O preocupare de capetenie a alpinistului care se deplaseaza īn munti este sa faca investigatii īn privinta refugiilor sau adaposturilor īn care sa-si petreaca noaptea si sa se apere de intemperii.

Adaposturile prezinta o importanta deosebita, deoarece conditioneaza posibilitatea efectuarii traseelor de durata mai lunga.

Īn timpul ascensiunilor pe munte, echipele sīnt nevoite sa aleaga īntre utilizarea refugiilor existente si construirea, cu mijloace proprii, a unor adaposturi īn care sa poata bivuaca (cortul, nisele si igloul construite din zapada).

Īn cele ce urmeaza, vom da cīteva despre refugii, indicatii de care orice trebuie sa tina seama.

Astfel, cīnd o echipa pleaca īn tura īnainte de a īncepe ascensiunea, sa precise asupra refugiilor pe care ar neasca īn traseul ales. Aceste date informative, privitoare la refugiu, trebuie sa cuprinda urmatoarele amanunte:

daca este pazit sau nu;

ce capacitate are;

unde i se pastreaza cheia;

cum se poate ajunge pīna acolo (puncte de reper pentru noapte sau vreme rea);

daca este īnzestrat cu cazarmamentul necesar;

daca exist 19219g62t 59; mijloace de īncalzire;

daca este utilat cu materiale de prim-ajutor.

Īn general echipa trebuie sa soseasca la refugiu la o ora convenabila, care sa-i permita sa se instaleze pe īndelete pentru noapte, fara a stingheri pe cei veniti mai īnainte. Daca prin forta īmprejurarilor ajung la refugiu īn cursul noptii, tīrziu, alpinistii sīnt datori ca īn tot timpul instalarii lor sa nu incomodeze cu nimic pe cei care dorm.

Iarna, īnainte de a intra īn refugiu, echipierii se scutura de zapada si gheata, īsi lasa corzile ude afara si nu-si depun sacii decīt dupa ce au luat legatura cu unul dintre alpinistii aflati īn refugiu, spre a-si alege locurile de īnnoptare.

Chiar daca īn refugiu exista mai multe locuri disponibile, nu se ocupa decīt paturile absolut necesare si nu se iau paturile sau asternuturile din alte paturi, fiindca s-ar putea ca mai tīrziu sa soseasca o alta echipa.

Alpinistii nu trebuie sa se culce la o ora prea tīrzie, mai ales daca a doua zi pleaca devreme īn tura.

Īnainte de a se culca, fiecare alpinist are urmatoarele īndatoriri:

sa-si pregateasca sacul, echipamentul si materialul pentru tura;

sa-si strīnga lucrurile pe care le lasa la refugiu;

sa pregateasca lemne pentru focul din ziua urmatoare;

sa pregateasca alimentele pentru ascensiunea de n doua zi.

Desteptarea nu se face decīt cu trei sferturi sau cu o jumatate de ora īnainte de plecare. Pentru a evita zgomotul, se recomanda echipierilor sa se scoale la aceeasi ora, bineīnteles cu exceptia aceluia care are sarcina de a pregati gustarea de dimineata.

Īnainte de a parasi refugiul, alpinistii au datoria sa faca paturile, sa arunce resturile de mīncare īn locul rezervat special, sa lase īn ordine inventarul refugiului, sa stinga focul īn soba, sa īnchida ferestrele si usa refugiului, iar cheia s-o lase īn locul de unde a fost luata.

La īnceputul acestui capitol am aratat ca unele trasee mai lungi impun alpinistilor bivuacarea īn adaposturi construite de ei īnsisi. Bivuacarea se face īn corturi, iar iarna si īn adaposturi de zapada.

Īnainte de a cunoaste regulile principale de īnnoptare īn cort este necesar sa mentionam ca alpinistii nu trebuie sa recurga la acesta decīt īn cazuri fortate, deoarece el nu ofera conditii pentru o odihna deplina, ceea ce poate avea repercusiuni asupra ascensiunii din ziua urmatoare.

Bivuacul este totusi necesar īn urmatoarele īmprejurari:

īn turele lungi, mai ales īn traversarile de creste, cīnd alpinistii sīnt nevoiti sa petreaca noaptea pe creasta, departe de refugiu sau cabana;

īn cazul cīnd a doua zi echipa trebuie sa plece īn traseu foarte devreme.

Īn unele trasee - care īn mod normal pot fi terminate īntr-o singura zi - se īntīmpla ca timpul de parcurgere sa se prelungeasca datorita schimbarii bruste a vremii. Pentru aceasta eventualitate echipa de alpinisti trebuie sa prevada bivuacarea si sa aiba asupra sa materialele respective.

De asemenea, bivuacarea devine obligatorie chiar īn turele care īn mod normal nu ar necesita acest lucru, daca echipa s-a angajat pe un traseu necunoscut, daca s-a ratacit, daca survin conditii speciale de ascensiune, īn sfīrsit daca se īntīmpla un accident sau daca un membru al echipei se īmbolnaveste.

Īn ceea ce priveste instalarea bivuacului, exista cīteva reguli generale pe care alpinistii sīnt datori sa le respecte. Īn primul rīnd, instalarea bivuacului nu se amīna niciodata pīna la caderea noptii, īntrucīt bivuacul se asaza de cele mai multe ori īn conditii atmosferice nefavorabile, pe platforme nepotrivite, iar echipierii sīnt obositi, este nevoie de o vizibilitate suficienta pentru ca sa poata fi instalat cīt mai bine. Īn al doilea rīnd, materialul de bivuac trebuie sa fie de calitate buna si verificat īn permanenta.

Valoarea unui bivuac depinde īn cea mai mare masura de materialul folosit si de alegerea amplasamentului.

Deoarece am vorbit īntr-un capitol precedent despre materialul de bivuacare, vom da īn continuare cīteva reguli īn ceea ce priveste alegerea locului de bivuac.

Aceasta alegere se face cu o deosebita atentie, fiindca orice greseala poate atrage primejdii imediate. Ţinīnd seama de acest lucru, bivuacul se instaleaza īn urmatoarele conditii:

a)       La adapost de pericolul caderilor de pietre si de avalanse. Pentru aceasta, bivuacul nu se plaseaza la baza vailor, vīlcelelor sau a culoarelor si a pantelor foarte īnclinate. De asemenea, nu se asaza la baza peretilor friabili sau a pantelor de pe care se scurge apa.

b)       La adapost de curenti. Bivuacul nu se instaleaza pe culmi si creste, ci īn locuri ferite de vīnt, pe contrapante sau īn cladiri.

c)       Cīt mai aproape de linia traseului ce va fi urmat. Spre a cīstiga timp, echipa īsi face bivuacul cīt mai sus posibil, la urcare, si cīt mai jos - la īntoarcerile din tura. Īn traversarile de creste, pentru instalarea bivuacurilor nu se recomanda sa se piarda prea mult din īnaltime.

d)       Pe o suprafata cit mai neteda care sa permita īntinderea cortului si amenajarea unei mici terase la intrarea lui. Aceasta terasa usureaza instalarea cortului si īnlatura posibilitatea alunecarii pe panta a obiectelor. Cīnd sīnt mai multe corturi, acestea se grupeaza cīt mai aproape, pentru a fi mai bine protejate īmpotriva vīntului si a frigului.

e)       Pe o platforma curatata de fatada. Īn timpul iernii, daca stratul de zapada nu e prea gros, este bine ca el sa fie īnlaturat de pe platforma aleasa, spre a evita umezirea cortului.

Dupa ce s-a ales locul de bivuac, se trece la pregatirea platformei pe care urmeaza sa fie asezat cortul; se monteaza cortul si se amenajeaza terenul din jur, luīndu-se toate masurile de protectie.

Pregatirea platformei pe care se īntinde cortul se face īn functie de dimensiunile acestuia, prevazīndu-se spatiul pentru platforma de intrare si pentru fixarea betelor de sustinere.

Īn teren stīncos se face o platforma neteda si orizontala, usor ridicata deasupra nivelului terenului dimprejur.

Pe zapada, locul de amplasare a cortului si a betelor de ancorare se pregateste prin batatorirea zapezii cu picioarele, ca sa se obtina o baza solida. Pe pante īnclinate, platforma poate fi realizata prin saparea cu pioletul īn zapada tare.

Instalarea cortului se face fara graba, fixīndu-l cīt mai trainic, spre a rezista la rafalele puternice ale vīntului sau la greutatea zapezii ce se depune iarna. Este mai bine ca echipa sa prelungeasca operatia de montare cu cīteva minute, decīt sa paraseasca īn graba cortul spre a īntari - īn toiul noptii - betele de ancorare sau īntin-zatoarele, ori ca sa coasa pīnza sfīsiata de vīnt.

La instalarea corturilor īn teren stīncos, se tine seama de faptul ca betele de ancorare nu pot fi īnfipte īn mod stabil īntre bolovani. De aceea īntinzatoarele se ancoreaza cu ajutorul pitoanelor sau legīnd de ele pietre grele.

O alta regula importanta este urmatoarea: cortul nu se fixeaza cu deschiderea si partile laterale īn directia de unde bate vīntul, ci numai cu suprafata cea mai mica.

Dupa montarea cortului, alpinistii trebuie sa ia o seric de masuri. Astfel, īnainte de caderea noptii, īsi aduna īntr-un sac toate hainele ce nu vor fi utilizate peste noapte, pentru a nu le īmprastia sau pierde si totodata īsi pun la īndemīna hainele si materialele pentru a doua zi, ca sa nu īntīrzie īn momentul plecarii, mai ales cīnd se porneste īn zori.

Alpinistii īsi pregatesc de asemenea bautura calda pentru noapte, apa si se īngrijesc sa aiba īn preajma o lanterna sau o lumīnare, ca si primusul.

Pentru dormit, alpinistii se īmbraca īn asa fel, īncīt circulatia sīngelui sa nu fie stīnjenita si īsi scot din buzunare tot ceea ce i-ar putea jena īn timpul somnului. Īn picioare īsi pun o pereche de sosete de līna. Īnainte de intrarea īn cort bocancii se curata de zapada sau de gheata. Pentru a nu īngheta si pentru a se usca, este bine ca acestia sa fie introdusi īn sacul de dormit, izo-līndu-i īnsa printr-un saculet de cauciuc sau o foaie de nylon (ca sa nu ude pīnza sacului).

Hainele ude se pun de asemenea īn sacul de dormit ca sa se usuce.

Aceste reguli constituie, bineīnteles, numai principii generale de comportare, deoarece - de la bivuac la bivuac - pot sa survina nenumarate conditii speciale, care necesita o rezolvare deosebita.

Īn turele de zapada (mai rar la noi īn tara si mai des īn muntii īnalti) īn afara de corturi, alpinistii folosesc si adaposturi construite din zapada, īntrucīt aceasta este rea conducatoare de caldura, adaposturile asigura o protectie eficace īmpotriva gerurilor si a viscolelor. Temperatura medie din interiorul unui adapost de zapada neīncalzit, dar locuit, oscileaza īn jurul a 0°. Viscolul nu are nici un efect asupra unui adapost bine situat si bine construit. Felul adapostului se alege de la caz la caz, īn functie de timpul de care dispune echipa, de grosimea stratului de zapada si de consistenta ei.

Ţinīnd seama de acesti factori echipa de alpinisti are posibilitatea sa construiasca doua feluri de adaposturi:

nisele sapate direct īn stratul de zapada;

iglouri facute din blocuri de zapada.

Pentru a construi un atare adapost este necesar ca stratul de zapada sa fie suficient de gros, adica de 1,50-2 m pentru nise, si de minimum 30 cm pentru iglouri. De asemenea zapada trebuie sa aiba o anumita consistenta care sa īmpiedice pulverizarea ei īn timpul lucrului, iar temperatura exterioara sa nu fie mult sub 0°. Construirea unui astfel de adapost necesita folosirea unor unelte speciale pentru decuparea zapezii, cum ar fi lopata sau cutitul pentru zapada.

Principiul construirii niselor este urmatorul: cīnd echipa este mai mica se sapa īn zapada o transee sau un put. Apoi, pornind din fundul transeii se sapa pe linia orizontala nise individuale, īn care alpinistii se pot culca. Dimensiunile sīnt urmatoarele: transeea sau putul trebuie sa aiba minimum 1,50 m adīncime, iar nisa cel putin 50 cm īnaltime, adīncimea depinzīnd de talia alpinistului.

Transeea se acopera cu o pīnza de cort sau cu hanorace. Īn interiorul acestui adapost, alpinistul se odihneste fie sezīnd pe o mica bancheta sapata īn nisa, fie īntins pe fundul acesteia, īnainte de a ocupa nisa, alpinistul īsi īmbraca cele mai groase haine si apoi intra īn sacul de dormit, care la rīndul lui trebuie sa aiba o īmbracaminte impermeabila.

Nisele se construiesc foarte repede si sīnt indicate īn cazul bivuacurilor fortate. Singurul inconvenient este ca adeseori stratul de zapada nu are grosimea suficienta pentru saparea lor.

Nisa pentru o echipa mai numeroasa - si care dispune de un timp mai lung pentru a o construi - se poate sapa īn stratul de zapada, numai atunci cīnd acesta atinge cel putin 2 m grosime. Pentru a construi o astfel de nisa īncapatoare, se sapa īn primul rīnd un culoar, care īnlesneste evacuarea zapezii. Saparea nisei se face cu ajutorul unei lopeti, iar evacuarea zapezii este mult mai rapida cīnd se foloseste īn acest scop o pīnza de cort. Nisa poate avea o forma alungita sau de cupola. Dimensiunile ei depind de numarul echipierilor, corespunzīnd īn general dimensiunilor unui iglou.

Īn muntii nostri, saparea acestui fel de nisa mare este aproape imposibila, deoarece rareori se īntīlnesc straturi de zapada īndesata cu grosimea de circa 2 m.

Igloul este un adapost īn forma de cupola, construit cu ajutorul blocurilor de zapada suprapuse ca niste caramizi (Fig.

Pentru construirea unui iglou se alege un teren mai neted, mai ferit de vīnt si putin ridicat deasupra nivelului terenului īnconjurator. Apoi se traseaza pe zapada locul igloului, printr-o circumferinta variind īntre 2-2,5 m.

Spre a obtine un ritm de lucru mai rapid īn construirea iglourilor, echipa īsi repartizeaza sarcinile īn felul urmator:

un alpinist decupeaza blocurile de zapada;

unul sau doi le transporta;

un altul cladeste igloul.

Blocurile de zapada se taie cu ajutorul unei lopeti de aluminiu si trebuie sa aiba aproximativ dimensiunile 40 x 30 X 15 cm.

Decuparea blocurilor se face īn apropierea amplasamentului, īn schimb primele blocuri Fig. 85. Igloul de zapada se taie chiar din interiorul cercului formīndu-se astfel o īnaltime initiala a peretelui.

Īnainte de a īncepe constructia, locul circular pe care se va sprijini zidul se batatoreste cu picioarele. Circumferinta trasata va indica linia interioara a igloului.

Echipierul care are sarcina sa construiasca peretele se asaza īn interiorul cercului si īncepe lucrul cu un cutit lung, denumit cutit de zapada. El potriveste circular blocurile de zapada, unul līnga celalalt, dupa ce - cu ajutorul cutitului - le-a dat forma unor trunchiuri de piramida. Pentru a da igloului forma unei cupole, echipierul īnclina usor aceste blocuri spre interior. Asezarea blocurilor de zapada se face īn spirala, cele superioare avīnd o grosime mai mica decīt cele de la baza ca sa nu fie prea grele.

Constructia spiralei se va efectua īn sensul acelor ceasornicului, tinīnd blocul cu mīna stīnga si folosind cutitul cu mīna dreapta, spre a īndrepta nepotrivirile dintre blocuri. Cīnd spirala se apropie de sfīrsit, tavanul cupolei se īnchide cu un bloc de zapada cu suprafata mai marc si potrivit deschizaturii ramase.

Odata cupola terminata, alpinistul din interior īsi taie o iesire la baza peretelui de zapada, īn partea cea mai ferita de vīnt; aceasta iesire trebuie sa fie cīt mai strīmta cu putinta.

La exterior, igolul se tencuieste cu zapada acolo unde nu a fost bine īncheiat; de obicei, se acopera īn īntregime cu un strat subtire de zapada. Deschiderea igloului se prelungeste cu un culuar īngust care sa poata fi usor īnchis printr-un bloc de zapada mare sau cu o foaie de cort. Dedesubtul cupolei se face o mica deschidere pentru aerisire, cu ajutorul cozii pioletului. Aceasta deschidere nu este absolut necesara, caci ventilatia continua automat prin peretele igloului.

Suprafata peretelui interior se netezeste īn īntregime, pentru a īnlatura toate acele neregularitati care ar permite picaturilor de apa - provenite din condensarea vaporilor respiratiei - sa cada peste alpinisti. Apoi se scoate toata zapada ramasa īn interiorul igloului īn timpul constructiei si, īnainte ca echipierii sa-l ocupe, se aprinde primusul pentru ca - prin īncalzirea aerului -sa se īnmoaie zapada care leaga blocurile si apoi, prin reīnghetare dupa stingerea primusului, sa se faca o sudura perfecta a blocurilor īntre ele.