SAH... CU TIMPUL
E frig. Un frig gri si apasator care ma cuprinde pana in strafundul gandurilor si imi anihileaza simturile. Sunt aproape inerta si mai aud doar ticaitul monoton al unui ceas vechi de perete, care marcheaza enervant si sfidator fiecare secunda care trece pe langa mine.
Sunt numai eu si el, iar ritmul lui sacadat care se aude infundat si cuprinde tot spatiul dintre cei patru pereti intre care ma aflu, imi umple capul de o durere de nedescris. Mi-a venit in minte ideea ca as putea sa privesc pe fereastra si sa il ignor, sa nu il mai aud. Si am incercat. Dar mi se parea ca fereastra e prea mica si prea departe, iar lumina nu mai reuseste sa ajunga la mine prin perdeaua innegrita de fum. Am aprins becul, poate asa imi va fi mai bine, insa senzatia de singuratate, apasarea celor patru pereti si zgomotul nesuferit al ceasului s-au accentuat, parca vrand sa ma scoata din minti.
Incepe din ce in ce mai tare si mai obositor. Ma simt de parca as fi ramas singurul pion de pe tabla mare de sah si nu mai pot fi mutata niciunde. Pana si patratelele albe s-au transformat in negru blocandu-mi orice mutare, orice incercare de a iesi de acolo. Caut cu disperare prin incapere un alt punct de sprijin, altceva care sa imi ocupe mintea, sa nu il mai aud: tic-tac!tic-tac!
Pe ce mi se opreste privirea? Pe un ceas. Un alt ceas, de masa, electronic si care imi arata cu niste cifre mari si rosii, cum trece timpul. De data asta, timpul trece mut. Si mutenia lui e mai apasatoare decat galagia timpului care trece din perete. Mi-am cautat un alt refugiu pentru privire. Am renuntat la pereti si tavan, nu m-am mai uitat in sus,ci am privit in jos, pe podea.
Covorul in nuante de maro mi se pare mai murdar ca niciodata, iar modelul lui imi incetoseaza privirea si imi da o stare de greata. Imi vin in minte tot felul de ganduri si idei si incep sa ma desprind de tot. Am ramas din nou doar eu si ceasul de perete. Secundarul lui imi puncteaza fiecare gand si uneori pare ca prin intensitatea zgomotului lui imi comunica ceva. Ce? Nu stiu si nici nu ma intereseaza. Prefer sa pastrez totul pentru mine si sa nu ma las influentata.
Ciudat! Pana acum, obiectele din camera alcatuiau un tot, aveau o legatura. Ceva le-a individualizat si le-a dat o greutate, de par anume puse ca sa imi creeze mie starea de apasare. Iar ceasul isi vede linistit de tic-tac-ul lui morocanos si stresant care imi impaienjeneste mie creierul si ma amorteste.
N-am ce-i face. Nu-l pot opri.Nu pot sa-l fac sa taca!Nu il pot convinge timpul sa stea in loc si sa ma astepte. Trece din ce in ce mai repede, mai mult sau mai putin zgomotos, ba uneori chiar mut, iar eu raman singurul pion de pe tabla mare de sah dintre cei patru pereti apasatori, cu obiecte grele si covor in nuante de maro si nu ma pot misca, nici nu pot fi miscata.
Sah mat! Castigator?!? TIMPUL!
|
