Dificultatile unei ascensiuni sīnt determinate īn mare masura de structura stīncilor. Din aceasta pricina, cunostintele de geologie sīnt foarte necesare pentru practicarea alpinismului.
Diferite feluri de roci si structura lor
Din punct de vedere al alpinismului, rocile pot fi clasificate dupa aderenta, soliditate si stratificatia lor. Ţinīnd seama de aceste caracteristici, sa vedem care sīnt cele mai cunoscute roci:
a. Graniturile, formate din cristale de cuart, feldspat si mica, sīnt roci dure si grauntoase. Catararea pe stīncile de granit se poate face īn espadrile si, mai ales, īn bocanci cu talpa de cauciuc profilat. Prizele pe aceste roci sīnt totdeauna solide.
Graniturile nu sīnt roci stratificate si se prezinta īn forme masive, gotice, formīnd versanti regulati si vai cu fundul plat; fiind impermeabile, dau nastere izvoarelor cu apa limpede, cu gust de turbarie. La altitudine mare sufera o dezagregare mecanica foarte puternica.
Muntii granitici au peret 626r179g ii aproape verticali, cu fisuri si hornuri putine. Īn tara noastra, munti granitici, favorabili practicarii alpinismului, sīnt putini (coltii Pelegii-Retezat).
Graniturile omogene sīnt relativ rare. Adesea au intercalatii de gnaisuri care prezinta o sistozitate, ceea ce determina zonele mai accesibile escaladarii, datorita prezentei culoarelor si a vīlcelelor, dar si zonele periculoase, datorita caderilor de pietre. Gnaisurile curate pastreaza forme abrupte (Cheile Argesului).
b. sisturile cristaline se caracterizeaza prin friabilitate, de aceea impun masuri de precautie īn timpul escaladei. Aceste roci au o desfacere sistoasa si din aceasta cauza nu formeaza pereti masivi. Īn tara noastra, muntii Fagaras, Rodna si Parīng sīnt alcatuiti din asemenea roci si din aceasta pricina nu prezinta, īn general, interes deosebit pentru cataratori (exemplu: Peretele Negoiului si al Caltunului).
sisturile cristaline formeaza vīrfuri cu forme piramidale, cu pante regulate si lungi; alterarea lor este puternica. Masivul alcatuit din aceste roci nu prezinta brīuri, ace, pereti compacti si nici fisuri favorabile pentru pitonare, iar prizele sīnt nesigure.
c. Calcarele, formate din carbonat de calciu, īnsotit uneori si de carbonat de magneziu (dolomit), sīnt netede, compacte si alunecoase, dīnd pereti verticali si creste semete; alteori sīnt stratificate. Spre deosebire de granituri, partile detasate nu se desprind, ci se pastreaza ca muchii foarte fine, ace etc.
Din cauza solubilitatii calcarului, īn muntii calcarosi apa e silita sa se strecoare īn adīncime pe fisuri. Din aceeasi cauza iau nastere chei (Cheile Bicazului, Cheile Turzii) cu pereti verticali favorabili catararii, saritori pe vai, doline, pesteri etc.
Calcarul compact prezinta prize sigure, fisuri pentru pitoane si hornuri putine (Cheile Bicazului). Calcarul stratificat variaza dupa modul de stratificare:
- īn strate subtiri este friabil si deci periculos (Cheile Turzii);
- īn strate groase este mai sigur (Piatra Craiului).
Calcarul stratificat este mai variat īn forme, dupa pozitia stratelor (Peretele Padinei lui Calinet prezinta strate verticale, iar Peretele Marelui Grohotis, strate orizontale).
Calcarele dolomitice sīnt roci mai putin netede, cu aderenta mare si sfarīmicioase.
Tehnica de escalada īn calcare necesita folosirea espadrilelor cu talpa de filt.
La noi īn tara, majoritatea masivilor īn care se practica alpinismul sub forma de catarare sīnt de natura calcaroasa. Īn Muntii Apuseni se gasesc calcare triasice, sub forma de calcare dolomitice si chiar dolomite; din pacate ele nu sīnt favorabile pentru catarare avīnd o īnaltime redusa. Calcare jurasice se īntīlnesc īn Cheile Bicazului si Cheile Turzii, īn Piatra Craiului, Oslea, Banat si Muntii Apuseni. Īn sfīrsit, calcare cretacice exista īn Piatra Mare (Piatra Scrisa) si īn Rarau (Pietrele Doamnei).
d. Conglomeratele sīnt roci mai rare, desi īn tara noastra constituie regiunea principala īn care se practica alpinismul (Muntii Bucegi). Ele sīnt alcatuite din prundisuri sau grohotisuri, legate printr-un ciment calcaros sau silicios. Datorita acestui fapt, conglomeratele prezinta o aderenta mai mare īn escalada decīt calcarele. Adeseori īnsa, ca urmare a infiltratiilor de apa care dizolva cimentul, ele devin foarte friabile. Prizele īn conglomerat se prezinta sub forma rotunjita, ca proeminente ori ca alveole, reprezentīnd respectiv elemente constituante sau golul ramas īn urma desprinderii lor.
Conglomeratele, fiind mai compacte, nu prezinta dantelaria de forme a calcarelor, ci ne ofera pereti si muchii masive, desi sīnt tot roci stratificate (Peretele Galbenelelor si Peretele Vaii Albe).
e. Gresiile sīnt roci formate din nisipuri cimentate, cu relief neomogen, fiind alcatuite din bancuri cu duritate diferita.
Gresiile dure dau forme similare cu conglomeratele (formele sīnt īnsa domoale, trapezoidale sau rotunjite). Īn alte tari exista formatiuni de gresii, favorabile practicarii alpinismului (Republica Cehoslovaca-Cesky Rai), cu prize solide dar care la suprafata au īn permanenta un strat subtire de nisip, provenit din alterarea rocilor. Pe peretii rocilor de gresie catararea se face de preferinta cu picioarele goale.
f. sisturile argiloase si marnele sīnt roci putin dure si sfarīmicioase, din care cauza dau un relief putin accentuat, impropriu escaladelor; ele apar uneori ca intercalatii īn conglomerate sau gresii.
Escalada īn sisturile argiloase este primejdioasa fiindca prizele se rup si pietrele se dizloca. Pericolul este marit si de umiditate, care micsoreaza mult aderenta pe aceste roci. Avīnd īn vedere aceste caracteristici, este bine ca alpinistul sa le ocoleasca, chiar cu pretul unor mari īntīrzieri.
g. Rocile vulcanice sīnt roci dure, grauntoase, cu mare aderenta pentru catarare; uneori sīnt si sfarīmicioase. Rocile vulcanice se prezinta īn forme masive si nestratificate, cum sīnt andezitele ce alcatuiesc Creasta Cocosului din Gutīi si bazaltele care formeaza cunoscutele coloane din Detunatele Muntilor Apuseni.
Peretii formatiilor stīncoase nu au decīt rareori fetele absolut netede. De fapt, cei mai abrupti pereti sīnt brazdati aproape īntotdeauna de fisuri si hornuri, si prezinta platforme care permit escalada. Aceste sparturi mari sīnt legate īntre ele prin praguri mai mult sau mai putin strīmte si uneori orizontale. Folosind aceste sparturi si praguri cataratorii stabilesc itinerarele (traseele) de catarare.
Textura - adica modul de asezare īn spatiu a rocilor - joaca un rol foarte important īn alegerea traseului. Īn rocile care apar sub forma de strate se pot stabili linii de escalada de-a lungul planurilor de stratificatie.
Stratificatia orizontala. Īn cazul stratificatiei orizontale relieful se īnfatiseaza ca un fel de praguri orizontale paralele, separate īntre ele de fete mai mult sau mai putin groase, īn functie de grosimea stratelor. Aceste fete sīnt brazdate de fisuri si hornuri repartizate neregulat pe suprafata lor. Traseul urmeaza fisurile verticale, taind stratele, iar atunci cīnd apare o portiune cu totul spalata, care face imposibila continuarea escaladei pe linia directa, se pot face devieri pe pragurile alcatuite de fetele de strat, pentru a se reintra pe traseu īntr-un punct superior.
Stratificatia verticala. Īn acest caz liniile de stratificatie formeaza fisuri sau hornuri continue pe suprafata īntregului perete, prin care se pot stabili trasee directe de escalada. Sparturi neregulate pot apare si īntre fetele de strat, permitīnd astfel trecerea dintr-un horn īn altul, daca suprafata intermediara are prizele necesare.
Roci nestratificate
Singura posibilitate de escalada, īn acest caz, o dau fisurile care uneori au dimensiuni de hornuri. Aceste fisuri nu sīnt regulate si vin din diverse directii. Pentru aceste motive iesirea dintr-o astfel de zona este dificila si de multe ori chiar imposibila.
Aceasta stricta delimitare a rocilor pe categorii o īntīlnim numai īn teorie. Īn practica īnsa, alpinistii recunosc īn acelasi masiv muntos roci cu situatii de asezare deosebite, necesitīnd metode variate de catarare.
ZĂPADA sI GHEAŢA
Practicarea alpinismului pe timp de iarna impune anumite conditii. De pilda, cea mai importanta conditie este ca alpinistii sa cunoasca diferitele feluri de zapada si structura acestora; īn caz contrar ei nu vor putea sa aleaga cel mai potrivit procedeu de mers īn timpul unei ascensiuni.
Īn rīndurile care urmeaza vom da cīteva notiuni despre cele mai cunoscute feluri de zapada, descriind formarea lor.
Zapada este alcatuita din cristale de gheata. Cīnd se depun pe sol, prin ninsoare, ele formeaza strate īn interiorul carora se produc treptat o serie de modificari, ce vor determina densitatea, taria si stabilitatea zapezii.
Ninsoarea este o consecinta a cristalizarii vaporilor de apa din atmosfera sub actiunea temperaturii scazute si se prezinta sub forma de cristale singuratice sau fulgi (acumularea mai multor cristale).
La temperaturi foarte scazute si pe timp senin ninsoarea nu este alcatuita din fulgi, ci din cristale singuratice foarte fine, care se depun sub forma de zapada sclipitoare. Zapada care se asterne pe timp rece formeaza un strat de zapada pufoasa īn care se recunosc usor cristalele hexagonale.
Atīt zapada sclipitoare cīt si cea pufoasa sīnt cunoscute pe munte si sub denumirea de zapada prafuita. Sīnt, de fapt, zapezi uscate, cu densitate mijlocie, cristalizate īn forma de stelute; cīnd e ger mare cristalele au forma de placute hexagonale si prismatice pline, ori se prezinta ca niste ace cilindrice care pe viscol ranesc fata, fiind purtate de vīnt cu mare viteza.
O alta forma de zapada des īntīlnita pe munte este zapada grisata si zapada fainoasa, alcatuita din mici sfere de diferite dimensiuni. Este o zapada mobila (curge pe vai ca apa), favorabila avalanselor.
Ca urmare a evaporarii ce se produce la suprafata stratului de zapada noua, evaporare provocata de cresterea temperaturii, si a recristalizarii - provocata de scaderea temperaturii, ia nastere bruma. Bruma depusa pe stratul de zapada īi da o mare stralucire si, datorita refractiei partiale, la temperaturi foarte joase, se observa jocuri de culori. Cīnd bruma se depune pe un strat de zapada īntarita, īnghetata, se formeaza o suprafata favorabila alunecarii schiurilor.
Daca evaporarea se produce īn interiorul stratului de zapada proaspat cazuta, cristalele mici dispar, iar prin recristalizare se formeaza un strat de zapada necoeziva (zapada usoara, neīndesata si foarte mobila, ca nisipurile plutitoare), favorabila formarii avalanselor.
Zapada noua este uscata daca īn timpul ninsorii temperatura este sub 0° si umeda, daca īn timpul ninsorii temperatura trece de 0°.
Zapada noua, uscata, nu se lipeste pe talpa bocancului, iar piciorul nu se afunda īn ea; nefiind coeziva este propice avalanselor de zapada noua, dupa ninsori abundente (pe fete īnclinate si netede).
Zapada noua, umeda, se lipeste de talpa bocancului īn bulgari si piciorul se afunda īn stratul format. Pe pantele īnclinate da nastere la niste bulgari de forma unor talere, care īn rostogolire se maresc. Aceasta zapada este mobila si periculoasa, mai ales cīnd se depune peste un alt strat de zapada. Datorita topirii ce are loc īn stratul de zapada noua, apa se scurge pīna la suprafata stratului vechi, mai compact, formīnd un strat lubrefiant, generator de avalanse.
Zapada noua, cazuta la temperaturi sub 0°, se mentine uscata daca dupa īnseninare temperatura ramīne scazuta. Acest lucru nu se īntīmpla prea des, astfel ca, dupa īncetarea ninsorii, aceasta zapada īncepe sa sufere schimbari. Cristalele īn forma de stea se contopesc, dīnd nastere unor granule fine ce se maresc treptat, īnglobīnd tot mai multe cristale; stratul devine astfel din ce īn ce mai compact (īndesat - zapada "tasata"). Dupa aceea, cīnd intervine topirea repetata a granulelor mici, apa rezultata se adauga - prin reīnghetare - celor mai marii facīndu-le sa creasca si dīnd nastere zapezii īnghetate. Cīnd stratul astfel format este batut de soare, se produce la suprafata lui o usoara topire, iar apa - conform principiului capilaritatii - se strecoara printre granule; la apusul soarelui, cīnd apa īngheata, formeaza firnul ce prezinta la suprafata o pojghita lucioasa ca oglinda, "turnul" propriu-zis se īntīlneste destul de rar īn muntii nostri si numai primavara tīrziu, mai ales īn Muntii Fagaras, Retezat si Parīng. Firnul poate sa ia nastere si īn urma ploilor repetate si a reīnghetarii (firnul de ploaie). Ambele zapezi sīnt sigure pentru ascensiune, deoarece nu formeaza avalanse.
Daca transformarea stratului de zapada granulata are loc numai la suprafata sa, ceea ce se īntīmpla atunci cīnd razele solare nu au putere de īncalzire prea mare, apare o crusta mai subtire sau mai groasa, care acopera totdeauna un strat de zapada necoeziva, chiar afīnata. Cīnd pasim pe ea, crusta se rupe, piciorul se afunda si īnaintarea devine obositoare.
Zapada īnghetata si firnul, īn urma actiunii puternice a razelor solare si a cresterii temperaturii, mai ales primavara, se īmbiba cu apa provenita din topirea de la suprafata stratului si se transforma īn zapada veche, consistenta. Daca este suprasaturata de apa, se īnmoaie complet, pierzīndu-si consistenta si formeaza zapada putreda sau zapada gelatinoasa (favorabile avalanselor); noaptea, prin īnghetare, ele se īntaresc din nou.
Straturile de zapada sufera īnsa modificari importante si din cauza evaporarii din adīncime. Īn zona īn care stratul de zapada este īn contact cu solul acoperit de vegetatie, temperatura se pastreaza constant īn jurul a 0°, datorita caracterului izolant al straturilor superioare. Granulele mici se topesc si se evapora, iar cele mari se pastreaza fiind mai rezistente si formeaza scheletul pentru o noua cristalizare a vaporilor. Astfel se naste acea bruma de adīncime, o zapada īnghetata, necoeziva, care formeaza straturi a caror grosime variaza de la cītiva centimetri pīna la un metru.
Prin evaporare, o parte din cristale se pierd si din aceasta cauza īn stratul de zapada ramīn goluri de aer, ceea ce face ca structura sa sa devina buretoasa. Prin pasire, stratul este taiat, scheletul de cristale se sfarīma si zapada īncepe sa curga pe panta. Daca peste o asemenea zapada s-au mai depus si straturi noi, acestea aluneca īmpreuna cu stratul de baza, formīnd avalanse. Zapada buretoasa poate fi recunoscuta prin pīrīitul pe care-l produce īn timpul pasirii pe ea sau a mersului pe schiuri. Bruma de adīncime este specifica perioadelor īn care predomina temperatura scazuta, īn special pe fetele estice, nord-vestice si nordice, unde se mentine o cantitate de zapada mai mare. La urcarea temperaturii, structura aceasta buretoasa se modifica, zapada devenind mai coeziva.
Un alt factor care are influenta asupra zapezii, modificīndu-i forma initiala, este vīntul. Acesta farīma granulele de zapada īn particule foarte fine, asemanatoare cu nisipul dunelor, transportīndu-le si depunīndu-le pe fetele adapostite de vīnt; se formeaza astfel straturi de zapada īndesata, īntarita de vīnt sau valurita.
Pe fetele expuse vīntului, zapada e tasata, formīnd cruste; alteori stratul subtire de zapada e purtat de vīnt si presat. Īn felul acesta se formeaza scīndurile de zapada, si pe creste, cornisele, iar sub acestea sacii de zapada.
|
