Viteza este un ansamblu de capacitati extraordinar de diverse si de complexe, care se manifesta in actul motor din diferitele discipline sportive intr-o multitudine de ipostaze.
Componenta importanta in performantele sporturilor ciclice (patinaj viteza, ciclism pe pista, sprint) si aciclice (aruncari, sarituri) viteza nu poate fi definita decat in contextul formelor maxime de solicitari motrice unde forta, rezistenta si capacitatea de coordonare participa in mod diferentiat si in acelasi timp unitar.
Sustinand in continuare ca studiul separat al calitatilor motrice (aptitudinilor motrice) are ratiuni pur didactice, vom demonstra ca viteza este conditionata de gradul de dezvoltare al calitatiilor forta si rezistenta in contextul exprimarii actului motric rapid, coordonat de SNC si de modul de organizare a proceselor din sistemele neuro-musculare. Este evident adevarul ca atunci cand dorim sa definim viteza, componenta temporala, rapiditatea in executia miscarii este esentiala. Din acest motiv putem sa exprimam executia in termeni calitativi: foarte repede, repede, rapid, lent (in general ceea ce numim tempo) si cantitativi (durata executiei in raport cu spatiul).
Analizand complexitatea exprimarii acestei calitati motrice vom defini viteza in urmatoarele variante de definitii:
Viteza (in acceptiunea cea mai larga) se refera in principal la iuteala sau rapiditatea efectuarii miscarii sau actului motric in unitatea de timp (A. Dragnea, 1996);
Viteza este capacitatea care permite, pe baza mobilitatii 555j96f proceselor din sistemele neuro-musculare si a proprietatii muschilor de a dezvolta forta, sa efectueze actiuni motrice intr-un timp minimal (Freu, 1977, citat de Weineck, 1997);
Viteza sportiva este capacitatea, bazata pe procesele cognitive, volitive maximale si functionale al sistemelor neuro-musculare, de a desfasura in diverse conditii cea mai mare rapiditate de reactie si miscare (Grosser, 1991, citat de Weineck, 1997);
Viteza este capacitatea de a executa o miscare data sau o suita de miscari intr-un timp cat mai scurt (Nicu A., 1993).
In acceptiunea noastra „viteza este o aptitudine motrice complexa determinata genetic prin calitatea proceselor neuro-musculare si conditionata de capacitatea de a dezvolta o forta sau o actiune motrica in cel mai scurt timp fara aparitia oboselii”.
Schiffer (1993) citat de Weineck (1997) identifica doua subcategorii ale formei de manifestare a calitatii motrice viteza:
Ø Viteza „pura” (cu mica participare a fortei):
viteza de reactie – capacitatea de raspuns la un stimul intr-un timp cat mai scurt;
viteza de executie – capacitatea (de regula in miscari ciclice) de a executa cu rapiditate maxima o miscare unica contra unei rezistente scazute;
viteza de repetitie (de frecventa n.t.) – capacitatea (de regula in miscari ciclice) de a repeta miscari identice, executate cu o rapiditate maxima, contra unei rezistente relativ scazute.
Aceste forme de manifestare „pura” a vitezei sunt dependente de tipul SNC si de factorii genetici.
Ø Viteza „complexa” (cu participarea fortei sau rezistentei):
viteza-forta (sau detenta) – capacitatea de a invinge o forta externa (sau interna) cu rapiditate maxima intr-un timp dat (unitate de timp);
viteza-rezistenta – capacitatea de a rezista fara pierderea vitezei la contractii musculare maximale necesare executiei miscarilor aciclice (rezistenta la viteza fara aparitia oboselii);
viteza-rezistenta maximala - capacitatea de a rezista, fara pierderea vitezei, la contractii maximale necesare executiei miscarilor ciclice (rezistenta la viteza in miscari ciclice – sprintul final in probele atletice lungi).
In jocurile sportive componentele psihocognitive, coordinative, conditionale, determinate genetic sau prin antrenament presupun un antrenament complex al vitezei. Sa urmarim care sunt formele de manifestare a vitezei in jocurile sportive:
viteza de actiune (executie) – miscare rapida si eficace in contextul tehnico-tactic al jocului;
viteza de actiune (executie) cu mingea;
viteza de deplasare fara minge;
viteza de reactie – raspuns rapid la actiunea unui coechipier sau adversar;
viteza de decizie – optiunea rapida (din multiplele posibilitati) si eficace pentru o actiune (caracter cognitiv pregnant);
viteza de anticipatie – bazata pe experienta si calitati cognitive, care permit „previziunea” actiunilor colegilor sau adversarilor;
viteza de perceptie – capacitatea de asimilare, analiza si exploatare rapida a informatiilor cu privire la evolutia jocului, cu sau fara ajutorul altora.
Acesti factori cu o arie mare de generalizare se vor regasi in taxonomia pe care o dezvolta Weineck (1997, dupa Grosser 1991):
a) varsta – antrenabilitate intre 7-12 ani, cu o marja de ameliorare posibila de 20% (Manno, conform Hodkins, 1996) pentru viteza de reactie. Rapiditatea de reactie culmineaza la 20 de ani. In continuare viteza se imbunatateste prin forta si tehnica (foarte putin);
b) sexul – gradul de antrenabilitate al vitezei este mai scazut la femei, dar ele sunt mai precoce;
c) structura constitutionala - este in stransa corelatie cu modelul de sportiv pentru ramura de sport practicata. In acest caz se vor urmari modelele elaborate (biomodele) pentru fiecare proba sau ramura de sport in parte. Desigur ca mesajul genetic este foarte important in determinarea acestor modele, iar selectia este hotaratoare. Forta este calitatea care prin dezvoltare poate duce la dezvoltarea vitezei. Deci, a nu se omite din selectie gradul de antrenabilitate al fortei care este diferit la diversele tipuri constitutionale.
d) talentul si disponibilitatea de invatare. Usurinta cu care sportivul „achizitioneaza” noile deprinderi si actiuni motrice este un semnal pozitiv pentru antrenabilitatea vitezei.
a) capacitate marita de concentrare (atentie selectiva);
b) capacitatea de receptie a informatiilor si de prelucrare a lor;
c) motivatie, dispozitie de efort;
d) experienta, placerea miscarii, capacitate de anticipare;
e) vointa;
f) capacitate marita de asimilare.
a) gradul de coordonare intramusculara;
b) gradul si usurinta alternantei excitatiei si inhibitiei la nivel SNC (coordonare intramusculara);
c) viteza de transmitere a stimulilor;
d) posibilitatile de angrenare neuromusculara;
e) calitatea actelor reflexe;
f) programarea cronologica a inervatiei neuromusculare (schema de inervatie);
g) structurile biochimice ale neuronilor.
a) Repartitia tipului de fibre musculare. Fibrele albe de tip II (FT) A sau B in proportie mai mare in muschi; favorizeaza viteza de contractie musculara. Aceste fibre de contractie rapida in proportie marita (se utilizeaza metode speciale de prelevare din muschi) constituie o garantie pentru marirea sanselor de antrenabilitate a vitezei. Fibrele intermediare de ti II C pot sa se transforme la varsta copilariei in fibre de tip II A sau II B prin utilizarea metodelor de antrenament ludic si sa creasca nivelul vitezei si al vitezei-forta.
b) Marimea sectiunii fibrelor de tip II (FT). Conform celor descrise la paragraful „dezvoltarea fortei musculare” exista posibilitatea ca printr-o metodologie adecvata (antrenament de forta-viteza) fibrele de tip II sa se dezvolte;
c) Viteza contractiei musculare;
d) Gradul de elasticitate al muschilor si tendoanelor. Capacitatea de contractie eficienta (asemenea arcurilor) este data si de un grad adecvat de elasticitate antrenat prin metode speciale (stretching, pliometrie);
e) Vascozitatea muschilor. Gradul mare de vascozitate al muschilor scade capacitatea de contractie marita. De remarcat ca antrenamentul de stretching scade vascozitatea muschilor.
f) Lungimea muschilor. Raportul intre parghii.
g) Substratul energetic necesar contractiei musculare. Rezervele de ATP din celulele musculare nu sunt suficiente pentru contractii maximale decat pentru 3 secunde (6 mmol/kg). In continuare rezervele de CP (21 mmol/kg) asigura o contractie pentru viteza maxima timp de 6-10 secunde. Dupa 10 secunde de efort maximal de viteza, rezervele energetice de fosfat se degradeaza rapid si viteza scade rapid. In continuare, pana la 30-40 secunde de efort de viteza, se metabolizeaza glucidele in conditii anaerobe (fara prezenta O2). La eforturile sustinute intre 30-60 minute, viteza scade considerabil (efort mixt) cu metabolizarea glucidelor in conditii aerobe. Dupa o ora de efort nu se mai poate aminti de efort de viteza (exceptand sprinturile scurte pe un fond de ergobaza) aceasta scazand la valori joase, cu metabolizarea lipidelor si cu consum mare de O2. Aceste procese metabolice sunt greu de depasit – referindu-ne la pragurile lor – si cunoasterea lor este necesara pentru elaborarea metodologiilor de antrenare a vitezei „pure” si „complexe”.
h) Temperatura muschilor. Muschii „reci” nu pot efectua o contractie compatibila cu efortul intens de viteza. Antrenarea vitezei presupune o „incalzire” sistematica a grupelor musculare participante la efort.
Viteza
de reactieReprezinta capacitatea de raspuns la un stimul (acustic, optic) intr-un timp cat mai scazut.
Structura reactiei motrice poate fi asemuita cu plecarea unui glonte pe teava armei. Acest timp de reactie depinde de componente senzoriale si fiziologice asamblate si nu permite atingerea unei vitezei maxime ci doar „inceputul” miscarii!
Reactia motrice simpla este determinata ereditar si reprezinta reactia motrice a unei parti a corpului (picior, mana).
Reactia motrice complexa si cea de optiune este determinata si de antrenament si este tipica pentru jocurile sportive.
Sinonime: viteza de actiune, forta de sprint, acceleratie de sprint, viteza de angrenare.
Capacitatea de acceleratie este in corelatie cu nivelul fortei sportivului.
Interdependenta intre capacitatea de acceleratie si forta in picioare este demonstrata de corelatia dintre forta in picioare si testul de saritura in lungime de pe loc. Capacitatea de acceleratie se manifesta la un sprinter (100 m) intre 30-60 m. Se mai numeste viteza de angrenare.
Sinonime: viteza de sprint, coordonare rapida, viteza maximala de cursa. Viteza de executie are un caracter specific (saritura in lungime depinde de elan, aruncarea greutatii depinde de viteza de extensie a picioarelor). Viteza de executie este in corelare cu reactia motrice simpla si complexa.
Reprezinta capacitatea de a mentine un timp indelungat viteza maximala de cursa (pentru fiecare tip de cursa aceasta rezistenta de sprint are un caracter diferit, exemplul cel mai bun dandu-l diferenta intre rezistenta de sprint la 200 m si la 800 m).
In jocurile sportive rezistenta de viteza se manifesta in capacitatea sportivului de a efectua o serie de sprinturi pe durata jocului fara a se reduce capacitatea de acceleratie.
Rezistenta de viteza permite sprinterilor de mare performanta sa mentina viteza maximala de cursa pana la finalul cursei (la 100 mp sau 200 mp).
Continutul antrenamentului consta in exercitii de start din pozitii diferite, jocuri de miscare care raspund la starturi (semnale) date de antrenor. Se remarca gradul limitat de antrenabilitate si se recomanda antrenarea cu viteza de acceleratie. De fapt se urmareste cresterea vitezei de acceleratie in excercitii simple sau complexe, la startul acordat de antrenor.
a. Metoda repetarilor este principala metoda de dezvoltare, cu respectarea urmatoarelor indicatii metodologice:
adaptarea distantelor in serii in functie de sezon si de nivelul performantei (variatii intre 20-30 m pana la 60-70 m);
pauzele intre repetari trebuie sa permita refacerea rezervelor energetice (ATP si CP);
evitarea acumularii de acid lactic se va face prin acordarea de pauza de cel putin 1 minut pentru fiecare 10 m din lungimea distantei parcurse (repaus complet, activ sau pasiv);
evitarea utilizarii exercitiilor de acceleratii stereotipe (repetari identice in aceleasi conditii si cu aceeasi incarcatura) care duc la formarea unor scheme motorii simple care nu pot fi utilizate in programari ulterioare neuro-musculare.
Aceasta metodologie presupune variatia stimulilor (conditii diferite, start la vale sau deal cu maximum 15º panta, pozitii diferite de start, piste circulare sau rectilinii, opozitia partenerului, opozitia parasutei de viteza, etc.).
Aceste exercitii au rolul de a imbunatati executiile tehnice si coordonarea pe parcursul startului si a segmentului de acceleratie care urmeaza;
utilizarea diverselor forme de alergare (skip mare, skip mic, amplitudinea pasilor difera pe parcursul aceluiasi exercitiu, frecventa pasilor difera pe parcursul aceluiasi exercitiu, frecventa si amplitudinea asimetrica a pasilor pe parcursul aceluiasi exercitiu).
b. Metoda handicapului
Aceasta metoda presupune utilizarea intrecerilor cu handicap in care executantul „remonteaza” un handicap de spatiu, timp sau numar de executii efectuate in avans de un partener, cu intentia de a-l ajunge din urma.
c. Metoda senzomotorie urmareste dezvoltarea capacitatii de a distinge intervale scurte de timp (zecimi de secunda) intre actiunile motrice. Se disting trei etape (Matveev si Novikov, 1980, citat de Dragnea, 1996):
etapa I: se efectueaza actiunea la semnal si se comunica subiectului timpul realizat;
etapa a II-a: se efectueaza miscarea la semnal si se cere subiectului sa aproximeze timpul realizat;
etapa a III-a: se propune efectuarea miscarii intr-un timp dinainte stabilit.
a. Metoda exercitiului repetat prin varianta cresterii treptate a tempoului pana la atingerea vitezei de executie maxime sau prin varianta alternarii tempourilor de executie.
b. Metoda jocului
c. Metoda competitionala
Aceste ultime doua metode sunt utile prin caracterul lor de intrecere, de emulatie.
Viteza, in functie de durata efortului, se manifesta dupa o cursa descendenta pe masura cresterii timpului de executie. Esenta acestei calitati combinate consta in mentinerea la parametri superiori a capacitatii de a dezvolta o viteza maximala pe o perioada cat mai lunga. Aceasta capacitate se manifesta la sprinturi (100 m – 400 m) in contrast cu jucatorii de fotbal sau baschet unde fazele de acceleratie rareori depasesc 30-40 m.
Se cunoaste ca dupa un efort de 5-7 secunde de incarcatura cu viteza maximala, productia de energie aerobica lactacida (cu precadere de acid lactic) capata un caracter dominant.
Metoda recomandata este cea a curselor (executiilor) in viteza de competitie pe o distanta superioara (10-20%) celei oficiale. Metoda este denumita „over distance running” si este utilizata de sprinteri (100, 200, 400 mp). Metoda antrenamentului intensiv cu intervale cu revenire incompleta este de asemenea des utilizata.
Antrenamentele se desfasoara de regula respectand progresia incarcaturii (prin distanta sau ingreuiere) sau in conditii de dificultate crescanda:
serii in panta;
serii cu ingreuieri (lame de plumb, centuri de plumb, lest purtat in spate);
curse cu rezistenta (parasuta de viteza sau cu „tender”).
Pentru sprinturi, aceste ingreuieri nu trebuie sa depaseasca 5-8% din greutatea proprie. Prin extrapolare, consideram ca rezistenta de viteza, se dezvolta in mod extrem de individualizat - in functie de ramura de sport si de proba antrenata. Relatiile volum, intensitate, densitate si complexitate trebuie programate utilizand o scara larga de mijloace pentru evitarea instalarii „pragului de viteza”.
Exista „primejdia” semnalata de Weineck (1997, dupa Binz si Wenzel, 1987) ca antrenamentele prea intense si prea des repetate in jocurile sportive pentru dezvoltarea rezistentei de viteza sa duca in mod paradoxal la scaderea vitezei de actiune, de executie (fig 27).
Fig. 27-Viteza de executie (timp pe sprint 16m) la inceput-T1, la sfarsitul incalzirii-T2 si dupa primele exercitii competitionale-T3
(dupa Binz si Wenzel, 1987, citat de Weineck, 1997)
|
