Scriitorii, filosofii, pedagogii secolelor al XVI-lea, XVII-lea si al XVIII-lea au reusit sa readuca educatia fizica în preocuparile oamenilor de cultura si a celor de scoala. Filantropistii au introdus educatia fizica în programul scolar, ca parte esentiala a educatiei generale. La limita secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea, se accentueaza caracterul concret al activitatilor în domeniul educatiei fizice, iar realizarile unor personalitati din Franta, Germania, Suedia sau Anglia se cristalizeaza sub forma unor advarate sisteme nationale de educatie fizica.
Creatorii de sisteme de la sfîrsitul secolului al XVIII-lea si începutul celui urmator, au reusit sa fundamenteze sisteme de educatie fizica complete, bazate pe conceptii pedagogice generale, dar în acelasi timp adaptate la caracteristicile sociale, politice din tarilor lor si subordonate unor scopuri clare. Datorita gradului de dezvoltare la care a ajuns gandirea pedagogica în domeniul educatiei fizice în aceasta perioada si adaptarii ei la conditiile specifice de viata din tara respectiva, sistemele de educatie fizica create în aceasta perioada au avut o larga raspandire, au patruns în viata scolara, au fost durabile si au constituit o caracteristica a educatiei fizice din acest secol. Mai mult chiar, unele dintre ele au fost preluate si de alte tari europene decat cele în care au aparut, influentand dezvoltarea activitatii de educatie fizica pe plan european si chiar mondial, daca ne gandim ca toate sistemele europene au patruns si pe continentul american prin intermediul emigrantilor. Secolul al XIX-lea a fost marcat nu numai de aparitia si extinderea sistemelor de educatie fizica nationale, ci si de lupta dintre ele. Din aceasta rivalitate a avut de castigat în principal activitatea de educatie fizica care pe parcursul acestui secol se poate spune ca intrat definitiv în viata omului modern, mai ales prin intermediul sistemului de educatie scolar si universitar, devenind o componenta esentiala a procesului de dezvoltare normala si armonioasa a omului, de pastrare a bunului cel mai de pret: sanatatea.
Fiecare dintre aceste sisteme nationale se leaga de numele unei personalitati, pedagog de obicei, care si-a dedicat activitatea si energia adesea pe parcursul întregii vietii edificarii unui sistem propriu de educatie fizica.
10.1. În Franta secolulului al XVIII-lea învatamantul avea un aspect haotic care se datora lipsei de interes a regalitatii preocupata doar scolile destinate functionarilor si ofiterilor sai. Neglijenta statului fata problemele educatiei a dus la cresterea influentei congregatiilor religioase, în special a iezuitilor care controlau întregul sistem de învatamant. Dupa expulzarea acestora în 1762, în sistemul de învatamant s-a produs un adevarat gol.
Revolutia franceza prin fruntasii sai a încercat punerea învatamantului sub directul control al statului, considerand ca scoala era mijlocul cel mai sigur de a asigura emanciparea poporului. Ideile pedagogilor Revolutiei franceze nu au devenit realitate din cauza modului în care s-au derulat evenimentele în Franta. Preluarea puterii de catre Napoleon Bonaparte care a preluat din ideile generoase ale enciclopedistilor numai pe acelea care-i serveau fundamentarii conceptiei statului militar a redus scopul învatamantului public francez la acela de a creste si educa soldati. În scolile din timpul sau, exercitiile fizice constau doar în marsuri si manuiri ale armelor, elevii erau organizati în companii iar scoala devenise o adevarata cazarma.
În acest context educational îsi va desfasura activitatea cel care este considerat creatorul primului sistem de educatie fizica francez colonelul spaniol Don Francesco Amoros y Ondeano (1770-1848) care a reusit sa adauge la spiritul militarist al epocii o conceptie superioara despre educatie.
Amoros s-a nascut la Valencia în Spania si s-a dedicat carierei militare. Bun cunoscator al pedagogiei lui Pestalozzi a redactat un regulament de educatie militara bazat pe ideile acestuia. A avut ocazia sa-si puna în practica ideile progresiste despre educatie la Institutul pestalozzian din Madrid. Acest institut a fost înfiintat în 1807 de catre regele Carol al IV-lea al Spaniei pentru formarea inginerilor si ofiterilor, iar Amoros a fost numit la conducerea lui. Pe langa aceasta functie, el s-a ocupat de educatia principelui mostenitorul al tronului Spaniei si a detinut o serie de functii importante în stat: intendent al politiei, ministru de interne, consilier de stat. În timpul campaniei lui Napoleon în Spania, s-a alaturat francezilor, devenind guvernator al provinciei. La prabusirea regimului napoleonian s-a refugiat în Franta, iar în anul 1816 a obtinut naturalizarea ca cetatean francez, dedicandu-si întreaga activitate noii sale patrii.
Activitatea sa principala a constat în raspandirea exercitiilor fizice pentru practicarea carora a creat un sistem propriu. Om charismatic, întreprinzator, de mare inteligenta, bun vorbitor a reusit sa creeze o miscare puternica în favoarea educatiei fizice. Teoretician si practician în acelasi timp, a scris o multime de carti si brosuri care au fixat sistemul si metodele sale, dar a si înfiintat si condus o serie de institutii în care se preda gimnastica dupa principiile sale.
În 1817 a înfiintat cu ajutorul unei subventii, "Institution Durdan" la Paris. Aspectul caracteristic al acestui gimnaziu era dat de un portic înalt de peste 5 metri, sustinut de trei stalpi verticali. Pe barna orizontala atarnau de sus atarnau prajini, franghii cu noduri, scari de lemn etc. Pe langa portic erau alte instalatii si amenajari: santuri pentru sarit, catarge, bare, scari oblice, etc.
Aparitiile în public, numeroasele conferinte determina oficialitatile sa-i încredinteze misiunea de a înfiinta Gimnaziul pentru sapeuri-pompieri si apoi Gimnaziul normal militar, inaugurat în anul 1820. Aici îsi desavarseau pregatirea fizica si militara dupa metoda lui Amoros trupe de artilerie, geniu si garda regala. Pe langa acest gimnaziu s-a creat o sectie scolara: "Gimnaziu civil normal" care era frecventat de elevii liceelor si gimnaziilor civile din Paris.
Între anii 1820-1832 Amoros desfasoara o activitate extraordinara atat ca director al acestor institutii cat si ca propagandist: conferinte, demonstratii, manuale, carti. În 1817 apare "Manual practic de exercitii corporale si jocuri" una dintre lucrarile lui fundamentale, apoi în 1821 "Prospectus", în 1830 " Manual de educatie gimnastica si morala". Printre proiectele sale ramase nerealizate au fost "Marea opera" un volum în care sa adune toate lucrarile sale si un Gimnaziu normal de proportii grandioase pe care dorea sa-l numeasca "Palatul tineretii".
Declinul lui Amoros a început dupa anul 1832, succesele sale determinand la început invidia, apoi dusmania multora. Atacat, ironizat, i se reprosa autoritarismul, lacomia, risipa fondurilor. În urma a numeroase atacuri Ministerul de razboi îi taie subventiile, iar în 1837 gimnaziul militar este închis prin ordonanta regala. Moare sarac în anul 1848. Doar fostii sai elevi îi mai pastreaza amintirea scriind la mormantul sau: "Amoros, fondator al gimnasticii în Franta, mort cu regretul de nu fi facut mai mult pentru ea, din cauza obstacolelor care i s-au pus." (Encyclopedie des Sports, 1924)
Conceptiile teoretice sunt cel mai bine prezentate de însusi Amoros, în manualele si lucrarile sale. El defineste gimnastica drept: "stiinta rationala a miscarilor noastre, a raporturilor lor cu simturile, cu inteligenta, cu sentimentele, cu moravurile noastre si cu dezvoltarea tuturor facultatilor noastre. Gimnastica îmbratiseaza practica tuturor exercitiilor ce tind a face pe om mai curajos, mai întreprinzator, mai inteligent, mai dibaci, mai iute, mai mladios, mai sensibil, mai puternic, mai sprinten, si care ne ajuta sa înfrangem toate dificultatile si sa triumfam împotriva tuturor primejdiilor si a tuturor piedicilor, de a fi capabili sa servim patria si umanitatea". Encyclopedie des Sports, 1924
Amoros a pus primul care a intuit ceea ce psihologia moderna numeste "imagini kineztezice", adica senzatiile despre miscarea propriului corp. La baza didacticii amorosiene sta intuitia, care porneste de la asocierea a cat mai multe senzatii: auditive, vizuale, tactile. Asocierea exercitiilor cu muzica este un element important al metodei sale prin asocierea miscarilor cu ritmul pe care îl ofera muzica. La valoarea psiho-pedagogica a exercitiilor Amoros adauga necesitatea ca exercitiile fizice sa aiba si un caracter utilitar.
Gimnastica lui Amoros are la baza în ceea ce priveste alegerea, sistematizarea, si executarea exercitiilor sale criterii stiintifice care se fundamenteaza pe cunostinte de anatomia si fiziologie, mecanica miscarilor si examenul fizic si moral ale elevilor. El are marele merit de a fi primul care a individualizat educatia motrica tinand cont de constitutia fizica si de personalitatea elevului, alcatuind un adevarat dosar pentru fiecare pentru fiecare elev, care cuprindea o multime de date si masuratori somatice, precum si de predispozitii pentru anumite exercitii. Amoros alegea si recomanda fiecarui elev exercitiile care le considera potrivite.
Lectiile concepute de Amoros aveau au aspect variat, cautand sa realizeze toate scopurile sistemului sau. La începutul orei, încolonati, elevii intrau în sala, condusi de profesorul lor. Echipamentul lor era format din pantaloni albi si vesta simpla. Dupa inspectie, elevii executau pe muzica exercitii elementare si marsuri. Partea a doua a lectiei se desfasura în aer liber si consta în alergari si exercitii de lupte. A treia parte era dedicata asimilarii unor cunostinte teoretice. Se desfasura în sala de fiziologie pe ai caror pereti se gaseau o serie de planse, tablouri, statistici, maxime morale. A patra parte se desfasura din nou afara, constand în exercitii de aplicatie. În fine, ultima parte a lectiei era gazduita din nou de sala de fiziologie: aici se analiza lectia si se atribuiau calificativele si recompense morale celor care s-au distins.
Importanta operei lui Amoros este considerabila. El a valorificat la un nivel superior conceptii înaintasilor Locke, Rousseau, Diderot si mai ales Pestalozzi, iar în propriile conceptii au deschis drumul pentru modernizarea si fundamentarea stiintifica a activitatii de educatie fizica. Foarte multe dintre aparatele de gimnastica folosite si astazi au fost inventate de Amoros. Criticile care au fost aduse sistemului sau au vizat mai ales aspecte legate de tehnica execitiilor, reprosandu-i-se atentia exagerata acordata exercitiilor acrobatice, în special cele executate cu partea superioara a corpului.
10.2. Elvetia - Fara sa se ridice la înaltimea de spirit a lui Amoros, al carui adept dar si rival a fost, elvetianul Henri Clias (1782-1854) a avut si el o contributie importanta la progresul educatiei fizice din prima jumatate a secolului al XIX-lea. Nascut la Boston, fiu al unui emigrant elevetian, a studiat în Olanda, iar în anul 1810 ajunge în Elvetia unde îsi desfasoara activitatea ca maestru de gimnastica la diverse institutii si apoi în cadrul armatei. În anul 1816, publica cartea "Bazele gimnasticii", ulterior tradusa în franceza si italiana. Un an mai tarziu, pleaca în Franta dornic sa se faca cunoscut, dar aici Amoros este în plina ascensiune, asa ca nu are prea mare succes.
În anul 1819 publica o noua lucrare "Tratat de gimnastica elementara". Trece în Anglia si timp de 6 ani se ocupa cu pregatirea fizica a militarilor englezi, ajungand sa aiba în anul 1823 în jur de 1400 de elevi. Pe lînga educatia fizica militara, începe sa fie preocupat de gimnastica pentru femei, publicand si o lucrare în acest domeniu, numita "Calistenia". Se reîntoarce în Elvetia, unde preda gimnastica la o serie de institutii scolare si în armata, iar sfera lui de preocupari se extinde si în domeniul gimnasticii pentru copiii de varsta foarte mica (sugari) si gimnastica medicala.
Dupa catva timp pleaca din nou în Franta, reusind de aceasta data sa se faca remarcat si chiar sa-l detroneze pe Amoros, aflat în declin de popularitate, primind o serie din functiile oficiale ale acestuia.
Sistemul lui Clias nu are multe elemente de originalitate, teoria si sistematizarea exercitiilor sale fiind inspirata în mare parte din principiile lui Gutsmuts, iar aparatele si tehnica de executie sunt preluate de la Amoros, pe care desi l-a contestat, l-a copiat în cea mai mare parte. Marele sau merit ramane faptul ca a pus bazele gimnasticii pentru copiii foarte mici si a contribuit la dezvoltarea gimnasticii feminine.
10.3. Germania - La sfarsitul secolului al XVIII-lea armatele franceze conduse de Napoleon cuceresc Prusia, iar toate celelalte state germane devin sateliti ai noii puteri. Din dorinta unor personalitati animate de gandul recastigarii independentei si a realizarii unitatii nationale se naste ideea de a întari poporul prin educatie fizica. O educatie fizica care la randul ei sa stea la baza educarii caracterului în asa fel încat sa fie formati soldati puternici, curajosi si devotati. Se poate spune ca în Germania, interesul pentru educatia fizica a populatiei a fost determinata de necesitati de ordin politic si militar.
Cel care a creat sistemul de educatie fizica german a fost Friedrich Ludwig Jahn (1778-1852) cunoscut sub numele de Turnvater Jahn (parintele gimnasticii).
Jahn s-a nascut ca fiu al unui predicator în localitatea Lanz, care se gasea în apropierea a trei state germane: Prusia, Hanovra, Meklenburg. Desi tatal sau dorea pentru el o cariera ecleziastica, Jahn a preferat înca din copilarie si adolescenta viata în aer liber. Personalitate puternica si plina de energie, dar indisciplinat a fost în permanent conflict cu profesorii si colegii sai. Din acest motiv a fost nevoit sa schimbe mai multe scoli. A calatorit mult, ajungand în contact cu o multime de oameni din cele mai diferite clase sociale. A frecventat Universitatile din Halle, Iena si Grunwald, studiind teologia, filosofia si istoria, fara sa reuseasca însa sa finalizeze nici unul dintre cursurile începute. La 25 de ani calatoreste singur, pe jos colindand orasele si satele din Germania de nord, traind chiar pentru catva timp ca pustnic într-o pestera aflata la marginea localitatii Salle. Este perioada în care se cristalizeaza vocatia sa consacrata redesteptarii poporului, a întaririi tineretului prin practica exercitiilor fizice. Sentimentele sale patriotice sunt evidente, dar în spatele lor stau cele de ura profunda împotriva francezilor, pe care îi socotea raspunzatori pentru toate relele care macinau natia germana. În anul 1806 se înroleaza în armata prusaca si are nesansa sa participe la finalul dezastruos al luptei de la Iena. Aceasta experienta îl va marca pentru întreaga viata.
În anul 1810 se stabileste la Berlin si începe sa lucreze ca profesor la gimnaziul "Grauen Kloster" si la Institutul "Plamman". Ambele institutii fiind organizate pe principii pestalozziene, exercitiile fizice erau prezente în programul lor educativ. Are ideea de a scoate elevii din cadrul traditional al scolii, ducandu-se cu ei în afara orasului, la camp sau în padure pentru lectiile de gimnastica.
Împreuna cu un grup de ofiteri înfiinteaza "Deutscher Bund" (Liga Germana) si cu ajutorul catorva adepti devotati începe activitatea de pregatire a tineretului. În anul 1811 organizeaza lînga Berlin, primul Turnplatz, un teren de exercitii fizice, cu aparate si instalatii variate, pe care-l foloseau peste 500 de practicanti ai exercitiilor fizice. Un an mai tarziu, un nou "turnplatz" este amenajat, pentru a face fata numarului mare de amatori.
Scopul sistemului sau se preciza din ce în ce mai bine: întarirea tineretului în vederea razboiului de eliberare. În paralel cu activitatea sa în domeniul educatiei fizice, Jahn ducea si o intensa activitate publicistica care avea acelasi scop.
La izbucnirea razboiului de eliberare, în anul 1813, Jahn se înroleaza împreuna cu "turnerii" sai ca voluntari, formand un batalion. În perioada cat Jahn a fost înrolat, turnplatzurile si-au continuat activitatea, conduse de un discipol al sau: Eiselen. Numarul practicantilor gimnasticii dupa sistemul lui Jahn a continuat sa creasca si în lipsa lui, ajungand la peste 1000 în anul 1816.
În anul 1816 întors din razboi Jahn publica cartea sa fundamentala: "Die Deutsche Turnkunst", continuandu-si si activitatea de fervent propagandist si organizator. Datorita activitatii sale si a colaboratorilor sai, precum si atmosferei de entuziasm care stapanea Germania dupa succesul din razboiul de eliberare, gimnastica lui devenea din ce în ce mai populara: terenurile de exercitii apareau la marginea a tot mai numeroase orase. Asociatiile studentesti s-au alaturat si ele acestei miscari.
Reactiile adverse la marele succes al sistemului nu au întarziat însa sa apara: acest sistem se baza prea mult pe conceptii politice, astfel ca era normal sa dea nastere la animozitati si riposte. Lupta nationala a avut ca lozinca si realizarea unitatii nationale, dorinta care nu se realizase însa spre marea dezamagire a patriotilor înflacarati, în randul carora erau si adeptii lui Jahn. Intransigenta lor se manifesta însa cu accente extremiste pentru o societate obosita de razboaie si nationalism. Asociatiile de gimnastica încep sa fie considerate nucleul tendintelor politice extremiste, periculoase pentru ordinea în stat.
Sistemul de gimnastica a lui Jahn era un sistem popular care se adresa tuturor categoriilor populatiei, dar care se infiltrase si în sistemul german de învatamant, cu adaptarile de rigoare. Pedagogii timpului s-au împartit în doua grupuri: unul care era de acord cu virtutile educative ale sistemului, altii care-i contestau aceste calitati. În urma unor dispute aprinse în 1819 prin ordin al ministerului instructiei, gimnastica devine disciplina scolara, dar "turnlatzurile" populare sunt înlocuite cu cele amenajate pe lînga scoli.
Un incident politic determina însa luarea unor masuri radicale împotriva adeptilor lui Jahn si a sistemului sau: în anul 1819 la Manheim, un student (cunoscut ca adept al lui Jahn), îl ucide pe consulul rus. Ca urmare, prin decret regal activitatea de gimnastica este interzisa, iar Jahn însusi este condamnat pentru tradare si conspiratie. Timp de 20 de ani el va trai sub supravegherea politiei, fiind reabilitat abia în anul 1840 de catre regele Wilhem al IV-lea, proaspat urcat pe tron. Dupa încercari nereusite de a reintra în viata publica, marcate de un ton nationalist exasperant, Jahn moare în anul 1852. Posteritatea i-a consacrat un adevarat cult, fiind socotit unul dintre cei mai mari fii ai Germaniei.
Principiile gimnasticii lui Jahn sunt prezentate în cartea sa "Die deutsche turkunst" aparuta în anul 1819. Cartea a fost primita cu mare entuziasm si este considerata pana astazi, un monument al culturii germane, fiind formata din patru parti: terminologia, exercitiile, jocurile, metodica.
Terminologia lui Jahn este pur germana (el considerand gimnastica o arta germana), toate vechile denumiri care proveneau din limbile clasice (greaca sau latina) fiind înlocuite cu termeni germani sau socotiti de el ca de origine germana. Astfel vechiul "gymnastic" este înlocuit cu "turnkunst" pe care Jahn în considera de origine germanica în mod gresit, el provenind din latinul "tornare" care la randul sau îsi are originea în limba greaca si înseamna cerc. (Kiritescu, 1942)
Exercitiile gimnastice ocupa locul cel mai important în cartea lui Jahn: ele sunt ordonate sistematic dupa forma si natura, însotite de descrieri clare si reguli de executare. Materialul este cules din vechile carti ale antichitatii si din lucrarile predecesorilor sai, Gutsmuts si Vieth, dar sunt mult mai numeroase. Partea originala o constituie exercitiile de suspensie si cu sprijinul bratelor, pentru care a creat aparate noi: paralelele. Gimnastica lui Jahn este în mare parte o gimnastica la aparate.
Turnplatzul avea în mijloc un foisor de lemn, o schelarie care servea la exercitiile de agatare si urcare. În jur se gaseau tot felul de aparate si accesorii: calul pentru voltije, grinda oscilanta, paralelele, prajini, franghii, bete sau sulite pentru aruncari. Terenul din jur era amenajat cu santuri, gropi, platforme. Turnplatzurile se amenajau la marginea localitatilor, pe preferinta langa paduri si erau considerate institutii publice. Participantii care proveneau din toate categoriile sociale ale comunitatii: elevi de liceu, studenti, profesori, militari, burghezi, se întruneau odata pe saptamana.
Daca turnplatzul deservea o scoala publica, trebuia sa se gaseasca în imediata ei vecinatate. Echipamentul era simplu si uniform pentru toti participantii tocmai pentru a realiza si în acest mod omogenizarea si egalitatea. Jocurile care se practicau erau alese în asa fel încat sa aiba o influenta benefica asupra sanatatii fizice si spirituale dar sa si contribuie la formarea spiritului de echipa. Jahn acorda o atentie foarte mare personalitatii profesorului si conducatorului de turnplatz: acestia trebuie sa aiba pe langa calitati personale si o deosebita pregatire tehnica, capacitatea de a întelege tinerii.
Cocluzionand, gimnastica lui Jahn a fost o activitate educativ-morala prin care s-a dorit realizarea unei educatii nationale si populare pur germane. A avut un caracter popular, accentul fiind pus nu pe scoala ci pe institutiile populare de gimnastica. Criticile care au fost aduse sistemului se refereau la exagerarile în privinta nationalismului, la respingerea a tot ce nu era german. Francezii l-au criticat pentru ca a subordonat interesul pedagogic, unui scop politic si pentru ca îl considerau prea mecanic si rigid. Ceea ce însa a ramas meritul de necontestat al lui Jahn, întelegerea faptului ca exercitiile fizice sunt necesare pentru dezvoltarea copiilor si tinerilor, dar si pentru antrenarea adultilor si ca aceste exercitii sunt mai eficiente daca sunt exersate în aer liber, în diferite conditii climatice. De asemenea Jahn a deschis gustul tinerilor pentru drumetii, fiind considerat precursorul "turismului", activitate atat de draga germanilor.
10.4.Crearea unei scoli de educatie fizica în Danemarca este legata de numele lui Franciscus Nachtegall (1777-1847). Acesta, desi a facut studii de teologie, ajunge datorita contactului cu cartea "Gymanstic fur die Jugend" a filantropistului Gutsmuths, sa aiba revelatia importantei pe care exercitiile fizice o pot avea în viata si dezvoltarea oamenilor.
La catva timp dupa ce a devenit un practicant serios al exercitiilor fizice, în anul 1798, se angajeaza profesor la un institut particular din Copenhaga, iar un an mai tarziu înfiinteazeaza o "Societate gimnastica" care avea ca scop raspandirea si dezvoltarea practicii exercitiilor fizice. Asociatia s-a bucurat de mare succes, fapt care l-a determinat un an mai tarziu, sa înfiinteze un institut particular, primul din Europa, care avea ca scop exclusiv promovarea educatiei fizice. si pregatirea unor instructori calificati în acest domeniu. Datorita activitatii sale care a început sa se bucure de atentia si respectul cercurilor care conduceau Danemarca, în anul 1802 gimnastica este introdusa în programul scolii militare. Nachtegall este numit profesor la aceasta scoala, apoi din anul 1804 devine profesor de gimnastica la Universitate. Odata cu înfiintarea "Institutului pentru gimnastica militara" este numit director al acestei institutii, careia i se va dedica în continuare.
Chiar daca în planul contributiei teoretice Nachtegall nu a scris lucrari de mare valoare, manualele lui cuprinzand instructiuni si regulamente pentru profesori, elevi si armata au avut importanta lor. A acordat o atentie speciala înotului, caruia i-a dedicat un manual si a înfiintat o societate sportiva. În anul 1819, înotul a fost introdus ca exercitiu obligatoriu în armata. ( Kiritescu, 1942)
Mult mai valoroasa a fost însa contributia sa în plan practic, pentru ca datorita eforturilor sale în directia promovarii educatiei fizice în randul populatiei scolare, în anul 1828, prin decret regal, gimnastica este introdusa în toate scolile daneze. Astfel, Danemarca a fost prima tara din Europa în care educatia fizica era prezenta în mod organizat în întreg sistemul de învatamant si în armata. Pentru asigurarea cadrelor specializate care sa asigure instruirea, activitatea lui Nachtegall s-a concretizat în înfiintarea unei sectii specializate în acest scop la Institutul militar, punand astfel bazele învatamantului superior de educatie fizica din Europa.
10.5. În Suedia, cel care a continuat, la un nivel superior eforturile lui Nachetegall, edificand unul dinte cele mai complete sisteme de educatie fizica a fost elevul sau Per Henring Ling (1776-1839).
Ling s-a nascut în Suedia, la Ljunga în 1776, într-o familie suedeza traditionala. A avut o copilarie aspra si o tinerete aventuroasa, în care a calatorit mult atat în Suedia, cat si în alte tari europene: Franta, Germania, Danemarca. A început o cariera militara, pe care a abandonat-o în favoarea marii lui pasiuni: literatura si în special poezia. Se stie despre el ca a a facut studii universitare la Lund si Upsala, dar nu se stie cu exactitate ce anume a studiat, nici daca a finalizat aceste studii. Perioada dintre anii 1799 si 1804 si-o petrece la Copenhaga, unde dupa ce începe sa practice scrima si se vindeca astfel de un început de paralizie al bratului drept, frecventeaza asiduu institutul lui Nachtegall. Dar, nu s-a multumit cu simpla practicare a exercitiilor fizice preluate din lucrarile lui Gutsmuths si Vieth, ci a început sa studieze la modul cel mai serios acest domeniu, în paralel cu studiile de literatura, filozofie si istorie pe care le urma la Universitatea din Copenhaga.
Cei cinci ani petrecuti în capitala Danemarcei au fost esentiali pentru formarea lui ca viitor om de cultura, pentru ambele domenii în care s-a remarcat: literatura si educatia fizica. Sub influenta curentului neeoumanist, care era în voga în acei ani, a devenit adeptul dezvoltarii armonioase a omului dupa idealul conceptiei elene. Acest ideal îl va transfera ca scop si gimnasticii suedeze, pe care a creat-o mai tarziu, îmbogatindu-l în acelasi timp cu idealurile vechilor popoare scandinave.
Întors în Suedia în anul 1804, si-a început activitatea în domeniul educatiei fizice ca profesor de scrima la Universitatea din Lund. Dupa exemplul maestrului sau danez Nachtegall, în paralel cu aceasta activitate a înfiintat si cursuri de gimanstica, scrima si limbi moderne pentru studenti. Lectiile cu studentii care-i frecventeaza cursurile îi releva lipsa unei fundamentari stiintificea în predarea exercitiilor fizice. Pentru a compensa aceasta lacuna, Ling începe sa studieze cu multa seriozitate anatomia, fiziologia si biomecanica.
Cunostintele din acest acest domeniu se adauga la conceptiile sale deja formate sub influenta lucrarilor studiate pana atunci din operele lui Rousseau, Pestalozzi, Gutsmuths, Vieth si lectiile practice efectuate dupa metodele lui Nachtegall. Pe masura ce cunostintele teoretice se acumulau, Ling le aplica în lectiile sale. Astfel, a început sa se contureze sistemul sau propriu de educatie fizica, cunoscut ca gimnastica suedeza.
În anul 1811, stimulat de realizarile sale care i-au adus aprecieri si elogii, a încercat înfiintarea unui institut model de educatie fizica la Stockholm. Desi proiectul sau nu s-a bucurat de sprijinul autoritatilor, nu se descurajat. Perseverent si ambitios, în anul 1813, Ling ajunge sa fie numit profesor de scrima la Academia regala din Karlsburg. Un an mai tarziu, îsi realizeaza visul, fiind autorizat sa înfiinteze si sa conduca Institutul Regal de Gimnastica din Stockhlom.
Animat de un patriotism profund, Ling a dorit prin întreaga sa activitate sa contribuie la regenerarea morala si fizica a poporului sau, sa redea suedezilor vigoarea, sanatatea si încrederea în sine, iar educatia fizica era în conceptia sa cel mai potrivit mijloc de realizarea a acestor scopuri. În ciuda unei sanatati destul de precare, si-a desfasurat cu multa daruire activitatea pana la sfarsitul vietii. A avut bucuria, ca înainte de a stinge din viata la 63 de ani, munca sa-i fie recunscuta si prin alegerea sa ca membru al Academiei Suedeze.
Desi era bine fundamentat stiintific si a fost experimentat în mod practic pe durata a multi ani, sistemul sau nu a fost publicat in timpul vietii sale, ci la un an dupa moartea sa, în 1840 într-o lucrare cu titlul "Principii generale ale gimnasticii". Forma si continutul definitiv al operei sale a fost realizata dupa cîtiva ani de catre fiul sau, Hjalmar Ling, care a avut misiunea de a sistematiza gimnastica pedagogica suedeza, reusind sa redea într-o forma completa întreaga conceptie caracteristica lui P.H.Ling.
Lucrarea poarta denumirea "Fundamentele generale ale gimnasticii" si este formata din sase parti:
partea a sasea contine cunostinte despre elementele si mijloacele gimnasticii.
Principiile generale ale sistemului suedez se refereau mai ales la modul în care erau alese exercitiile fizice. Cel mai important era principiul dezvoltarii armonioase, care preciza ca exercitiile trebuie alese în asa fel încat sa dezvolte armonios toate segmentele si grupele musculare ale corpului, iar exersarea sa fie simetrica. Apoi, este necesar ca exercitiile sa foloseasca miscari naturale si sa fie verificate în practica ca avand o contributie reala asupra dezvoltarii normale sau corectarii unor deficiente. Principiul gradarii exercitiilor, semnifica respectarea intrarii progresive în efort, a trecerii treptate de la un exercitiu usor la unul mai greu, de la unul mai simplu la altul complex, evitandu-se accidentele si aparitia prea devreme a oboselii. În fine, principiul preciziei miscarilor se referea la stabilirea modului de desfasurare, de la început pîna la terminarea exercitiului, toate miscarile din gimnastica suedeza fiind formate din trei parti distincte: pozitia initiala, miscarea propriu-zisa si atitudinea finala.
Principalele subdiviziuni ale gimnasticii suedeze erau:
Gimnastica pedagogica sau educativa, avea ca scop pastrarea sanatatii, dezvoltarea normala a organismului si a unor calitati de morale. Se adresa tuturor persoanelor indiferent de vîrsta, sex sau ocupatie si se compunea din:
o miscari pregatitoare;
o miscari fundamentale(pentru muschii dorsali, abdominali si laterali); exercitii de respiratie; exercitii de echilibru; extensia coloanei vertebrale; exercitii de suspensie si sarituri)
o miscari de aplicatie, cu si fara arme;
o jocurile, apreciate pentru contributia lor la dezvoltarea fizica, intelectuala si morala, contestate pentru ca puteau genera conflicte.
Gimnastica militara se baza pe gimnastica pedagogica cuprinzand pe langa celelalte exercitii practicarea scrimei si a tirului, precum si folosirea unor arme în scopul dezvoltarii capacitatii de lupta si a învingerii adversarului.
Gimnastica medicala si ortopedica bazata tot pe gimanastica pedagogica, avea ca scop combaterea unui mare numar de afectiuni printre care cel musculare, ale articulatiilor, organelor abdominale, circulatorii sau ale aparatului respirator, deviatii ale coloanei vertebrale, etc. Era completatata prin masaj, pentru care se indicau urmatoarele manevre: netezirile, frictiunile, framantatul si tapotamentul.
Gimnastica estetica, era recomandata pentru dezvoltarea proportionala a corpului si formarea unei tinute corecte, fiind completata cu miscari de dans.
În conceptia lui Ling, exercitiile erau sistematizate pe criteriul utilitatii lor. Pentru fiecare miscare se stabilea dinainte nivelul efortului. La început se executau exercitii simple si accesibile care sa permita exersarea analitica, urmand apoi ca ele sa fie combinate, gradul de dificultate si complexitate crescand progresiv. Exercitiile fizice din sistemul suedez se adresau fara restrictie si persoanelor de sex feminin.
Ca tehnica, exercitiile puteau fi executate liber sau la aparate si cu diferite obiecte. Dintre acestea erau considerate indispensabile: bancile, scarile fixe, calul de gimnastica si lada, bastoanele, corzile etc.
Sistemul de gimnastica pe care l-a edificat Ling, continuat si dezvoltat de urmasii sai, a starnit multe comentarii si aprecieri la vremea aparitiei sale si în deceniile urmatoare. Fara discutie, acest sistem s-a remarcat prin caracterul sau stiintific si mai ales prin atentia acordata influentarii deliberate a marilor functiuni ale organismului si în special a respiratiei. Gimnastica suedeza a fost conceputa în asa fel încat sa fie accesibila oricarei persoane, indiferent de sex, varsta sau pregatire anterioara, caracteristica care i-a conferit un rol social si caracterul de gimnastica "universala".
Criticile care au fost aduse gimnasticii suedeze, mai ales de catre francezi si germani au vizat caracterul ei adesea artificial, creat de folosirea unor exercitii fragmentate, rigide si uneori statice care descurajau orice impuls de creativitate din partea executantilor si la limitau acestora bucuria miscarii libere.
În ciuda numeroaselor critici sistemul suedez a contribuit la fundamentarea stiintifica a domeniului educatiei fizice, iar prin caracteristicile sale a determinat promovarea practicarii motivate si constiente a exercitiului fizic de un numar foarte mare de persoane din Suedia si din alte tari europene care l-au preluat întroducandu-l si în sistemul scolar.
10.6.Anglia - Secolul al XIX-lea gaseste societatea engleza într-un stadiu avansat al schimbarilor economice si politice, dar traditionalista si conservatoare în ceea ce priveste sistemul de educatie. scolile publice, dar mai ales institutiile traditionale ale vechii nobilimi, (Colegiile de la Eton, Harow si Rugby fiind cele mai reprezentative), îsi pastrau modul de organizare si principiile pedagogice neschimbate, deja de cateva secole. Idealul educational promovat de Locke, "gentlemenul perfect (sau complet), perfectionat apoi de Daniel Defoe în "Robinson Crusoe" prin adaugarea unor trasaturi caracteristice deschizatorului de drumuri, întreprinzator si neînfricat , se putea atinge numai prin integrarea în educatie a practicii constante a exercitiilor fizice. De aceea, în scolile engleze 2-3 dupa amieze pe saptamana erau dedicate acestor activitati. Se practicau exercitii fizice si jocuri traditional englezesti: tenisul, canotajul, crichetul.
Celebra afirmatie a Ducelui de Wellington: "Batalia de la Waterloo a fost castigata pe cîmpurile de joc de la Eton ", subliniaza ca educatia fizica era considerata un factor important în formarea tinerilor englezi.
Dar problemele sistemului englez de educatie din aceasta perioada erau altele: mentinerea disciplinei se realiza prin folosirea unor metode brutale si tocmai din acest motiv, ineficiente. Se practica în scoli acel sistem de sobordonare a copiilor din clasele mai mici de catre elevii din clasele mari: "faggingul", nivelul de instruire era mediocru, elevii obisnuiau sa bea, sa joace carti, totul denotand a decadere din punct de vedere moral si nu numai a tarditionalului sistem englez de educatie.
Doi oameni de cultura s-au implicat în mod deosebit în stoparea acestui proces: Charles Kigsley si Thomas Arnold, fiecare dintre ei cu mijloacele specifice.
Kingsley, preot si romancier, a scris romane cu caracter moral în care critica viciile timpului si prezenta cititorilor sai eroi plini de calitati doesebite, dintre care nu lipseau cele fizice. De altfel, Kingsley a promovat în lucrarile sale exercitiile fizice pe care le considera cel mai bun remediu împotriva obiceiurilor nesanatoase ale tineretului. Sistemul promovat de el a si fost denumit "muscular christians" (crestinism muscular). (Kiritescu, 1942)
Thomas Arnold (1795-1842), de formatie preot, cu studii de istorie, geografie, filosofie la Universitatea din Oxford, a fost mai ales un educator prin vocatie. A reusit prin mijloace specifice activitatii didactice sa reformeze sistemul englez de educatie, folosind într-o maniera personala exercitiile fizice si mai ales activitatile cu caracter sportiv pentru a forma personalitatea tinerilor în spiritul "fair-play-ului", concept moral relativ nou, cu radacinile în vechiul cod al cavalerismului medieval.
Dupa hirotonisire, în perioada 1818-1829 Arnold îsi exerseaza talentul pedagogic, ocupandu-se de educatia unor copii în pensiunea sa deschisa în localitatea Laneham, langa Oxford.
În anul 1929, ocupa prin concurs postul de director (head-master) al faimosului Colegiu din Rugby. A reusit sa adapteze vechile idealuri educationale la noile realitati si sa creeze noul tip al "gentlemenului crestin". A realizat acest lucru, nerenuntand la traditiile valoroase ale scolii engleze, adica educatia clasica, pe care a completat-o cu mai multe cunostinte de matematica, literatura engleza si franceza si pastrat practica exercitiilor fizice. A acordat însa o atentie sporita educatiei morale, pe care a încercat sa o realizeze nu numai prin mijloace religioase, ci mai ales prin exemplul sau personal si printr-o apropiere foarte stransa de elevii sai.
Spre deosebire de alti pedagogi creatori sau reformatori, Arnold nu a scris nici o carte de pedagogie sau despre educatie. De fapt, nici nu avea, formal vorbind, pregatirea necesara. Activitatea lui a fost eminamente practica, iar sistemul sau s-a format în timp, pe parcursul anilor petrecuti de el la conducerea Colegiului din Rugby. Originalitatea metodelor sale au constat de fapt în ceea ce statea la baza întregii lui implicari în activitatea fizica pe care o desfasurau elevii sai conform programului scolar, si anume faptul de a fi folosit sportul ca mijloc de educatie. Obisnuinta de a practica jocurile sportive, de a se întrece în competitii, de a se organiza în echipe si de a participa la competitii au fost metodele prin care Arnold îsi pregatea elevii pentru viata, ajutandu-i sa se poata conduce pe ei însisi, sa învete ce înseamna solidaritatea, spiritul de echipa, initiativa, dar si ordonea si disciplina. Trecand peste conservatorismul obisnuit si izolarea caracteristica a scolilor englezesti, Arnold a stimulat tineretul studios englez sa se organizeze în asociatii sportive, pe care sa si le administreze singuri, sa organizeze competitii scolare si studentesti.
Disciplinele sportive cele mai raspandite erau cele atletice (alergarea, sariturile), boxul, canotajul, criketul, tenisul si mai ales fotbalul, dar si fratele mai tanar al acestui joc, rugby-ul.
Educatia de tip sportiv s-a raspandit destul de repede în Anglia. Dupa ce la Colegiul din Rugby s-a încetatenit sistemul promovat de Arnold, au urmat celelalte insitutii scolare de mare traditie, care au început sa se organizeze din punct de vedre sportiv prin înfiintarea unor cluburi si asociatii sportive proprii. De fapt curentul miscarii sportive a cuprins întreaga societate engleza. Cronologic, primul Club Atletic s-a înfiintat în anul 1850 la Universitatea din Oxford, urmata al cativa ani de Universiatea din Cambridge. În jurul acestei universitati se realizeaza si prima "federalizare" prin asocierea a unui numar de 17 colegii. În anul 1855 are loc prima Adunare generala interscolara, iar în anul 1864 prima dintre faimoasele întalniri atletice dintre Oxford si Cambridge, precedate de la fel de cunoscutele întreceri nautice pe Tamisa dintre echipajele celor doua universitati în anul 1861. În anul 1866, la Londra se înfiinteaza Clubul Atletic de Amatori, destinat practicarii si organizarii de competitii atletice, care editeaza si un ziar propriu, "The Athlet".
În acest fel, pornind de la conceptia lui Arnold, despre importanta si valoarea sportului ca metoda de educatie, în Anglia se dezvolta sportul ca activitate organizata, iar de aici, ideea de sport, competitie, antrenament se raspandeste în Europa, în lumea anglo-saxona (Australia, America etc.) si apoi în întreaga lume.
ÎNTREBĂRI
În ce perioada si în care dintre tarile europene se fundamenteaza primele sisteme nationale de educatie fizica ?
În ce a constat în principal activitatea lui Amoros ? Cum dfineste el gimnastica ?
Care sunt meritele lui H.Clias ?
Carui scop se subordonau conceptiile si continutul sistemului german de educatie fizica ? De ce a fost interzisa activitatea în "turnplatzuri" ?
În ce a constat contributia lui F. Nachtegall al dezvoltarea educatiei fizice din Danemarca ?
Pe baza caror cunostinte si-a fundamentat Ling, propriul sistem de gimnastica ? Cum a dobandit acest sistem un caracte stiintific ?
Care erau principiile fundamentale dupa care erau selectionate exercitiile în sistemul suedez?
Pentru care aspecte a fost criticat acest sistem ?
Ce caracter a avut contributia lui T. Arnold la fundamentarea
unui sistem englez de educatie fizica ?
|
