scoala atletismului cuprinde pregatirea elevilor în lectia de educatie fizica, initierea în atletism a atletilor începatori în însusirea cunostintelor si deprinderilor de 555b15f miscare din probele din atletism, respectiv alergare, sarituri, treceri peste obstacole si garduri, aruncari. Activitatea practica pune în fata cadrului didactic situatii inedite ce trebuie rezolvate, precum: aspectele dezvoltarii calitatilor motrice, elevi, atleti, cu diferite stadii de pregatire din anii anteriori, disponibilitati diferite de învatare sau de realizare a miscarii.
De aceea procesul de învatare este mult mai complex fiind necesara o colectare de date (observatii, discutii, masuratori) pe lânga cunostintele legate de tehnica si metodica exercitiilor atletice.
I.1. Principalele notiuni cu care se apreciaza în analiza tehnicii
Tehnica unei probe reprezinta realizarea mecanica, motrica, rationala pe baza caracteristicilor morfo-functionali a posibilitatilor fizice si psihice precum si a conditiilor de desfasurare a miscarii, regulamentelor competitiilor. Organizarea actiunilor motrice cu o succesiune rationala, formeaza sistemul structural al tehnicii fiecarei probe atletice. Angrenarea fortelor interne si externe în actiunilor motrice contribuie la realizarea unor performante, care, cu cât sunt mai mari, cu atât solicita o participare mai mare a tuturor fortelor.
Prin analiza biomecanica a realizarii miscarii ce compune tehnica unei probe se contribuie la aprecierea obiectiva a stadiului atins de atlet.
În procesul de învatare, predare a exercitiilor de atletism trebuie sa se tina seama de multitudinea aspectelor "esentiale" punctate cel mai bine de prof.univ.dr. Mihai Epuran (1982, 2001):
ce se învata (structura logica);
raspunsul (comportamentul elevului dupa învatare);
procesul psiho-pedagogic;
interesul de a învata (motivatia, aspiratiile, ambitia);
aptitudinile elevului pentru continutul învatarii;
constientizarea si crearea climatului socio-emotional al procesului instructiv-educativ;
crearea mecanismului feed-back;
evaluarea rezultatelor prin probe si teste.
Simpla enuntare a acestor aspecte ne face sa ne punem întrebarea cum se poate realiza totul ?
În practica se întâlnesc:
Enuntarea verbala precisa a actului motric.
Crearea reprezentarii prealabile a tehnicii cu indicarea elementelor esentiale spre care trebuie sa-si îndrepte atentia.
Demonstrarea (efectuarea exercitiului) de catre cadrul didactic.
Executarea actiunii cu ajutor, autocontrol.
Relatarea verbala a modului de executie.
Executarea actiunii individual - apreciere.
Corectarea, apreciere, indicatii de catre cadrele didactice.
Trebuie sa accentuam ca biomecanica ne pune la dispozitie principii si reguli generale cu ajutorul carora putem construi un model "ideal" teoretic al tehnicii, dar nu da solutii pentru fiecare caz de atlet în parte. În activitatea practica, fiecare individ se încadreaza, sau încearca, în structura "modelului" (din punct de vedere al elementelor de baza din tehnica) dar se observa si suficiente elemente diferentiate, datorate particularitatile individuale (anatomo-functionale, psihologice, fizico-motric) ceea ce duce la realizarea unui "stil" propriu.
Tehnica sportiva cuprinde un sistem de miscari mecanice de aceea este necesar sa cunoastem si sa tinem seama de urmatoarele aspecte (dupa T. Titus, 1997):
a) deplasarea masei corpului în întregime si a segmentelor sale în spatiu si timp (s-t);
b) relatia dintre viteza si timp (v-t);
c) relatia dintre acceleratie si timp (a-t);
d) relatia dintre forta si timp (f-t).
I.2. În mod obisnuit, în practica zilnica, specialistul face apel doar la aspectele de ordin cinetic (deplasarea în timp si spatiu, a corpului în întregime si a unor segmente) fara a studia fortele care produc miscarea, aspectele dinamice.
Aspectele mai importante, caracteristice miscarilor corpului omenesc în întregime sau a segmentelor privesc:
a) traiectoria miscarii;
b) viteza miscarii;
c) ritmul miscarii.
b) Viteza miscarii reprezinta lungimea spatiului parcurs într-o unitate de timp. În practica atletismului prezinta interes atât viteza de deplasare a întregului corp cât si viteza de miscare a diferitelor segmente sau parti ale corpului. În cazul vitezei de deplasare a întregului corp se are în vedere un sistem complex de miscari. Astfel, desi exista o corespondenta lineara între "frecventa" miscarilor bratelor si picioarelor ca segmente separate ale corpului, în cadrul aceleiasi viteze a miscarii bratelor si picioarelor într-o alergare, viteza deplasare a întregului corp poate fi diferita.
Diferitele segmente sau parti ale corpului prezinta o viteza de miscare ce poate fi tratata ca:
viteza de repetitie (frecventa miscarilor) ce se întâlneste în actiunile cu caracter ciclic;
viteza de executie întâlnita în cadrul unei actiuni aciclice.
c) Ritmul miscarii reprezinta o caracteristica temporala a miscarii ce consta în accentuarea periodica, dupa anumite reguli, a unora dintre elementele ce compun miscarea. Nu în toate actiunile si actele motrice întâlnim ritmul. Este întâlnit atunci când:
partile componente nu sunt identice din punct de vedere al desfasurarii lor în timp si spatiu;
partile componente ce se repeta pot fi masurate;
miscarea este formata din parti relativ distincte.
Analiza cât mai corecta a desfasurarii miscarilor care compun tehnica unei probe atletice trebuie sa tinem seama de fortele care actioneaza asupra corpului omenesc. Forta este definita ca fiind o marime ce caracterizeaza actiunea mecanica exercitata de un sistem fizic asupra unui corp, putând duce la modificarea starii de repaus sau miscare a acestuia sau la deformarea lui (Mic dictionar enciclopedic, 1972).
Corpul omenesc, spre deosebire de alte corpuri, prin sistemul neuro-muscular datorita contractiilor musculare, poate provoca deplasarea întregului corp sau doar a unor parti ale sale. Fortele care actioneaza în legatura cu corpul omenesc se împart:
a. Forte interioare - produse în special datorita contractiilor musculare. Fortele interioare reprezinta sursa de energie care modifica pozitiile relative ale segmentelor corpului, forma acestora, precum si deplasarea cu diferite viteze si în diferite directii a întregului corp. Se întâlnesc trei categorii de forte produse de contractiile musculare:
forte motoare - ce apar atunci când produsul dintre putere si bratul ei de pârghie este mai mare decât produsul dintre rezistenta si bratul de pârghie a acesteia;
forte statice - se refera la egalitatea dintre cele doua puteri - motoare si rezistente;
forte rezistente - ce apar atunci când produsul dintre putere si bratul ei de pârghie este mai mic decât produsul dintre rezistenta si bratul ei de pârghie.
Fortele motrice si fortele rezistente formeaza în practica fortele dinamice.
b. Fortele exterioare - nu apartin corpului si pot fi întâlnite:
forta de greutate - reprezinta forta cu care masa corpurilor este atrasa pe pamânt, datorita acceleratiei gravitationale. Forta de greutate, mai simplu greutatea corpului, se manifesta ca forta rezistenta ce trebuie învinsa în oricare schimbare a pozitiei centrului general de greutate, în deplasarea corpului sau în manevrarea diferitelor obiecte atletice. Forta de greutate actioneaza pe verticala.
Învingerea fortei de greutate se face cu ajutorul fortelor interioare care actioneaza asupra punctelor exterioare (de sprijin, de reazem).
Exista un raport direct proportional între fortele interioare (contractia muschilor) care actioneaza, pe de o parte, si între masa corpului deplasat pe o anumita amplitudine, pe de alta parte.
forta de inertie - reprezinta reactia corpului asupra acelui care îi imprima acceleratia.
Este întâlnita în cazul în care se efectueaza o miscare curbilinie datorata fortei centrifuge.
fortele de reactie ale reazemului - asa cum prezentam mai devreme contractia musculara poate schimba starea de repaus sau de miscare numai atunci când se sprijina pe un suport rigid oarecare.
În aceste cazuri forta de reactie a reazemului raspunde cu o forta egala de sens opus, reactionând ca forta exterioara de producere a miscarii.
Între fortele interioare si reactiile reazemului, atunci când suprafata este rigida, ferma, fara derapari, se întâlnesc urmatoarele relatii:
sunt egale ca intensitate;
sunt pe aceeasi directie trecând prin punctul de contact;
sunt simultane în timp;
sunt de sens contrar.
|
