Viteza maxima (de deplasare)
Dupa Tabatschnik, citat de C. Vittori, 1996, viteza maxima este viteza cea mai mare obtinuta de atlet in timpul cursei de 100 mp (sau in orice alta cursa de alergare). Dintre factorii de conditionare a vitezei maxime de alergare, fortele implicate si tehnica pasului lansat de viteza au fost studiate in amanuntime in ultimele doua decenii ale sfarsitului de secol XX.
In faza de mentinere a vitezei maxime de alergare, este imposibil sa se realizeze o distinctie neta a rolului jucat de componentele de forta. Cert este ca viteza maxima depinde de manifestarea fortei rapide. Pe tot parcursul cursei de 100 mp, se manifesta acea forta care se manifesta fara limita de timp, pentru deplasarea unei incarcaturi cat mai mari posibile, cu o singura miscare. Este numita forta dinamica nu pentru faptul ca deplasarea este rapida, ci pentru ca se opune fortei izometrice in care nu este miscare.
1. Studii privind rolul fortei in viteza maxima de alergare
Noutatile privind aceasta forma de manifestare a vitezei, au aparut dupa 1985, mai exact la «Colocviul de Sprint» din 1986 de la Paris, cand Vittori a prezentat «Modelul ritmic al alergarii cu viteza maxima» privind raportul optim intre lungimea si frecventa pasului in timpul atingerii si mentinerii vitezei maxime.
Pana acum au aparut si alte studii care privesc nu atat modelul ritmic al alergarii, cat rolul fiecarei forme de manifestare a fortei in atingerea vitezei maxime si mentinerea ei. Printre autorii acestor studii mentionam: C. Vittori, 1990, 1992, L. Seagrave, 1996, F. Urtebise, 1996, A. Durey, 1997, A. Faccioni, 2001.
A. Faccioni, 2001, releva relatiile dintre exercitiile de sarituri specifice pentru sprint si performanta pe sprint. Studiul s-a realizat cu 14 atleti (7 sportivi de mare performanta si 7 sportivi de performanta) din probele de sprint. Subiectilor li s-a cerut sa realizeze sprinturi pe 60m, sarituri cu contra miscare cu ingreuiere (20kg) si fara ingreuiere, pasi sariti alternativi pe 30m si pasi succesivi pe acelasi picior 20m. Toti subiectii au fost masurati antropometric (inaltime, greutate si lungimea membrelor inferioare). Dupa masurarea probelor de control initiale si final: 60mp, saritura cu contra miscare, grupul de mare performanta a obtinut rezultate semnificative (p<0,001) in saritura cu contra miscare, timpul pe 60m, timpul diferenta de la 30m la 60m si viteza maxima de alergare.
Corelatia dintre saritura cu contra miscare si timpul de la 30m la 60m privind viteza maxima de alergare, la ambele niveluri, au fost semnificative la p<0.001 la grupul de mare performanta si p<0.01 la celalalt grup.
Concluzia acestui studiu este ca viteza maxima de alergare a sprinterilor consacrati este influentata de antrenamentul in care se folosesc exercitii de sarituri tip contre mouvement jump.
Aceasta permite selectionarea mai multor tabele de predictie cu masurari ale performantelor (sprint si sarituri), care pot fi folosite ca masuri ale testelor pentru atletii de sprint, dand posibilitatea determinarii fazei de accelerare si viteza maxima de alergare a subiectilor testati.
Timpul pe 60m a fost cel mai bun predictor al vitezei maxime de alergare, iar pasii sariti si frecventa pasilor in alergare suntcei mai buni predictori ai fazei de accelerare. Saritura cu contra miscare si pasul sarit sunt de asemenea necesare si folositoare in testarea performantelor atletilor din probele de sprint.
Dupa C. Vittori, 1992, in cursa de 100 mp in faza obtinerii vitezei maxime de alergare, participa mai multe tipuri de forte atat active cat si reactive, exemplificate in fig. nr. 1 de mai jos. Printre acestea, forta de tip activ, mai exact forta dinamica maxima care este forta de baza in masura in care identifica calitatea fundamentala a muschiului, aceea de a se contracta. Incidenta capacitatii de contractare este mare fata de intreaga forta exploziva exprimata. Aceasta incidenta este totusi, minima in manifestarea fortei explozive - elastice – reflexe.
Vittori, 1990, a demonstrat ca in cursa de 100 mp, in viteza maxima un rol important il are forta explosiv - elastica reflexa de la musculatura picior - gamba.
a. forta maxima dinamica - forta activa
b. 
forta exploziva: forta exploziv elastica
forta exploziv elastica reflexa forte reactive
Figura. nr. 1 Dupa C.Vittori, 1992.
Din fig. nr. 1 se observa cum forta explosiva predomina in efortul muscular de a atinge si mentine viteza maxima, mai exact in capacitatea de sincronizare si mobilizare instantanee a fibrelor musculare, dar si la capacitatea elastica a elementelor contractile.
In acelasi punct de vedere, explica si cum putem sa verificam in antrenament capacitatea sportivului de a-si angaja in alergare forta explosiva. Cunoscand: timpul de 10,46s pe 100 mp, numar de pasi de alergare =40, lungimea medie a pasului = 2,50 cm, el a calculat indicele de forta rapida ciclica. Acest indice este rezultatul raportului intre lungimea pasului si timpul obtinut pe 100mp: 2,50:10,46 =0,2390.
Un bun exercitiu pentru cresterea fortei exploziv – elastica reactiva este alergarea in pas sarit, recomandand ca orice alergare de viteza cu pasi sariti pe distanta de 100 m, trebuie sa se apropie de acest indice. Lungimea unui pas sarit se calculeaza dupa urmatoarea formula: 250 cm (lungimea fuleului) +25% din 250 =312 cm. Astfel, reiese faptul ca sportivul care va trebui sa obtina un indice de 0,2390 va trebui sa execute o alergare cu pasi sariti pe 100 m cu 32 de pasi sariti, inregistrand circa 13“. Prin comparatie cu atletii de mare performanta in probele de sprint, copiii inca nu au beneficiat de studii atat de aprofundate privind viteza maxima de alergare.
Au aparut unele studii in care se fac precizari privind varsta cand pot incepe sa participe la antrenamentele de forta (privind pregatirea lor multilaterala in cadrul antrenamentului de baza care dureaza 3-4 ani de pregatire). D. Martin si S.J. Nicolaus, 1997, adauga faptul ca, daca ritmul de dezvoltare al performantei conditionale nu se plaseaza in jurul valorii de 10-15% crestere anuala, este greu de conceput ca poti promova intr-o alta etapa de pregatire. Aceste ritmuri de dezvoltare succesiva scad in mod considerabil cu 50% in primii 3 ani de pregatire atletica, in timp ce in urmatorii ani, atletii depasesc cu greu 10-15%. Printre autorii ce confirma ipoteza ca antrenamentul de forta este eficient si benefic la copii se numara C. Rians et al.,1987, M. Duda, 1986, P. Schaffer, 1991, A. Faigenbaum, 1993, C. Blimkie 1992, J. Ozmun et al., 1993, J. Metcalf si R. Roberts, 1993, S. Tanner, 1993.
Aceiasi autori de mai sus sustin ideea ca, in ciuda aparentei caracterului stiintific al sistemelor de antrenament adoptate in prezent, in activitatea sportiva, la copiii talentati nu se cunosc inca toate strategiile de imbunatatire a performantelor atletice. Dar daca cele cunoscute sunt aplicate corect in antrenamentul copiilor, evitam instalarea barierei de viteza in cadrul perioadei de specializare pe probe, dar si mai tarziu, in antrenamentul specific de sprint.
D. Martin si S.J. Nicolaus, 1997, au aratat ca trebuie sa se tina seama ca, la copii, corelatia dintre performantele de sprint si cele de forta de saritura la baieti: r = -0,58 si r =- 0,59, cu varsta cuprinsa intre 7-9 ani si cei de 9-14 ani, este mai scazuta decat in cazul adultilor unde r= >/ = -0.7. Acesta din urma este coeficientul de corelatie „r”, calculat pe un grup de studenti in sport, la Universitatea din Kassel, de catre Marcello si col, 1997.
In acelasi studiu a fost inregistrat coeficientul de corelatie de aproximativ 0,5 intre performanta de rezistenta si viteza de sprint.
Sintetizand toate aspectele de mai sus, rezulta ca la copil, capacitatea de a obtine performante atletice la varsta adulta este bine definita si de aceea trebuie pregatita cu mult discernamant in faza pregatirii de baza a copiilor.
In acest sens, Pasquale Belloti citat de T. Ardelean, 1991, ridica multilateralitatea, din mijloc de pregatire la rang de principiu de pregatire pentru atletismul juvenil si nu numai.
Ca urmare a acestor aspecte se profileaza urmatoarea concluzie: -dezvoltarea capacitatii de performanta, la copii, implica un anumit cost in termeni de timp, adica un volum temporal determinat, pentru ca dezvoltarea capacitatii de performanta necesita perioade de timp deosebit de lungi.
Referitor la cand si cum putem incepe antrenamentul de forta la copii in conditii sigure, F.R. Servedio et al., 1985, L. Sewall & L. Micheli, 1986,D. Weltman et al., 1986, care au relevat ideea ca baietii si fetele de varste mici isi pot imbunatati forta musculara in aproximativ acelasi numar de antrenamente pe saptamana., cu adultii.
A. Faigenbaum, W.L. Westcott, 1993, afirma ca pentru a dezvolta forta la copii, sunt suficiente 1- 3 serii pentru fiecare exercitiu de doua trei ori pe saptamana.
Totusi, trebuiesc evitate exercitiile ce presupun ridicari de greutati maximale, datorita riscului mare de accidentare a unei epifize denumita si „platou de crestere”, care este foarte vulnerabila in acest stadiu de dezvoltare (prepuberali). Lezarea acestui „platou” are ca rezultat impiedicarea cresterii. (S.J. Fleck si W.J. Kraemer, 1993)
In conceptia lui V.G. Payne, J.R. Morrow, L. Johnson, si a lui S.N. Dalton,1997, antrenamentul cu rezistente mareste forta si rezistenta musculara la copii, iar J.A. Guy si L.J. Micheli, 2000, sunt de parere ca imbunatatirile valorilor fortei la copiii aflati in faza de dezvoltare prepubertala sunt rezultatul unor activari si coordonari neuro-musculare sustinand proba ca androgenii (hormoni responsabili in mare masura de cresterea fortei si masei musculare) nu au nevoie de cresteri ale fortei.
S.J. Fleck si W.J. Kraemer, 1993, in „The American Academy of Pediatrics”, sustin ca exercitiile de forta ce au ca rezistenta greutatea corpului sunt un punct de plecare favorabil pentru majoritatea copiilor sub 8 ani sau pentru orice copil care incepe un program de antrenament de forta. Scopul acestui tip de antrenament este acela de a introduce treptat corpului, stresul antrenamentului de forta si de a deprinde bazele tehnicii miscarilor corespunzatoare.
2. Rolul tehnicii pasului lansat de viteza in mentinerea vitezei maxime de alergare
Randamentul mecanic al muschilor care participa la eficacitatea gestului motric ciclic, se sprijina in principal pe aplicarea notiunilor de biomecanica. In 1996, specialistul englez, F. Urtebise, 1996 si profesorul american L. Seagrave,1996, la Congresul antrenorilor de atletism de la Roma, din acelasi an, au adus cateva clarificari ale tehnicii pasului de alergare pentru viteza maxima. Vom releva in continuare aceste idei care aprofundeaza in acelasi timp si cateva aspecte ale impulsiei pe suprafata sintetica.
a. Sprinterii, in alergare, se deplaseaza pe directia orizontala de-a lungul pistei, iar forta care actioneaza are atat o componenta orizontala cat si una verticala. Forta verticala este necesara pentru ridicarea si coborarea centrului masei sportivului. Forta orizontala propulseaza atletul catre sfarsitul liniei. Acest proces continuu al propulsarii si deplasarii in sus si in jos al centrului de masa, poate fi exprimat printr-o curba sinusoidala.
b. Pentru sprinterul de elita, timpul de zbor e mai lung decat timpul de contact, spre deosebire de copii, unde raportul intre timpul de contact si cel de zbor este invers.
c. In timpul sprintului cu viteza maxima intervine o decelerare pe orizontala prin modificarea pozitiei centrului de masa la aterizare pe sol a fiecarui picior.
Pentru a recastiga aceasta viteza pierduta, sprinterul trebuie sa-si traga spatele inapoi si sa-si impinga trunchiul inainte, solicitand forta tendoanelor poplitee si muschii fesieri.
Noua forta orizontala produsa in aceasta faza va readuce centrul de masa inapoi pentru a obtine viteza realizata inainte de contactul cu solul.
Aceasta este capacitatea de
reaccelerare, capacitate pe care o au sprinterii de elita si
lipseste incepatorilor. In aceeasi ordine de idei, vom prezenta
un alt studiu privind cinematica pasului lansat de alergare de viteza.
Desen nr. 1. La poulaine. Dupa Durey,1997.
Studiul realizat de A. Durey, 1997, ofera un indicator de “imagine” excelent al tehnicii de alergare numit ,,la poulaine”.
Desen nr. 2. Dupa A. Durey, 1997.
Fazele unui ciclu de pantof cu cioc “la poulaine” inseamna pantof cu cioc care ofera de fapt cinematica lantului segmentar. In desenul nr.2 “la poulaine” se vor putea observa si pozitiona datele si locurile pozitiilor particulare care delimiteaza fazele alergarii, deci asezarile si parasirile solului celor doua talpi.
In timpul lui D T1, piciorul drept este pe sol si el se deplaseaza de la PD la QD cu o viteza opusa la miscarea soldului in referentialul solului. DT2 este faza aeriana si piciorul urca din nou prin spate pana la PG. In acest moment, piciorul stang se aseaza pe sol pentru a doua faza de apasare - D T3 - aceea a celuilalt picior .
In acest timp, piciorul drept este adus spre inainte. In sfarsit, cea de-a doua faza aeriana este la D T4, in timpul careia piciorul descrie cornul varfului indoit –“la poulaine”. Aceasta forma de corn corespunde la un du-te vino a piciorului sub sold, intr-un timp foarte scurt, aprox. 0,26s in alergarea de sprint cu viteza maxima pe distantele clasice si 0,60 s in alergarea de sprint intr-o cursa de alergare pe distanta medie.
Daca studiem disimetria traseului pe sol (suprafata sintetica) a piciorului sub sold, observam ca este un traseu care este egal repartizat de o parte si de alta a proiectiei soldului.
Normal, mijlocul segmentului intre asezare si parasire este exact directia verticala a soldului. Atunci cand mijlocul acestui segment este in spatele proiectiei soldului avem un ciclu al pasului din inapoi spre inainte. “La poulaine” tine cont „in detail” si de schimbarile tehnice ale fuleului in timpul alergarii de viteza in comparatie cu alergarea de rezistenta. Partea de “la poulaine” inaintea soldului este mai densa pentru alergarea de sprint in proba de 100mp si se diminueaza pentru pasul alergator de semifond. Este contrar ce se petrece pentru partea dinapoia soldului.
Acelasi autor a apreciat calitatea fuleului independent de talia atletului, prin masurarea distantei dintre sol si gambe, mai bine zis, distanta de la bifurcarea gambelor (in alergarea de viteza) si sol.
Prin masurarea vitezei soldurilor si a timpului dintre doua apasari pe sol, obtine lungimea fuleului care este egala cu produsul vitezei si timpul intre doua apasari.
Aceasta metoda interesanta, pentru a masura viteza, este realizata cu un cinemometru la fascicul laser iar pentru a masura timpul intre doua apasari, un microfon sau o camera video. Frecventa fuleului corespunde numarului de cate ori piciorul atinge solul pe secunda.
3. Probe de evaluare privind viteza in cursa de sprint de 100mp
Dupa G. Dintiman, B. Ward, T. Tellez, 1997, imbunatatirea vitezei pentru o cursa de sprint se realizeaza respectand urmatoarele etape:
1.pregatire de baza;
2.imbunatatirea fortei functionale si puterii;
3.imbunatatirea fortei explozive;
4.reducerea decalajului dintre forta si putere;
5.sprint contra unei rezistenta crescatoare;
6.imbunatatirea tehnicii de alergare si a rezistentei de viteza;
7.viteza supramaximala.
Pentru a stabili prioritatile de antrenare fiecarei faze de sprint, aceiasi autori recomanda urmatorul test pentru a verifica calitatile motrice combinate regasite intr-o cursa de sprint:
a.Rezistenta de viteza.
Sprint cu start din picioare pe distanta de 120m.
Se cronometreaza primii 40m, apoi de la 40m la- 80m si de la 80m-120m.
In cadrul aceleiasi curse de 120m, se inregistreaza timpul pe primii 40m, apoi de la 40-80m si 80-120m.
Se compara timpul de la 40m la 80m si de la 80m la 120m. Daca timpii sunt la fel, sportivul are o buna conditie fizica.
Daca timpul pe distanta de la 40m la 80m este mai mare cu 0,1s decat timpul pe distanta de la 80m-120m, atunci atletului ii trebuie imbunatatita rezistenta de viteza.
L. Seagrave, 1996, indica modul
cum putem sa apreciem diferentele dintre viteza maxima
si rezistenta de viteza. Daca pe distanta de 150m,
atletul a obtinut timpul de 20,2s, atunci Vm = 
= 150/20 = 7,5 m/s.
Daca in cursa de 30m, atletul a obtinut V= 10 m/s, atunci obiectivul
antrenamentului este de a micsora diferenta dintre viteza medie
si viteza maxima.
b. Forta picioarelor
De pe aparatul ,,Universal Nautilius” atletul trebuie sa impinga cu picioarele o greutate de 2,5 ori greutatea corporala. Daca atletul impinge mai putine kilograme, atunci trebuie antrenat pentru putere /forta functionala. Pentru a afla forta flexorilor gambei care constituie veriga slaba in sprint se efectueaza tot de pe ,,Nautilius” o extensie a gambelor impingand o singura data, prin adaugare sau scadere de 5 kg, pentru extensia lor, apoi pentru flexia lor. Daca rezultatul la flexia gambelor nu reprezinta cel putin 75% din cel de la extensia gambelor, trebuie lucrat tot pentru putere / forta functionala si,,incarcarea sprintului” pentru a intarii flexorii gambei.
c. Pentru viteza de accelerare
Se scade timpul obtinut pe distanta 40-80m, din cursa parcursa pe distanta de 120m Daca exista o diferenta mai mult de 0,7s, intre timpul obtinut pe distanta de 0-40m si timpul obtinut pe distanta de 40-80m, inseamna ca trebuie imbunatatita capacitatea de accelerare prin programe pentru: pliometrie „incarcarea sprintului”, tehnica startului.
d. Testul prezicerii potentialului de viteza
Acest test reprezinta alergarea tip NASE pe 40m. Aceasta consta in a alerga 40m astfel:
-antrenorul sau un prieten trebuie sa va ajute pentru a efectua acest test de sprint pe 40m cu plecare din pozitia stationara si cu remorcare rapida prin corzi.
-se prinde ferm o centura de siguranta in jurul taliei, la fel si partenerul de test, care se plaseaza pe linia de sosire, iar atletul pe linia de plecare, intinde corzile exact 40m. Se ia pozitia de start.
-cronometrul se gaseste pe linia de sosire, porneste odata cu prima miscare a celui de la plecare si se opreste la trecerea liniei de sosire; dupa sprintul pe doar 5m, partenerul de la sosire va sprinta si el cat mai rapid, departandu-se de atlet pentru a-i asigura un plus de tractiune in timpul testului.
-timpul obtinut la acest test +0,3s va oferi o estimare a ceea ce ar trebui sa obtii dupa cateva luni de antrenament; de exemplu: ai obtinut timpul de 4,2s pe distanta de 40m, la care se adauga 0,3s, rezultatul de 4,5s este potentialul tau de viteza.
Daca la varsta juniorilor mari si seniorilor, pentru a obtine un rezultat de 11,0s pe 100 mp, atletul isi perfectioneaza pregatirea prin specializare avansata si pregatire fizica generala orientata spre aspectul forta – viteza, nu acelasi lucru se poate spune despre copii.
4. Implicatii cu caracter metodic privind dezvoltarea vitezei la copii
Studiile consacrate biologiei sportive la copii aflati in prima faza puberala care la fete incepe la 11-12 ani si dureaza pana la 13-14 ani si la adolescenti, ofera temeiuri pentru formularea unor implicatii cu caracter metodic, cu scopul de a orienta, stimula sau pondera nivelul solicitarii, in procesul de instruire a viitoarelor sprintere dupa cum urmeaza:
* o problema principala rezulta din fragilitatea aparatului de sustinere ceea ce reclama cel putin doua masuri:
a. inainte de inceperea antrenamentului de performanta este necesar un examen general ortopedic organic, pentru a exclude posibilitatea unor modificari morbide, privind aparatul locomotor activ si mai ales pe cel pasiv;
b. pentru fortificarea musculo-articulara se vor evita mijloacele care solicita prea dur elementele ligamentare si articulare, ca si supraincarcarile si pozitiile defectuoase care, toate in parte, pot facilita traumatismele aparatului de sustinere.
* in general, in perioada suprasaltului de crestere, spre 12 ani, un volum de lucru prea ridicat poate duce la instalarea surmenajului;
* o alta problema care se impune este ca procentajul mai mic de fibre lente in cazul fetelor, le face pe acestea mai apte pentru eforturile de viteza, decat baietii de aceeasi varsta;
* intre 11-12 ani, la fete, odata cu inceperea maturizarii sexuale, sunt semnalate perturbari in coordonarea miscarilor, motiv pentru care se va evita excesul de alergari efectuate in viteza maxima;
* varsta scheletica, un indicator a varstei biologice, trebuie avuta in vedere mai mult decat cea cronologica, privind volumul solicitarilor in viteza maxima;
* in cazul fetelor care au o crestere intarziata (varsta biologica mai mica), exercitiile de forta trebuie sa fie dozate cu mai multa atentie;
* in perioada situata inaintea puseului de crestere, viteza cresterii fortei musculare este mai mare la fete decat la baieti, ceea ce reduce, in parte, restrictia dezvoltarii fortei in perioada respectiva, in cazul fetelor;
* perioada cuprinsa intre 10-12 ani este considerata perioada de varsta optima pentru ameliorarea vitezei de alergare, iar in ce priveste viteza de reactie, intervalul optim este mai larg, intre 10-14 ani;
* un aspect cu grad de maxima generalitate, primatul culturii optimale de abilitati si tehnici multiple, de ordinul motricitatii sportive, reclama cu necesitate stringenta parcurgerea si in cazul viitoarelor sprintere, a unei etape de pregatire atletica polivalenta .
5. Despre 'bariera de viteza'
Fenomenul de 'plafonare' este un fenomen fiziologic normal, bazat pe stereotipia scoartei cerebrale (se aseamana cu mecanismul formarii deprinderii motrice – se ajunge la automatizare.)
Instalarea 'barierei de viteza' trebuie sa se produca cat mai tarziu, nu in perioada antrenamentului formativ.
Pentru practica instruirii in atletism se pun urmatoarele probleme:
A.evitarea instalarii premature a 'barierei de viteza';
B.distrugerea 'barierei de viteza';
C.stingerea 'barierei de viteza”.
A) Instalarea prematura a barierei de viteza este consecinta fireasca a pregatirii specializate timpurii.
Evitarea instalarii premature a barierei de viteza reclama asigurarea unei pregatiri fizice multilaterale si a unei pregaatiri tehnice polivalente. Specializarea trebuie sa inceapa pe fond de maturizare morfologica si functionala a aparatelor ssi sistemelor organismului.
In cadrul pregatirii fizice pentru antrenamentul de viteza trebuie sa se regaseasca urmatoarele: mijloace variate, metode diferite, intensitati diferite si nu exces de viteza maxima, preocupari pentru antrenarea fortei rapide.
B) Crearea unor conditii care usureaza, ajuta sau stimuleaza viteza miscarilor, facand posibila depasirea vitezei stabilizate:
-exercitii analitice cu viteza maxima, apoi revenire la execttia globala.
-aruncari cu obiecte mai usoare, sarituri in conditii usurate (aparate de usurare a greutatii corpului) -se realizeaza o reducere a perceperii vitezei miscarilor.
La alergari, folosirea hipervitezei si a hiperfrecventei prin:
-alergari la vale, in spatele unui “iepure”, alergare cu antrenare mecanica, cu vant din spate, pe covor rulant, cu handicap etc.;
C) Intreruperea totala a lucrului de viteza:
In lipsa excitantului de intarire, stereotipul se stinge. Lucrul pentru viteza se inlocuieste cu exercitii pentru dezvoltarea fortei explosive si a detentei.
|
