Scriitorii, filosofii, pedagogii secolelor al XVI-lea, XVII-lea si al XVIII-lea au reusit sa readuca educatia fizica īn preocuparile oamenilor de cultura si a celor de scoala. Filantropistii au introdus educatia fizica īn programul scolar, ca parte esentiala a educatiei generale. La limita secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea, se accentueaza caracterul concret al activitatilor īn domeniul educatiei fizice, iar realizarile unor personalitati din Franta, Germania, Suedia sau Anglia se cristalizeaza sub forma unor advarate sisteme nationale de educatie fizica.
Creatorii de sisteme de la sfīrsitul secolului al XVIII-lea si īnceputul celui urmator, au reusit sa fundamenteze sisteme de educatie fizica complete, bazate pe conceptii pedagogice generale, dar īn acelasi timp adaptate la caracteristicile sociale, politice din tarilor lor si subordonate unor scopuri clare. Datorita gradului de dezvoltare la care a ajuns gandirea pedagogica īn domeniul educatiei fizice īn aceasta perioada si adaptarii ei la conditiile specifice de viata din tara respectiva, sistemele de educatie fizica create īn aceasta perioada au avut o larga raspandire, au patruns īn viata scolara, au fost durabile si au constituit o caracteristica a educatiei fizice din acest secol. Mai mult chiar, unele dintre ele au fost preluate si de alte tari europene decat cele īn care au aparut, influentand dezvoltarea activitatii de educatie fizica pe plan european si chiar mondial, daca ne gandim ca toate sistemele europene au patruns si pe continentul american prin intermediul emigrantilor. Secolul al XIX-lea a fost marcat nu numai de aparitia si extinderea sistemelor de educatie fizica nationale, ci si de lupta dintre ele. Din aceasta rivalitate a avut de castigat īn principal activitatea de educatie fizica care pe parcursul acestui secol se poate spune ca intrat definitiv īn viata omului modern, mai ales prin intermediul sistemului de educatie scolar si universitar, devenind o componenta esentiala a procesului de dezvoltare normala si armonioasa a omului, de pastrare a bunului cel mai de pret: sanatatea.
Fiecare dintre aceste sisteme nationale se leaga de numele unei personalitati, pedagog de obicei, care si-a dedicat activitatea si energia adesea pe parcursul īntregii vietii edificarii unui sistem propriu de educatie fizica.
10.1. Īn Franta secolulului al XVIII-lea īnvatamantul avea un aspect haotic care se datora lipsei de interes a regalitatii preocupata doar scolile destinate functionarilor si ofiterilor sai. Neglijenta statului fata problemele educatiei a dus la cresterea influentei congregatiilor religioase, īn special a iezuitilor care controlau īntregul sistem de īnvatamant. Dupa expulzarea acestora īn 1762, īn sistemul de īnvatamant s-a produs un adevarat gol.
Revolutia franceza prin fruntasii sai a īncercat punerea īnvatamantului sub directul control al statului, considerand ca scoala era mijlocul cel mai sigur de a asigura emanciparea poporului. Ideile pedagogilor Revolutiei franceze nu au devenit realitate din cauza modului īn care s-au derulat evenimentele īn Franta. Preluarea puterii de catre Napoleon Bonaparte care a preluat din ideile generoase ale enciclopedistilor numai pe acelea care-i serveau fundamentarii conceptiei statului militar a redus scopul īnvatamantului public francez la acela de a creste si educa soldati. Īn scolile din timpul sau, exercitiile fizice constau doar īn marsuri si manuiri ale armelor, elevii erau organizati īn companii iar scoala devenise o adevarata cazarma.
Īn acest context educational īsi va desfasura activitatea cel care este considerat creatorul primului sistem de educatie fizica francez colonelul spaniol Don Francesco Amoros y Ondeano (1770-1848) care a reusit sa adauge la spiritul militarist al epocii o conceptie superioara despre educatie.
Amoros s-a nascut la Valencia īn Spania si s-a dedicat carierei militare. Bun cunoscator al pedagogiei lui Pestalozzi a redactat un regulament de educatie militara bazat pe ideile acestuia. A avut ocazia sa-si puna īn practica ideile progresiste despre educatie la Institutul pestalozzian din Madrid. Acest institut a fost īnfiintat īn 1807 de catre regele Carol al IV-lea al Spaniei pentru formarea inginerilor si ofiterilor, iar Amoros a fost numit la conducerea lui. Pe langa aceasta functie, el s-a ocupat de educatia principelui mostenitorul al tronului Spaniei si a detinut o serie de functii importante īn stat: intendent al politiei, ministru de interne, consilier de stat. Īn timpul campaniei lui Napoleon īn Spania, s-a alaturat francezilor, devenind guvernator al provinciei. La prabusirea regimului napoleonian s-a refugiat īn Franta, iar īn anul 1816 a obtinut naturalizarea ca cetatean francez, dedicandu-si īntreaga activitate noii sale patrii.
Activitatea sa principala a constat īn raspandirea exercitiilor fizice pentru practicarea carora a creat un sistem propriu. Om charismatic, īntreprinzator, de mare inteligenta, bun vorbitor a reusit sa creeze o miscare puternica īn favoarea educatiei fizice. Teoretician si practician īn acelasi timp, a scris o multime de carti si brosuri care au fixat sistemul si metodele sale, dar a si īnfiintat si condus o serie de institutii īn care se preda gimnastica dupa principiile sale.
Īn 1817 a īnfiintat cu ajutorul unei subventii, "Institution Durdan" la Paris. Aspectul caracteristic al acestui gimnaziu era dat de un portic īnalt de peste 5 metri, sustinut de trei stalpi verticali. Pe barna orizontala atarnau de sus atarnau prajini, franghii cu noduri, scari de lemn etc. Pe langa portic erau alte instalatii si amenajari: santuri pentru sarit, catarge, bare, scari oblice, etc.
Aparitiile īn public, numeroasele conferinte determina oficialitatile sa-i īncredinteze misiunea de a īnfiinta Gimnaziul pentru sapeuri-pompieri si apoi Gimnaziul normal militar, inaugurat īn anul 1820. Aici īsi desavarseau pregatirea fizica si militara dupa metoda lui Amoros trupe de artilerie, geniu si garda regala. Pe langa acest gimnaziu s-a creat o sectie scolara: "Gimnaziu civil normal" care era frecventat de elevii liceelor si gimnaziilor civile din Paris.
Īntre anii 1820-1832 Amoros desfasoara o activitate extraordinara atat ca director al acestor institutii cat si ca propagandist: conferinte, demonstratii, manuale, carti. Īn 1817 apare "Manual practic de exercitii corporale si jocuri" una dintre lucrarile lui fundamentale, apoi īn 1821 "Prospectus", īn 1830 " Manual de educatie gimnastica si morala". Printre proiectele sale ramase nerealizate au fost "Marea opera" un volum īn care sa adune toate lucrarile sale si un Gimnaziu normal de proportii grandioase pe care dorea sa-l numeasca "Palatul tineretii".
Declinul lui Amoros a īnceput dupa anul 1832, succesele sale determinand la īnceput invidia, apoi dusmania multora. Atacat, ironizat, i se reprosa autoritarismul, lacomia, risipa fondurilor. Īn urma a numeroase atacuri Ministerul de razboi īi taie subventiile, iar īn 1837 gimnaziul militar este īnchis prin ordonanta regala. Moare sarac īn anul 1848. Doar fostii sai elevi īi mai pastreaza amintirea scriind la mormantul sau: "Amoros, fondator al gimnasticii īn Franta, mort cu regretul de nu fi facut mai mult pentru ea, din cauza obstacolelor care i s-au pus." (Encyclopedie des Sports, 1924)
Conceptiile teoretice sunt cel mai bine prezentate de īnsusi Amoros, īn manualele si lucrarile sale. El defineste gimnastica drept: "stiinta rationala a miscarilor noastre, a raporturilor lor cu simturile, cu inteligenta, cu sentimentele, cu moravurile noastre si cu dezvoltarea tuturor facultatilor noastre. Gimnastica īmbratiseaza practica tuturor exercitiilor ce tind a face pe om mai curajos, mai īntreprinzator, mai inteligent, mai dibaci, mai iute, mai mladios, mai sensibil, mai puternic, mai sprinten, si care ne ajuta sa īnfrangem toate dificultatile si sa triumfam īmpotriva tuturor primejdiilor si a tuturor piedicilor, de a fi capabili sa servim patria si umanitatea". Encyclopedie des Sports, 1924
Amoros a pus primul care a intuit ceea ce psihologia moderna numeste "imagini kineztezice", adica senzatiile despre miscarea propriului corp. La baza didacticii amorosiene sta intuitia, care porneste de la asocierea a cat mai multe senzatii: auditive, vizuale, tactile. Asocierea exercitiilor cu muzica este un element important al metodei sale prin asocierea miscarilor cu ritmul pe care īl ofera muzica. La valoarea psiho-pedagogica a exercitiilor Amoros adauga necesitatea ca exercitiile fizice sa aiba si un caracter utilitar.
Gimnastica lui Amoros are la baza īn ceea ce priveste alegerea, sistematizarea, si executarea exercitiilor sale criterii stiintifice care se fundamenteaza pe cunostinte de anatomia si fiziologie, mecanica miscarilor si examenul fizic si moral ale elevilor. El are marele merit de a fi primul care a individualizat educatia motrica tinand cont de constitutia fizica si de personalitatea elevului, alcatuind un adevarat dosar pentru fiecare pentru fiecare elev, care cuprindea o multime de date si masuratori somatice, precum si de predispozitii pentru anumite exercitii. Amoros alegea si recomanda fiecarui elev exercitiile care le considera potrivite.
Lectiile concepute de Amoros aveau au aspect variat, cautand sa realizeze toate scopurile sistemului sau. La īnceputul orei, īncolonati, elevii intrau īn sala, condusi de profesorul lor. Echipamentul lor era format din pantaloni albi si vesta simpla. Dupa inspectie, elevii executau pe muzica exercitii elementare si marsuri. Partea a doua a lectiei se desfasura īn aer liber si consta īn alergari si exercitii de lupte. A treia parte era dedicata asimilarii unor cunostinte teoretice. Se desfasura īn sala de fiziologie pe ai caror pereti se gaseau o serie de planse, tablouri, statistici, maxime morale. A patra parte se desfasura din nou afara, constand īn exercitii de aplicatie. Īn fine, ultima parte a lectiei era gazduita din nou de sala de fiziologie: aici se analiza lectia si se atribuiau calificativele si recompense morale celor care s-au distins.
Importanta operei lui Amoros este considerabila. El a valorificat la un nivel superior conceptii īnaintasilor Locke, Rousseau, Diderot si mai ales Pestalozzi, iar īn propriile conceptii au deschis drumul pentru modernizarea si fundamentarea stiintifica a activitatii de educatie fizica. Foarte multe dintre aparatele de gimnastica folosite si astazi au fost inventate de Amoros. Criticile care au fost aduse sistemului sau au vizat mai ales aspecte legate de tehnica execitiilor, reprosandu-i-se atentia exagerata acordata exercitiilor acrobatice, īn special cele executate cu partea superioara a corpului.
10.2. Elvetia - Fara sa se ridice la īnaltimea de spirit a lui Amoros, al carui adept dar si rival a fost, elvetianul Henri Clias (1782-1854) a avut si el o contributie importanta la progresul educatiei fizice din prima jumatate a secolului al XIX-lea. Nascut la Boston, fiu al unui emigrant elevetian, a studiat īn Olanda, iar īn anul 1810 ajunge īn Elvetia unde īsi desfasoara activitatea ca maestru de gimnastica la diverse institutii si apoi īn cadrul armatei. Īn anul 1816, publica cartea "Bazele gimnasticii", ulterior tradusa īn franceza si italiana. Un an mai tarziu, pleaca īn Franta dornic sa se faca cunoscut, dar aici Amoros este īn plina ascensiune, asa ca nu are prea mare succes.
Īn anul 1819 publica o noua lucrare "Tratat de gimnastica elementara". Trece īn Anglia si timp de 6 ani se ocupa cu pregatirea fizica a militarilor englezi, ajungand sa aiba īn anul 1823 īn jur de 1400 de elevi. Pe līnga educatia fizica militara, īncepe sa fie preocupat de gimnastica pentru femei, publicand si o lucrare īn acest domeniu, numita "Calistenia". Se reīntoarce īn Elvetia, unde preda gimnastica la o serie de institutii scolare si īn armata, iar sfera lui de preocupari se extinde si īn domeniul gimnasticii pentru copiii de varsta foarte mica (sugari) si gimnastica medicala.
Dupa catva timp pleaca din nou īn Franta, reusind de aceasta data sa se faca remarcat si chiar sa-l detroneze pe Amoros, aflat īn declin de popularitate, primind o serie din functiile oficiale ale acestuia.
Sistemul lui Clias nu are multe elemente de originalitate, teoria si sistematizarea exercitiilor sale fiind inspirata īn mare parte din principiile lui Gutsmuts, iar aparatele si tehnica de executie sunt preluate de la Amoros, pe care desi l-a contestat, l-a copiat īn cea mai mare parte. Marele sau merit ramane faptul ca a pus bazele gimnasticii pentru copiii foarte mici si a contribuit la dezvoltarea gimnasticii feminine.
10.3. Germania - La sfarsitul secolului al XVIII-lea armatele franceze conduse de Napoleon cuceresc Prusia, iar toate celelalte state germane devin sateliti ai noii puteri. Din dorinta unor personalitati animate de gandul recastigarii independentei si a realizarii unitatii nationale se naste ideea de a īntari poporul prin educatie fizica. O educatie fizica care la randul ei sa stea la baza educarii caracterului īn asa fel īncat sa fie formati soldati puternici, curajosi si devotati. Se poate spune ca īn Germania, interesul pentru educatia fizica a populatiei a fost determinata de necesitati de ordin politic si militar.
Cel care a creat sistemul de educatie fizica german a fost Friedrich Ludwig Jahn (1778-1852) cunoscut sub numele de Turnvater Jahn (parintele gimnasticii).
Jahn s-a nascut ca fiu al unui predicator īn localitatea Lanz, care se gasea īn apropierea a trei state germane: Prusia, Hanovra, Meklenburg. Desi tatal sau dorea pentru el o cariera ecleziastica, Jahn a preferat īnca din copilarie si adolescenta viata īn aer liber. Personalitate puternica si plina de energie, dar indisciplinat a fost īn permanent conflict cu profesorii si colegii sai. Din acest motiv a fost nevoit sa schimbe mai multe scoli. A calatorit mult, ajungand īn contact cu o multime de oameni din cele mai diferite clase sociale. A frecventat Universitatile din Halle, Iena si Grunwald, studiind teologia, filosofia si istoria, fara sa reuseasca īnsa sa finalizeze nici unul dintre cursurile īncepute. La 25 de ani calatoreste singur, pe jos colindand orasele si satele din Germania de nord, traind chiar pentru catva timp ca pustnic īntr-o pestera aflata la marginea localitatii Salle. Este perioada īn care se cristalizeaza vocatia sa consacrata redesteptarii poporului, a īntaririi tineretului prin practica exercitiilor fizice. Sentimentele sale patriotice sunt evidente, dar īn spatele lor stau cele de ura profunda īmpotriva francezilor, pe care īi socotea raspunzatori pentru toate relele care macinau natia germana. Īn anul 1806 se īnroleaza īn armata prusaca si are nesansa sa participe la finalul dezastruos al luptei de la Iena. Aceasta experienta īl va marca pentru īntreaga viata.
Īn anul 1810 se stabileste la Berlin si īncepe sa lucreze ca profesor la gimnaziul "Grauen Kloster" si la Institutul "Plamman". Ambele institutii fiind organizate pe principii pestalozziene, exercitiile fizice erau prezente īn programul lor educativ. Are ideea de a scoate elevii din cadrul traditional al scolii, ducandu-se cu ei īn afara orasului, la camp sau īn padure pentru lectiile de gimnastica.
Īmpreuna cu un grup de ofiteri īnfiinteaza "Deutscher Bund" (Liga Germana) si cu ajutorul catorva adepti devotati īncepe activitatea de pregatire a tineretului. Īn anul 1811 organizeaza līnga Berlin, primul Turnplatz, un teren de exercitii fizice, cu aparate si instalatii variate, pe care-l foloseau peste 500 de practicanti ai exercitiilor fizice. Un an mai tarziu, un nou "turnplatz" este amenajat, pentru a face fata numarului mare de amatori.
Scopul sistemului sau se preciza din ce īn ce mai bine: īntarirea tineretului īn vederea razboiului de eliberare. Īn paralel cu activitatea sa īn domeniul educatiei fizice, Jahn ducea si o intensa activitate publicistica care avea acelasi scop.
La izbucnirea razboiului de eliberare, īn anul 1813, Jahn se īnroleaza īmpreuna cu "turnerii" sai ca voluntari, formand un batalion. Īn perioada cat Jahn a fost īnrolat, turnplatzurile si-au continuat activitatea, conduse de un discipol al sau: Eiselen. Numarul practicantilor gimnasticii dupa sistemul lui Jahn a continuat sa creasca si īn lipsa lui, ajungand la peste 1000 īn anul 1816.
Īn anul 1816 īntors din razboi Jahn publica cartea sa fundamentala: "Die Deutsche Turnkunst", continuandu-si si activitatea de fervent propagandist si organizator. Datorita activitatii sale si a colaboratorilor sai, precum si atmosferei de entuziasm care stapanea Germania dupa succesul din razboiul de eliberare, gimnastica lui devenea din ce īn ce mai populara: terenurile de exercitii apareau la marginea a tot mai numeroase orase. Asociatiile studentesti s-au alaturat si ele acestei miscari.
Reactiile adverse la marele succes al sistemului nu au īntarziat īnsa sa apara: acest sistem se baza prea mult pe conceptii politice, astfel ca era normal sa dea nastere la animozitati si riposte. Lupta nationala a avut ca lozinca si realizarea unitatii nationale, dorinta care nu se realizase īnsa spre marea dezamagire a patriotilor īnflacarati, īn randul carora erau si adeptii lui Jahn. Intransigenta lor se manifesta īnsa cu accente extremiste pentru o societate obosita de razboaie si nationalism. Asociatiile de gimnastica īncep sa fie considerate nucleul tendintelor politice extremiste, periculoase pentru ordinea īn stat.
Sistemul de gimnastica a lui Jahn era un sistem popular care se adresa tuturor categoriilor populatiei, dar care se infiltrase si īn sistemul german de īnvatamant, cu adaptarile de rigoare. Pedagogii timpului s-au īmpartit īn doua grupuri: unul care era de acord cu virtutile educative ale sistemului, altii care-i contestau aceste calitati. Īn urma unor dispute aprinse īn 1819 prin ordin al ministerului instructiei, gimnastica devine disciplina scolara, dar "turnlatzurile" populare sunt īnlocuite cu cele amenajate pe līnga scoli.
Un incident politic determina īnsa luarea unor masuri radicale īmpotriva adeptilor lui Jahn si a sistemului sau: īn anul 1819 la Manheim, un student (cunoscut ca adept al lui Jahn), īl ucide pe consulul rus. Ca urmare, prin decret regal activitatea de gimnastica este interzisa, iar Jahn īnsusi este condamnat pentru tradare si conspiratie. Timp de 20 de ani el va trai sub supravegherea politiei, fiind reabilitat abia īn anul 1840 de catre regele Wilhem al IV-lea, proaspat urcat pe tron. Dupa īncercari nereusite de a reintra īn viata publica, marcate de un ton nationalist exasperant, Jahn moare īn anul 1852. Posteritatea i-a consacrat un adevarat cult, fiind socotit unul dintre cei mai mari fii ai Germaniei.
Principiile gimnasticii lui Jahn sunt prezentate īn cartea sa "Die deutsche turkunst" aparuta īn anul 1819. Cartea a fost primita cu mare entuziasm si este considerata pana astazi, un monument al culturii germane, fiind formata din patru parti: terminologia, exercitiile, jocurile, metodica.
Terminologia lui Jahn este pur germana (el considerand gimnastica o arta germana), toate vechile denumiri care proveneau din limbile clasice (greaca sau latina) fiind īnlocuite cu termeni germani sau socotiti de el ca de origine germana. Astfel vechiul "gymnastic" este īnlocuit cu "turnkunst" pe care Jahn īn considera de origine germanica īn mod gresit, el provenind din latinul "tornare" care la randul sau īsi are originea īn limba greaca si īnseamna cerc. (Kiritescu, 1942)
Exercitiile gimnastice ocupa locul cel mai important īn cartea lui Jahn: ele sunt ordonate sistematic dupa forma si natura, īnsotite de descrieri clare si reguli de executare. Materialul este cules din vechile carti ale antichitatii si din lucrarile predecesorilor sai, Gutsmuts si Vieth, dar sunt mult mai numeroase. Partea originala o constituie exercitiile de suspensie si cu sprijinul bratelor, pentru care a creat aparate noi: paralelele. Gimnastica lui Jahn este īn mare parte o gimnastica la aparate.
Turnplatzul avea īn mijloc un foisor de lemn, o schelarie care servea la exercitiile de agatare si urcare. Īn jur se gaseau tot felul de aparate si accesorii: calul pentru voltije, grinda oscilanta, paralelele, prajini, franghii, bete sau sulite pentru aruncari. Terenul din jur era amenajat cu santuri, gropi, platforme. Turnplatzurile se amenajau la marginea localitatilor, pe preferinta langa paduri si erau considerate institutii publice. Participantii care proveneau din toate categoriile sociale ale comunitatii: elevi de liceu, studenti, profesori, militari, burghezi, se īntruneau odata pe saptamana.
Daca turnplatzul deservea o scoala publica, trebuia sa se gaseasca īn imediata ei vecinatate. Echipamentul era simplu si uniform pentru toti participantii tocmai pentru a realiza si īn acest mod omogenizarea si egalitatea. Jocurile care se practicau erau alese īn asa fel īncat sa aiba o influenta benefica asupra sanatatii fizice si spirituale dar sa si contribuie la formarea spiritului de echipa. Jahn acorda o atentie foarte mare personalitatii profesorului si conducatorului de turnplatz: acestia trebuie sa aiba pe langa calitati personale si o deosebita pregatire tehnica, capacitatea de a īntelege tinerii.
Cocluzionand, gimnastica lui Jahn a fost o activitate educativ-morala prin care s-a dorit realizarea unei educatii nationale si populare pur germane. A avut un caracter popular, accentul fiind pus nu pe scoala ci pe institutiile populare de gimnastica. Criticile care au fost aduse sistemului se refereau la exagerarile īn privinta nationalismului, la respingerea a tot ce nu era german. Francezii l-au criticat pentru ca a subordonat interesul pedagogic, unui scop politic si pentru ca īl considerau prea mecanic si rigid. Ceea ce īnsa a ramas meritul de necontestat al lui Jahn, īntelegerea faptului ca exercitiile fizice sunt necesare pentru dezvoltarea copiilor si tinerilor, dar si pentru antrenarea adultilor si ca aceste exercitii sunt mai eficiente daca sunt exersate īn aer liber, īn diferite conditii climatice. De asemenea Jahn a deschis gustul tinerilor pentru drumetii, fiind considerat precursorul "turismului", activitate atat de draga germanilor.
10.4.Crearea unei scoli de educatie fizica īn Danemarca este legata de numele lui Franciscus Nachtegall (1777-1847). Acesta, desi a facut studii de teologie, ajunge datorita contactului cu cartea "Gymanstic fur die Jugend" a filantropistului Gutsmuths, sa aiba revelatia importantei pe care exercitiile fizice o pot avea īn viata si dezvoltarea oamenilor.
La catva timp dupa ce a devenit un practicant serios al exercitiilor fizice, īn anul 1798, se angajeaza profesor la un institut particular din Copenhaga, iar un an mai tarziu īnfiinteazeaza o "Societate gimnastica" care avea ca scop raspandirea si dezvoltarea practicii exercitiilor fizice. Asociatia s-a bucurat de mare succes, fapt care l-a determinat un an mai tarziu, sa īnfiinteze un institut particular, primul din Europa, care avea ca scop exclusiv promovarea educatiei fizice. si pregatirea unor instructori calificati īn acest domeniu. Datorita activitatii sale care a īnceput sa se bucure de atentia si respectul cercurilor care conduceau Danemarca, īn anul 1802 gimnastica este introdusa īn programul scolii militare. Nachtegall este numit profesor la aceasta scoala, apoi din anul 1804 devine profesor de gimnastica la Universitate. Odata cu īnfiintarea "Institutului pentru gimnastica militara" este numit director al acestei institutii, careia i se va dedica īn continuare.
Chiar daca īn planul contributiei teoretice Nachtegall nu a scris lucrari de mare valoare, manualele lui cuprinzand instructiuni si regulamente pentru profesori, elevi si armata au avut importanta lor. A acordat o atentie speciala īnotului, caruia i-a dedicat un manual si a īnfiintat o societate sportiva. Īn anul 1819, īnotul a fost introdus ca exercitiu obligatoriu īn armata. ( Kiritescu, 1942)
Mult mai valoroasa a fost īnsa contributia sa īn plan practic, pentru ca datorita eforturilor sale īn directia promovarii educatiei fizice īn randul populatiei scolare, īn anul 1828, prin decret regal, gimnastica este introdusa īn toate scolile daneze. Astfel, Danemarca a fost prima tara din Europa īn care educatia fizica era prezenta īn mod organizat īn īntreg sistemul de īnvatamant si īn armata. Pentru asigurarea cadrelor specializate care sa asigure instruirea, activitatea lui Nachtegall s-a concretizat īn īnfiintarea unei sectii specializate īn acest scop la Institutul militar, punand astfel bazele īnvatamantului superior de educatie fizica din Europa.
10.5. Īn Suedia, cel care a continuat, la un nivel superior eforturile lui Nachetegall, edificand unul dinte cele mai complete sisteme de educatie fizica a fost elevul sau Per Henring Ling (1776-1839).
Ling s-a nascut īn Suedia, la Ljunga īn 1776, īntr-o familie suedeza traditionala. A avut o copilarie aspra si o tinerete aventuroasa, īn care a calatorit mult atat īn Suedia, cat si īn alte tari europene: Franta, Germania, Danemarca. A īnceput o cariera militara, pe care a abandonat-o īn favoarea marii lui pasiuni: literatura si īn special poezia. Se stie despre el ca a a facut studii universitare la Lund si Upsala, dar nu se stie cu exactitate ce anume a studiat, nici daca a finalizat aceste studii. Perioada dintre anii 1799 si 1804 si-o petrece la Copenhaga, unde dupa ce īncepe sa practice scrima si se vindeca astfel de un īnceput de paralizie al bratului drept, frecventeaza asiduu institutul lui Nachtegall. Dar, nu s-a multumit cu simpla practicare a exercitiilor fizice preluate din lucrarile lui Gutsmuths si Vieth, ci a īnceput sa studieze la modul cel mai serios acest domeniu, īn paralel cu studiile de literatura, filozofie si istorie pe care le urma la Universitatea din Copenhaga.
Cei cinci ani petrecuti īn capitala Danemarcei au fost esentiali pentru formarea lui ca viitor om de cultura, pentru ambele domenii īn care s-a remarcat: literatura si educatia fizica. Sub influenta curentului neeoumanist, care era īn voga īn acei ani, a devenit adeptul dezvoltarii armonioase a omului dupa idealul conceptiei elene. Acest ideal īl va transfera ca scop si gimnasticii suedeze, pe care a creat-o mai tarziu, īmbogatindu-l īn acelasi timp cu idealurile vechilor popoare scandinave.
Īntors īn Suedia īn anul 1804, si-a īnceput activitatea īn domeniul educatiei fizice ca profesor de scrima la Universitatea din Lund. Dupa exemplul maestrului sau danez Nachtegall, īn paralel cu aceasta activitate a īnfiintat si cursuri de gimanstica, scrima si limbi moderne pentru studenti. Lectiile cu studentii care-i frecventeaza cursurile īi releva lipsa unei fundamentari stiintificea īn predarea exercitiilor fizice. Pentru a compensa aceasta lacuna, Ling īncepe sa studieze cu multa seriozitate anatomia, fiziologia si biomecanica.
Cunostintele din acest acest domeniu se adauga la conceptiile sale deja formate sub influenta lucrarilor studiate pana atunci din operele lui Rousseau, Pestalozzi, Gutsmuths, Vieth si lectiile practice efectuate dupa metodele lui Nachtegall. Pe masura ce cunostintele teoretice se acumulau, Ling le aplica īn lectiile sale. Astfel, a īnceput sa se contureze sistemul sau propriu de educatie fizica, cunoscut ca gimnastica suedeza.
Īn anul 1811, stimulat de realizarile sale care i-au adus aprecieri si elogii, a īncercat īnfiintarea unui institut model de educatie fizica la Stockholm. Desi proiectul sau nu s-a bucurat de sprijinul autoritatilor, nu se descurajat. Perseverent si ambitios, īn anul 1813, Ling ajunge sa fie numit profesor de scrima la Academia regala din Karlsburg. Un an mai tarziu, īsi realizeaza visul, fiind autorizat sa īnfiinteze si sa conduca Institutul Regal de Gimnastica din Stockhlom.
Animat de un patriotism profund, Ling a dorit prin īntreaga sa activitate sa contribuie la regenerarea morala si fizica a poporului sau, sa redea suedezilor vigoarea, sanatatea si īncrederea īn sine, iar educatia fizica era īn conceptia sa cel mai potrivit mijloc de realizarea a acestor scopuri. Īn ciuda unei sanatati destul de precare, si-a desfasurat cu multa daruire activitatea pana la sfarsitul vietii. A avut bucuria, ca īnainte de a stinge din viata la 63 de ani, munca sa-i fie recunscuta si prin alegerea sa ca membru al Academiei Suedeze.
Desi era bine fundamentat stiintific si a fost experimentat īn mod practic pe durata a multi ani, sistemul sau nu a fost publicat in timpul vietii sale, ci la un an dupa moartea sa, īn 1840 īntr-o lucrare cu titlul "Principii generale ale gimnasticii". Forma si continutul definitiv al operei sale a fost realizata dupa cītiva ani de catre fiul sau, Hjalmar Ling, care a avut misiunea de a sistematiza gimnastica pedagogica suedeza, reusind sa redea īntr-o forma completa īntreaga conceptie caracteristica lui P.H.Ling.
Lucrarea poarta denumirea "Fundamentele generale ale gimnasticii" si este formata din sase parti:
partea a sasea contine cunostinte despre elementele si mijloacele gimnasticii.
Principiile generale ale sistemului suedez se refereau mai ales la modul īn care erau alese exercitiile fizice. Cel mai important era principiul dezvoltarii armonioase, care preciza ca exercitiile trebuie alese īn asa fel īncat sa dezvolte armonios toate segmentele si grupele musculare ale corpului, iar exersarea sa fie simetrica. Apoi, este necesar ca exercitiile sa foloseasca miscari naturale si sa fie verificate īn practica ca avand o contributie reala asupra dezvoltarii normale sau corectarii unor deficiente. Principiul gradarii exercitiilor, semnifica respectarea intrarii progresive īn efort, a trecerii treptate de la un exercitiu usor la unul mai greu, de la unul mai simplu la altul complex, evitandu-se accidentele si aparitia prea devreme a oboselii. Īn fine, principiul preciziei miscarilor se referea la stabilirea modului de desfasurare, de la īnceput pīna la terminarea exercitiului, toate miscarile din gimnastica suedeza fiind formate din trei parti distincte: pozitia initiala, miscarea propriu-zisa si atitudinea finala.
Principalele subdiviziuni ale gimnasticii suedeze erau:
Gimnastica pedagogica sau educativa, avea ca scop pastrarea sanatatii, dezvoltarea normala a organismului si a unor calitati de morale. Se adresa tuturor persoanelor indiferent de vīrsta, sex sau ocupatie si se compunea din:
o miscari pregatitoare;
o miscari fundamentale(pentru muschii dorsali, abdominali si laterali); exercitii de respiratie; exercitii de echilibru; extensia coloanei vertebrale; exercitii de suspensie si sarituri)
o miscari de aplicatie, cu si fara arme;
o jocurile, apreciate pentru contributia lor la dezvoltarea fizica, intelectuala si morala, contestate pentru ca puteau genera conflicte.
Gimnastica militara se baza pe gimnastica pedagogica cuprinzand pe langa celelalte exercitii practicarea scrimei si a tirului, precum si folosirea unor arme īn scopul dezvoltarii capacitatii de lupta si a īnvingerii adversarului.
Gimnastica medicala si ortopedica bazata tot pe gimanastica pedagogica, avea ca scop combaterea unui mare numar de afectiuni printre care cel musculare, ale articulatiilor, organelor abdominale, circulatorii sau ale aparatului respirator, deviatii ale coloanei vertebrale, etc. Era completatata prin masaj, pentru care se indicau urmatoarele manevre: netezirile, frictiunile, framantatul si tapotamentul.
Gimnastica estetica, era recomandata pentru dezvoltarea proportionala a corpului si formarea unei tinute corecte, fiind completata cu miscari de dans.
Īn conceptia lui Ling, exercitiile erau sistematizate pe criteriul utilitatii lor. Pentru fiecare miscare se stabilea dinainte nivelul efortului. La īnceput se executau exercitii simple si accesibile care sa permita exersarea analitica, urmand apoi ca ele sa fie combinate, gradul de dificultate si complexitate crescand progresiv. Exercitiile fizice din sistemul suedez se adresau fara restrictie si persoanelor de sex feminin.
Ca tehnica, exercitiile puteau fi executate liber sau la aparate si cu diferite obiecte. Dintre acestea erau considerate indispensabile: bancile, scarile fixe, calul de gimnastica si lada, bastoanele, corzile etc.
Sistemul de gimnastica pe care l-a edificat Ling, continuat si dezvoltat de urmasii sai, a starnit multe comentarii si aprecieri la vremea aparitiei sale si īn deceniile urmatoare. Fara discutie, acest sistem s-a remarcat prin caracterul sau stiintific si mai ales prin atentia acordata influentarii deliberate a marilor functiuni ale organismului si īn special a respiratiei. Gimnastica suedeza a fost conceputa īn asa fel īncat sa fie accesibila oricarei persoane, indiferent de sex, varsta sau pregatire anterioara, caracteristica care i-a conferit un rol social si caracterul de gimnastica "universala".
Criticile care au fost aduse gimnasticii suedeze, mai ales de catre francezi si germani au vizat caracterul ei adesea artificial, creat de folosirea unor exercitii fragmentate, rigide si uneori statice care descurajau orice impuls de creativitate din partea executantilor si la limitau acestora bucuria miscarii libere.
Īn ciuda numeroaselor critici sistemul suedez a contribuit la fundamentarea stiintifica a domeniului educatiei fizice, iar prin caracteristicile sale a determinat promovarea practicarii motivate si constiente a exercitiului fizic de un numar foarte mare de persoane din Suedia si din alte tari europene care l-au preluat īntroducandu-l si īn sistemul scolar.
10.6.Anglia - Secolul al XIX-lea gaseste societatea engleza īntr-un stadiu avansat al schimbarilor economice si politice, dar traditionalista si conservatoare īn ceea ce priveste sistemul de educatie. scolile publice, dar mai ales institutiile traditionale ale vechii nobilimi, (Colegiile de la Eton, Harow si Rugby fiind cele mai reprezentative), īsi pastrau modul de organizare si principiile pedagogice neschimbate, deja de cateva secole. Idealul educational promovat de Locke, "gentlemenul perfect (sau complet), perfectionat apoi de Daniel Defoe īn "Robinson Crusoe" prin adaugarea unor trasaturi caracteristice deschizatorului de drumuri, īntreprinzator si neīnfricat , se putea atinge numai prin integrarea īn educatie a practicii constante a exercitiilor fizice. De aceea, īn scolile engleze 2-3 dupa amieze pe saptamana erau dedicate acestor activitati. Se practicau exercitii fizice si jocuri traditional englezesti: tenisul, canotajul, crichetul.
Celebra afirmatie a Ducelui de Wellington: "Batalia de la Waterloo a fost castigata pe cīmpurile de joc de la Eton ", subliniaza ca educatia fizica era considerata un factor important īn formarea tinerilor englezi.
Dar problemele sistemului englez de educatie din aceasta perioada erau altele: mentinerea disciplinei se realiza prin folosirea unor metode brutale si tocmai din acest motiv, ineficiente. Se practica īn scoli acel sistem de sobordonare a copiilor din clasele mai mici de catre elevii din clasele mari: "faggingul", nivelul de instruire era mediocru, elevii obisnuiau sa bea, sa joace carti, totul denotand a decadere din punct de vedere moral si nu numai a tarditionalului sistem englez de educatie.
Doi oameni de cultura s-au implicat īn mod deosebit īn stoparea acestui proces: Charles Kigsley si Thomas Arnold, fiecare dintre ei cu mijloacele specifice.
Kingsley, preot si romancier, a scris romane cu caracter moral īn care critica viciile timpului si prezenta cititorilor sai eroi plini de calitati doesebite, dintre care nu lipseau cele fizice. De altfel, Kingsley a promovat īn lucrarile sale exercitiile fizice pe care le considera cel mai bun remediu īmpotriva obiceiurilor nesanatoase ale tineretului. Sistemul promovat de el a si fost denumit "muscular christians" (crestinism muscular). (Kiritescu, 1942)
Thomas Arnold (1795-1842), de formatie preot, cu studii de istorie, geografie, filosofie la Universitatea din Oxford, a fost mai ales un educator prin vocatie. A reusit prin mijloace specifice activitatii didactice sa reformeze sistemul englez de educatie, folosind īntr-o maniera personala exercitiile fizice si mai ales activitatile cu caracter sportiv pentru a forma personalitatea tinerilor īn spiritul "fair-play-ului", concept moral relativ nou, cu radacinile īn vechiul cod al cavalerismului medieval.
Dupa hirotonisire, īn perioada 1818-1829 Arnold īsi exerseaza talentul pedagogic, ocupandu-se de educatia unor copii īn pensiunea sa deschisa īn localitatea Laneham, langa Oxford.
Īn anul 1929, ocupa prin concurs postul de director (head-master) al faimosului Colegiu din Rugby. A reusit sa adapteze vechile idealuri educationale la noile realitati si sa creeze noul tip al "gentlemenului crestin". A realizat acest lucru, nerenuntand la traditiile valoroase ale scolii engleze, adica educatia clasica, pe care a completat-o cu mai multe cunostinte de matematica, literatura engleza si franceza si pastrat practica exercitiilor fizice. A acordat īnsa o atentie sporita educatiei morale, pe care a īncercat sa o realizeze nu numai prin mijloace religioase, ci mai ales prin exemplul sau personal si printr-o apropiere foarte stransa de elevii sai.
Spre deosebire de alti pedagogi creatori sau reformatori, Arnold nu a scris nici o carte de pedagogie sau despre educatie. De fapt, nici nu avea, formal vorbind, pregatirea necesara. Activitatea lui a fost eminamente practica, iar sistemul sau s-a format īn timp, pe parcursul anilor petrecuti de el la conducerea Colegiului din Rugby. Originalitatea metodelor sale au constat de fapt īn ceea ce statea la baza īntregii lui implicari īn activitatea fizica pe care o desfasurau elevii sai conform programului scolar, si anume faptul de a fi folosit sportul ca mijloc de educatie. Obisnuinta de a practica jocurile sportive, de a se īntrece īn competitii, de a se organiza īn echipe si de a participa la competitii au fost metodele prin care Arnold īsi pregatea elevii pentru viata, ajutandu-i sa se poata conduce pe ei īnsisi, sa īnvete ce īnseamna solidaritatea, spiritul de echipa, initiativa, dar si ordonea si disciplina. Trecand peste conservatorismul obisnuit si izolarea caracteristica a scolilor englezesti, Arnold a stimulat tineretul studios englez sa se organizeze īn asociatii sportive, pe care sa si le administreze singuri, sa organizeze competitii scolare si studentesti.
Disciplinele sportive cele mai raspandite erau cele atletice (alergarea, sariturile), boxul, canotajul, criketul, tenisul si mai ales fotbalul, dar si fratele mai tanar al acestui joc, rugby-ul.
Educatia de tip sportiv s-a raspandit destul de repede īn Anglia. Dupa ce la Colegiul din Rugby s-a īncetatenit sistemul promovat de Arnold, au urmat celelalte insitutii scolare de mare traditie, care au īnceput sa se organizeze din punct de vedre sportiv prin īnfiintarea unor cluburi si asociatii sportive proprii. De fapt curentul miscarii sportive a cuprins īntreaga societate engleza. Cronologic, primul Club Atletic s-a īnfiintat īn anul 1850 la Universitatea din Oxford, urmata al cativa ani de Universiatea din Cambridge. Īn jurul acestei universitati se realizeaza si prima "federalizare" prin asocierea a unui numar de 17 colegii. Īn anul 1855 are loc prima Adunare generala interscolara, iar īn anul 1864 prima dintre faimoasele īntalniri atletice dintre Oxford si Cambridge, precedate de la fel de cunoscutele īntreceri nautice pe Tamisa dintre echipajele celor doua universitati īn anul 1861. Īn anul 1866, la Londra se īnfiinteaza Clubul Atletic de Amatori, destinat practicarii si organizarii de competitii atletice, care editeaza si un ziar propriu, "The Athlet".
Īn acest fel, pornind de la conceptia lui Arnold, despre importanta si valoarea sportului ca metoda de educatie, īn Anglia se dezvolta sportul ca activitate organizata, iar de aici, ideea de sport, competitie, antrenament se raspandeste īn Europa, īn lumea anglo-saxona (Australia, America etc.) si apoi īn īntreaga lume.
ĪNTREBĂRI
Īn ce perioada si īn care dintre tarile europene se fundamenteaza primele sisteme nationale de educatie fizica ?
Īn ce a constat īn principal activitatea lui Amoros ? Cum dfineste el gimnastica ?
Care sunt meritele lui H.Clias ?
Carui scop se subordonau conceptiile si continutul sistemului german de educatie fizica ? De ce a fost interzisa activitatea īn "turnplatzuri" ?
Īn ce a constat contributia lui F. Nachtegall al dezvoltarea educatiei fizice din Danemarca ?
Pe baza caror cunostinte si-a fundamentat Ling, propriul sistem de gimnastica ? Cum a dobandit acest sistem un caracte stiintific ?
Care erau principiile fundamentale dupa care erau selectionate exercitiile īn sistemul suedez?
Pentru care aspecte a fost criticat acest sistem ?
Ce caracter a avut contributia lui T. Arnold la fundamentarea
unui sistem englez de educatie fizica ?
|
