PROGRAMAREA ANTRENAMENTULUI SPORTIV

1. DELIMITARI CONCEPTUALE

Antrenamentul sportiv este descris si definit ca un proces adaptiv de lunga durata (Manno, 1996; Bompa, 2001; Dragnea si colab., 2002), fapt pentru care conducerea sa nu poate fi realizata decat pe bazele prevederii stiintifice a ansamblurilor de obiective, decizii si mijloace. Prevederea stiintifica a „ceea ce intentionam sa facem si sa obtinem' este rezolvata prin procesul de planificare care este incadrat in diverse strategii pe diferite perioade de timp.

Elaborarea acestor strategii, care in ultima instanta pregatesc sportivi pentru competitiile programate, constituie un proces anevoios, cu rate de predictie direct proportionale cu eficacitatea programarii si planificarii mijloacelor. Ce dorim sa prevedem in aceste planificari? Dorim sa formulam o serie de obiective de pregatire, care prin aplicarea metodelor si mijloacelor utilizate conform planificarii, sa duca la indeplinirea obiectivelor stabilite pentru performanta. Intr-un cunvant, sa inducem forma sportiva pentru momentul potrivit (competitia sau competitiile sportive de varf) si sa obtinem rezultatele maxime posibile acelui moment. „Starea buna de antrenament' sau „forma sportiva' se manifesta in competitiile importante si valorifica „tot ce are mai bun de dat' sportivul in acel moment.

Inducerea formei sportive este conditionata de un mare numar de factori externi (incarcatura de antrenament) sau interni (ritmuri biologice sau grad de adaptare la efort). Tonusul psihic conditioneaza de multe ori „forma sportiva de moment'. Din aceste motive forma sportiva reprezinta o conditie relativa, in care actiunile factorilor biologici, tehnico-tactici si psihologici se combina armonios sau „dezbina in mod perturbator eficacitatea' sportivului in competitii.

Renato Manno (1996) defineste forma sportiva ca „o dispozitie optima a sportivului pentru randamentul sportiv'. Acelasi autor citandu-i pe Krestovnicov si Matveev precizeaza ca mecanismul fiziologic al formei sportive este conditionat de:

a)  ameliorarea neurodinamica a substantei cenusii a creierului, constituirea unei activitati nervoase foarte ramificate (stereotip dinamic);

b)  o „mobilitate' crescuta, adica 555h79f o mare capacitate de adaptare la efortul fizic;

c)  capacitatea de a realiza un lucru specific, de a atinge un inalt nivel de F, R, V de executie si coordonare;

d)  o economie functionala, care se manifesta printr-un consum mai redus de energie;

e)  o mai buna refacere dupa efort, care asigura supracompensarea.

In concluzie, exista o unitate evidenta intre programarea antrenamentului sportiv, formularea in cadrul programarii a obiectivelor de pregatire organico-musculara, tehnico-tactica, psihologica, artistica (unde ste cazul) si inducerea formei sportive. Acest mecanism are un caracter periodic si ciclic ce rezulta din ciclicitatea care domina evolutia umana. Ciclicitatea in evolutie (evolutie - stagnare - involutie - stagnare - evolutie, s.a.m.d) limiteaza posibilitatile evolutiei organismului uman. „Cresterea nu este nelimitata si poate ajunge in conflict cu posibilitatile functionale ale organismului si cu sanatatea organismului' (Jakovlev, citat de Dragnea, 2002).

2. PLANIFICAREA ANTRENAMENTULUI SPORTIV

Planificarea nu este o noutate. In forme simple ea a existat inca din antichitate (T. Bompa, 2002). Flavius Philostratus (170 - 245 D.Hr.) a scris o serie de lucrari despre planificare si pregatirea sportiva a olimpicilor greci (Manual pentru gimnastica si pentru instructorul de atletism).

Un program de pregatire bine planificat elimina hazardul si abordarea lipsita de obiective intermediare si finale.

Din perspectiva teleologica, in pregatire, nu se planifica lucrul ci reactia fiziologica la planul respectiv de antrenament. Important este sa prevedem care va fi reactia organismului fata de ceea ce planificam. Va raspunde sportivul la solicitari sau va aparea starea de oboseala planificata? Se va adapta efortului planificat? Se va reface pentru un nou efort?

Procesul de planificare trebuie prevazut ca o cale de manipulare a antrenamentului sportivului pentru atingerea celei mai inalte performante posibile (T. Bompa, 2002).

Planul de pregatire trebuie sa tina seama de calendarul competitional, sa fie simplu, sugestiv si flexibil, ca sa poata fi modificat in functie de progresele inregistrate (sau de regrese!).

2.1. Ciclurile de pregatire si concurs

Aceste cicluri sunt in general determinate de calendarul si sistemul competitional. Dimensiunile documentelor de planificare si denumirea lor difera, dar ele sunt corelate cu structura ciclurilor olimpice (pentru sporturile olimpice). Sistemul de planificare include doua operatiuni de mare importanta metodica: controlul sau verificarea obiectivelor propuse (criterii, teste, probe de pregatire si competitie) si intocmirea documentelor de evidenta a activitatii desfasurate, pentru a putea compara indicatorii planificati si cei realizati (Colibaba - Evulet, Bota, 1998).

In consecinta ciclurile cu care se opereaza in practica sunt:

A)    Ciclul foarte lung de antrenament care insoteste proiectele stiintifice de redresare a unui sport, prin planuri de perspectiva indepartata (8 - 12 ani, care implica 2 - 3 cicluri olimpice);

B)     Ciclul lung de antrenament care dureaza 2 - 3 - 4 ani (de regula este un ciclu olimpic) si se aplica echipelor de tineret, juniori, de perspectiva imediata.

C)    Macrociclul (MAC) este alcatuit in mod obisnuit din trei perioade distincte: pregatitoare, competitionala si de tranzitie. Obiectivele acestor perioade sunt diferite si se refera la fazele ciclice ale cresterii formei sportive (intrare - mentinere - iesire) pentru perioada competitionala.

Macrociclurile sunt perioade relativ mari in cadrul carora capacitatea de performanta trebuie ridicata la un nivel tot mai inalt pentru perioada competitionala. Reperele alcatuirii acestor macrocicluri sunt mai degraba reperele competitionale decat cele temporale. Intr-un an putem avea 2 - 3 macrocicluri daca pe parcursul lui sunt programate 2 - 3 seturi de competitii (tur, retur, paly-off la jocuri sportive sau campionate de sala, aer liber, cupe, la alte sporturi). In consecinta, obiectivele, continutul si durata perioadelor de pregatire dintr-un macrociclu difera de la un sport la altul.

C.1. Perioada pregatitoare este unitatea structurala cu ponderea cea mai importanta in cadrul macrociclului (A.Dragnea si colab., 2002). In cadrul perioadei pregatitoare se rezolva mai multe obiective:

cresterea capacitatii functionale a organismului;

educarea increderii in posibilitatile de afirmare;

invatarea sau perfectionarea unor procedee tehnice;

dezvoltarea calitatilor motrice specifice;

inlaturarea ramanerilor in urma constatate la diferite componente ale antrenamentului sportiv;

pregatirea tactica.

Prima parte a perioadei pregatitoare este de regula indreptata spre cresterea nivelului pregatirii fizice generale, utilizandu-se exercitii diferite de cele competitionale sau specifice. In partea a doua a perioadei pregatitoare creste ponderea exercitiilor specifice si competitionale. In consecinta aceasta perioada se imparte in doua etape:

etapa de pregatire generala;

etapa de pregatire specifica (precompetitionala).

In prima etapa caracteristica efortului este data de marirea treptata a volumului de efort, intensitatea crescand atat cat sa nu stanjeneasca cresterea volumului.

In etapa a doua (precompetitionala) obiectivul principal este instalarea formei sportive prin:

dezvoltarea starii de antrenament specific;

dezvoltarea calitatilor motrice complexe specifice ramurii de sport;

perfectionarea pregatirii tehnico-tactice;

pregatirea psihica si specifica de concurs.

C.2. Perioada competitionala este unitatea structurala a unui macrociclu in care obiectivul fundamental este mentinerea formei sportive. In cadrul antrenamentului din aceasta perioada vom programa realizarea urmatoarelor sarcini:

perfectionarea calitatilor, priceperilor si deprinderilor pe fondul stabilitatii relative a formei sportive;

perfectionarea in continuare a capacitatii de adaptare a organismului la aforturile impuse de concursuri;

perfectionare pregatirii integrale de concurs;

stimularea capacitatii creatoare a sportivului (A. Dragnea si colab., 2002).

Dupa obtinerea formei sportive, concursul devine mijlocul si metoda esentiala pentru perfectionare. Frecventa participarii la concursuri difera de la un sport la altul si in funtie de gradul de performanta a sportivului. In sporturile de lupta se foloseste un sistem competitional care impune obtinerea de rezultate maxime la 5 - 6 concursuri anual. La atleti se pot planifica 3 - 4 concursuri pe luna (dar nu la maraton !). La natatie se prevad 60 - 120 starturi. La jocurile sportive, competitiile sunt reglate de structura calendarului competitional (campionatului).

Formatiunea structurala de baza a perioadei competitionale este mezociclul competitional si mezociclul intermediar cu microcicluri de apropiere si microcicluri de descarcare.

C.3. Perioada de tranzitie asigura legatura dintre doua macrocicluri si realizeaza faza de supracompensare pentru urmatoarele eforturi. Obiectivul fundamental al perioadei de tranzitie il constituie asigurarea odihnei active si iesirea treptata din forma sportiva. Caracteristicile perioadei de tranzitie:

nu se intrerupe efortul si se mentine un anumit grad de antrenament;

se utilizeaza exercitii si mijloace din alte ramuri de sport, cu caracter atragator;

se aplica pe perioade diferite, mai lungi la nivelul copiilor ( 5 - 6 saptamani) si mai scurte la sportivi consacrati (1 - 2 saptamani);

perioada de tranzitie se programeaza sub forma unui macrociclu de refacere in cazul sportivilor de inalta performanta.

Fig. 29 - Dinamica intensitatii si volumului efortului pe parcursul unui macrociclu

P=per.pregatire; C=per.competitionala; T=per. tranzitie

= vol. efort = int. efort

In fig.29 este reprezentata dinamica intensitatii si a volumului efortului pe perioadele unui macrociclu, iar in fig.30 este reprezentat modul de utilizare a exercitiilor generale si specifice pe parcursul perioadelor de pregatire.

Fig.30 - Utilizarea exercitiilor generale si specifice pe parcursul perioadelor de pregatire

P=per.pregatire; C=per.competitionala; T=per. tranzitie

= ex. generale = ex. specifice

In fig.31 putem exemplifica corelatia dintre perioadele de pregatire dintr-un MAC si evolutia formei sportive .

Fig.31 - Evolutia formei sportive in diferite perioade ale MAC

In planificarile care includ mai multe „varfuri competitionale' evolutia parametrilor formei sportive este mai sinuoasa - avand 2 - 3 platforme de mentinere la nivel de maxima eficienta ( 80 % - 100 %) ( vezi fig. 32).

Fig.32 - Evolutia formei sportive pe o perioada de mai multe cicluri

(Platforma de mentinere a F.S. se mareste spre ciclurile finale)

D)   Mezociclul (MZC) este o structura intermediara a antrenamentului compusa din microcicluri. De regula un MZC ccuprinde 3 - 6 saptamani cu 30 - 60 lectii de antrenament.

In mezocicluri se realizeaza obiectivele intermediare dictate de structura dinamica a macrociclului. Mezociclurile sunt structura cruciala in dirijarea antrenamentului si pot avea orientari metodice diferite: de acomodare, de baza, pregatitoare si control, precompetitionale, competitionale si de refacere.

a)  MZC de acomodare la efortul din antrenament, se introduce la inceputul perioadei pregatitoare (mai ales la copii si juniori). Aici predomina volumul de munca si exercitiile cu caracter general si mai ales aerob. Se dezvolta supletea, rezistenta generala si speciala si se invata noi deprinderi motrice.

b)  MZC de baza are ca obiectiv pregatirea fizica specifica, tehnica, psihologica. Antrenamentul prezinta V si I mari, terminat cu probe si norme de control.

c)  MZC de pregatire si control au ca scop realizarea pregatirii integrale cu exercitii cu caracter competitional. Apar concursuri si competitii de verificare.

d)  MZC precompetitionale in care predomina pregatirea tactica, tehnica si psihologica. Acest tip de MZC cuprinde secvente modelate dupa caracteristicile competitiei importante.

e)  MZC competitionale, care pe langa activitatea competitionala trebuie sa cuprinda si microcicluri de refacere.

f)    MZC de tip combinat, care combina functiile celor 5 tipuri de MZC descrise anterior. Aceste MZC au un caracter de pregatire - refacere, control - pregatire, etc.

g)  MZC de „slefuire' (Colibaba-Evulet, Bota, 1998) au drept scop suprainvatarea unor actiuni, tehnici, procedee sau inlaturarea unor greseli care se mai comit. Aceste MZC sunt specifice etapei precompetitionale si perioadei competitionale.

E)    Microciclul (MIC) este un sistem de lectii de antrenament si de refacere care constituie unitatea structurala a unui MZC de un anumit tip. Autorii Colibaba-Evulet si Bota (1998) disting MIC lungi (5 - 9 lectii) a caror ratiune este alternarea efortului cu refacerea astfel incat sportivul sa evite starea de oboseala cronica si MIC scurte (3 - 4 lectii) cu alternari de obiective diferite.

Continutul si structura MIC sunt determinate de urmatorii factori:

a)  interactivitatea dintre procesele de oboseala si refacere, alternarea eforturilor mari cu cele medii, ordinea de alternare a efortului cu odihna;

b)  alternarea lectiilor cu orientari diferite din punct de vedere al calitatilor motrice si cuplarea acestora cu celelalte componente (viteza cu tehnica, tehnica cu detenta, etc.);

c)  alternarea microciclurilor de soc (2 - 3 zile cu 2 - 3 antrenamente intense pe zi) cu microcicluri de descarcare si odihna activa;

d)  calcularea cu precizie a numarului de lectii de antrenament pentru un MIC in functie de obiectivele propuse. In acest caz, nu entitatile temporale sunt definitorii, ci sistemul de lectii;

e)  MIC se adapteaza cerintelor de adaptare a organismului la concurs;

f)    sarcinile si continutul MIC se stabilesc in functie de obiectivele MZC si a perioadei sale.

O serie intreaga de analisti (Matveev si Novicov, 1980; Platonov, 1984; Colibaba-Evulet, Bota, 1998; Dragnea, 2002) identifica urmatoarele tipuri de MIC:

a)  MIC de antrenament:

MIC de PFG,

MIC de PFSp;

b)  MIC ordinar caracterizat prin volum mare - intensitate mica – mijlocie;

c)  MIC de acomodare sau de apropiere, care modeleaza regimul de concurs (PIC - pregatirea imediata pentru concurs);

d)  MIC de soc: intensitate foarte mare, volum mic;

e)  MIC de contrast, care schimba radical dominanta ciclului (MZC) in sensul ca se face cu totul altceva decat s-a programat;

f)    MIC de refacere, care se aplica dupa concursuri tari, dupa MIC foarte puternice sau cand sportivii dau semne de mare oboseala. Aceste MIC preintampina oboseala acuta.;

g)  MIC de degrevare, care scade treptat dinamica efortului specific, se schimba conditiile de lucru si obiectivul instructional (Colibaba-Evulet, Bota, 1998.)

F)    Lectia de antrenament este o unitate de timp didactic de sine statatoare cu obiective si sarcini operationale bine definite ca unitate ciclica (2 - 3 - 4 antrenamente pe zi cu obiective operationale diferite). Un sir de lectii de antrenament cu aceeasi tema dar cu obiective si sarcini diferite poate fi constituit pe parcursul unui MIC care se repeta constant (zilnic din 3 in 3 zile, etc.) pana cand obiectivele instructionale sunt rezolvate.

Din punct de vedere pedagogic, lectia este o veriga a MIC. Din perspectiva adaptarii functionale, lectia reprezinta un sistem de stimuli conceputi ca un model care lasa urme in organismul sportivului pe durate diferite.

Efectele lectiei de antrenament sunt:

imediate in timpul desfasurarii lectiei de antrenament;

ulterioare, dupa terminarea lectiei de antrenament;

intarziate, de la o lectie de antrenament la alta;

cumulate, de la inceputul anului competitional pana la incheierea acestuia.

Partile lectiei de antrenament sunt:

partea introductiva (incalzirea) care poate fi standardizata;

partea fundamentala;

partea de incheiere, revenire, refacere.

Durata lectiei de antrenament este variabila, in functie de obiective, perioade si ramuri de sport. Ele pot varia intre 60 min si 360 min cu structuri variate si complexe.

Tipurile de lectii sunt determinate de obiectivele si caracteristicile generale ale perioadelor de pregatire si pot fi clasificate in:

a)  lectii de acomodare (efort, clima, conditii de concurs, fus orar, s.a.m..d.);

b)  lectii de baza;

c)  lectii de soc;

d)  lectii de concurs;

e)  lectii de pregatire si control;

f)    lectii de pregatire integrala sau de apropiere in perioada precompetitionala;

g)  lectii de refacere.

Pe parcursul unei zile de antrenament, lectiile trebuie sa respecte urmatoarele reguli de planificare diurna:

a)  stabilirea numarului de lectii (conform MIC) siua orarului optim;

b)  nivelul solicitarilor in cadrul lectiilor (Volum, Intensitate, Complexitate);

c)  alternarea obiectivelor stabilite si timpul si forma refacerii;

d)  nivelul de pregatire al subiectilor.

G)   Antrenamentul individual ca forma a lectiei de antrenament devine important in fazele pregatirii de performanta si mare performanta. Antrenamentul individual nu trebuie confundat cu antrenamentul individualizat in care sportivii rezolva sarcini 'individuale' sub conducerea antrenorului. Antrenamentul individual se desfasoara de regula in absenta antrenorului, care transmite sportivului o serie de 'mesaje' sau 'sarcini' pe care acesta trebuie sa le rezolve.

H)Autoantrenamentul este acceptat ca o activitate autotelica (propria persoana) de catre Colibita-Evulet si Bota (1998) si presupune intentia de autodepasire a propriilor capacitati de performanta.

2.2. Metodica elaborarii documentelor de planificare

Daca ar fi sa elaboram cate un document de planificare pentru toate unitatile ciclice de pregatire si concurs am constata ca putem sa ne incurcam in multitudinea planurilor de antrenament.

Gasirea unui sistem simplu si pragmatic de planificare - tinand cont de adevarurile enuntate anterior cu privire la unitatile ciclice ale antrenamentului - este un deziderat metodologic.

A)   Metodica elaborarii planului de perspectiva

Planurile de perspectiva sunt planuri strategice. Ele se elaboreaza pe durata a 2 – 3 – 4 ani. Ciclul olimpic este cel care guverneaza din punct de vedere temporal elaborarea unui plan de perspectiva.

Planul de perspectiva nu inseamna insumarea planurilor anuale (Colibaba-Evulet si Bota, 1998) ci modificarea permanenta a acestora in functie de rezultate pentru atingerea obiectivelor finale propuse.

Continutul planului de perspectiva

1. Obiectivele finale ale modelului de concurs si de instruire preconizate a fi realizate dupa 2 - 3 - 4 ani, precum si obiectivele intermediare realizate stadial. Se prognosticheaza cat mai corect raspunsurile la intrebarile:

Ce va sti sa faca?

Care va fi valoarea acestui comportament? (parametri de performanta)

Ce va sti ? (aspectele cognitive ale activitatii sportivului)

2. Stabilirea competitiilor de importanta majora, in care se vor confirma obiectivele de comportament, performanta si conceptie. Se va stabili incarcatura competitionala anuala si de durata.

3. Resurse (umane, financiare, materiale, informationale) necesare desfasurarii activitatii de antrenament si concurs.

4. Stabilirea structurii planului si continutului programului de instruire privind:

continutul si structura macrociclurilor (MAC);

stabilirea incarcaturii de antrenament (volum, intensitate, complexitate).

5. Stabilirea strategiei de instruire (metode, materiale, aparate, exercitii) si a formelor de desfasurare a pregatirii.

6. Evaluarea, controlul si evidenta stadiala.

Planul de perspectiva are o forma grafica foarte simpla, dar completarea lui necesita rabdare si foarte multe informatii (fig.33)

Fig.33 - Forma si continutul planului de perspectiva de 4 ani (Colibaba-Evulet, Bota, 1998)

Continutul planului individual de perspectiva:

In sporturile individuale, dar si in programele individualizate de pregatire in sporturile colective, personalizarea planului de perspectiva este obligatorie.

Continutul unui plan individual de perspectiva permite antrenorului, dar si sportivului, sa urmareasca si sa evaluze performanta:

Date personale, anamneza, loc de munca, evolutia cresterii si a motivatiei;

Aprecieri morfofunctionale;

Evaluarea nivelului de pregatire si a capacitatii de performanta de moment (teste, probe, rezultate la concurs);

Obiectivele pregatirii individuale;

Programul de pregatire;

Evaluarea rezultatelor

Teste de laborator, medicale, psihologice;

Corectarea planului de perspectiva in functie de evolutie (sau involutie).

Aceste date pot fi elaborate grafic sau in „fise personale' care se ataseaza in caietul antrenorului.

B)   Metodica elaborarii planului anual de pregatire

Antrenorul este obligat sa efectueze o serie de demersuri prealabile elaborarii propriu-zise cum ar fi:

Analiza minutioasa a activitatii din sezonul precedent, inclusiv organizarea unei sedinte de analiza;

Cunoasterea calendarului competitional pentru sezonul urmator (elaborat de federatie);

Cunoasterea planului de invatamant (structura) sau al programului profesional al sportivului;

Analiza prezumtivilor adversari din concursuri si competitii;

Dinamica grupului sportiv (Cine pleaca? Cine vine? Cine renunta?);

Stabilirea cu precizie daca planul anual este un plan monociclu (cu o singura perioada maxima a formei sportive), plan biciclu (cu doua perioade maxime a formei sportive) sau multiciclu.

Continutul planului anual de pregatire:

Planul anual de pregatire poate sa capete o forma grafica (valabila pentru jocuri sportive) sau o forma calendaristica, expunerea MZC si MIC pe luni, saptamani, cicluri saptamanale s.a.m.d. (valabila pentru sporturi individuale).

Indiferent de forma de prezentare, planul anual de pregatire trebuie sa contina:

Calendarul activitatilor sportive si profesionale (expuse de regula in forma grafica) pe intreg sezonul.

Suprapunerea calendarului competitional pe graficul anual faciliteaza stabilirea urmatoarelor repere:

densitatea activitatilor pe unitate de timp;

amplasarea si durata perioadelor competitionale;

sistemul de disputare al concursurilor (campionat tur-retur, turnee, concursuri in sala, in aer liber, criterii nationale, etc);

ordinea intalnirii adversarilor;

stabilirea incarcaturii de antrenament;

programarea dinamicii efortului si a varfului de forma sportiva;

alegerea formelor organizatorice optime de pregatire (cantonamente, antrenamente colective si individuale, refacere, etc).

Un rol deosebit in planificarea anuala il are stabilirea relatiei ciclice intre MAC, MZC, MIC si lectia de antrenament. In acest context antrenorul isi propune trei ranguri de obiective (Colibaba-Evulet, Bota, 1998):

Obiective finale (OF) - sunt echivalente cu obiectivele de rangul I realizate la sfarsitul sezonului: castigarea medaliei „ocuparea locului', „calificarea la', 'promovarea in” sau exprimarea comportamentului performantial prin parametri de tehnica, tactica, cantitativi, calitativi;

Obiective intermediare (OI) sau obiective de rangul II care sunt parti ale OF, secvente de instruire specifice perioadelor de antrenament;

Obiective operationale (OOp) sau obiective de rangul III, care sunt obiective de lucru propriu-zise realizate in cadrul fiecarui antrenament, al sirului de lectii care formeaza MIC.

Programarea incarcaturii competitionale si de antrenament

Incarcatura competitionala este data de totalitatea competitiilor oficiale programate si de competitiile de verificare amicale, test, etc. Competitiile amicale constituie si o parte a incarcaturii de pregatire (pregatirea prin concurs).

Incarcatura de antrenament se face in concordanta cu incarcatura competitionala. Forma grafica de prezentare trebuie sa aiba rigoare stiintifica si difera de la o ramura sportiva la alta (plan monociclu sau multiciclu). Autorul Tudor O. Bompa dezvolta in lucrarea sa „Teoria si metodologia antrenamentului - periodizarea' (ExPonto, 2002) principiile si formele de periodizare anuala pentru mai multe sporturi.

In concluzie:

Planul anual de pregatire se elaboreaza anticipat sau aprioric desfasurarii procesului de pregatire;

Anumite aspecte ale lui (structura competitiilor, structura pregatirii) pot fi afisate la vedere, la sediul clubului sau in vestiar;

Planul anual se prezinta sportivilor chiar din prima zi de pregatire pentru constientizare si pentru mobilizarea sportivilor.

C)   Metodica elaborarii planului de pregatire pe etapa (MZC)

Transpunerea in practica a planului anual de pregatire se realizeaza prin transpunerea succesiva a fiecarei etape a perioadelor de antrenament cu obiectivele intermediare (OI) deja precizate. In acest demers maiestria antrenorului este recunoscuta daca poate sa pregateasca un scenariu didactic pana la cele mai mici detalii cu urmatoarele secvente ciclice: mezociclu - microciclu - sir de lectii (blocuri de lectii) - lectie - secventa de lectie de antrenament.

Planul de etapa are urmatoarele elemente distincte:

temporizarea etapei (limte de timp);

obiectivele instructionale (OI) semioperationale, pe componentele antrenamentului si a conexiunilor dintre ele (P.F.; P.Te; P.Ta; P.Te.Ta; P.F-Te; etc);

programarea pregatirii (ziua, data, ora, nr.curent al antrenamentului in ciclu);

timpul didactic afectat - care precizeaza cate minute programam pentru fiecare demers care rezolva obiectivele instructionale;

evaluarea indeplinirii obiectivelor – necesara pentru intocmirea urmatorului plan de etapa.

Schema unui plan de etapa poate fi sintetizat in urmatoarele jaloane:

PLAN de ETAPA (fragment)

Club.PerioadaEtapa.Durata..Zile

EchipaObiectivele pregatirii (pe componentele preg.)

Antrenor 1. __________ ______ ____

D)    Metodica elaborarii microciclurilor (MIC) si a programarii efortului

Structura unui MIC se elaboreaza asambland 5 - 9 teme pe parcursul a 4 - 5 zile de antrenament. Pe parcursul a 4 zile de antrenament un MIC poate contine 7 - 8 - 9 antrenamente dupa formula 3 - 1 - 2 - 1, 3 - 2 - 2 - 1 sau 3 - 3 - 2 - 1 in care cel putin o data 3 antrenamente sunt cuprinse intr-o singura zi. Fiecare din cele 7 - 9 antrenamente trebuie sa aiba o tema - obiectiv - sarcina didactica distincta.

De regula 3 MIC succesive lungi (3 x p antrenamente) formeaza un MZC.

Cele 7 - 9 antrenamente sunt reluate de atatea ori pana cand antrenorul condidera ca obiectivele de antrenament au fost atinse. Daca luam in considerare ca, de exemplu, un program de antrenament de forta trebuie schimbat (variatia stimulilor) la 12 - 14 zile, aceasta inseamna ca in acel mezociclu de 12 - 14 zile rezolvam obiectivul intermediar si schimbam dinamica efortului (volumul sau intensitatea sau complexitatea sau toti trei parametri). Daca nu se respecta aceste indicatii metodice poate sa apara stagnarea in pregatire.

Microciclurile scurte de pregatire (3 - 5 antrenamente in 2 - 3 zile) sunt caracteristice perioadei competitionale, unde intensitatile de lucru din antrenament sunt apropiate, similare sau chiar mai mari decat cele din concurs (antrenamentul de soc).

De regula fiecare tip de antrenament este codificat cu litere si cifre (A1, A2,..) si ele se repeta in cadrul microciclului la intervale bine stabilite. Fiecare tip de antrenament trece in MIC urmator incercand sa lase urme pozitive de adaptare, astfel ca la parcurgerea unui MZC, obiectivele intermediare sa fie atintite sau chiar depasite.

Consideram ca este utila prezentarea unor modele grafice de MIC dupa cum urmeaza:

I mare = A1  = 3 x A1 = 3 16 antrenamente

I Smax = A2 - A5 = (3 x A2) + ( 3 x A5) = 6

I Med = A4  = 3 x A4 = 3 23 ore de

Antr. Aerob = 1 x A6 = 1 antrenament

I si Vol complex (joc) = 3 x A3 = 3

In MZC de mai sus s-au alcatuit 3 MIC de cate 5 antrenamente ( 2 zile x 3) cu un antrenament de refacere aeroba. Acest tip de MZC este aplicabil in perioada cantonamentelor. Continutul antrenamentelor de la A1 la A6 este strict delimitat si obiectivizat pentru ar putea efectua evaluari pertinente la final.

Structura antrenamentelor difera de la un sport la altul. De regula A1 sunt antrenamente de conditionare si acumulari fizice, A2 si A3 sunt antrenamente cu componente tehnice si de integrare in efortul specific, A4 si A5 sunt antrenamente cu exercitii de concurs, iar A6 este un antrenamente de refacere, aerobizare.

Pe parcursul unui microciclu se programeaza cel putin un varf de intensitate de efort urmat de diminuarea lui pentru a facilita supracompensarea. Alternanta stimulilor (a intensitatilor efortului) duce la fenomene adaptive eficiente si de lunga durata. Pentru a intui aceasta dinamica propunem urmatoarea schema, in care evolutia intensitatii efortului pe parcursul a mai multor MIC este reprezentata pe cicluri diurne.

E) Metodica elaborarii conspectului (sau al planului) de antrenament

Elaborarea planului de antrenament este obligatorie atat pentru antrenorul incepator cat si pentru cel consacrat. Evident ca se utilizeaza tipuri de lectii de antrenament pentru un MIC, care se repeta ciclic, conform planificarii. In elaborarea acestor tipuri de lectii de antrenament trebuie sa tinem seama de urmatoarele cerinte:

tema lectiei sa fie preluata din obiectivele de instruire;

sa aiba sarcini didactice exprimate in mod obisnuit prin verbele: a invata, a perfectiona, a educa, a dezvolta, a ameliora;

sa mentioneze materialele didactice, necesare predarii, masurarii, inregistrarii;

sa precizeze timpul didactic afectat fiecarui obiectiv de pregatire precum si amplasarea in cadrul lectiei;

sa asigure legatura cu antrenamentele precedente si cu cele care urmeaza;

sa prezinte instrumente de feed-back pentru evaluare si control;

sa asigure in partea finala si dupa incheiere, refacerea organismului dupa efort.

Prezentam in continuare o macheta de elaborare a conspectului de antrenament (dupa Colibaba-Evulet, Bota, 1998):

PLAN de ANTRENAMENT nr..

Data, luna, anul, perioada, etapa:.

Inventar materiale sportive:.

Tema ..

Obiectivele si sarcinile instruirii .

Activitatea planificata nu are aproape nici o valoare pragmatica daca nu este evaluata cu ajutorul unui „document de evidenta'.

Acest document nu consemneaza numai cantitatea de munca depusa, ci permite antrenorului sa calculeze ponderea reala a componentelor antrenamentului si compararea lor cu evolutia formei sportive.

Documentul trebuie sa utilizeze obligatoriu verbele „a planifica' si „a realiza' pentru a se putea efectua comparatii.

3. VERIFICATI-VA CUNOSTINTELE

Ce este forma sportiva?

Care sunt ciclurile de pregatire si concurs?

Descrieti caracteristicile MAE, MEZ si MIC de pregatire.

Ce contine planul de perspectiva?

Ce contine planul anual de pregatire?

Care este metodica elaborarii conspectului (planului) de antrenament?