Adrian Dragnea (1996) defineste „Tehnica unei ramuri de sport: cuprinde totalitatea actiunilor motrice executate ideal din punct de vedere al eficientei acestora'.
Renato Manno (1996) defineste: „Tehnica sportiva este un procedeu sau un ansamblu de procedee, invatate prin intermediul exercitiului, in scopul de a rezolva cat mai economic, cat mai rational si cu maximum de eficacitate o anumita sarcina pe baza de miscare” (cu alte cuvinte o „problema' motrice).
Tehnica si pregatirea tehnica sunt doua notiuni diferite. Tehnica este definita prin text, in definitie, iar pregatirea tehnica cuprinde totalitatea masurilor cu caracter metodic, organizatoric stabilite in procesul de antrenament cu scopul insusirii corecte a unei tehnici specifice ramurii se sport.
In sinteza, tehnica reprezinta un sistem de structuri motrice specifice unei ramuri de sport efectuate cu maximum de randament si in conditiile delimitate de regulamentul competitional elaborat.
Tehnica diferentiaza prin continutul actului motric o ramura sportiva de alta si constituie in acelasi timp un criteriu de clasificare a sporturilor prin caracteristicile lor fundamentale.
Astfel avem:
sporturi aciclice (sarituri, aruncari, jocuri sportive si sporturi de lupta);
sporturi ciclice, in care abilitatile de baza se repeta in mod regulat, ciclic, de un numar mare de ori (alergari, schi fond, natatie);
sporturi nestereotipice, in care parametrii esentiali ai executiei variaza in functie de ter 717i86h en si conditiile externe (automobilism, schi-coborare, motociclism, etc);
sporturi stereotipice, in care parametrii esentiali de executie a miscarii variaza foarte putin si care prezinta un nivel foarte inalt de automatizare a gesturilor (gimnastica la aparate, canotaj, etc);
sporturi de situatie, in care executia tehnicii depinde de conditiile tehnico-tactice si de opozitia adversarului (jocuri sportive, sporturi de lupta).
Tehnica sportiva se bazeaza pe abilitatile motrice, care sunt componentele automatizate ale actiunii consolidate prin repetitie. Aplicata in cadrul activitatilor competitionale cu un grad inalt de perfectiune, tehnica poate deveni maiestrie sportiva.
Nivelul de pregatire tehnica a unui sportiv depinde de experienta motrica a acestuia si din acest motiv invatarea tehnicii are un caracter metodic stadial. Nedezvoltarea continua a capacitatii de efort si a calitatilor motrice complexe duce la o insusire defectuoasa a tehnicii unei ramuri de sport.
Conceptele cu care se opereaza in cadrul pregatirii tehnice sunt elementele, procedeele si stilul.
Elementul tehnic este o structura motrica fundamentala a practicarii unei ramuri de sport (A. Dragnea). Pasa, aruncarea, deplasarea intr-o ramura de sport reprezinta notiuni fundamentale, oarecum abstracte, care definesc mecanismul de baza al actului motric.
Procedeul tehnic este particularizarea biomecanica a elementului tehnic si reprezinta actiuni concrete, care de multe ori sunt conditionate de particularitatile biopsihomotrice ale executantului sau de situatia ivita pe parcursul actiunii din teren.
Desigur ca legaturile procedeelor si elementelor tehnice sunt delimitate de coduri, regulament si de continutul motric. In gimnastica N. Vieru (citat de Nicu A. in Antrenamentul sportiv modern, 1993) identifica 699 de elemente si legari tehnice in interiorul exercitiilor integrale.
Stilul constituie amprenta personala de efectuare a unui procedeu tehnic. Stilul se manifesta doar la sportivii de mare clasa. De multe ori, sportivii de mare performanta inventeaza prin stilul lor eficient noi procedee care sunt asimilate si analizate de teoreticieni si sportivi devenind procedee de sine statatoare: O’Brian si Fosbury (atletism), Tsukahara si Comaneci (gimnastica), Lutz si Salkoff (patinaj).
Mecanismul de baza al procedeului tehnic. Indiferent de stilul de executie, fiecarui procedeu tehnic ii sunt specifice o succesiune logica de acte motrice, care garanteaza efectuarea corecta a actului motric. Mecanismul de baza al miscarii dintr-un procedeu tehnic trebuie corelat cu un sistem de factori (spatiali, temporali, dinamici, energetici) imaginati de A. Dragnea in urmatoarea schema:
Procedeele tehnice fundamentale sunt abilitati motrice. Abilitatile motrice se cladesc pe baza aptitudinilor motrice. Nivelul initial al aptitudinilor coordinative determina esential dezvoltarea abilitatilor motrice. Abilitatile motrice sunt constituite din actiuni motrice integrale sau din componente care se automatizeaza prin repetare. Automatizarea elibereaza constiinta (de acel act !) permitand sportivului sa se concentreze asupra obiectivului actiunii si dezvoltarii capacitatii de anticipare. Invatarea corecta (in care repetarea este mijlocul de baza) a tehnicii presupune (prin automatizarea executiei) luarea celor mai corecte decizii tactice.
Invatarea procedeelor tehnice (a tehnicii sportului respectiv) depinde de diferitele grade de complexitate (durata exercitiului, gradul de utilizare a aptitudinilor motrice) sau de natura inchisa (closed) sau deschisa (open) a activitatii (skill). „Closed skill', definesc deprinderile in care mediul inconjurator este previzibil. „Open skills' definesc deprinderile in care mediul inconjurator este imprevizibil.
Rolul memoriei este determinat in invatarea motrica. Ca si in invatarea cognitiva, ea constituie „depozitul' in care este cautata solutia problemelor ce intervin.
Weineck (1982) mentioneaza trei tipuri de memorie:
memoria imediata, senzoriala, pe termen foarte scurt, care conserva informatiile care au disparut din campul perceptiv;
memoria pe termen lung, care este adevaratul depozit, in care amprenta lucrurilor se mentine foarte mult, cu conditia ca ea sa fie reamintita in mod repetat. Aici sunt conservate deprinderile motrice si tactice.
Invatarea tehnicii sportive se desfasoara sub trei tipuri care determina tot atatea tipuri de deprinderi tehnice (A. Dragnea, 1996).
a) Invatarea perceptiv motrica (invatare senzorio-motrica) care consta din modificarea comportamentului in functie de conditiile concrete.
b) Invatarea motrica are ca rezultat deprinderile pe baza componentelor senzoriale kinestezice sau proprioceptive (inot, schi, patinaj) in care sfarsitul unei miscari este semnalul pentru miscarea urmatoare. Ea are la baza un program mental, fundamentat pe stereotipul dinamic cortical. Sta la baza „supraincarcaturii' prin repetari stereotipe numeroase. De exemplu in gimnastica, pentru invatarea unui element sunt necesare 3000 de repetari. In cazul variabilitatii conditiile externe, la sportivii de clasa, este necesara o perioada de acomodare mai scurta decat pentru alti sportivi.
c) Invatarea inteligent motrice este specifica invatarii tehnicii ramurilor de sport „euristice' (box, lupte, jocuri sportive). Procedeele tehnice ce apartin acestor ramuri de sport se numesc deprinderi tehnico-tactice pentru ca evidentiaza continutul elementelor tehnice invatate cu scop aplicativ-tactic.
a) Etapa informarii si a formarii reprezentarii in care sportivul isi creaza pe baza explicatiilor si a demonstratiilor, conceptia si bazele precedeului ce urmeaza a fi invatate. Experienta motrica anterioara are un mare rol in aceasta etapa. Nivelul de dezvoltare al calitatilor motrice, capacitatea de efort si de nivelul de observatie conditioneaza aceasta etapa a „invatarii initiale' (dupa Matveev, citata de A.Dragnea, 1996).
b) Etapa miscarilor grosiere sau insuficient diferentiate reprezinta primele executii practice la indicatiile verbale ale antrenorului. Aceasta etapa este caracterizata prin efort excesiv, ritm impropriu, amplitudine si precizie scazuta. Se impune utilizarea corectiilor si a mijloacelor ajutatoare, care se vor referi la componentele mecanismului de baza al miscarii.
c) Etapa acordurilor fine si a consolidarii procedeelor tehnice are ca trasaturi principale efectuarea corecta a miscarii in conditii stereotipe, standard, cu cresterea indicilor de forta, viteza si rezistenta in ritm optim. Indicatiile antrenorului se vor referi la executia de finete a procedeului tehnic.
d) Etapa perfectionarii si a suprainvatarii procedeului tehnic este caracterizata prin executii corecte in conditii variate de lucru si cu indici maximi de precizie, coordonare, ritm, cursivitate. Suprainvatarea prezinta o componenta mentala importanta in care procedeele automatizate sunt aplicate dupa o profunda analiza (rapida si eficienta) a situatiilor ivite pe parcursul executiilor din concurs.
e) Etapa evaluarii si autoevaluarii Parcurgerea etapelor invatarii presupune raportarea permanenta a executiei la modelul final sau intermediar al proiectului didactic. Din acest motiv etapa evaluarii este prezenta in toate etapele de invatare tehnica. Fara aceasta etapa nu se pot analiza aspectele pozitive si negative ale executiei si stabilirea masurilor de corectare. Acest proces continuu si fluent poate sa se desfasoare prin circuite de feed-back pana la etapa de suprainvatare.
Feed-back-ul se realizeaza pe parcursul a 3 faze (A.Dragnea, 1996):
faza premotrice (prima etapa a invatarii) in care subiectul cunoaste obiectul invatarii;
faza motrice (faza a II-a a invatarii) cand se trece la executia propriu-zisa;
faza postmotrice de apreciere a executiei (corespunde etapelor III, IV si V) in care se compara schema mentala dorita de executant cu modelul propus de antrenor.
In cadrul sporturilor nestereotipe si mai ales in cadrul jocurilor sportive, structura actului motric presupune existenta a 3 puncte fundamentale:
a) finalitatea miscarii, care se realizeaza printr-o sinteza aferenta prin bilantul tuturor stimulilor ambianti care determina alegerea obiectului;
b) programarea miscarii sau organizarea de scheme motrice simple, cunoscute de sportiv, care poate duce la automatizari;
c) executia motrica presupune adaptarea continua a actului motric automatizat la mediul ambiant, care se realizeaza prin comparatie intre programul prevazut (valoare ceruta) si programul realizat (valoare reala).
Aceste etape presupun efectuarea unui feed-back intern si extern dupa o schema de „coordonare' propusa de Mäternink (citat de R. Manno):
    |
Stabilirea etapelor si a fondului pregatirii tehnice pentru incepatori, avansati si performanta (planificare).
Insusirea trainica a tehnicii va respecta particularitatile individuale ale sportivului de optiunile personale.
Insusirea tehnicii sa corespunda cu exigentele competentei prin folosirea de „open skills'.
Sa se stavileasca tendintele de inflorire a tehnicii prin executii lipsite de aplicatie in competitii.
Precizarea cu atentie a suitei de structuri de exercitii aferente invatarii cat mai rapide si trainice.
Exersarea independenta a exercitiilor este dublata de conditii analoage concursului sau de usurarea executiilor prin mijloace ajutatoare (variabilitatea factorilor perturbanti si favorizanti invatarii).
Evaluarea periodica a pregatirii tehnice cu ajutorul unor probe si norme de control si prin analiza stiintifica a prestatiei din competitii.
Ø Cauzele care produc stagnarea evolutiei tehnicii
Numarul prea mare de informatii date de antrenor;
Oboseala fizica accentuata – prin scaderea capacitatii de coordonare;
Informatie incompleta: verbala, intuitiva;
Lipsa de motivatie din partea subiectului;
Neconcordanta intre nivelul de aspiratie al sportivului si capacitatile de moment ale organismului;
Utilizarea unor materiale si aparaturi necorespunzatoare care pot duce la invatarea gresita.
Ø Caracterul evolutiv al tehnicii sportive
Tehnica are un caracter istoric evolutiv din urmatoarele motive:
Colaborarea fructuoasa intre antrenor - sportiv si tehnicienii interdisciplinari (medici, psihologi, etc.);
Cresterea calitativa a materialelor sportive;
Cresterea numarului de antrenamente si competitii;
Valabilitatea insusirilor particulare ale sportivilor prin crearea de modele optime in urma studiilor de specialitate.
Tactica este definita in DEX ca „totalitatea mijloacelor necesare pentru a izbuti intr-o actiune'.
Ozolin (Metodica antrenamentului sportiv, 1972) defineste tactica sportiva concis: „arta desfasurarii intrecerii cu adversarul'. Sarcina ei principala este utilizarea cat mai rationala a fortelor si posibilitatilor pentru obtinerea victoriei. Principalul mijloc al tacticii este tehnica sportiva („open skills' si „closed skills').
Tactica sportiva este o parte a teoriei antrenamentului sportiv si a carei definitie teoretica este foarte complexa. Tactica sportiva trebuie privita ca un subsistem al antrenamentului sportiv, cu un caracter dinamic si creator, in care componentele fizice, tehnice, psihologice, teoretice au un rol specific, determinat de ramura de sport practicata.
Toti autorii (Siclovan, Weineck, Manno, Dragnea, Teodorescu, Epuran) subliniaza, prin definitii, amplitutinea componentei intelectuale a tacticii. In acest sens se poate face o distinctie in functie de durata de executie a actului tactic:
cu cat realizarea sa este mai scurta, cu atat ne gasim mai mult in sfera automatizata;
cu cat durata este mai lunga, intram in domeniul cognitiv, in care factorii motrici au o importanta mai redusa, astfel incat antrenamentul ideomotor se efectueaza intr-un mod pur teoretic, inafara oricarei activitati motrice.
Trebuie sa facem distinctie intre tactica si pregatirea tactica. Tactica este o activitate in care se utilizeaza in mod rational un ansamblu de mijloace in scopul obtinerii victoriei. Pregatirea tactica se refera la ansamblul de masuri, mijloace si metode pentru insusirea tacticii specifice fiecarei ramuri sportive.
Tactica sportiva constituie deci, un sistem complex de valorificare a tuturor capacitatilor sportivului in vederea rezolvarii situatiilor de concurs create de ambianta, coechipieri, adversari in vederea obtinerii succesului sau a victoriei.
Pregatirea tactica este un proces didactic psihomotric intens, in care se angajeaza factori cognitivi, afectivi, volitivi si motrice, care se implica in rezolvarea problemelor intrecerii si care schimba intreg comportamentul sportivului pentru invingerea obstacolelor provocate de mediu si adversar.
J. Weineck (1980) determina trei directii in care tactica actioneaza asupra sporturilor (citat de A. Dragnea, 1996):
Tactica determina procedeele tehnice cu parametri spatiali si dinamici (gimnastica ritmica si sportiva, gimnastica acrobatica, patinaj artistic, sarituri in apa);
Tactica determina caracteristicile temporale si dinamice ale actelor motorii (atletism, schi, ciclism, canotaj, patinaj viteza);
Tactica determina variabilitatea actiunilor si procedeelor de rezolvare a problemelor tactice (jocuri sportive, lupte, box, judo).
In functie de caracteristicile pregatirii tactice A. Nicu (1993) diferentiaza cinci grupe de ramuri de sport:
Grupa A, in care concurentii nu se confrunta direct ci actioneaza succesiv si independent, in ordinea tragerii la sorti (schi alpin, bob, sanie, patinaj artistic, gimnastica, sarituri si aruncari in atletism, sarituri in apa, haltere, sarituri cu schiurile, cursa de 100 km contracronometru la ciclism);
Grupa B, caracterizata prin prezenta la start a tuturor participantilor sau a grupelor de doi. In cadrul acestor sporturi sunt posibile contactele cu adversarii sau intrajutorarea dintre coechipieri, perechi sau grupe (alergarile din atletism cu start comun, cursele de inot, ciclism pe pista si sosea, patinaj viteza, schi fond, stafete, canotaj, caiac-canoe, motociclism cu si fara atas);
Grupa C, caracterizata prin lupta directa dintre concurenti cu confruntare pe un spatiu delimitat (box, lupte, scrima, judo) sau separat in parti egale (tenis de masa, badminton, tenis de camp, fotbal - tenis);
Grupa D, in care sportivii, constituiti in doua echipe, se confrunta direct, cu contact nemijlocit conform regulamentului (fotbal, rugby, handbal, baschet, polo, hochei pe gheata si pe iarba);
Grupa E, in care factorul tactic este abordat diferentiat in functie de specificul probei in cadrul probelor complexe (poliatlon, decatlon, pentatlon modern, biatlon, combinata nordica si alpina).
La aceste grupari se mai adauga sporturile care utilizeaza obiecte ajutatoare: crose, bastoane, mingi, tinte, porti, care sunt utilizate de sportivi pe terenuri cu desfasurari mari si in care nu apare contactul nemijlocit cu adversarul (oina, baseball, golf, minigolf, cricket, softball).
La grupele A si B factorul pregatirii tactice nu figureaza in pregatirea din antrenamente, dar figureaza in pregatirea pentru concurs.
Este evident ca grupa jocurilor sportive, unde colaborarea cu coechipierii si contactul cu adversarul este hotaratoare, factorul pregatirii tactice este abordat intr-o pondere determinata in functie de perioada de pregatire.
Componentele tacticii sportive trebuie sa constituie un sistem cu interrelatii de feed-back, care sa determine un comportament optim pentru obtinerea succesului.
Astfel tactica sportiva se fundamenteaza pe:
capacitatea cognitiva;
abilitatea tehnica de executie;
pregatirea fizica;
capacitatea de discernamant si decizie.
Acestea sunt conditionate de principii si decizii, norme si regulamente, care au ca rezultat comportamentul optim pentru obtinerea victoriei sau a succesului.
Un rol important in conceptia tactica a unui sport il reprezinta teoria.
Conceptia tactica reprezinta un sistem de principii, idei, reguli si norme relativ stabile in vederea participarii cu succes la competitii.
Conceptia tactica este stabilita in principal de antrenori, medici, psihologi, in concordanta cu stadiul de dezvoltare a sportului respectiv si cu orientarile federatiilor sportive, care pot crea „scoli' pe ramura de sport.
Conceptia tactica cuprinde:
ideile fundamentale si sistemele de actionare care vor sta la baza pregatirii pentru concurs;
totalitatea mijloacelor mentale de pregatire;
sistemele practice de actionare.
Conceptia tactica imbraca forma de model, deoarece se stabileste prin inglobarea concluziilor desprinse din concursurile trecute si, prin imbunatatire, se aplica in concursurile viitoare.
Conceptia tactica este o componenta relativ stabila care se bazeaza pe principii care se modifica in functie de principiile practice mai indelungate si cand conditiile impun acest lucru.
Planul tactic este o particularizare temporara a tacticii si poate fi definit ca „ansamblul masurilor stabilite in vederea rezolvarii problemelor tactice ridicate de pregatirea si desfasurarea actiunilor de atac si aparare' (A. Dragnea, 1996).
Planul tactic se stabileste in functie de mai multe cerinte:
a) cunoasterea amanuntita de catre antrenor a sportivilor proprii;
b) delimitarea sistemului de cunostinte teoretice a sportivului;
c) obisnuirea sportivilor cu rezolvarea problemelor tactice din concurs;
d) motivarea creativitatii tactice la sportivi;
e) aplicarea planului tactic (probabil) prin rezolvarea de probleme tipice exersate anterior.
Actiunile tactice sunt componentele concrete ale tacticii si conceptiei tactice. Actiunile tactice se prezinta ca structuri, combinatii, scheme initiate individual si aplicate colectiv.
Actiunile tactice se desfasoara dupa o schema mentionata de M. Epuran (1982):
a) perceperea si analiza situatiei si prelucrarea mentala a situatiei;
b) rezolvarea mentala prin elaborarea unei strategii;
c) aplicarea practica, concreta a deciziei;
d) analiza efectelor actiunii tactice.
Actiunile tactice sunt decizii strategico-tactice in care simtul concursului (o componenta complexa si perfectibila prin antrenament) are un rol preponderent.
Actiunile tactice individuale pot genera, prin cooperare tactica, combinatii tactice simple si complexe, care se includ in planul tactic.
Sistemul de joc este o componenta a tacticii specifica jocurilor sportive colective si se refera la modul de asezare si de circulatie a sportivilor in atac si in aparare. Sistemul de joc se defineste in functie de conceptia tactica si se stabileste prin planul tactic adoptat. El are un caracter dinamic si se adapteaza in permanenta situatiilor ivite in teren.
Pregatirea tactica urmareste formarea la sportivi a unor cunostinte, deprinderi si priceperi tactice pe care sa le aplice in competitie. Acest proces formativ prezinta urmatoarele cerinte si norme specifice:
Insusirea cunostintelor teoretice si specifice tacticii (terminologie, regulamente, forme de competitie, capacitate de anticipare, inteligenta de joc);
Formarea deprinderilor si priceperilor tactice cu caracter practic.
Deprindere tactica - succesiunea miscarilor automatizate prin care se rezolva o situatie problematica tactica. Deprinderea tactica se aseamana cu algoritmi de rezolvare a problemelor, dar aplicarea mecanica a acestor deprinderi duce la esec.
Priceperile tactice - constau din capacitatea sportivului de a aplica corect, in situatii variate, deprinderile tactice. De regula priceperile tactice genereaza actiuni tactice noi, rezultate din activitatea creatoare a sportivului.
Masuri cu caracter metodic pentru realizarea pregatirii tactice
a) documentarea antrenorilor cu noutatile din domeniu;
b) studierea pe parcursul pregatirii a unui numar mare de concursuri pentru formarea deprinderilor si priceperilor tactice;
c) orientarea pregatirii tactice conform modelului competitional;
d) organizarea temeinica a cerintelor de analiza si precizarea clara a concluziilor;
e) pregatirea tactica sa se realizeze alternativ prin pregatirea teoretica si pregatirea practica prin impletirea acestora;
f) pregatirea tactica sa se realizeze progresiv: fara adversar, cu adversar pasiv si apoi cu adversar activ.
Evaluarea pregatirii tactice se face prin analiza rezultatelor din concursuri, discutii cu antrenorii si sportivii.
Psihologia este definita ca stiinta care se ocupa cu studiul proceselor particularitatilor psihice. Psihicul uman este o forma specifica de reflectare a realitatii, produsa de activitatea sistemului nervos prin totalitatea proceselor si fenomenelor proprii acestei reflectari (DEX, p.757, 758).
Psihologia sportului s-a inspirat din ansamblul teoriilor psihologice, care au fost adaptate la specificul sportului de performanta.
Sportul este o activitate eminamente practica, cu caracter performantial si de limita a capacitatii integrale a fiintei umane. Actul unui record sportiv este format nu numai din conjugarea armonioasa a posibilitatilor date si dobandite de origine motrice sau biologica, ci si din motive subiective, proprii psihicului uman.
Sportivul de performanta, prin „antrenamentul total' pe care-l adopta, participa cu toate valentele personalitatii lui - valorificate de factorul psihologic - la obtinerea victoriei in intrecere.
Una din directiile principale prin care psihologia sportului contribuie la fundamentarea stiintifica a activitatii sportive si in cresterea performantelor este pregatirea psihica sau psihologica.
Pregatirea psihologica este un factor, o componenta, a antrenamentului sportiv, ca domeniu al psihologiei aplicate si se inrudeste cu stiintele pedagogice si biologice. Fiecare componenta a antrenamentului sportiv contine si o subcomponenta psihologica (continut psihologic al pregatirii fizice, tehnice, tactice, teoretice, biologice pentru concurs si artistice).
Pregatirea psihologica poate fi abordata din perspectiva a 5 strategii de pregatire (Epuran, 1997 - Stiinta Sportului nr.7, p.21-28).
Strategia-1, a secventelor temporale (perspectiva diacronica):
a) pregatire de lunga durata;
b) pregatire de durata medie;
c) pregatire de scurta durata.
Strategia-2, a continutului specific (perspectiva integrala):
a) pregatirea psihomotrice si sociomotrice;
b) pregatirea cognitiva;
c) pregatirea afectiva;
d) pregatirea conativa / volitiva;
e) pregatirea privind dezvoltarea personalitatii.
Strategia-3, a obiectivelor pragmatice (perspectiva praxiologica):
a) pregatirea pentru nevoile psihice ale fiecarui sport;
b) aspectele educative ale interventiei psihice;
c) controlul si autocontrolul stresului, motivatiei.
Strategia -4, a nivelulilor (perspectiva sincrona):
a) pregatire psihica de baza;
b) pregatire psihica specifica;
c) pregatire psihica pentru concurs.
Strategia-5, a pregatirii pentru concurs (perspectiva confruntarii):
a) Crearea unei stari de preparatie (atitudini):
dispunerea;
anticiparea;
angrenarea si modelarea;
aplicarea si adaptarea;
analiza.
Obiective ale domeniului cognitiv
a) Pregatirea fizica
informarea sportivilor cu privire la insemnatatea pregatirii fizice generale si specifice;
cunostinte generale, privind metodele de dezvoltare a aptitudinilor conditionale, coordinative si psihomotrice;
cunoasterea faptului ca manifestarea aptitudinilor este insotita de efortul voluntar si motivatie;
cunoasterea ca o buna pregatire fizica ii da sportivului o atitudine de incredere si optimism.
b) Pregatirea tehnica
informarea despre mecanismele invatarii motrice;
cunoasterea invatarii sociomotrice in care tehnica este subsumata situatiilor de interventie;
initiere in tehnica antrenamentului mental;
formarea convingerii ca suprainvatarea asigura eficienta;
initierea sportivului in regulile de comunicare cu antrenorul si colegii.
c) Pregatirea tactica
cunoasterea regulamentului;
cunoasterea schemelor sau planurilor tactice;
dezvoltarea spiritului de observatie;
dezvoltarea gandirii tactice, analiza, sinteza, critica, suplete, rapiditate, creativitate, luciditate, evaluare corecta.
d) Pregatirea teoretica
dezvoltarea la sportiv a unei filosofii corecte despre viata si locul sportului in viata moderna;
clarificarea daca in viata sportivului performanta este un ideal de viata;
formarea cunostintelor din domeniul biologiei (anatomie, fiziologie, control medical) psihologiei si sociologiei.
e) Pregatirea psihica
formarea personalitatii sportivilor dupa modelul proiectat al societatii;
urmarirea realizarii obiectivelor cognitive, afective, psihomotorii si conative descrise la componentele antrenamentului fizic, tehnic, tactic, teoretic, artistic;
formarea la sportivi a sistemului de atitudini complexe necesare pregatirii sportive, dispunere, anticipare, motivatie;
formarea la sportivi a deprinderilor de concentrare si comutare rapida a atentiei.
f) Refacerea
informarea asupra necesitatii refacerii corecte;
cunoasterea faptului ca refacerea prezinta o latura somatofiziologica si o latura psihica;
informarea despre tehnicile de psihorelaxare.
g) Pregatirea artistica
cunoasterea faptului ca gestul motric corect este apreciat si este frumos;
o tinuta corecta, un echipament frumos este apreciat de spectatori;
tinuta corecta este apreciata de public.
Obiective ale domeniului afectiv
a) Pregatirea fizica
crearea dispozitiei de a efectua efortul indiferent de greutati;
evidentierea si laudarea progresului efectuat;
implicarea afectiva in actiunile echipei.
b) Pregatirea tehnica
dezvoltarea emulatiei in invatarea tehnica;
organizarea de jocuri si intreceri pentru buna dispozitie.
c) Pregatirea tactica
dezvoltarea dorintei de a invata;
dezvoltarea spiritului de colaborare;
dezvoltarea subordonarii tendintelor individualiste, nevoilor si sarcinilor grupului;
dezvoltarea modestiei si combaterea supraaprecierii.
d) Pregatirea teoretica
interiorizarea convingerilor si formarea unei filosofii totale, corecte despre viata;
stimularea curiozitatii de a cunoaste;
dezvoltarea unui sistem de valori acceptate si reglatoare ale activitatii.
e) Pregatirea psihica
dezvoltarea motivatiei de performanta;
dezvoltarea deprinderii de control a emotiilor negative, anxietatii si durerii;
dezvoltarea sentimentelor de cooperare;
dezvoltarea sentimentelor pozitive fata de antrenor si a capacitatii de a dialoga cu el.
f) Refacerea
formarea atitudinii de acceptare a efortului si neplacerilor acestuia in respectarea regimului refacerii;
g) Pregatirea artistica
cultivarea simtului estetic, al ordinii, curateniei si disciplinei;
formarea deprinderii de comportament civilizat;
educarea atitudinii negative fata de fumat, alcool si viata nesportiva;
cultivarea fair-play – ului.
Obiective ale domeniului psihomotor si sociomotor
a) Pregatirea fizica
dezvoltarea V de reactie, de executie, de repetare, deplasare;
dezvoltarea R generale si andurantei;
dezvoltarea F si D la picioare si brate;
dezvoltarea supletei si mobilitatii.
b) Pregatirea tehnica
dezvoltarea prehensiunii si manipularii obiectului de joc, de concurs;
dezvoltarea simtului kinestezic;
dezvoltarea lateralitatii si ambidextriei;
dezvoltarea schemei corporale si a imaginii corporale;
dezvoltarea coordonarii generale si plurisegmentare.
c) Pregatirea tactica
perceperea relatiilor corp - spatiu, corp – parteneri;
dezvoltarea perceptiilor vizuale si a relatiilor spatiale;
dezvoltarea memoriilor vizuale a spatiilor tactice;
formarea deprinderilor adaptative complexe;
dezvoltarea comunicarii neverbale;
evaluarea partenerului si a adversarului;
provocarea adversarului de a comite greseli;
dezvoltarea capacitatii de colaborare cu coechipierii.
d) Pregatirea psihica
constientizare corporala;
dezvoltarea imaginii si a constiintei de sine;
asumarea riscului;
constientizarea ambiantei sociale;
dezvoltarea capacitatii de autoreglare a conduitei motrice si sociomotrice;
dezvoltarea abilitatilor de a crea capcane si de a-l dezinforma pe adversar (Entropie de lupta, Epuran, 1981).
e) Refacerea
formarea obisnuintei de refacere si relaxare dupa efort;
insusirea tehnicilor antrenamentului de relaxare;
formarea obisnuintei de a face dus pe derivatele stabilite de medic – antrenor.
f) Pregatirea artistica
dezvoltarea expresivitatii miscarilor corpului si a fetei;
invatarea controlului permanent al tinutei si vestimentatiei.
Controlul senzorial - perspectiv extern;
Constientizarea corporala;
Controlul durerii si senzatiei de oboseala;
Controlul atentiei - concentrare, comutare interna / externa, larga / ingusta;
Stabilire de scopuri;
Controlul motivatiei;
Anticiparea - programarea mentala a actiunilor;
Invatare motrice, perceptiv - motrice, inteligent - motrice, sociomotrice;
Tehnici imaginative;
Programarea executiilor tehnice, tehnico-tactice si a comportamentului operator;
Antrenamentul mental (exersare mentala);
Controlul emotiilor;
Controlul anxietatii;
Controlul gandirii negative;
Controlul gandirii pozitive;
Dezvoltarea increderii de sine;
Dezvoltarea asertivitatii;
Dezvoltarea combativitatii;
Controlul agresivitatii;
Controlul stresului;
Dezvoltarea comunicarii cu altii si cu sine.
Pe masura ce sportul a devenit o provocare extrema a individului, metodele de pregatire sunt manifestate la limita normalului. In acest domeniu activeaza deja psihologia sportului de mare performanta.
Metodele utilizate in pregatirea psihologica a sportivilor sunt caracterizate de cel mai curat „electism' (Epuran, 1997 - Stiinta Sportului nr.6, p.29). Aceste metode sunt grupate in domenii de orientare: pedagogica, psihologica, anatomofiziologica, psiho-fiziologica, psihologica, psihiatrica, psihoigienica.
Practica ne arata doua aspecte metodologice:
Metode de provenienta academica (tinand de specializarea si filosofia psihologilor): umaniste, structuralist - behavioriste, psihanalitice, psihomotrice;
Metode care utilizeaza tehnici cu un demers real si obiectiv.
O mentiune importanta: demersurile tehnice pentru realizarea pregatirii psihologice pot fi efectuate pentru etape scurte, de catre antrenori, dar pregatirea psihologica de lunga durata si calificata trebuie sa fie asigurata de specialisti psihologi.
Este prezenta numai la ramuri de sport la care se apreciaza in concurs prin puncte, note, maiestria executiei si gradul de dificultate (impresia artistica).
Se evidentiaza valorile estetice ale miscarii, gratia, maiestria, aspectul fizic.
Cai si mijloace:
vizionarea unui numar cat mai mare de competitii;
invatarea intregii game de exercitii cu caracter coregrafic;
sincronizarea in grup sau independen
auditii muzical
spectacole de opera si bale
studii individuale pe muzica clasica;
vizionarea de expozitii, prezentari de moda;
urmarirea tendintelor vestimentare.
Ansamblul cunostintelor de specialitate transmise de antrenor in vederea aplicarii in practica a unor notiuni, principii, reguli menite sa optimizeze randamentul in antrenament si competitii.
1. Componente de baza ale pregatirii teoretice:
cunostinte referitoare la semnificatiile sociale ale sportului;
aspecte istorice marcante;
cunostinte aferente biomecanicii, tehnicii si legitatilor fiziologice;
intelegerea tacticii sportive;
cunostinte care sa sporeasca ponderea autoeducativa;
cunostinte temeinice de regulament;
cunostinte organizatorice si tehnco-gospodaresti.
2. Cai si mijloace de realizare:
expuneri;
analize de pregatire;
discutii colective;
sondaje de opinie;
studii de caz.
Precizati ce este pregatirea tehnica si care sunt componentele tehnicii?
Care sunt etapele invatarii tehnice?
Care sunt cauzele care produc stagnarea evolutiei tehnicii la sportivi?
Ce este pregatirea tactica si care sunt componentele tacticii sportive?
Ce masuri cu caracter metodic pot sa fie intreprinse pentru realizarea pregatirii tactice?
Care sunt obiectivele pregatirii psihologice ale sportivilor?
Ce intelegeti prin pregatirea artistica?
Ce intelegeti prin pregatirea teoretica?
|
