manifestata prin incapacitatea sportivului de a executa acte motrice complexe bine cunoscute;

- nevroza isterica (pitiatica) - forma manifestata mai ales in comportamentul sportivelor, exprimata prin stari de plans, crize patetice, acte hipocondrice;

- nevroza obsesiv-fobica - forma mai rar intalnita la sportivi, exprimata prin claustrofobie (frica de spatii inchise), agorafobie (teama spatiilor deschise), fobia de inaltime, nikefobia, inclusiv ticuri superstitioase.

In antrenamentul contemporan, cand pregatirea sportiva se face in echipa multidisciplinara, iar cunostintele antrenorilor sunt complexe, se intampla mai rar fenomenul de instalare a oboselii de patologic cronic, respectiv supraantrenamentul.

Prevenirea instalarii starilor patologice de oboseala se face prin aplicarea corecta a stimulilor de antrenament si mai ales prin utilizarea optima a mijloacelor de refacere intra si post efort.

Refacerea dupa antrenament depinde de limitele de adaptare ale sportivului, de tehnicile specifice de refacere si de o progresie a incarcaturii de lucru, planificata in mod adecvat.

Prin expunerea sportivului la un nivel de stres fizic peste capacitatea lui sau printr-o perioada de odihna neadecvata se reduce capacitatea de adaptare la noul stres, aparand incapacitatea de adaptare sau supraantrenamentul, ambele caracterizate de oboseala si absenta refacerii dupa antrenamente

Tabelul

Simptomele oboselii dupa aplicarea stimulilor (adaptat dupa Harre, 1982)

Refacerea dupa antrenament depinde de limitele de adaptare ale sportivului, de tehnicile specifice de refacere si de o progresie a incarcaturii de lucru, planificata in mod adecvat.

Prin expunerea sportivului la un nivel de stres fizic peste capacitatea lui sau printr-o perioada de odihna neadecvata se reduce capacitatea de adaptare la noul stres, aparand incapacitatea de adaptare sau supraantrenamentul, ambele caracterizate de oboseala si absenta refacerii dupa antrenamente

Tabelul

Simptomele oboselii dupa aplicarea stimulilor (adaptat dupa Harre, 1982)

Refacerea dupa antrenament depinde de limitele de adaptare ale sportivului, de tehnicile specifice de refacere si de o progresie a incarcaturii de lucru, planificata in mod adecvat.

Prin expunerea sportivului la un nivel de stres fizic peste capacitatea lui sau printr-o perioada de odihna neadecvata se reduce capacitatea de adaptare la noul stres, aparand incapacitatea de adaptare sau supraantrenamentul, ambele caracterizate de oboseala si absenta refacerii dupa antrenamente

Tabelul

Simptomele oboselii dupa aplicarea stimulilor (adaptat dupa Harre, 1982)

(Fry, Morton si Keast 1991; Kuipers si Keizer 1988; Lehmann si colab. 1993)

Printr-o singura lectie de antrenament se poate ajunge la o oboseala acuta, cu muschii suprasolicitati de efort, oboseala care este de scurta durata (1-2 zile) si este insotita de dureri musculare, somn agitat si raspuns semnificativ la alergogeni.

Microciclul de soc induce stimulul de supraincarcare cu suprasolicitare musculara si este similar oboselii acute, simptomele manifestandu-se mai mult de 2 zile si incluzand rezistenta fata de efort, somn agitat, lipsa apetitului, utilizarea irationala a energiei si tulburari emotionale.

Microciclurile intense sau perioadele de odihna nsatisfacatoare ca durata induc supraexcitatia, oboseala fiind tranzitorie pe perioade cuprinse intre 2 zile si 2 saptamani.

Din microcicluri succesive suprasolicitante alternate cu perioade de recuperare insuficienta rezulta sindromul supraantrenamentului. In acest caz oboseala este de durata, putand dura timp de mai multe luni.

Tabelul

Cauzele oboselii in diferite sporturi

Oboseala neuromusculara

Limitarea performantei se datoreaza SNC. Oboseala rezulta din procese diferite asociate comenzii SNC sau mecanismelor periferice. Supraantrenamentul pe termen lung (oboseala SNC) are drept rezultat scaderea motivatiei, reducerea transmisiei comenzii nervoase prin maduva spinarii si recrutarea deficitara a neuronilor motori.

Supraantrenamentul pe termen scurt (oboseala periferica) implica disfunctia nervilor periferici, a junctiunii neuromusculare, a activitatii electrice a fibrelor musculare sau a procesului de activare din fibra musculara (Gibson si Edwards 1985; Lehmann si colab. 1993).

Supraantrenamentul pe termen scurt - oboseala periferica - poate fi cu frecventa ridicata (oboseala electromagnetica) sau cu frecventa scazuta (oboseala mecano-metabolica).

Tabelul

Simptomele asociate cu oboseala sistemului nervos central (din Gibson si Edwards, 1985)

In sporturile care dureaza mai putin sau putin mai mult de 60 de secunde apare oboseala de frecventa ridicata, in timp ce oboseala de frecventa joasa se datoreaza deteriorarii celulare (cea asociata cu contractii excentrice).

Oboseala se poate datora deficientelor aparute la o veriga din lantul de comanda de la creier pana la puntile de actomiozina.

SNC se caracterizeaza prin procesul de excitatie si prin procesul de inhibitie. Daca excitatia este un proces favorabil (stimuleaza procesele pentru activitatea fizica), inhibitia este un proces de retinere/restrangere, astfel incat sportivul in pregatirea sa trebuie sa alterneze cele doua procese.

Atunci cand predomina excitatia impulsurile nervoase sunt cele mai eficiente si se evidentiaza printr-o buna performanta.

Posibile mecanisme ale oboselii

Figura

Lantul de comanda pentru contractia musculara (Gibson si Edwards, 1985)

Atunci cand celula nervoasa este inhibata datorita oboselii, contractia muschiului este mai inceata si mai slaba, forta contractiei si numarul de unitati motorii recrutate sunt raportate direct la activarea electrica comandata de SNC, iar capacitatea de lucru descreste datorita incordarii din timpul pregatirii si competitiei.

Prin mentinerea intensitatii ridicate, sportivul determina inhibarea celulei nervoase pentru a se proteja de stimulii externi, nemairaspunzand la aceeasi activare. Ca efect imediat, forta generata de muschiul efector scade intrucat anumite celule nervoase si-au diminuat rata de transmitere a impulsurilor sub nivelul de prag, descrescand si numarul de unitati motorii recrutate.

Fibrele care au o contractie rapida, cu reactii glicolitice si glicolitic-oxidative rapide, sunt mult mai susceptibile la starea de oboseala comparativ cu fibrele cu contractie lenta.

Aceste fibre repezi au un potential mai mare de transformare rapida a ionilor de Ca++ si ATP-PC in asociere cu contractia musculara si pentru producerea de ATP-PC cu ajutorul procesului anaerob.

Fibrele ST au potentialul aerob mult mai mare, reflectat in nivelul ridicat de mioglobina si activitate enzimatica mitocondriala (Edgerton 1976; Ruff 1989).

Tabel

Progresia stadiilor in acumularea efectelor de oboseala si supraantrenament

Oboseala metabolica

Prin suprasolicitarea nivelului muscular se ajunge la vatamarea fibrei musculare sau oboseala metabolica (epuizarea sursei de combustibil, acumularea fluxului de Ca++ si muschi sau acumularea de ioni de hidrogen intramuscular (pH; Allen si colab. 1992; Appell si colab. 1992; Sahlin 1992).

In cursul exercitiilor intense, de durata scurta, submaximale, prelungite sau repetate apar mecanismele metabolice ale supraantrenamentului. Prin impulsul nervos care depolarizeaza membrana de suprafata a celulei musculare se activeaza ciclul complex al contractiei musculare. Aceasta are drept rezultat un potential de actiune (incarcatura electrica) ce se propaga spre fibra musculara si este urmata de o serie de actiuni in care Ca++ se raporteaza la filamentele proteice (actina si miozina) rezultand tensiunea contractila (Allen si colab. 1992; Clarkson si colab. 1992).

Activitatile metabolice (hipoxia - cantitatea redusa de O₂ transportata la muschiul efector) care au ca rezultat modificarea concentratiei de ioni, deficienta ATP si acumularea de acid lactic, duc la deteriorarea muschiului.

Figura

Schimbarea formei tesutului muscular (Fahey, 1991)

Disfunctiile componentelor musculare structurale conduc la microtraumatisme. Disconfortul se manifesta la 24 - 72 ore.

Figura

Gradualizarea durerii (Ebbing si Clarkson, 1989)

In timpul efortului muscular prin tendon muschiul transmite forta spre os. Intrucat fibrele proxime articulatiei musculo-tendinoase sunt mai putin elastice decat tesutul muscular si sunt orientate ondulatoriu dar oblic sunt mult mai vulnerabile la tensiunile efortului excentric. (Armstrong 1986; Armstrong si colab. 1991; Clarkson si colab. 1992; Ebbing si colab. 1989).

Daca tendonul se intinde pana la 8% - 10% din lungimea lui de repaus, se deterioreaza multe fibre, iar disfunctia apare in cel mai slab punct al tendonului (Renstrom si Johnson 1985).

In urmatoarele situatii rezulta disfunctii ale tendoanelor:

tensiune aplicata prea repede, rezultat al unei miscari explozive;

tensiune aplicata oblic;

tendonul a fost supus tensiunii inainte de incarcare;

muschiul adiacent a fost inervat la maximum; muschii genunchiului (popliteeele) au fost inervati superior fiind mult mai susceptibili de accidentare;

tensiunea provine de la miscarile excentrice;

tendonul este slab comparativ cu muschiul.

Datorita unui flux limitat de sange circulant catre partea deteriorata a muschiului, tendoanele necesita o perioada lunga de recuperare (Renström si Johnson 1985).

Figura

Cum au de suferit muschii (Fahev, 1991)

Oboseala neuroendocrina

Activitatea nervoasa simpatica creste, in conditii normale, ca rezultat al efortului si nivelelor anumitor hormoni (adrenalina-epinefrina, noradrenalina-norepinefrina, hormonul uman de crestere, cortizolul si hormonul de stimulare a tiroidei) aflati in concentratii ridicate in sange si reprezentand un raspuns normal la exercitiu.

Cand organismul este suprasolicitat fizic si psihologic mai multe saptamani, in absenta perioadei de refacere corespunzatoare, nu mai exista supracompensarea. In cazul multor stimuli de intensitate sau cresterii bruste a incarcaturii de antrenament, simptomele prin care reactioneaza organismul sunt asemanatoare celor din boala Basedow: frecventa cardiaca marita in repaus, scaderea apetitului, refacerea intarziata dupa exercitiul fizic, somn agitat, tensiune arteriala crescuta in repaus, revenirea intarziata a tensiunii arteriale la nivelurile de baza dupa efort, incidenta crescuta a infectiilor, scaderea valorilor puterii maximale, performanta diminuata, pierdere in greutate, iritabilitate crescuta si instabilitate emotionala, pierderea dorintei de participare la antrenamente si competitii, hipotensiune posturala, incidenta crescuta a accidentarilor si scaderea nivelelor maximale de lactat plasmatic pe durata exercitiului.

Raportul testosteron - cortizol este dereglat. Nivelele scazute ale testosteronului inhiba secretia testiculara prin cresterea nivelelor cortizolului sau prin alte mecanisme hormonale. Nivelul testosteronului revine la nivelul normal in cateva zile. La procesul anabolic de refacere raportul dintre testosteron si cortizol are implicatii si necesita mai mult de 24 ore pentru a se instala, raportul testosteron - cortizol se asociata starii catabolice evidentiate in sindromul de supraantrenament Basedowoid (Israel 1963; Kuipers si Keizer 1988; Lehmann si colab. 1993; Parry-Billings si colab. 1993).

Monitorizarea, tratarea si revenirea supraantrenamentului

Este dificil sa se defineasca momentul refacerii si faza supracompensarii intrucat indivizii se refac si raspund pregatirii sportive in moduri diferite, chiar daca incarcatura de antrenament este identica. Acest fapt conduce la reglarea programelor de adaptare in functie de diferentele subtile dintre sportivi. In aceasta diferentiere antrenorii si sportivii sunt ajutati de jurnalele personale de pregatire care furnizeaza date necesare in elaborarea programului dupa specificul fiecarui individ in parte.

Cauzele supraantrenamentului

Factorii care influenteaza rata refacerii si supraantrenamentului sunt rezultatul discrepantei dintre incarcatura, toleranta la incarcatura si refacere, manifestati ca o combinatie a intolerantei la stimuli fizic si psihologici adversi.

Tabelul

Activitati care pot conduce la supraantrenament (adaptat dupa Harre, 1982)

Detectarea starii de supraantrenament

Insomnia, apetitul scazut, transpiratia profunda pe durata noptii si a zilei sunt simptomele supraantrenamentului.

Monitorizarea starii de supraantrenament se caracterizeaza prin doua tehnici: partiala si completa.

Monitorizarea partiala nu necesita teste de laborator sofisticate si costisitoare. Testarea invaziva este mult mai precisa si furnizeaza evaluari fiziologice, psihologice si biomecanice.

Prin testarea biochimica trebuie acoperite 7 sisteme fiziologice, zonele de interes fiind: neuromusculara; cardiovasculara; metabolic-endocrina; imunologica; kinantropometrica; performanta fiziologica si psihologica. (Fry, Morton si Keast 1991).

Tabelul

Simptomele supraantrenamentului (pe baza datelor din Bompa 1969, Ozolin 1971 si Harre 1982)

Nieman si Nehlson-Cannarella (1991) si Van Erp-Baart si colab. (1989) pentru un diagnostic de supraantrenament valid propun sase factori de evidentiat in cadrul testarii sportivilor:

buna intelegere a mecanismelor implicate in aparitia supraantrenamentului;

identificarea precisa a elementelor diagnosticului;

stabilirea conditiilor de prevenire a supraantrenamentului;

dezvoltarea unor mijloace simple si eficiente de diagnosticare, care sa nu necesite teste de laborator sofisticate si scumpe;

stabilirea valorilor bazale cu cateva saptamani inainte de inceperea pregatirii, sa fie redusa semnificativ incarcatura de antrenament, dar nu drastic pentru ca tulburarile de dispozitie datorate diminuarii incarcaturii de antrenament sa nu determine abandonul (Hollmann 1993);

planificarea testarii biochimice pentru anumite momente din zi, in conditii standardizate (inainte de antrenament, in timpul antrenamentului sau dupa antrenament).

Tabelul

Simptomele supraantrenamentului semnalate in literatura prin prevalenta lor (din Fry, Morton si Keast, 1991)

Daca sunt insusite - de catre antrenor si sportivi - cunostintele fundamentale de fiziologie (despre fosfocreatinchinaza, metilhistadina, amoniac, excretia nitrogenului in urina, uree serica, serotonina, hormonul steroid de legare a globulinei, excretia de catecolamine, chetosteroizi din urina, acid uric si cortizol) utilizarea marcatorilor biochimici pentru monitorizarea adaptarii are rezultate.

Monitorizarea si prevenirea supraantrenamentului

Monitorizarea refacerii trebuie realizata activ, zilnic (prin jurnalul de antrenament, dieta, stretching si utilizarea saunei, a bailor alternative si altor tehnici de relaxare) si saptamanal (o zi de refacere activa pe saptamana, masaj de trei ori pe saptamana si managementul timpului).

Sportivul trebuie sa-si construiasca diagramele de monitorizare zilnica, in timp ce antrenorul trebuie sa utilizeze metode simple de verificare a starii de refacere a sportivului dupa pregatire.

Prin atitudinea constiincioasa si optimista in timpul pregatirii si reactia pozitiva la pregatire se reflecta proportionalitatea incarcaturii de antrenament cu rata de refacere a sportivului.

Acest feedback se poate manifesta prin simpla comunicare directa antrenor - sportiv. Antrenorul trebuie sa programeze etape in vederea ajutarii sportivului pentru rezolvarea problemelor emotionale inainte ca acestea sa devina factori negativi in performanta.

Indicatorul refacerii il reprezinta starea de sanatate a sportivului. "Simptome" ale starii de sanatate sunt: disponibilitatea, dorinta de depasire a propriilor performante, apetitul, calitatea somnului, echilibrul emotional (Profile of Mood States [POMS], in Dishmann 1992).

Variatia cu un kilogram in plus sau minus (sau peste 3%) in 24 ore si frecventa cardiaca (daca este masurata in repaus si se constata o diferenta mai mare de 8 batai/min. intre frecventa cardiaca in repaus culcat, in supinatie si ortostatic reprezinta semn al unei slabe refaceri) sunt semne ale refacerii normale.

Prin clasificarea durerii musculare, antrenorul poate planifica incarcaturile de antrenament pe sedinte de pregatire. Atunci cand sunt palpati muschii sportivului trebuie acordata atentie oricaror noduri sau aderente care impiedica amplitudinea optima a miscarii afectand performanta.

Figura

Efectele antrenamentului si supraantrenamentului asupra frecventelor cardiace matinale, bazal si ortostatic

(Din Metoda simpla de control al oboselii in antrenamentul de anduranta, de W. Csajkowski, in "Exercise and Sports Biology", International Serie son Sports Sciences (vol.12, p.210), editata de P.V. Komi, 1982, Champaing IL: Human Kinetics. Copyright 1982, Human Kinetics, Adaptare pe baza de acord)

Cu un dinamomentru de mana se observa excitabilitatea SNC.

Tabelul

Clasificarea durerilor musculare

Figura

Variatiile excitabilitatii SNC in decurs de 24 de ore

(date bazate pe tehnica de apucare masurata cu dinamometrul; din Ozolin 1971)

Calder (1996) atrage atentia asupra capacitatii de a raspunde la relaxare sau tehnici de mediatie si, de asemenea, trebuie observate atat supraantrenamentul mecanic cat si accidentarile datorate epuizarii (Kuipers 1991; Lehmann si colab. 1993).

Diagrame pentru monitorizarea pregatirii

Inainte de lectiile de antrenament trebuie controlate diagramele fiecarui sportiv in parte, programul de pregatire modificandu-se in conformitate cu starea psihologica a fiecarui sportiv sau nivelului de oboseala.

Sportivul, inainte sa utilizeze diagrama, trebuie sa cunoasca frecventa cardiaca bazala (FCB), care se masoara timp de 10 secunde, cifra obtinuta se inmulteste cu sase pentru obtinerea valorii in batai/minut, adica ritmul batailor inimii masurat dimineata, inainte de ridicarea din pat. Prin masurarea zilnica a FCB sportivul completeaza diagrama cu puncte pe care le va uni printr-o linie obtinand astfel o curba.

Prin FCB se monitorizeaza pregatirea pe termen scurt, iar prin utilizarea diagramei greutatii corporale (GC) se monitorizeaza pregatirea pe termen lung.

Tratarea starii de supraantrenament

Atat excitatia cat si inhibitia (Israel 1976) sunt legate de tratarea starii de supraantrenament care, odata identificat, trebuie sa se reduca sau sa se inceteze imediat pregatirea sportivului, trebuie consultati un medic si un specialist in pregatire sportiva pentru determinarea cauzelor.

Forma usoara a supraantrenamentului nu presupune intreruperea pregatirii sportivului, ci doar reducerea acesteia si evitarea expunerii la testari sau competitii.

Tabelul

Tehnicile de tratare ale supraantrenamentului (pe baza datelor de la Israel 1963, Ozolin 1971 si Bucur si Birjega 1973)

Parametrii biologici solicitati in antrenament in diferite sporturi

Sursa: T. Bompa -

Factori limitativi ai randamentului psiho-fizic

Factorii limitativi ai randamentului psiho-fizic sunt:

epuizarea rezervelor de glucide din muschi si ficat;

datoria de oxigen creste acidoza tibulara;

producerea excesiva de caldura transformarea energiei mecanice in energie termica.

Factori implicati direct in aparitia oboselii

Factorii directi implicati in aparitia oboselii sunt:

cresterea concentratiei acidului lactic in sange exista produse farmacologice ce neutralizeaza acidul lactic din sange, pentru a permite cresterea randamentului energetic;

gradul inalt de acidoza tibulara;

hipoglicemia;

supraincordarea proceselor de excitatie corticala si afectarea negativa a sferei neuro-psihice;

epuizarea surselor energetice din muschi ATP, CF, glicogen ce asigura contractia musculara.

Lactacidemia nu este o cauza ci un efect. Corectarea acesteia nu duce intotdeauna la disparitia manifestarilor clinice de oboseala, insa valorile ridicate pot deveni factor limitativ al randamentului local energetic.

Oboseala reprezinta o stare prepatologica cu manifestari locale si generale. Prin actiunea mijloacelor de refacere se stapaneste oboseala fiziologica, restabilindu-se si potentialul necesar procesului de antrenament.

Cresterea randamentului in antrenament se poate realiza prin:

perfectionarea sistemelor functionale de adaptare a organismului;

perfectionarea sistemelor functionale de adaptare a masei musculare;

perfectionarea sistemelor functionale de adaptare a eficientei mecanice musculare;

antrenarea sistemului nervos central pentru a evita aparitia precoce a oboselii care se realizeaza prin antrenamentul psihoton sau prin cel ideomotir;

realizarea unei medicatii a sistemului nervos.

Medicatia psihotropa poate influenta pozitiv gradul de oboseala psihologica si se realizeaza prin:

antidepresive;

tranchilizante;

inhibitori de mono-aminooxidoze etc.

In timpul unei activitati psiho-fizice de durata si de intensitate mica, refacerea are loc spontan. Cand pauzele nu sunt suficiente si efortul este mare trebuie sa se recurga la refacerea orientata in directia accelerarii si dirijarii mecanismelor de refacere, in sensul unei eficiente rapide si optime. Aceasta se poate realiza prin incercarea de a gasi un stereotip de refacere pentru fiecare individ.

Acest stereotip cuprinde mijloace:

- pedagogice

1. Raportul dintre odihna si efort

Se are in vedere:

variatia intervalelor de odihna intre exercitii;

alternarea ritmica intre grupele musculare angrenate in lucru, intre exercitii cu incordare musculara mare si cele cu intensitate moderata sau mica, intre exercitiile de baza si cele cu caracter compensator, intre antrenamentele dure si cele mai putin dure, intre antrenamente si concursuri, intre cicluri, saptamanale, lunare, anuale.

2. Exercitii fizice care au ca scop relaxarea musculara dupa eforturi intense

Ele se asociaza foarte bine cu exercitiile de suplete, mobilitate si cu alergari usoare.

Alergarea usoara este un valoros mijloc de refacere.

3. Antrenamentul de refacere in care efortul este total aerob

Consta in alergari pe gazon in tempo moderat de preferat descult, repetat, pe distante de 80-100 m cu pauze mari sau alergari in tempo moderat cu alternari de mers prin paduri sau parcuri.

4. Folosirea muzicii in cadrul antrenamentului

Se recomanda in cazul antrenamentelor care nu solicita concentrare nervoasa deosebita.

medico-biologice

pentru atingerea restabilirii initiale si chiar a supracompensarii pe aceasta componenta se pune un accent deosebit

psihologice

asigurarea unui climat afectiv necesar inaltei performante.

Refacerea este o parte integranta a efortului, efortul si refacerea fiind doua componente ale aceluiasi proces:

Refacerea este un fenomen spontan, natural al organismului, care se afla sub control direct endocrino-vegetativ si nervos. Refacerea sistemelor si aparatelor are loc intr-o anumita ordine, sistemul nervos central reabilitandu-se mai greu, dupa functiile vegetative si metabolice.

Nu trebuie sa apreciem restabilirea organismului dupa efort numai prin simpla urmarire a frecventei cardiace sau a altor parametrii accesibili.

Refacerea are un caracter strict individual, ea fiind dependenta de particularitatile si starea prezenta a subiectului, de capacitatea de efort, de sex, motivatie afectiva, grad de antrenament factori de mediu, regim de viata, igiena, bioritm.

Tabel

Progresia stadiilor in acumularea efectelor de oboseala si supraantrenament

Tabelul

Cauzele oboselii in diferite sporturi

Simptomele oboselii dupa aplicarea stimulilor (adaptat dupa Harre, 1982)

(Fry, Morton si Keast 1991; Kuipers si Keizer 1988; Lehmann si colab. 1993)

Printr-o singura lectie de antrenament se poate ajunge la o oboseala acuta, cu muschii suprasolicitati de efort, oboseala care este de scurta durata (1-2 zile) si este insotita de dureri musculare, somn agitat si raspuns semnificativ la alergogeni.

Microciclul de soc induce stimulul de supraincarcare cu suprasolicitare musculara si este similar oboselii acute, simptomele manifestandu-se mai mult de 2 zile si incluzand rezistenta fata de efort, somn agitat, lipsa apetitului, utilizarea irationala a energiei si tulburari emotionale.

Microciclurile intense sau perioadele de odihna nsatisfacatoare ca durata induc supraexcitatia, oboseala fiind tranzitorie pe perioade cuprinse intre 2 zile si 2 saptamani.

Din microcicluri succesive suprasolicitante alternate cu perioade de recuperare insuficienta rezulta sindromul supraantrenamentului. In acest caz oboseala este de durata, putand dura timp de mai multe luni.

Tensiunea musculara

Forta sau energia produsa prin contractie musculara reprezinta tensiunea musculara. Datorita unei tensiuni musculare ridicate se produc multe accidentari si se reduc semnificativ rezervele de combustibil din muschi (Astrand si Rodahl 1977; Lysens si colab. 1986; Sandman si Backstrom 1984).

Prin mentinerea mobilitatii sportivul poate reduce tensiunea musculara, iar prin stretching se degajeaza puntile de transfer permitand sangelui curgerea in zona respectiva si inlaturand produsele metabolice secundare acumulate in urma tensiunii marite (Glick 1980; Sandman si Backstrom 1984).

Fiziologia relaxarii si tehnicile acesteia

Reactia sportivului la stres este multidimensionala si implica zone fiziologice, de mediu inconjurator, sociale, de comportament si cognitive (Kessler si Hertling 1983; Landers 1980), astfel incat si tehnicile de relaxare sunt individualizate. Prin diverse tehnici aplicate in timpul fiecarei tehnici in functie de nevoile antrenamentului, atat antrenorul cat si sportivul pot aborda modalitatea in care se va realiza relaxarea.

Tehnicile de relaxare sunt benefice sportivilor si implica mai multe metode: raspuns de relaxare, relaxare musculara progresiva, antrenament de inoculare a stresului biofeedback, meditatie transcendentala, consiliere psihologica, yoga, autohipnoza pentru relaxarea profunda a muschilor, reprezentare vizuala, controlul respiratiei (Knox si colab. 1986; Lippin 1985; Patel si Marmot 1987). Este foarte important sa fie aleasa acea tehnica stimulatoare, generatoare a unei reactii pozitive optime pentru competitia sportiva.

Daca sportivul invata sa aplice asertiuni despre sine care reduc treptat stresul se ajunge la inocularea stresului (Mace si Carroll 1986).

Unii sportivi au constatat efectul pozitiv al autogenezei sau al reprezentarii dirijate (Barolin 1978). Astfel, o anumita unda cerebrala este asociata starii de meditatie transcendentala, consumului scazut de oxigen si frecventei cardiace mai reduse (Vander si colab. 1990).

Yoga implica un control al respiratiei prin exercitii specifice de intindere, conducand la relaxarea muschilor impreuna cu o activitate simpatica periferica redusa (Deabler si colab. 1973).

Relaxarea musculara programata implica incordarea unor grupe specifice de muschi intr-un timp scurt, cuprins intre 5 - 10 secunde, urmata de relaxarea lor.

Lantul de comanda pentru contractia musculara (Gibson si Edwards, 1985)

Atunci cand celula nervoasa este inhibata datorita oboselii, contractia muschiului este mai inceata si mai slaba, forta contractiei si numarul de unitati motorii recrutate sunt raportate direct la activarea electrica comandata de SNC, iar capacitatea de lucru descreste datorita incordarii din timpul pregatirii si competitiei.

Prin mentinerea intensitatii ridicate, sportivul determina inhibarea celulei nervoase pentru a se proteja de stimulii externi, nemairaspunzand la aceeasi activare. Ca efect imediat, forta generata de muschiul efector scade intrucat anumite celule nervoase si-au diminuat rata de transmitere a impulsurilor sub nivelul de prag, descrescand si numarul de unitati motorii recrutate.

Fibrele care au o contractie rapida, cu reactii glicolitice si glicolitic-oxidative rapide, sunt mult mai susceptibile la starea de oboseala comparativ cu fibrele cu contractie lenta.

Aceste fibre repezi au un potential mai mare de transformare rapida a ionilor de Ca++ si ATP-PC in asociere cu contractia musculara si pentru producerea de ATP-PC cu ajutorul procesului anaerob.

Fibrele ST au potentialul aerob mult mai mare, reflectat in nivelul ridicat de mioglobina si activitate enzimatica mitocondriala (Edgerton 1976; Ruff 1989).